România – scena unde se joacă teatru horror (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

1. Peisaj dîmboviţean
Sfîrşitul iernii în Piaţa Constituţiei. Zloată, frig şi deznădejde… Cîteva mii de zdrenţăroşi protestează, cerîndu-şi drepturile din Constituţie. Să fie muncitori? Nu prea cred, căci nu mai avem demult muncitori, a avut grijă U.E… Cineva îşi dă cu părerea că poate or fi profesori, aflaţi pe ultimul loc într-un clasament al profesiilor intelectuale. Din pricina salariilor mici. Sau poate medici, fiindcă şi ăştia sînt vămuiţi la portofel. Pînă la urmă, cădem acord că zdrenţăroşii sînt, de fapt, ţărani. De-aia au venit cu talăngi, cu oi şi cu cîini. Să ceară Guvernului subvenţiile promise în toamnă şi să-i primească şi pe ei cu marfă în supermarketurile transnaţionalelor, nu să rămînă cu ea neculeasă pe cîmp. Însă, derbedeii ăştia de tehnocraţi, nu şi nu!, că ei au primit ordine precise de la Bruxelles… ,,Huo, jos guvernul! Afară cu hoţii din ţară!”… Ţăranii se îmbrîncesc cu jandarmii, nişte ăia cît malu’, aleşi pe sprînceană. Dar şi jandarmii sînt nişte zdrenţăroşi, chiar dacă uniformele lor, cu multe buzunare, şi bocancii, ca nişte şalupe, lasă impresia că nu mai pot de bine. Doar comandanţii lor, cu burţile revărsate, se pot lăuda că au avut noroc în viaţă. Cînd ţăranii se obrăznicesc şi încep să arunce cu ce le pică-n mînă, gaborii apelează la bastoanele de cauciuc şi croiesc în stînga şi-n dreapta… ,,Nu daţi, bă, că sînteţi fraţii şi copiii noştri!”… Cum se vede, nici Armata nu mai e cu noi… Un istoric din Antichitate pretindea că strămoşii noştri, tracii, erau frumoşi, deştepţi şi viteji, dar aveau un cusur major: nu erau şi uniţi. Şi credeţi că dacă ar fi fost uniţi, ar fi stăpînit lumea? Haida-de! Evreii unde erau?
Pe o latură a Pieţei Constituţiei străjuieşte, majestuoasă, clădirea Parlamentului. Ştiindu-se apăraţi de huidumele alea, trîntorii dinăuntru tocmai îşi votează încă o pensie specială… ,,Era mai bine cu Ceauşescu, bă nenorociţilor!”… Pe cealaltă parte a Pieţei e o trecere de pietoni. Cînd se schimbă semaforul, pietonii se pun în mişcare. Pe ei nu prea curg zdrenţele, dar au privirile triste… ,,La muncă, bă! Lăsaţi mofturile!”… ,,Oamenii legii” s-au încălzit şi îi rup cu bătaia pe urmaşii tracilor…
2. ,,Dottore în Drept… Ce tare sună!…”
Istoria a reţinut figurile multor intelectuali străluciţi, care au trudit, ani în şir, la o lucrare de doctorat. Din fiecare 10 cărţi studiate, ei extrăgeau esenţa şi abia dacă umpleau o pagină de lucrare. Alţii se duceau în străinătate, unde se puneau sub îndrumarea unor profesori celebri. Şi dacă nu îi lăsa inima să rămînă pe acolo, se întorceau acasă plini de entuziasm, să arunce pe solul românesc, fertil prin atîta nefolosinţă, sămînţa civilizaţiei occidentale…
Dar, astăzi, noi ce facem? Punem ,,negrişorii” să studieze în locul nostru şi, plagiind în stînga şi-n dreapta, să ne scrie lucrările de doctorat. (Acum vreo cîţiva ani, criticul român Matei Călinescu, profesor universitar în SUA, spunea că 90% din lucrările de doctorat de acolo sînt plagiate. Motiv pentru generalii Gabriel Oprea şi Petre Tobă să nu se mai ruşineze cînd presa îi face plagiatori ordinari). Sau cumpără lucrări gata scrise, căci a înflorit o adevărată industrie care a aruncat pe piaţă tot felul de falsuri: diplome, paşapoarte, bani sau certificate de moştenitori. Dar o altă întrebare nu ne dă pace: la ce folosesc aceste doctorate, căci promovările în funcţiile înalte se fac numai pe criterii politice (domnii) sau de curvăsăreală (doamnele). Prin anii ’50-’60, originea socială modestă era un mijloc de ascensiune pe scara socială. Acum, e o ruşine să te mai afişezi cu mă-ta, o ţărancă desculţă. Aşa că îţi acoperi trecutul mizer cu o diplomă de doctorat în ceva, să zicem în ştiinţe militare, pe care o lipeşti pe uşa apartamentului sau pe parbrizul limuzinei. Ca să nu mai vorbim că intri în gura lui Băsescu, şi ăla nu te iartă: ,,Dottore în Drept… Ce tare… Hă! Hă! Hă!…”. O cretină botoasă şi urîtă în draci, care a ajuns la înalta performanţă să le arunce chiftele la Jilava, cu praştia, şi lui ta-su şi lui bărba-su, apare la televizor şi justifică damblaua bătrînului de a juca sume uriaşe la cazinou, prin aceea că dementul ar fi… nobil. Desigur, bani de furat. Dar maimuţa se face că a uitat de originea obscură a bunicilor de la Hodivoaia, nişte răzeşi desculţi şi rupţi în cur.
3. ,,Cu mîine zilele-ţi adaugi,
cu ieri viaţa ta o scazi…”

Iată o nenorocire: ce nu credeam că se va întîmpla vreodată se întîmplă totuşi, chiar sub ochii noştri, şi, din păcate, nu putem face nimic. Ei bine, Elena Udrea, biata de ea, se întoarce la vorba lui Eminescu şi începe să îmbătrînească. A băgat deja 42 de cotolani în fizic, şi urmele vieţii nesportive, de pînă mai an, sînt tot mai vizibile. Ne facem că nu vedem ţîţanele alea, care începuseră să se lase mai demult, dar şi muşchii gambelor şi-au pierdut supleţea, scoţînd în evidenţă primele varice. Plus cufărul cam lat, şi e nevoie ori de regim alimentar şi de masaje serioase, ori de taioare trois-quarts ceva mai largi. Poate se ocupă Trăiănel de celulita domnişoarei, că acum are mai mult timp… (Dacă ar fi luat-o de nevastă, acum cîţiva ani, aşa cum îi promisese, şi i-ar fi făcut măcar un copil, Nutzy ar fi arătat ca de 20 de ani – ravisantă, eclatantă, flamboaiantă.) Dar să lăsăm supoziţiile şi să notăm că vedeta noastră blondă se ajută singură, demachiindu-se cu Apă de Boghiş, foarte bună pentru cearcăne, şi recurgînd, tot mai des, la uleiul de cînepă. Am avea o rugăminte: să ne spună şi nouă ce face cu uleiul ăla, îl pune pe pîine, sau îşi dă cu el pe undeva? Ce, noi n-avem dreptul la tinereţe? Şi dacă e fată gigea, uite, îi dăm şi noi ce avem mai bun: pedicuţă, că poate fumează şi ar vrea să se lase; rostopască, pentru drenajul ficatului; la fel, păducel şi ţintaură, pentru maţe; şi bune la altele: dediţel (pieliţa obrazului); peliniţă (insomnii); sovîrf (la slăbit); coaiele-popii (hemoroizi); vizdoveică (picioare umflate).
(va urma)
PAUL SUDITU

COMENTARII DE LA CITITORI