România și sindromul Deir Yassin

in Tabletă de scriitor

Nu credeam că în viața asta o să asociez un eveniment nefast generat în momentul nașterii statului Israel, cu actuala stare de fapt din politica românească, din toată România, de fapt. Pentru cei care știu ce s-a întîmplat pe 9 aprilie 1949, în Palestina, este simplu de înțeles și de făcut analogia. De fapt, acest sindrom are o aplicabilitate mult mai largă și a fost utilizat intens în diverse războaie, fie ele mondiale sau doar regionale. Tactica Deir Yassin, atribuită oficial în primul rînd Israelului, dar nerecunoscută oficial niciodată de către Tel Aviv, a fost aplicată de Germania, Anglia și SUA în cel de-al II-lea război mondial, de Japonia în ,,incidentele” cu China, dar și relativ recent, de către SUA în războiul din Serbia.

Nu o să explic ce a fost acolo, în satul palestinian, pe 9 aprilie 1948. Sper ca cei care mă citesc și încă nu știu, să caute ce ne spune istoria despre ,,masacrul de la Deir Yassin”, chiar dacă, așa cum am spus, statul evreu nu îl recunoaște.

Un act care a băgat într-atît spaima în palestinieni, încît, la mulți ani după aceea, în cadrul unui sondaj efectuat de ONU, mulți au recunoscut că nu au revenit pe plaiurile natale din teama care le-a fost inoculată atunci, în acea noapte de aprilie. Genul ăsta de sindrom, printr-o acțiune brutală, directă și extrem de mediatizată, poate să ducă la paralizia totală a inamicului, în special în zona civilă, cînd e vorba de război armat, mai ales dacă zona mediatică are grijă să promoveze, prin cele mai dure imagini, scena. Iată de ce, pe timp de război, aliații au făcut Drezda una cu pămîntul în 1945, iată de ce în Serbia unele rachete nu nimereau ,,din greșeală” ținta militară și detonau în civili. Un război în care frica pune stăpînire pe inamic este mult mai ușor de cîștigat, chiar dacă, la nivel oficial, niciodată nu vor fi recunoscute astfel de barbarii, totul urmînd să se transforme, în timp, fie în ,,victime colaterale”, fie în mituri, nerecunoscute niciodată la nivel de stat, dar rămase vii în conștiința publicului.

Probabil vă întrebați ce legătură are asta cu activitatea politică din România. Păi e simplu: soarta lui Liviu Dragnea, arestarea care închide un ciclu destul de lung, deschis de cazul Adrian Năstase, a indus o stare de paraliziea vieții plotice interne, politicienii români înțeleagînd că nu este de glumit cu America, dar nici cu partenerii europeni atunci cînd vine vorba de interesele lor directe și economice. Ceea ce au făcut SUA – pentru că este evident că ei sînt cei care conduc acum România – a fost un semnal evident, clar, fără nici un fel de subînțelesuri, că nimeni în România nu se va mai simți în siguranță, la orice nivel, dacă prin ceea ce face ar putea să obtureze sau să eclipseze imaginea și interesele SUA în această parte a Europei. Politicienii de după 26 mai 2019 au înțeles asta, iar mesajul SUA de acum cîteva zile, conform căruia fiica lui Liviu Dragnea a fost expulzată din SUA din cauza ,,faptelor de corupție” ale tatălui ei, dovedește că SUA nu se joacă.

Dominația mondială a partenerului nostru stra­tegic este evidentă, dură si pragmatică. Americanii nu se joacă, mai ales cînd știu că românii sînt un neam de slugi, care întotdeauna s-au mîncat între ei pentru ca alții să cîștige. Mă uit acum la cei care doar la nivel teoretic guvernează și mă pufnește rîsul. Niște limbrici politici, impotenți pe un spectru larg, care vin și își expun trădarea în fiecare zi, la oră de vîrf. În țara asta nu mai există Constituție, nu mai există legi, cel puțin nu pentru cei care ne conduc. Lege o să existe doar pentru proștii care validează noul stăpîn, zilnic, fără măcar să crîcnească. Mă mir sincer că încă mai sînt jurnaliști care încearcă să creadă că România este stat de drept, încă mai sînt oameni care mai rostesc cuvinte oarecum fără sens, gen ,,justiție corectă”, ,,Constituție”, ,,interes național”, ,,capital național” etc. În realitate, Iohannis – care este deja președinte pentru a doua oară, și știm cu toții asta – și PNL-ul lui au pus deja piciorul pe grumazul țării, al românilor și au distrus speranțele că țara asta este sau că are să mai fie vreodată stat național independent.

Deci, hai să nu ne mai îmbătăm cu apă rece, nu mai are sens. Dar, de dragul poveștilor, putem să ne imaginăm că românii încă mai sînt liberi, buni și cinstiți. Pentru cei care au prins perioada kominternistă, care a fost mult mai brutală decît ceea ce trăim în prezent, putem spune că modul în care SUA au cucerit România a fost unul elegant, cu pierderi destul de mici și cu puțini bani cheltuiți. Uite ce înseamnă să ai materie cenușie, o strategie coerentă, determinare și mulți bani.

România, așadar, este prinsă între sindromul Deir Yassin și sindromul Stockholm. Nu știu dacă e bine, sau dacă e rău. Timpul ne va răspunde. Eu însă cred că, așa cum Rusia a pierdut România pentru totdeauna, prin modul agresiv și lipsit de respect prin care ne-a tratat – chiar dacă am avut și perioade bune cu ei – tot așa, în timp, SUA vor pierde România, tocmai prin modul arogant și lipsit de orice respect cu care ne tratează pe noi, pe români. Nu azi și nu mîine. Nu anul ăsta și nici peste 4 ani, dar sigur, în acest mod, SUA vor pierde, cel puțin la nivel afectiv, România, așa cum și rușii au pierdut-o. Dacă bunicii mei i-au așteptat zeci de ani pe americani ca să ne scape de cizma rusească, e posibil ca nepoții mei să-i aștepte alți zeci de ani să vină rușii sau turcii, sau chiar bulgarii ca să ne scape de stelele americane. Nu știm ce are să fie, dar eu pun pariu peste timp că, la cum se poartă SUA acum cu România, cu românii, este doar o chestiune de timp pînă cînd o vor pierde.

Tano

Păreri și opinii