România, ţara în care adevărul umblă cu capul spart (2)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

Monica Lewinsky era… maior ,,Mossad“

,,Mossad“, faimosul Serviciu de Informaţii israelian, trece prin momente grele, chiar dacă „firma“ realizărilor sale încă hrăneşte tot felul de legende. Astfel, într-una din lucrările englezului Gordon Thomas se susţine că la originea ,,scandalului Lewinsky“ s-au aflat înregistrările convorbirilor telefonice dintre preşedintele Clinton şi stagiara de la Casa Albă. În realitate, un agent al ,,Mossad“, cu nume de cod „Meja“, ar fi fost plasat la Casa Albă, chiar în anturajul lui Clinton. Acesta a avut grijă ca „zglobia“ Monica să ajungă la intimităţi cu celebrul preşedinte saxofonist al Americii, sub „privirea“ atentă a camerelor de luat vederi ascunse. A fost un succes pentru spionajul evreiesc, mai ales că Monica avea, la acea dată, grad de maior în ,,Mossad“.

În 1989, Marile Puteri doreau

dezmembrarea României

Chiar dacă s-au scris multe cărţi şi vor mai curge tone de cerneală pe acest subiect, vom reveni mereu asupra evenimentelor din perioada 1989-1990. Facem acest lucru, deoarece României i-a „şuierat glonţul pe la ureche“, lipsind foarte puţin ca ţara noastră să ajungă un model pentru ce a urmat în Cehoslovacia şi Iugoslavia.

Adică, mai pe înţelesul tuturor, Moscova şi alte mari cancelarii occidentale nu erau mulţumite doar cu schimbarea de regim şi răsturnarea de la putere a lui Nicolae Ceauşescu, ci doreau şi dezmembrarea ţării. Evitarea acestei adevărate tragedii naţionale a fost posibilă doar în contextul în care România a încheiat un tratat de asistenţă mutuală cu URSS, prin care a recunoscut apartenenţa Nordului Bucovinei şi Sudului Basarabiei la Republica Sovietică Socialistă Ucraina, respectiv a Centrului şi Nordului Basarabiei la Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.

Preşedintele României de atunci, Ion lliescu, a semnat proiectul de Tratat în forma dorită de Kremlin, însă Parlamentul României l-a respins prin vot. Autorităţile de la Kiev şi-au atins, totuşi, obiectivele teritoriale în dauna României, în vara anului 1997, cînd conducerea ţării noastre a acceptat să semneze Tratatul cu Ucraina, recunoscînd apartenenţa unor teritorii româneşti la această ţară, ceea ce reprezintă, indiscutabil, o crimă istorică, pe care apartenenţa temporară la o organizaţie militară nu o poate justifica. (Insula Şerpilor a fost recunoscută, prin Tratat, ca aparţinînd Ucrainei, la insistenţele ministrului de Externe de la acea vreme, Adrian Severin, nepotul lui Saul Bruckner, zis Silviu Brucan. Aceasta după ce Ana Pauker o cedase URSS în mod ilegal – n. edit.) Iar artizanul acestei trădări a fost basarabeanul de origine evreiască (după mamă) Emil Constantinescu, care, din înalta funcţie de şef al Statului Român, a reprezentat cu „cinste şi onoare“ interesele iudeo-masoneriei mondiale.

„Foamea“ Occidentului

după resursele României

Mihail Gorbaciov a dedicat primii 3 ani şi jumătate, după ascensiunea sa la conducerea URSS, consolidării influenţei proprii, soluţionării unor probleme interne şi întîlnirilor sovieto-americane la nivel înalt. Abia după aceea a trecut la punerea în aplicare a planurilor sale politico-militare. Deşi Tratatul de la Varşovia era în vigoare, Gorbaciov n-a mai respectat angajamentul de a proteja independenţa şi suveranitatea statelor „rebele şi nerecunoscătoare“ din Centrul şi Estul Europei. Acesta era dispus să permită Occidentului, aflat în criză cronică de resurse naturale şi de pieţe de desfacere, să preia economia şi pieţele acestor state, rămînînd interesat doar de un control politico-militar şi informativ asupra lor, în interesul asigurării securităţii URSS.

În aceste condiţii, România, care fusese aliatul cel mai puţin fidel Tratatului de la Varşovia, a ajuns lipsită de apărare externă în faţa tăvălugului occidental, pregătit să se îndrepte către Centrul şi Estul Europei, pentru a-şi subordona statele aflate în spaţiul dintre Germania Federală şi Rusia, ţara noastră, stat cu resurse naturale vaste, devenind o ţintă predilectă.

(va urma)

BOGDAN PĂPĂDIE, GABRIEL I. NĂSTASE

COMENTARII DE LA CITITORI