Românie, sat fără cîini

in Poeme

Românie, sat fără cîini

ţara mea vraişte şi flămîndă

Istoria te-a scăpat din mîini

imperiile stau încă la pîndă.

 

Nu se mai aude nici cerul

de-atîtea fulgere şi păsări de pradă

de ce-au înroşit mieii hangerul?

unde-i neprihănita zăpadă?

 

Ce ancestrale păcate

vin dintr-o mie de ani de urgii?

plăteşte-le astăzi pe toate

ca mileniul să poată muri.

 

Poate martiriul lui Horea

ori vînzarea lui Tudor, defăimarea lui Cuza

războaiele noastre vitale, şi gloria

de-a apăra Europa, lehuza?

 

Poate blestemul românilor

de-a fi prost de buni cu zapciii?

pentru desfătarea păgînilor

ţi-ai umilit ca o maşteră fiii.

 

Românie, ce ţară eşti tu?

faci haz de necaz şi porneşti mai departe

avem biblice vicii, dar nu

oh, nu ne e frică de moarte.

Ţi-au murit poeţii nebuni

nimic nu-i prea grav, Orientu-i departe

i-ai preţuit prea tîrziu pe Tribuni

un zeu al batjocurei calcă pe ape.

 

Acest balcanism n-are leac

zadarnic vom da proclamaţii, decrete

plătim noi în fiece veac

tributul de plîns al acestei Planete.

 

Ce taină ascunzi, ce comori

încît fariseii nici azi nu te lasă

nici să trăieşti, nici să mori

nici să se simtă românii acasă?

 

De ce pîndesc oare toţi

îşi dau cu părerea, te ţin sub teroare?

hăituită şi ruptă de hoţi

mă tem să nu cazi de pe hartă în Mare.

 

Precum în aluatul magicei pîini

în inima ta a-ncolţit veşnicia –

Românie, sat fără cîini

nu vine odată Mesia?

 

CORNELIU VADIM TUDOR,

1 mai 1998

(Poezie reprodusă din volumul „Carte românească de învăţătură“)

COMENTARII DE LA CITITORI