Românii, între Ţuţea şi Isus, Turcia şi Franţa, sau ce-şi face omul cu mîna lui (2)

in Lecturi la lumina ceaiului

Lecţia franceză (2)
Nu încerc să caut scuze criminalului care a intrat cu camionul în mulţime, dar nici nu putem să evitam astfel de evenimente, să spunem „a trecut un terorist pe aici!“, şi să dăm pagina mai departe, fără a încerca să căutăm implicaţiile sociale ale unor politici pe care istoria vrea să le închidă considerînd că ce a fost făcut, e bine făcut, să privim înainte. Unii se uită şi înapoi şi chiar cu destulă mînie. Franţa, care se spune că în 50 de ani va deveni majoritar musulmană, riscă să se confrunte cu tot mai multe astfel de evenimente, trecutul nu iartă, şi oricît vor încerca oficialii americani sau francezi să dea vina pe ISIS, după ce un deceniu au pus totul în spinarea lui Osama Bin Laden, adevărul este că şi Franţa, ca şi Turcia, sînt tributare propriilor politici coloniale. Eu nu voi mai apuca, dar tare îmi e teamă că, peste 100 de ani, vom asista la atentate de genul ăsta, dar puse la cale de naţionalişti francezi, împotriva „colonizatorilor“ africani, iar „cetăţenii“ francezi de origine africană vor cere ajutorul U.E sau U.A.. Sînt curios doar cînd se va schimba imnul francezilor, pentru că, în curînd, „francezii“ nu se vor mai simţi reprezentaţi de un imn care nu are nici o legătură cu patria lor mamă.
Lecţia română
În România, nu ştiu cînd se va chimba imnul, dar stema drapelului s-a schimbat. Deşi am privit toate emisiunile lui Cabral, nu am văzut în nici o emisiune să fi întrebat măcar el, dacă nu Iohannis, 100 de români, cum vor să arate stema României. La noi, faptele, nu şi vorbele preşedintelui, merg pe repede înainte şi pe muteşte. Românii se fac că nu văd şi nu reacţionează, stau cu ochii pe turci şi francezi şi nu văd ce se întîmplă în ţară. De 27 de ani, ţara este sub teroarea guvernelor şi a politicienilor dirijaţi, conduşi, sfătuiţi, luminaţi de guverne, imperii financiare şi servicii interne şi externe, de 27 de ani românii sînt schingiuiţi, împilaţi, traumatizaţi, terorizaţi de propriile guverne, de proprii guvernanţi, li s-a luat dreptul la sănătate, dreptul la educaţie, dreptul la suveranitate statală şi militară, dreptul la viaţă, dreptul la muncă, şi totuşi ei se uită cu îngrijorare la francezi şi turci, plîngînd de grija lor. Ori Ţuţea a avut dreptate şi sîntem un popor de idioţi, ori Dumnezeu l-a clonat pe Isus şi a trimis toate clonele în spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic pe post de români şi acestea, clonele, întorc obraz după obraz, salvează vieţi după vieţi, dar se lasă crucificaţi, de parcă nu sîngele lor ar curge. Ciudat este nu numai că românii nu reacţionează, dar nici nu vor să înveţe din ceea ce se întîmplă pe lîngă ei, ceea ce nu intră în codul genetic al Învăţătorului.
Lessons learned
Din lecţia turcă, românii ar putea învăţa că bazele americane pot deveni, la un moment, dat cuibul de viespi sau şerpi care să genereze sau să adăpostească, sub acoperirea S.O.F.A., a uzanţelor diplomatice, sau a tratatelor internaţionale sau bilaterale, lovituri de stat împotriva conducerilor care nu mai convin celor ce le-au susţinut sau instaurat mai mult, sau mai puţin, democratic. Interesant este că Administraţia Americană, prin John Kerry, a ameninţat că dacă Turcia mai vorbeşte despre amestecul S.U.A. în lovitura de stat, riscă să fie scoasă din N.A.T.O. Aici sînt două aspecte:
1. de ce vorbeşte John Kerry în numele NATO (nu că nu aş şti, dar să spună el, cu guriţa lui);
2. îmi e teamă că, la această oră, S.U.A. are mai multă nevoie de Turcia în N.A.T.O., decît Turcia de S.U.A., indiferent cîte maidane vor organiza băieţii Unchiului Sam. Să nu uităm, de asemenea, că, prin mai 2015, Turcia anunţa că îşi va dota sistemul de apărare cu rachete chinezeşti, care nu vor fi integrate în sistemul N.A.T.O. De atunci se punea problema retragerii Turciei din N.A.T.O. Să fie acest puci şi o urmare a acelei declaraţii a ministrului turc al Apărării? Dacă ar fi aşa, România, şi cu ea toate ţările membre N.A.T.O., ar trebui să înveţe că, odată intrat în horă cu SUA, ieşi cînd vrea Unchiul Sam şi cum vrea el, nu cînd vrei tu. Deveselu, Kogălniceanu, Câmpia Turzii.
Din lecţia franceză, românii ar putea învăţa că facerea de bine înseamnă ceva legat de mamă, iar aducerea în ţară şi „civilizarea“ sau integrarea forţată a unor „copii“ numiţi, eufemistic, refugiaţi, va duce mai devreme, sau mai tîrziu, mai ales în actualul ritm demografic al României, la ceea ce se întîmplă în Franţa. Sper, din inimă, să nu apuc zilele acelea, sper ca nici un român să nu treacă prin astfel de experienţe, indiferent unde ar fi ei, dar uite că totuşi se întîmplă şi nimeni nu învaţă nimic. Unde eşti tu, Tuţea, Doamne?

Sfîrşit
Col. (r) Marin NeacŞu

COMENTARII DE LA CITITORI