ROMÂNII SE BAGĂ, SINGURI, SLUGI LA STRĂINI

in Alte știri

 

– Ah, ce aş mai pune eu ploşniţele

astea să dea cu sapa şi cu lopata –

 

În ultimii ani, a apărut o specie nouă de români: bărbaţi tineri, cu costum şi cravată, cu servietă, cei mai mulţi raşi în cap. Parcă sînt faimoşii „Men in Black“ („Oameni în Negru“). Îi vezi, mai ales, roind în jurul băncilor, sau al firmelor multinaţionale. Unii îşi scot haina şi o ţin de agăţătoare, defilînd în cămaşa albă sau bleu. Toţi sînt foarte sobri, atenţi la imaginea pe care o au şi la efectul produs. Aceste creaturi au văzut prin filme străine că aşa se poartă membrii „board“-ului unei mari companii, sau bănci, şi intră, rapid, în acest tipar. Ei nu sînt de capul lor, ci au nişte stăpîni. Care sînt străini şi ţin la etichetă. Fără voia mea, am intrat, şi eu, în contact cu aceste clone ale lui Yull Brynner. Sînt servitorii noilor proprietari ai Petrom OMV, ai băncilor, ai distribuţiei gazelor, electricităţii, apei, ai pădurilor ţării, ai reţelelor de magazine, ai telefoniei, ai turismului, ai mai tuturor firmelor şi concernelor. Fiindcă străinul nu are timp şi nu prea stă pe aici, el şi-a făcut echipă din băştinaşi. Care se poartă ca nişte Kapo la puşcărie. Ei îi informează pe proprietarii străini ce şi cum. Ei fac şi desfac. Nimeni nu poate ajunge la colonişti decît prin mijlocirea lor. Încercaţi să vorbiţi, la telefon, cu unul dintre patronii unor firme, sau ai unui lanţ de magazine, să zicem Lidl, sau Zara, ori ING Bank. Dai numai peste români. Doamne fereşte să îndrăzneşti să soliciţi o reclamă, sau o publicitate, aşa cum acordă ei unor ziare agreate – fie că te reped, fie răspund că „nu sînt în campanie de publicitate“, sau că „sînt pe pierdere“. Minciuni. De cînd e lumea şi pămîntul, sluga e nu numai hoaţă, ci şi mincinoasă. Există zeci de mii de astfel de „cozi de topor“ în România. Ele nu produc nimic, ci mişcă nişte hîrtii şi vînează posibilităţi de cîştiguri mai mari.

Aceşti băştinaşi nu diferă, cu nimic, de prestatoarele de servicii din cabinele de TIR turcesc. Tot prostituţie se cheamă. Fără slugile astea cu ştaif, ocupanţii străini n-ar fi reuşit să ne îngenunchieze, ca ţară şi ca popor. Pe cînd aşa… Hamalii de lux fac orice pentru bani, calcă pe cadavre. Ce-i drept, unii sînt strecuraţi acolo de Serviciile Secrete, pentru a-i ţine sub control pe străinii care, la rîndul lor, sînt agenţi sau ofiţeri acoperiţi.

Aţi observat ce avalanşă de reclame şi publicitate se rostogoleşte, zi de zi, în paginile sordidei publicaţii „Libertatea“? Explicaţia e asta: noul patron e agentul Mossad Mark Ringier, aşa că firmele îi cumpără bunăvoinţa. Iar în vremea asta, publicaţiile româneşti mor, sînt sufocate.

Eu mă refer la mentalitate. Cît de uşor intră unii compatrioţi ai noştri în pielea sclavului! N-are probleme, nici procese de conştiinţă. Bani să iasă. Acum 100 de ani exista specia „arendaşului român“. Acum, aceşti slugoi sînt membri în CEO şi nu mai au nici o treabă cu plebea, la care se uită de sus, de la înălţimea buildingurilor luxoase, de birouri, care nu produc absolut nimic – sînt doar nişte enorme ventuze de stors profituri. Aşa-zisa „societate de consum“ a născut ciorchinii ăştia de larve scîrboase. Slugoii români seamănă cu acel majordom dintr-un film care, în absenţa ministrului, stătea la biroul acestuia, făcînd pe stăpînul. Atunci cînd intra demnitarul, lacheul dispărea, retrăgîndu-se cu spatele, umil. La un stăpîn străin, avem cîteva mii de trepăduşi români. În costum şi cravată. Cu ceas de firmă şi butoni de aur, drept cheltuieli de reprezentare. Au pantofi cu scîrţ şi serviete doldora de acte preţioase, başca maşină la scară. Ah, ce aş mai pune eu ploşniţele astea să dea cu sapa şi cu lopata…

CORNELIU VADIM TUDOR

19 mai 2015

COMENTARII DE LA CITITORI