Românii, umiliţi şi exploataţi de toate scursurile lumii (2)

in PENTRU ÎMPROSPĂTAREA MEMORIEI

Dar vă aduc aminte că, în condiţiile strîngerii şurubului prin anii ’80, jefuitorii de profesie au simţit în ceafă răsuflarea fierbinte a mai multor organisme, de care se fereau, şi mă refer la serviciul de cadre al C.C. al P.C.R., la Securitate, la Miliţie, la alte forme de supraveghere reciprocă, ai căror exponenţi furau şi ei, dar nu neapărat toţi, şi, în orice caz, frica păzea pepenii. Pe cînd astăzi, hoţii, adevăraţii hoţi, nu se mai tem de nimeni şi de nimic. Nu spun asta din nostalgie faţă de trecut, pentru că în trecut eu nu puteam vorbi de la acest microfon; o spun în speranţa că societatea românească îşi va crea foarte repede anticorpii. Iată de ce cred că noi, inclusiv eu, folosim în mod eronat comparaţia cu Mafia – în realitate, Mafia italiană sau cea americană tot mai păstrează nişte aparenţe, pe cînd la noi, vorba aia, de vreme ce codrul e frate cu românul, fură flăcăii ca-n codru! Rădăcinile corupţiei şi ale jafului nu trebuie căutate în comunism, pentru că noi am avut corupţie şi jaf şi pe timpul Evului Mediu, şi pe timpul fanarioţilor, şi pe timpul războiului ruso-turc de la 1806-1812, cînd un boierea Manolache Lahovary pierdea la cărţi în faţa intendentului de provizii al armatei ruse, temutul bandit Cavenga, suma fabuloasă de 7.000 de galbeni. Şi cum au fost oare cedate austriecilor Bucovina, iar ruşilor Basarabia, de către turci, decît tot prin mită, tot prin săbii aurite cu pietre preţioase, tot prin pungi grele de mahmudele şi ducaţi de aur? De asemenea, jaful şi corupţia se întîlnesc în toate Ţările, dintre care unele extrem de civilizate, cum ar fi Italia, Japonia, Germania, Anglia. Ele ce comunism au avut? N-au avut şi, mai mult ca sigur, nici n-or să aibă.

Nu îmi propun o istorie a corupţiei, dar dacă luăm corupţia ca pe un flagel, ca pe-o boală, atunci trebuie să vedem: care sînt germenii ei, etiologic, ce climat o favorizează şi ce antidot există? Raportul preliminar al Comisiei Anticorupţie a avut la bază dezvăluirile d-lui general Gheorghe Florică. La vremea respectivă, dl. Florică îmi transmitea prin bunul meu amic, scriitorul Dinu Săraru, că el n-a furat nici măcar o nucă în viaţa lui! Măi, să fie, mi-am zis, ce om cinstit, să aibă el posibilitatea să fure o nucă şi totuşi să se abţină! (Rîsete în sală) De fapt, aşa după cum s-a dovedit cu acte în regulă prezente la Administraţia Financiară, dl. Florică nu luase nici o nucă, desigur, dar îşi cumpărase pe preţuri fictive, de nimic, nu mai puţin de 3 maşini într-un singur an: un Renault gri-metalizat, cumpărat de la un musulman pe nume Iusmen Iusmen, cu suma de batjocură de 60.000 de lei, apoi un Citroën 2.500 Diesel, cumpărat, tot pe daiboji, de la cetăţeanul olandez Mark Albert, şi, în sfîrşit, un ARO Diesel, pe numele soţiei! Ca să nu mai vorbim de firma arabă în care a intrat copilul generalului Florică, şi ca să nu mai pomenim de amestecul, nepermis pentru un general român, în toată afacerea aceea scandaloasă cu arabii care traficau nu mai puţin de 20 de milioane de pachete de ţigări.

Stimaţi colegi, acestea sînt fapte reale, certificate prin actele prezente în seifurile mai multor instituţii, nu e vorba de calomnii de presă sau de răzbunarea cuiva, care, vezi Doamne, a fost demascat de dl. Florică şi acum i-a fabricat la repezeală un dosar. Pot oare unii reprezentanţi ai Opoziţiei să facă un sfînt din acest personaj dubios, care, într-un singur an, 1992, a cîştigat mai mult decît au în casieriile lor, de bună seamă sărăcăcioase, cele mai multe dintre partidele României? Poate fi un astfel de personaj portdrapelul luptei împotriva corupţiei? Poate el lansa acuzaţii împotriva unor miniştri şi personalităţi publice, fără a produce cea mai mică dovadă? Dl. general Florică s-a lăudat încă de atunci, şi văd că azi îşi repetă afirmaţiile, că ar deţine valize întregi de documente, benzi, casete şi alte mărturii zdrobitoare. Dar, pentru numele lui Dumnezeu, d-le Florică, aduceţi-le odată, multiplicaţi-le, daţi-le la ce publicaţii doriţi, numai terminaţi odată cu insinuările, cu acuzaţiile, cu ameninţările! S-a mai afirmat, de la acest microfon, că Parchetul General a comis un abuz atunci cînd a urgentat cercetarea miniştrilor Florin Georgescu, George Ioan Dănescu şi a altor opt personalităţi, pe care le-a găsit nevinovate. Domnilor, dar gîndiţi-vă ce scandal se declanşa dacă aceşti oameni NU ar fi fost cercetaţi imediat, s-ar fi lansat acuzaţia de muşamalizare. Şi atunci, ce mai rămîne din faimoasa listă a generalului Florică? Dacă o scuturi bine, probabil că nu mai rămîne decît Triţă Făniţă, cu acuzarea căruia sînt perfect de acord, eu fiind primul care l-a criticat în presă, încă din 1991.

În ceea ce îl priveşte, Partidul România Mare nu ia partea nimănui. Nici a Preşedinţiei – pe care am criticat-o de cîte ori am considerat că a greşit – nici a Guvernului – criticat serios de noi, în mai multe rînduri – cu atît mai puţin a unor personaje şi societăţi comerciale. Dar partea adevărului o luăm, asta da, nu ne poate împiedica nimeni. În punctul de vedere divergent, semnat de cei 6 reprezentanţi ai Opoziţiei, se află o serie de trăsnăi fără precedent în viaţa politică românească, dintre care una depăşeşte prin iresponsabilitate orice imaginaţie. Citez: „Reţine atenţia că toate actele de corupţie, sau numai unele tentative, au primit justificările de la guvern şi de la partidele P.D.S.R., P.S.M., P.R.M., P.U.N.R., aspect ce lămureşte pe deplin implicarea acestor factori – atenţie! – în corupţia generalizată”. Domnilor Ioan Mureşan, Vilău, Potcoavă, Ghişe, Nestor şi Koszokár Gábor, cum aţi putut emite o asemenea calomnie, cum aţi putut s-o gîndiţi, cum aţi putut s-o semnaţi, nu v-a tremurat oare mîna? Nu sîntem avocaţii Guvernului, nici ai altor partide, aşa că vom vorbi numai în numele nostru: îi somăm pe cei 6 inchizitori să producă o dovadă, o singură dovadă a acuzaţiei că Partidul România Mare ar fi implicat în, repet, „corupţia generalizată”. Avem noi societăţi comerciale? Am primit noi bani sau cadouri de la cineva? Noi nu avem sediu nici măcar acum, de pildă, în timp ce F.S.N.-ul, care a condus Ţara aproape 2 ani şi care ne judecă pe noi, are numai în Bucureşti, ca sedii centrale, în afară de cele de sector, 3 palate însumînd 120 de camere, 2 hectare de grădini şi parcuri, printre care şi Palatul fostei metrese a lui Carol al II-lea, Elena Lupescu, unde doarme acum, cu toată familia, o distinsă doamnă deputat de la F.S.N., Rada Istrate! Să nu mai vorbim de cele 27 de milioane de lei pe care unul dintre cei 6 opozanţi i-a depus ca acţionar la tipografia ziarului „Azi”, pe care vrea s-o cumpere iute, la nebăgare de seamă, împreună cu alţi fruntaşi fesenişti! Dar, nu doresc să polemizez cu nimeni, deşi un demon scormonitor mă îndeamnă să dau citire şi unei note confidenţiale referitoare la mormanele de dolari negri prin care s-a făcut o afacere despre care pomenesc toate rapoartele. Este vorba despre o mărturie scrisă cu mîna proprie, după toate probabilităţile, de fostul director al TAROM-ului, dl. Lorin Dumitrescu, care spune, citez: „Urmare a tratativelor purtate cu firma franceză, conform documentelor şi rapoartelor făcute de mine pe parcursul tratativelor, aceasta era dispusă să plătească confidenţial pentru introducerea de partea română * 1) cca. 30 milioane de dolari în afara contractului; * 2) cca. 300.000 de dolari subsemnatului; * 3) cca. 28 milioane de dolari operaţiunea de contrapartidă pe care o făceam tot noi; * 4) conform anexei, avionul putea fi cumpărat la cca. 62 milioane de dolari”. Rog ca această Comisie Anticorupţie, dacă va mai funcţiona, să îl audieze pe fostul secretar de Stat, dl. Dan Drăgoi, care mi-a spus mie, pe străzile Berlinului, în toamna lui 1991, ce jaf colosal a însemnat pentru economia românească Afacerea Airbus. Aşa după cum se petrece şi în filmele cu bandiţi, negociatorii români şi francezi au simţit că se îngroaşă gluma şi au invitat pe banii lor mai mulţi ziarişti români într-un fel de călătorie în jurul lumii, ca să vadă şi ei ce binefacere ne-a picat din cer drept în moalele capului! (Rîsete în sală) Aşa se cumpără conştiinţele, care, dacă sînt de vînzare, nici măcar nu sînt conştiinţe, ci cîrpe de şters praful. Aici aş vrea să mă refer, în cîteva cuvinte, la obstacolul principal în calea adevărului: proasta înţelegere a democraţiei, insolenţa inimaginabilă a unora care ştiu bine că au furat, ştiu bine ce îi aşteaptă dacă va veni o judecată dreaptă, aşa că îşi iau noroiul de pe haine şi îl aruncă pe alţii, la derută, făcînd din negru – alb şi din alb – negru. Întîmplarea face ca, în drumurile mele zilnice, să trec pe cheiul Dîmboviţei, pe fîngă Opera Română, şi să văd, invariabil, o scenă care mă revoltă: românii noştri sparg la piatră şi toarnă asfalt, sub vipia verii, într-o lucrare edilitară ce nu se mai termină, în vreme ce, la doi paşi de oştirea aceasta de robi ai muncii, zeci de ţigani şi arabi ţin calea automobiliştilor şi fac cea mai neagră bişniţă cu dolari. Pentru aşa ceva au murit acei tineri neprihăniţi, în decembrie 1989, ca românii să fie umiliţi şi exploataţi, la ei acasă, de toate scursurile lumii? În virtutea acestei aşa-zise democraţii, care de fapt e copilul odios, născut din mezalianţa anarhiei cu mahalagismul, exact cei mai corupţi dintre hoţi şi cei mai hoţi dintre corupţi se aburcă la microfoane, asediază presa, radioul şi televiziunea şi ne strigă în faţă, pentru intimidare şi pentru urechile galeriei naive: „Voi vorbiţi? Comuniştilor, nostalgicilor, fasciştilor, antisemiţilor, adepţi ai vechilor structuri, voi, care vă opuneţi reformei?” În realitate, noi nu ne opunem reformei, noi ne opunem tîlhăriilor care s-au făcut în numele reformei, noi ne opunem vlăguirii statului român, de la care au furat marii privatizaţi totul, fiindcă n-a îndrăznit nimeni să-i controleze. Maniera asta de discutare, de izbire cu pumnul în piept mă duce cu gîndul la un personaj real, dr. Johnson, pe care un ilustru spirit britanic, Sir Joshua Reynolds, îl caracteriza astfel, şi să vedeţi cît de bine se potriveşte comportamentul acesta la ceea ce ni se întîmplă nouă, citez: „Disputa cea mai uşoară şi lipsită de importanţă devenea la el o adevărată dispută în arenă. Se lupta cu fiecare ocazie, ca şi cînd întreaga lui reputaţie ar fi depins de victoria minutului şi se lupta cu toate armele lui. Dacă era încolţit în argumentaţie, recurgea la insulte şi jigniri. Nu poţi să te cerţi cu el, căci, atunci cînd puşca-i dă rateuri, el te doboară cu patul ei. Nu te aude şi, avînd o voce mai puternică decît tine, te doboară negreşit”. Aşadar, să nu ne mire că, în loc să avem o reală separare a puterilor în stat, noi asistăm la separarea Parlamentului!

Stimaţi colegi, cel mai uşor lucru este, probabil, acela de a te certa din senin, de a acuza pe altul de ceea ce faci chiar tu. Să nu uităm că de ultraj n-a scăpat nici Isus, care a fost batjocorit de duşmani că ar fi gurmand şi băutor. Sînt întru totul de acord că Raportul preliminar de la 30 iunie a fost destul de modest şi s-a ocupat de cazuri minore. Chiar cei 6 membri ai Opoziţiei au adus acuzaţii serioase d-lui Romul Vonica, pe motiv că n-a abordat cazurile majore, de importanţă capitală. Un astfel de caz ne este prezentat de cei 6 membri ai Opoziţiei în Raportul lor separat: la pagina 16 ni se vorbeşte cu patetism de un merceolog din Buzău care a făcut afaceri cu o ţeavă, pentru ca după numai cîteva rînduri să plonjăm în abisuri de Apocalipsă, aflînd că pîrîta Maricica din Braşov a făcut şi ea nişte afaceri dubioase, cu nişte fabricanţi de zahăr de la Ţăndărei! Felicitări, domnilor Mureşan, Ghişe şi Vilău, aţi dat o lovitură mortală corupţiei la nivel planetar, fiindcă această Maricica era de fapt „capo di tutti capi”, ea absorbea zahărul de la Ţăndărei printr-o ţeavă subterană din Buzău! (Hohote de rîs în tabăra majorităţii parlamentare şi aplauze furtunoase)

În încheiere, doresc să fac din nou apel la depolitizarea acestei lupte pe care trebuie să o ducem împotriva jafului şi a corupţiei. Aceste racile nu au nici naţionalitate, nici coloratură politică, tot astfel după cum împăratul Vespasian a spus că „Banii n-au miros”. Dacă cineva din Opoziţie îşi imaginează că lovind în Putere va distruge hoţia sau lovind în hoţie va distruge Puterea, se înşală. Marii rechini nu sînt în funcţii politice (în funcţii politice sînt marii orgolioşi!), gangsterii stau la fereală şi fac afaceri de milioane de dolari. Dacă aş avea o putere miraculoasă, aş confisca într-o singură zi toate averile colosale obţinute prin fraudă şi speculă şi le-aş destina integrării de urgenţă a Basarabiei cu Patria-Mamă, aceasta fiind prioritatea noastră naţională! (Urale în sală, aplauze prelungite) Pentru că acolo e un pericol mare, ştiu de la deputaţii din Chişinău şi de la unii poeţi basarabeni că există Artişti ai Poporului care se hrănesc zilnic numai cu pîine şi apă, post negru dramatic, care ar trebui să ne încrînceneze carnea pe noi. Se moare de foame în Basarabia, fraţilor, ursul sovietic iese din hibernare şi îşi scoate iarăşi gheara, iar Occidentul la care se prosternează unii dintre politicienii noştri nu numai că nu face nimic pentru Moldova românească, dar pompează miliarde de dolari şi de mărci în anchilozatul imperiu, în loc să-l ajute să moară în linişte. Iar noi? Noi ce facem? Ne pierdem vremea în conciliabule interminabile, ne sfîşiem între noi, nu ne mai salutăm la şedinţe sau pe culoare şi ne privim ca duşmani de moarte. Cum s-a ajuns aici? Cine ne-a învrăjbit? Cine le-a spus unora că numai ei iubesc valorile democraţiei, că numai ei combat corupţia, că numai ei depozitează adevărul?

(va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

(31 august 1993; discurs rostit în plenul Camerelor Reunite ale Parlamentului)

 

Românii, umiliţi şi exploataţi de toate scursurile lumii (1)

COMENTARII DE LA CITITORI