Roșia Montană și pierderea aurului românesc (1)

in Război corupției

Pe lîngă ce am descris pînă la acest episod, distrugerea patrimoniului cultural și istoric, în varii metode (unele chiar mascate sub plapuma indiferenței), acțiune ce are o malefică rată de eficiență – diferite sectoare de activitate din cele
dominate de Stat intră sub incidența altei anomalii tot atît de păgubitoare: schimbarea opticii de pe o zi pe alta, în raport cu aplica­rea unor hotărîri determinante în bunul mers al economiei naționale. La cea mai simplistă analiză politică remarci imediat inconsecvența guvernelor de la putere în ceea ce privește adoptarea unor decizii cu efect direct asupra dezvoltării unei anumite ramuri a economiei naționale, utilizînd stratagema schimbării priorității obiectivului respectiv, sau amînînd sine die rezolvarea cazului.

În exemplul care va întări acest enunț, luat în mod aleatoriu din pano­plia disfuncționalităților românești post­decembriste, pare a fi greu în a determina coordonatele (economice și politice) pe care s-a proiectat acest caz, manevrat și internaționalizat pînă aproape de saturație. Deși mie îmi este limpede demersul tuturor părților implicate în hățișul unei afaceri de miliarde de dolari, cunoscînd atît oscilația Puterii, rapacitatea ,,reclamantului”, cît și atitudinea subiectivă a populației, aflîndu-mă sub imperiul emoțional al ultimului segment pomenit în acest triunghi reprezentativ, voi încerca să mă situez pe o poziție neutră, lăsînd cititorilor posibilitatea de a discerne și a hotărî tabăra care ar trebui sprijinită…

Dacă vii dinspre Alba Iulia prin Zlatna și Abrud, și de la Cărpiniș faci la dreapta, după Ignățești apare Roșia Montană. La poalele Munților Metaliferi, în apropierea Detunatelor – declarate Monument al naturii – Roșia Montană închide în perimetrul ei o istorie fascinantă în care trecutul strălucitor, de la culoarea inconfundabilă a aurului, se suprapune, în tentă cenușie, cu prezentul incert, devorat de schimbări radicale atît ale statutului  localității, cît și ale vieții sociale trăite pe aceste meleaguri. Despre încîlcita poveste a unei comune românești de la începutul mileniului III vom afla în continuare, așezarea poveștii sub paradigma dualismului fiind cu totul întîmplătoare. După victoria romanilor asupra oștilor lui Decebal, în urma războaielor daco-romane din anii 101-103, aceștia din urmă au rămas legați de pămîntul Daciei, întemeindu-și așezări stabile unde aveau preocupări pașnice, integrîndu-se în colectivitatea dacilor într-o simbioză naturală, care pînă la urmă a dat naștere poporului român. Astfel, în anul 131 ia naștere Alburnus Maior – Roșia Montană de astăzi – într-o zonă cu subsol aurifer – tentație declanșatoare de idei și ocupațiuni lucrative, devoratoare de populații băștinașe sau de venetici. Localitatea este cunoscută cu mult mai înainte de această atestare documentară, existența ei milenară întinzîndu-se dincolo de anii cuceririi Daciei de către romani, fiind amintită de Herodot, Pliniu și Titus Liviu, Alburnus Maior fiind una din cele mai vechi localități cu tradiție în exploatarea de metale prețioase din Europa. Cînd au înființat-o romanii lui Traian ca oraș minier, pentru munca în subteran au adus coloniști din Iliria, aceștia fiind mai productivi decît localnicii în care nu prea aveau încredere. Numită cînd Goldbach (în germană), cînd Verespatak (în ungurește), Roșia Montană a traversat două milenii, ajungînd să trăiască la marginea zonei de pericol social, generat și accentuat de clasa politică actuală, în competiție cu ignoranța și cu interesele meschine, care sugrumă orice speranță.

Importanța auriferă a Roșiei Montane avea circuit internațional, din toate timpurile atracția pentru aurul românesc provoca chemări din medii diferite, uneori implicînd chiar puteri statale. Așa se face că, în timpul Războiului Rece,  CIA urmărea cu atenție activitatea din Munții Apuseni, selectînd informații utile referitoare la compoziția zăcămintelor  metalifere, nivelul de exploatare a unui loc bine definit, chiar și forța de muncă din subteran, analizată pe schimburi. Astfel, într-un document desecretizat de CIA aflăm că la Roșia Montană, în anul 1952, lucrau 618 muncitori, repartizați în două schimburi a cîte 12 ore, pentru o producție de  8.432 de tone. Întrebarea care s-ar putea formula în cazul de față este: De ce ne spionau americanii atît de asiduu în zona zăcămintelor de aur? Aceasta o considerăm superfluă, în contextul intuirii unui răspuns calificat.

Întrucît nu se cunosc oarece efecte negative ale acestei operațiuni de spionaj economic din partea americanilor (la acea dată), putem afirma că Roșia Montană și metalul rar care se extrăgea de acolo nu au avut de suferit. Iată că, la o distanță de peste o jumătate de secol, în anul de gra­ție 2019, Roșia Montană s-a transformat într-o ,,bombă cu ceas”, amenințînd în orice moment să explodeze. ,,Explozia”, în acest caz, nu ar fi rezumată cumva la vreo grevă minieră, cu autoblocarea minerilor în subteran (n-ar avea cum, din moment ce în subteran nu mai lucrează nimeni, exploatarea de la Roșia Montană fiind închisă). Deranjul, ca să mai folosim și eufemisme în grila unui articol de analiză și dezvăluiri, ar putea veni din trei direcții:

1. Pierderea de către Guvernul României a sumei de 4,4 miliarde de dolari, la cursul datei finalizării unei acțiuni introduse la Curtea de Arbitraj Internațional de la Washington;

2. Ratarea unei ocazii de  înscriere în catalogul Patrimoniului Mondial a unui obiectiv românesc, spre a fi protejat la nivel național;

3. Inflamarea opiniei publice, împărțită în două – pro și contra (ceea ce dă de înțeles că niciodată nu va putea fi mulțumită toată lumea), cu repercusiunile aferente acestui dualism păgubitor.

Totul a început în 1997.

Nu trecuseră încă 10 ani de la schimbarea de regim, din 1989, dar transformările în sistemul economic și social din România cunoscuseră extensii largi, valul privatizărilor și concesionărilor mătura totul în cale, partizanii noii democrații zburdau pe imașul pierderii unei semnificative părți din proprietatea de stat – devenită ,,insuportabilă” pentru noii corifei ai politicii dîmbovițene. Speculînd grav prevederile noii Constituții a României adoptată la 21 noiembrie 1991, care stipulează la capitolul ,,Economia și finanțele publice”, art. 134, al. 1, că ,,economia României este economie de piață” (dar uitînd ce scrie mai jos, la art. 2, intitulat ,,Statul trebuie să asigure”, al. b) ,,protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară, guvernanții au trecut la descompunerea Statului Român, prin predarea prerogativelor economice în mîinile oligarhiei financiare internaționale.

Concret, vrînd să-și ia de pe cap Roșia Montană, cunoscînd că bogăția zăcămintelor de aur din zonă poate atrage investitori străini, Guvernul Victor Ciorbea, la 3 iunie 1997, semnează un contract privind exploatarea minereurilor din aur și argint din perimetrul Roșia Montană cu Compania Euro Gold Resources S.A., avînd acționari principali pe Gabriel Resources Limited, companie privată condusă de Frank Timiș și Compania minieră de stat Minvest Roșia Montană S.A. (de notat că prima companie din contractul de mai sus se înființase chiar în ziua semnării documentului cu pricina). După semnarea acestui contract, ,,botezat” cu șampanie și pupături vesele, entuziasmul prinde să pălească, părțile începînd să-și arate ghearele de sub lăbuțe. Așa se face că, în doar doi ani de la acea inaugurare cu surle și trîmbițe, respectivul contract (crezut, la început, de către fiecare în parte că este ,,beton”) se modifică de mai multe ori, la dosar adăugîndu-se mai multe acte adiționale ce cuprindeau noi clauze propuse de părțile din contract.

În anul 2000, simțind nevoia de înnoire, Euro Gold Resources S.A. și-a schimbat numele în Roșia Montană Gold Corporation (RMGC). Trebuie să recunoaștem că deosebirea dintre cele două denumiri – la o citire superficială – te face să crezi că firma ar fi una românească, producînd o mare doză de mîndrie patriotică! De unde atîta patriotism în raport cu o firmă canadiană care vrea să pună mîna pe aurul și argintul românesc de la Roșia Montană? De aici pleacă și sarabanda altor și altor negocieri urmate de adăugarea la dosar a altor acte adiționale – acest travaliu avînd loc într-un timp relativ mare – între anii 2000 și 2012. Deci, timp de 12 ani – o perioadă în care Statul Român s-a jucat de-a șoarecele și pisica cu Roșia Montană Gold Corporation – s-a bătut pasul pe loc:  nici nu s-a trecut la producția propriu-zisă, nici nu s-a pus capăt unei colaborări în care s-a constatat, încă de la început (din fașă), că părțile sînt situate pe poziții antagonice, predispuse la un război total.

Anul 2013 părea că va aduce un reviriment în problema exploatării aurifere de la Roșia Montană. Guvernul Ponta dorind să dea cale liberă angajamentului care suferise atîtea metamorfoze, a aprobat proiectul de lege privind exploatarea minereurilor de aur și argint din perimetrul Roșia Montană. Ca un  bun gospodar, Guvernul stabilește norme în ceea ce privește  participația directă a Statului Român, cota redevențelor, diferitele obligații pentru Gold Corporation, declară proiectul ca fiind de utilitate publică și de interes național deosebit, de asemenea, aprobă modificarea unor acte normative privitoare la exproprieri, autorizații de construcție etc., după cum se poate constata – tot tacîmul necesar edificării unei lucrări de anvergură și de anduranță.

Între timp, adică în acești ani de stagnare artificială a proiectului, Gold Corporation și-a
văzut de treabă, derulînd un program complex, de pregătire a terenului pentru ziua în care legea românească îi va da voie să intre la exploa­tarea propriu-zisă a celor două metale rare – aur și argint. În consecință, a angajat echipe pregătitoare, a deschis un punct de informare, a pregătit căi de comunicație, a dezvoltat un lobby bine articulat, de promovare a programului preconizat de a fi  implementat la Roșia Montană și a beneficiilor directe ale populației din zonă, în cazul definitivării proiectului canadiano-român. Dar cea mai spectaculoasă mutare pe tabla de șah a consolidării poziției firmei Gold Corporation a fost cumpărarea caselor (gospodăriilor) local­nicilor care au acceptat acest tîrg, în schimbul unor sume în totală discordanță cu proprietățile achiziționate, în sensul că, pe o căsuță modestă, fără facilități de modernizare și ușurare a traiului, RMGC plătea sume exorbitante, cît pentru trei apartamente în Alba Iulia!

În acest punct al planului, cînd Gold Corporation se credea stăpînă pe situație, defilînd cu sacii cu milioane de lei pe ulițele comunei, au apărut două ,,mișcăricare au dat peste cap atît planul firmei canadiene, cît și dorința Guvernului României de a definitiva afacerea.

Două acțiuni coroborate – una, pe plan local, cealaltă, pe plan național, au aprins un foc imens, care arde intens, dogoarea lui și fumul înecăcios ajungînd peste Ocean, pînă la Washington, în birourile unui Tribunal special.

Pentru a înțelege și a interpreta corect – fără patimă și fără panică – precedentul creat, vom nominaliza, pe rînd, cei doi factori de ,,destabilitate”, avertizînd cititorii să nu scape din vedere influențarea lor reciprocă în această acțiune în forță – o latură certă a succesului împletirii a două interese neadiacente, la o analiză superficială, dar bine articulate între ele, în contextul răsturnării unui plan care se sprijinea pe miliarde de dolari. Primul factor al acestui binom neobișnuit a fost poziția unei părți a locuitorilor comunei Roșia Montană de a-și vinde casele și a se muta la oraș. Pentru realizarea planului de exploatare a minereului aurifer, Gold Corporation avea nevoie de un teren liber, neafectat de construcții și nici întrerupt ici, colo, de imobile și de gospodării nedemolate, ori în situația creată – întîmpinînd rezistență din partea unor proprietari – proiectul era în pericol. În acest caz, îngrijorarea nu era
prea mare, RMGC mizînd pe puterea de per­suasiune a companiei asupra ,,îndărătnicilorcare rămîneau indiferenți la sacoșa cu bani.

Obstacolul principal în calea definitivării pro­­iectului comun dintre Statul Român și Roșia Montană Gold Corporation a apărut ca din senin, și era legat de procedeul de extragere a aurului din minereul aurifer, acela al ceanurilor. În toiul pregătirilor pentru obținerea întregului pachet de aprobări privind proiectul de la Roșia Montană, un val de proteste se revarsă peste România (în București, Cluj-Napoca, dar și în alte orașe din țară), zdruncinînd tot eșafodajul construit timp de un deceniu. Între septembrie 2013 și februarie 2014, manifestările au îmbrăcat forme de adunări și marșuri, cu acțiuni zilnice în Piața Universității din București, revendicările cereau, în termeni neechivoci, măsuri radicale: respingerea inițiati­velor legislative aflate pe rol, cu referire la cele legate de proiectul viitoarei exploatări miniere
de la Roșia Montană sau la modificarea Legii Minelor și interzicerea mineritului pe bază de cianuri în România.

Desfășurate într-un program bine pus la punct, vizînd obiective de interes național și acaparînd o arie largă de acțiune, manifestările stradale au dat roade: toate proiectele de lege pe tema Roșia Montană, care ar fi permis explotarea aurului și argintului pe bază de cianuri, au fost respinse – iunie 2014 fiind ultima dată cînd s-a pus pe rol un astfel de plan. În această acțiune de anvergură, în mobilizarea și orientarea maselor către soluția interzicerii folosirii cianurilor în procedeul de separare a aurului de steril, rolul de locomotivă l-a avut Asociația Alburnus Maior care a pus pe picioare campania ,,Salvați Roșia Montană”, apărută în anul 2002. Președintele Asociației Alburnus Maior este un bun cunoscător al mineritului, acesta a fost inginer de exploatare la Roșia Poieni, este vorba despre inginerul Eugen David. Ca specialist, domnul inginer (care se ocupă acum cu creșterea  animalelor și cultivarea de legume) avansează o viziune personală, pe care o susține cu argumente: ,,Ca să existe o dezvoltare serioasă, durabilă și pentru termen lung, care să le dea independență oamenilor, trebuie să se uite de minerit. O exploatare minieră care respectă și urmărește să nu distrugă, să fie în echilibru cu natura, nu o poți opri, dar aici, la Roșia, s-a ajuns la punctul critic din care tot ce înseamnă exploatare minieră distruge iremediabil”.

Desigur, ca în mai toate campaniile (indiferent pe ce tematică se desfășoară), părerile sînt împărțite. În contrast cu poziția inginerului Eugen David, alți localnici deplîng nerealizarea proiectului, reliefînd „binefacerile” companiei Gold Corporation de care au beneficiat oamenii din comună, cum ar fi transportul cu mașinile firmei al unor bolnavi sau al celor decedați. Și vizavi de problema mult comentatei cianuri, o parte din localnici au altă percepție: că acest procedeu se încadrează în normele Statului Român; că în procedura de exploatare ar fi utilizată o concentrație inferioară normelor euro­pene; că ceea ce rămîne din substanță ar urma să fie folosit într-o uzină specială, construită ca atare; concluzionînd – cantitatea de cianură ajunsă în iazurile de decantare ar fi foarte redusă etc., etc. Să nu omitem o particularitate a acestor  susținători cu orice preț a exploatării pe bază de cianuri – mai toți fac parte din personalul angajat  al companiei Gold Corporation sau sînt membri unei familii din care o persoană are acest statut.

Așa cum ați văzut din desfășurarea etapelor acestui proiect ce se dorea benefic pentru România, deși trecuseră aproape 20 de ani de la implicarea companiei Gold Corporation în proiectul Roșia Montană, în toamna lui 2013 proiectul aurifer de la Roșia Montană a fost stopat. În acest context, Gold Corporation reacționează, nemulțumită de oprirea proiectului într-o fază în care investise în zonă, pregătindu-și platforma (materială și umană) în vederea începerii exploatării pentru care venise în România. Pe cale de consecință, la 30 iunie 2015, după ce, în prealabil, trimisese reprezentanților Statului Român notificări privind rezolvarea stării de fapt pe cale amiabilă, neprimind satisfacție, Gold Corporation se adresează Curții de Arbitraj Internațional de la Washington printr-o acțiune în care acuză România că a încălcat tratatele bilaterale cu Marea Britanie și Canada privind protejarea  investițiilor.

Acțiunea din fața instanței internaționale ia un aspect de ordin pecuniar în iunie 2017, cînd compania ce se consideră prejudiciată solicită, în dauna României, despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari pentru presupuse pierderi legate de proiectul minier de la Roșia Montană, susținînd că, pînă în prezent, a dezvoltat în zonă investiții de peste 700 milioane dolari. Venind cu pretenții financiare, la o distanță de timp relativ apreciabilă, Gold Corporation ar trebui să dovedească în instanță cu documente financiar-contabile cheltuielile pe care pretinde că le-a efectuat, ceea ce versații avocați ai firmei, probabil o vor face.

Pînă atunci, Roșia Montană arată ca după război, iar Guvernul României a complicat și mai mult lucrurile, adoptînd o hotărîre care a împărțit țara în două. În numărul viitor – Roșia Montană – între legendă și realitate.

(va urma)

GEO CIOLCAN

Păreri și opinii