Ruşii (2)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

Atitudinea faţă de Rusia este unul dintre cele mai mari paradoxuri ale vieţii mele. Deşi sînt rus pînă-n măduva oaselor, Rusia este, pentru mine, o problemă irezolvabilă. Niciodată n-am vrut să plec din Rusia, chiar dacă am urît regimul. N-am vrut să plec pentru că ştiam, spre deosebire de prietenii dizidenţi, cum este Occidentul. Ei au evadat din Rusia ca nişte cîini scăpaţi din lanţ. Eu n-am plecat, cu toate că stăpîneam cîteva limbi străine, aveam cunoştinţe printre occidentali şi deţineam şi motive de ordin familial. Bieţii mei părinţi, în special mama, au purtat, mulţi ani, în familie, discuţii pilduitoare, criticînd emigraţia. Mult mai tîrziu am aflat că voiau să mă expulzeze ca pe Soljeniţîn, dar n-au făcut-o, nu se ştie de ce. Nu ar fi fost o problemă pentru mine să mă adaptez în Occident, n-aş fi privit la oamenii de acolo de jos în sus. Niciodată n-am aderat la vreun curent ideologic, fie acesta şi occidentaloid. În Occident, occidentalofilul este un individ pe cale de dispariţie. Am rămas în Rusia. Speranţa e o însoţitoare dubioasă pentru scriitor. Reforma, în faza ei iniţială, părea să meargă mînă-n mînă cu speranţa. Din fericire, ultima a avut viaţă scurtă. Speranţa că în Rusia n-a fost epuizat potenţialul uman a reprezentat un reflex al naivităţii. Rusia nu se numără printre culturile care pot să ajungă la autodeterminare. Este o ţară necinstită, fapt confirmat de Istorie. O ţară care se sprijină pe minciună. În Rusia, poţi supravieţui numai bizuindu-te pe minciună, inclusiv pe minciuna umanistă a intelectualităţii. În această ţară, a îngheţului veşnic, populaţia n-a reuşit să îmblînzească clima, să adopte un mod de viaţă care să atenueze ostilitatea naturii. Iarna este, la ruşi, un anotimp ignorat care, în ciuda Sărbătorilor, provoacă mult disconfort. Şi asta, în ciuda faptului că nu avem alt anotimp. Vara vine şi pleacă imediat. Colapsul vieţii în apartamentele „la comun” – ruşii nu pot trăi în comun. Colapsul comunismului rusesc – rusul nu iubeşte oamenii. Nu-i pasă de societate şi este, în esenţă, nesociabil. Rusul n-a prins rădăcini în lume, ca şi neamţul. El zboară, planează deasupra lumii. Rusul n-a putut cuceri lumea, n-a scos-o la capăt, a dat chix. Acest „a dat chix” a dat naştere spiritualităţii ruse. Nepreţuită este experienţa ghinionistului incurabil. „De ce?”, este sintagma cea mai importantă la ruşi. Ea revendică un sens. Răspunsul nu poate fi găsit înainte de a fi pusă întrebarea, dar el nu este găsit, întrucît ceea ce îi caracterizează pe ruşi e nonsensul existenţial. Laşi totul de izbelişte şi te duci. Rusul nu e cale, e drum. Spiritualitatea rusă e o discuţie despre lucrurile trecătoare. Rusul este ascet de nevoie. Nu s-a impus în faţa lumii şi vorbeşte despre zădărnicia ei. Îi întoarce lumii spatele şi devine din ce în ce mai supărat şi suspicios, considerînd că are dreptate.

– E păcatul meu, spuse părintele Serghi, ridicîndu-se în picioare. Credeam că eşti mai rău!

– Iartă-mă, sfinte părinte!, l-am implorat. Sînt, într-adevăr, mai rău! Îmi plac creierii cruzi de om. Îi mănînc cu lingura din ţeasta craniană, ca şi cum aş mînca icre.

– Mergi, mergi cu Dumnezeu.

Părintele Serghi se posomorî.

Rusul jinduieşte ordinea la fel de mult ca şi neamţul, doar că ordinea nemţească îl înalţă pe neamţ deasupra altor popoare, iar ordinea rusească îl nimiceşte pe rus. Rusul preferă cercul vicios al Istoriei, fără a conştientiza că acesta e un cerc vicios. Rusul e anistoric prin însăşi natura sa, şi asta îl face original. Întotdeauna pierde firul ideilor, începe să vorbească despre ceva, după care, brusc, să schimbe macazul, gîndurile risipindu-i-se. Se teme, probabil, de gînduri. Nu s-a impus în faţa lumii şi umple lumea de murdărie. Nu-i place ecologia. Lumea se transformă într-o groapă de lături şi, dacă n-ar fi fost puterea, rusul s-ar fi înecat, de mult, în zoaie. Lui Dumnezeu I se închină maşinal. Legea e în contradicţie cu interesele vitale ale rusului, cu ideea supravieţuirii: de la dorinţa sărăntocului de „a nu muri de foame” pînă la mulţumirea filistinului că „o duce de azi pe mîine”. Nu are putere şi nici timp să privească în jur. De aici atitudinea dispreţuitoare faţă de problemele de importanţă locală şi mondială deopotrivă. Rusul e hăituit, chinuit. Arătîndu-şi colţii, sau dînd din coadă, el aşteaptă aprobare pentru ceea ce face.

(va urma)

VICTOR EROFEEV

COMENTARII DE LA CITITORI