Ruşii (3)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

– Se tot vorbeşte despre bandiţii ruşi, despre mafia rusă. Serîi miji ochii. Dar de ce eşti mîndru de patria ta, ori de cîte ori afli că ruşii au cumpărat jumătate din Coasta de Azur? Că ei cumpără totul, fără a ţine seama de preţ. De ce mă măguleşte această extindere?

– Îmi spunea directorul unui hotel din Ceylon că, în Noaptea de Crăciun, două rusoaice tinere au cheltuit mai mulţi bani decît 100 de turişti germani. Au băut şampanie de 1.000 de dolari, mi-am amintit eu. Aş vrea să fac business cu ruşii, mi s-a confesat ceylonezul.

– Eşti budist?, l-a întrebat Serîi, cu asprime.

– Da!

– De unde apare această dorinţă a ruşilor de a se extinde?, a mai întrebat Serîi.

* * *

Ospitalitatea rusă este întotdeauna ofensatoare. De ce vrea rusul cu tot dinadinsul ca oaspeţii să se cherchelească? Gospodina îmbujorată îi îndoapă. Munţi de salată. Plăcintele sînt înlocuite de legiunea colţunaşilor cu carne. Gospodarul mai toarnă vin. Ce ritual o mai fi şi ăsta? De ce oaspetele este umplut cu tocătură? Care este vina lui? Las’ să plece ghiftuit, cu ochii bulbucaţi. Şi beat, ca să se proptească de pereţi şi să vomite salata. Las’ să sughită toată noaptea. Visul ospitalităţii ruse e sughiţul. Dacă oaspetele icneşte, înseamnă că a fost învins, că i-au fost smulşi epoleţii. Sughiţul anulează distanţa dintre soldat şi general. Ospitalitatea rusă susţine egalitarismul. Vrea să-i egalizeze pe toţi. E ca un slogan leninist. Te face circumspect. Decăderea morală se ţine de năzbîtii.

* * *

Fiecare rus are, spre surprinderea străinilor, nu doar nume, ci şi patronimic (numele tatălui). Rusul fără patronimic e ca bărbatul fără chiloţi, mi-a spus un bătrîn profesor filolog de la Roma. E o observaţie superficială. Chiar şi prietenul meu rus, mare amator de nume patronimice, care le cunoaşte pe cele ale tuturor ruşilor, consideră că acestea sînt nişte accesorii. Spre deosebire de el, eu sînt convins că numele-patronimic formează un falet, creează imaginea omului şi-l reprezintă atunci cînd acesta absentează. Numele-patronimice au nenorocit Rusia. Ideea nefastă de a reînvia taţii a apărut numai pentru că există patronimicele. A avea patronimic înseamnă a-l duce în cîrcă pe taică-tău toată viaţa. Greutate proprie.

* * *

Unii consideră că ruşii se refugiază în inconştienţă pentru a ieşi din încurcătură. Tot aşa, peştele se lasă la fund. Însă, eu cred că ruşii se refugiază în inconştienţă, întrucît asta este conştiinţa lor.

* * *

Rusul e omul care se lasă în voia întîmplării. În comparaţie cu viaţa ruşilor, Laokoon e o distracţie pentru copii. E suficient să dai peste cap un păhărel, şi şerpii cu clopoţei se retrag. Cerul se înseninează. Deasupra Rusiei răsare soarele. Starea firească a rusului este patima beţiei. Beţia îi prinde bine. Neîndemînarea se transformă în eleganţă, bîlbîiala – în poem, cîntecele – în imnuri. Hainele zdrenţăroase sînt un stil de viaţă. Imediat ce se îmbată, rusul pare de o eleganţă nepămîntească. Dacă te uiţi mai atent la fotografiile muierilor cherchelite, expuse pe panoul din faţa secţiei de trezire, rămîi uimit de puterea sentimentelor care transpar pe feţele lor. Descompunerea feţelor merită atenţia viermilor din cimitire. E mai ceva decît Michelangelo. E posibilitatea de a vedea Ziua de Apoi. Unii alcoolici sînt nişte îngeri deghizaţi, pe care Dumnezeu i-a trimis aici pentru a verifica oamenii. Testul cu vodca e judecata cea groaznică a ruşilor. Dispariţia înfăţişării omeneşti e nepreţuită. E o dezvăluire absolută, ca în faţa lui Dumnezeu după moarte: „Aşa sînt eu, nu altfel”. Dacă n-ai făcut faţă încercării – trăieşte-ţi moartea veşnică. Ce-a fost la început: Rusia, sau vodca? Din punct de vedere teologic, întrebarea e lipsită de sens. În Rusia, băutul n-are şi nu trebuie să aibă limite, deoarece există metafizica, şi aceasta, pe de-o parte, detestă atitudinea latină faţă de băutură şi petrecerile berarilor bavarezi, iar, pe de altă parte, preţuieşte „garnitura” ritualică, alcătuită dintr-o stacană, un castravete murat şi o carafă de jumătate de litru. Rusul ia o ţinută demnă, îşi îndreaptă umerii, îşi face cruce dacă e pravoslavnic, şi, devenind mai agreabil ca niciodată, dă pe gît băutura. Imaginea lumii se schimbă după fiecare stacană. Băutul nu e un drum rectiliniu, ci o alternare de stări: de la însufleţirea lipsită de temei, veselia zgomotoasă, senzualitatea excesivă, fericire, război, tristeţe şi jale pînă la nirvana rusească, iar aceasta, fără seamăn fiind, nu poate fi exprimată în cuvinte. Rusul revine cu durere la viaţă, şi această revenire se numeşte mahmureală. El e cuprins de fiori, e neliniştit. E ca şi cum ar fi plecat de acasă. În puterea nopţii geroase. În viaţa ţepoasă şi neguroasă. Cînd se întoarce acasă, rusul face focul. Nimic altceva nu-i mai trebuie. E mujic gospodăros. Stă acasă cîteva zile, o săptămînă, o lună, şi oamenii spun, cu respect, că el a intrat în beţie. Rusul beat este rusul adevărat.

(va urma)

VICTOR EROFEEV

COMENTARII DE LA CITITORI