S-A STINS VADIM TUDOR… ROMÂNIA, MAI VULNERABILĂ!

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

Într-o zi însorită de toamnă timpurie, a plecat dintre noi, dar fără să ne părăsească pentru totdeauna, unicul, imprevizibilul, incontrolabilul, eruditul, Patriotul, genialul pamfletar, scriitorul, jurnalistul, poetul şi, nu în ultimul rînd, controversatul, dar abilul politician CORNELIU VADIM TUDOR. Unul dintre cei mai buni cunoscători ai Istoriei Naţionale şi universale, marele om de cultură Vadim Tudor lasă în urma sa, îndurerată, nu doar o familie, ci o naţiune întreagă care l-a iubit, l-a preţuit, l-a admirat pentru curajul său în momentele grele ale existenţei României, cînd oameni din afară şi din interior mînaţi de interese străine au distrus ţara, au dus-o în haos şi corupţie generalizată. În toate acele momente Vadim li s-a împotrivit, vocal, uneori ofensator, dar de fiecare dată cu dreptatea de partea sa, aşa cum o dovedeşte realitatea de zi cu zi din Romînia. Vadim ne lasă o moştenire grea: să-i continuăm lucrarea de-o viaţă, demnă de urmat pentru fiecare român adevărat care-şi iubeşte ţara. Personalitatea complexă, care nu putea fi ignorată de nimeni, şi discursul său fulminant vor fi imposibil de înlocuit. Maestrul nu a fost un om bogat material, nu i-au plăcut matrapazlîcurile şi furăciunile, n-a strîns avere, ci a plecat modest, cu datorii pe care nu le-a putut onora în timp, fiind prea generos cu cei din jurul său, oameni şi animale, deopotrivă. În schimb, Corneliu Vadim Tudor a lăsat în urma sa opere scrise care vor rămîne pentru eternitate în patrimoniul naţional, am putea spune la fel ca Eminescu, Eliade, Ionescu, Cioran ş.a. Cei care l-am iubit credem că în acele zile ar fi trebuit să fie doliu naţional, Vadim Tudor fiind nu numai un geniu al Neamului Românesc, dar şi o personalitate politică marcantă, care şi-a dus Partidul România Mare, pe care l-a fondat şi condus, la apogeul unui 20% din electorat. Să nu uităm că a fost la un pas de a deveni preşedinte al României în 2000, cînd numai maşinăria de vot diabolică a PSD l-a putut învinge mişeleşte. Pînă şi sfîrşitul şi l-a redat într-o poezie-premoniţie, în care invita Moartea la o cafea, scrisă cu o săptămînă înainte de a se stinge, parcă simbolic în Ziua Înălţării Sfintei Cruci. Sînt semne că Vadim nu a fost un pămîntean simplu, ci unul lăsat de Divinitate să ne apere, să ne ghideze şi să ne dea speranţe într-o lume mai bună. Au fost mulţi şi cei care l-au contestat, care l-au criticat şi atunci şi acum, l-au urît poate în momentele cînd au intrat în dispută cu el, dar constatăm că pînă şi unii dintre aceia îi recunosc valoarea, charisma, memoria fantastică. Cu toate bunele şi relele sale, Vadim rămîne în sufletele noastre. Îi vom reciti cu plăcere opera şi ne vom ruga pentru el să-i meargă bine şi să fie tot atît de sîrguincios acolo, aşa cum a fost printre noi pe Pămînt. Plecarea Tribunului a produs valuri de emoţie colectivă, la fel ca-n timpul vieţii, de simpatie, dar şi de contestare. Ne-am aşteptat la o asemenea reacţie din partea multora dintre cei care l-au cunoscut, colaboratori, jurnalişti sau politicieni, deoarece pe mulţi dintre aceştia i-a criticat dur, cu expresii caracteristice stilului său exploziv (dar nu rupte de realitate!): hoţi, corupţi, ţigani, jidani, năpîrci etc. Acum, cînd nu se mai poate apăra sau explica, aceştia s-au înghesuit să apară la TV să-l critice, să-l jignească, să-i reproşeze, să scoată în evidenţă doar relele şi, dacă s-ar fi putut, să-l mai omoare o dată, să-i anuleze operele şi valoarea complexă, de netăgăduit. Nu ar fi bine pentru Vadim şi pentru toţi cei care l-au iubit şi pe care i-a iubit să trecem cu vederea răutăţile exprimate de unii jurnalişti, comentatori, opozanţi, chiar dacă libertatea cuvîntului există pentru toţi şi o respectăm ca atare. Totuşi, să le fie ruşine acelor neica nimeni, pîrliţi, rozătoare, papagali, corupţi, parveniţi şi nulităţi ale societăţii româneşti care au participat la distrugerea acestei ţări şi la denigrarea valorilor naţionale prin atitudinea lor, încercînd încă o dată să manipuleze opinia publică folosindu-se de trompetele mass-media. Culmea, aceste nonvalori şi-au permis să facă aprecieri la adresa unui gigant al Culturii Române. Atitudinea duşmanilor săi a culminat cu refuzul unora dintre maghiari şi chiar al colegilor lor români de a-i depune catafalcul în Senat, acolo unde a fost ales, votat şi instalat de electoratul său pentru repetate mandate, acolo unde şi-a făcut pe deplin datoria faţă de poporul care l-a ales şi faţă de România. Nu o spunem doar noi, ci toată mulţimea, care n-a pregetat să stea la coadă ore în şir la biserica Sf. Gheorghe de la Kilometrul Zero al Capitalei, pentru a-şi lua rămas bun, a-i aduce un ultim omagiu şi a-l aplauda frenetic la trecerea cortegiului funerar pînă la locul de veci dorit de Tribun, a fi alături de mormîntul dragilor săi părinţi. L-am condus şi noi pe ultimul drum şi i-am depus în sicriu, lîngă trup, Tricolorul, mulţumindu-i astfel marelui nostru Vadim pentru faptele şi realizările sale. Cuvîntul celor 16 preoţi prezenţi la căpătîiul lui, mulţimea emoţionată care l-a plîns şi elogiile aduse de alţi mari patrioţi români în viaţă (generalul Mircea Chelaru, colonelul Mircea Dogaru ş.a.) au confirmat că Tribunul a fost, este şi va fi iubit de români pentru eternitate. În ziua înmormîntării, VIP-urile din politică au lipsit (cu cîteva mici excepţii: Marius Marinescu, Ioan Oltean, Lia Olguţa Vasilescu, Liliana Mincă, Miron Cozma). Au fost, însă, suficiente gesturile preşedintelui ţării Klaus Johannis de a-şi amîna Conferinţa de Presă de la finalul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pînă la încheierea funerariilor lui Vadim şi trimiterea unei coroane de flori, gesturi care au dat o palmă morală multora dintre „vitejii de după război” şi au întărit că Vadim nu a fost un oarecare. Dimpotrivă! La înmormîntarea lui Vadim au participat şi ipocriţi, aşa cum a remarcat şi familia defunctului. Multe figuri publice din rîndurile Partidului România Mare, dar şi din afara lui, au început lupta pentru ciolan încă de la căpătîiul Tribunului. Ne-am înşelat crezînd că mulţi dintre cei care l-au trădat şi l-au vîndut au venit în ultimul ceas să se smerească şi să ceară iertare pentru propriile lor păcate în disputele cu Vadim. De fapt, au reînceput lupta, de data aceasta fără Vadim, pentru locul său de preşedinte şi pentru preluarea Partidului România Mare. Sîntem cu toţii martori ai telenovelei partidului rămas fără arhanghelul său puternic şi charismatic. Totuşi, păstrăm speranţa că finalitatea acesteia va sluji interesele noastre naţionale, şi nu le va sacrifica. La vremuri noi, şi partidul lui Vadim va trebui să îşi găsească o cale pe care să îi conducă pe membrii şi pe simpatizanţii săi, cu cel puţin la fel de mult succes, precum a făcut-o însuşi fondatorul Corneliu Vadim Tudor. De reuşita celor care îi vor duce munca mai departe va depinde şi echilibrul politic din România. Să ne rugăm pentru Corneliu Vadim Tudor. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească. Să ne rugăm pentru naţionaliştii români. Dumnezeu să le arate calea. Să ne rugăm pentru România.

Diplomat economist PETRE RĂCĂNEL,

Preşedintele Federaţiei Societatea

Civilă Românească

(Text reprodus din „Cronica Timpului“,

  1. din 9 octombrie 2015)
COMENTARII DE LA CITITORI