Să ne cunoaştem Patria

in Polemici, controverse

Zona Dornelor – perlă a Moldovei

 

 

Ţara Dornelor, numele sub care mai este cunoscută această parte a Moldovei, este un ţinut cu o natură sălbatică, de o frumuseţe mirifică, străbătut de apele învolburate ale Bistriţei şi ale Dornei şi ocrotit de fraţii de piatră carpatini – Munţii Bistriţei, la răsărit, Giumalău şi Suhard, la miază-noapte, şi Munţii Călimani, la miază-zi. În zona Munţilor Giumalău se află Parcul Naţional, care cuprinde mai multe rezervaţii naturale – inclusiv cel mai mare crater vulcanic din ţară, cu un diametru de 10 km. Parcul se întinde pe teritorii din judeţele Bistriţa-Năsăud, Mureş, Suceava şi Harghita şi, odată ce pătrunzi în Centrul de vizitare (practic, una dintre cele 20 de intrări în această vastă arie protejată, de interes naţional), descoperi, de îndată, bogăţiile naturale, de o varietate impresionantă, ale Parcului. Acolo poţi afla, prin viu grai, de la angajaţi, sau, pur şi simplu, examinînd o machetă în miniatură extrem de bine realizată, informaţii preţioase despre traseele turistice şi despre cele mai scurte rute către obiectivele de vizitat, unul dintre acestea fiind, de exemplu, Lacul Iezer, aflat în vîrf de munte, unde se găseşte Arborele Zimbrului, vechi de 800 de ani. Ai posibilitatea să faci – de ce nu? – turism ecvestru şi să afli tot ce doreşti să ştii despre huţuli, o veche şi autentică rasă de cai pur-româneşti. În toată perioada petrecută în această zonă unică din România, grupul nostru de turişti a avut parte de nenumărate surprize, legate atît de particularităţile naturii de pe aceste meleaguri, cît şi de modul exemplar în care comunitatea locală ştie să păstreze şi să transmită mai departe, ca într-un fel de ştafetă, frumuseţea obiceiurilor şi a tradiţiilor specifice locului.

Recunosc că, în această excursie, am avut prilejul de a descoperi în detaliu o zonă mirifică, pe care o cunoşteam sumar din tinereţe şi, ceva mai recent, din impresiile culese de pe reţelele de socializare. Însă nici o experienţă on-line nu se poate compara cu deplasarea la faţa locului. Adică, una e să ţi se spună că a fost bună cazarea, şi cu totul alta, să afli, personal, cum este şederea la una dintre cele peste 150 de pensiuni, din frumoasa zonă a Dornelor. Este important să citeşti opinii despre Bistriţa Aurie şi să vezi nişte fotografii care te impresionează, însă, este cu mult mai plăcut să auzi curgerea rîului de-a lungul comunei Ciocăneşti. E o mare diferenţă între a asculta ce îţi povestesc localnicii şi a vedea cu ochii tăi spectacolul apelor repezi şi învolburate. M-am putut convinge de frumuseţea acestor meleaguri, dar şi de vrednicia gospodarilor din Ciocăneşti, păstrători de tradiţii, care îşi poartă cu mîndrie costumele populare nu numai în zilele de sărbătoare, ci în toată vremea, pur şi simplu, pentru că aşa se simt ei bine. Straiele lor sînt împodobite cu motive populare străvechi, ce se regăsesc şi pe ouăle pe care le încondeiază cu măiestrie de Paşte, şi pe armele strămoşilor, întemeietori ai Ţării Dornelor. Localnicii din primul sat aparţinînd comunei Ciocăneşti ne-au spus să îi îndemnăm şi pe românii din alte zone ale ţării să vină acolo pentru a-i cunoaşte, pentru a le degusta felurile de mîncare preparate din păstrăvii pescuţi în apele lor curate, pentru a petrece împreună de sărbători, în orice anotimp, şi pentru a le vizita muzeele unde ei înşişi au donat diferite exponate. Oamenii frumoşi ai mirificei zone a Dornelor aşteaptă cu răbdare, cu liniştea de munte şi cu mult drag să-i vizităm, pentru a cunoaşte minunata istorie şi bogăţia naturii din această parte a ţării.

 

ANTON VOICU

COMENTARII DE LA CITITORI