Sabin Bălaşa

in Lecturi la lumina ceaiului

Sabina Bălaşa a fost un pictor român, autor şi regizor de filme de pictură animată, cît şi scriitor. Absolvent în 1955 al Institutului de Artă Nicolae Grigorescu Bucureşti. Obsesia declarată a vieţii şi a artei lui Sabin Bălaşa a fost să iniţieze o mare renaştere artistică şi culturală. S-a născut în Oltenia, la Dobriceni, la 17 iunie 1932. Tatăl său, preot, şi mama sa, învăţătoare, îşi transformaseră casa în muzeu arheologic şi etnografic, cu peste 3.000 de piese. A fost şcolit la Craiova şi apoi la Bucureşti. A fost legat spiritual de Italia, pe care a vizitat-o de mai multe ori, pentru a primi diferite premii, dar şi pentru a picta, în special de Florenţa. Aceeaşi legătură a simţit-o faţă de Iaşi, unde a realizat în intervalul 1968-1978 celebrele murale care înnobilează Sala Paşilor Pierduţi a Universităţii Al.I. Cuza, şi unde s-a simţit permanent acasă, motiv pentru care declara, cu umor, că este „moldovean de origine oltean“. Celebritatea pe care i-au adus-o muralele de la Iaşi şi pentru care era considerat clasic înainte de a împlini 40 de ani, a determinat o adevărată vînătoare de Sabin Bălaşa.
S-a stins din viaţă în data de 1 aprilie 2008, la Spitalul Sfînta Maria din Bucureşti în urma unui cancer pulmonar. A fost înmormîntat la Cimitirul Eternitatea din Iaşi în data de 5 aprilie 2008. El este unchiul chitaristului tînăr Andrei Bălaşa, care momentan conduce trupa de copii Phenomen On.

COMENTARII DE LA CITITORI