Săptămîna pe scurt

in Săptămîna pe scurt

După Ceauşescu, potopul

– Cîrmaciul Cîrlanului Capiu

– Unde-l doare pe Folică?

– Ghiţă, ieşi de sub portiţă!

– UE e Mafia

– Jaful naţional se apropie de apogeu

– Intelectualii închisorilor

– Caruselul morţii

– Scîrboşii din Parlament

– După 12 ani

– Cine-i papă mielul lui Becali

– Luminile Kremlinului

– Pentru cine bat clopotele, Prea Fericitule?

– Tiriştii se pun cu blondele

– Ruleta rusească a ANAF –

Planeta Drăguţelor

– Războiul, o afacere americană

– Capodoperele lui Basarab

– De 27 de ani, în România se joacă ,,Ciuma politică”. I-au căzut victime numeroşi români nevinovaţi. Nu mai practicaţi sinistrul joc! Daţi foc şandramalei!

–  Totuşi, în orice rău există şi un bine: după ce au fost prinşi în vîrtejul ciumei roşii, galbene, verzi şi portocalii, valahii au devenit imuni la ,,Balena albastră”. Dacă n-ar avea fanoane, i-ar da şi clanţă.

– La 40 de ani de la inaugurare, singurul combinat de apă grea din Europa de Est (la vremea aceea), cel de la Drobeta-Turnu Severin, se va închide, aruncîndu-se pe apa sîmbetei un miliard de euro. Lanţul nuclear al lui Ceauşescu, care îngloba mina de uraniu, combinatul de apă grea şi Centrala de la Cernavodă, a ruginit după 1989, iar acum este aruncat la fier vechi. Ceauşescu a vrut o Românie puternică şi independentă, ceea ce i-a adus o moarte năpraznică. Ruşii l-au executat cu mîna lui Iliescu şi au vrut să le dea o lecţie tuturor acelora care se încumetă să-şi ridice poporul din mizerie şi umilinţă. L-au pîndit permanent după declaraţia de independenţă din 1968 şi nu s-au lăsat pînă nu l-au văzut pe catafalc.

– Victor Ponta l-a numit pe un oarecare şef al PSD ,,Cîrmaciul din Teleorman”. Trecerea de la Liviu la sintagma de mai sus e cam abruptă. Probabil că Livache l-a provocat cu vreun Puie Monta, sau toată daravela e posibil să fi plecat de la peştişorul de aur al PSD-ului, pe care stăpînul cavernelor l-a şutit, conform tradiţiei acestui partid, de la Cîrlanul Capiu.

– Fondatorul partidului #rezist, Folică Petrică, este executat silit deoarece nu a plătit pensia alimentară cuvenită fiicei sale. Deşi a lucrat 17 ani în SRI, la Brigada Antitero, politicianul protestatar, care a voiajat pe la PPDD, PNL şi PND, susţine că nu are nici un venit, că aşa e oamenii cinstiţi. Nu, oamenii cinstiţi nu e aşa, Folică, aşa e boschetarii. Parcă v-am mai spus-o p-aia cu revoluţiile care sînt începute de naivi, continuate de intriganţi şi exploatate de escroci, dar, se pare, n-aţi înţeles nimic. Aşa că: urmaţi-l pe Petrică, că-l doare la Folică!

–  DNA vrea să oprească lichidarea firmelor lui Sebastian Ghiţă. Nu e clar dacă pe Ghiţă l-a lichidat, sau se mai gîndeşte…

– Nigel Farage, dilimanul englez căruia nu-i plac românii decît crocanţi, a decretat: ,,UE e Mafia”. Măi, copile, măi prostănacule, ai fost vreodată în România? Nu? Păi atunci nu mai deschide gura, că faci curent! –  Rezervele de gaze naturale din Marea Neagră, apreciate la valoarea minimă de 40 de miliarde de euro, vor merge direct la austrieci, fiindcă România e Ţara Proştilor, condusă de ticăloşi.

– Olguţa e convinsă că închisorile patriei bîhîie de intelectuali cu doctorat (unii dintre oamenii de ştiinţă au absolvit chiar şi liceul!). Şi de scriitori, fato! Sau scriitorii de penitenciar nu e intelectuali?

–  Bolile aparent eradicate de multă vreme se întorc tiptil în România, omorînd, în special, copii nevinovaţi. Iar guvernul criminal e incapabil să asigure vaccinul împotriva rujeolei. E firesc, ţinînd cont că majoritatea populaţiei se complace în această mocirlă a istoriei, iar la fiecare scrutin electoral se-nghesuie la urne ca să prindă un loc mai în faţă în caruselul morţii.

– Senatorii Goţiu şi Nicolae s-au luat la harţă. Nu într-un gang, unde le e locul, ci în Parlamentul Ruşinii Naţionale. S-au zis vorbe mari, pe care nici măcar noi nu le putem reproduce, atît de înalt a fost gradul de radioactivitate al epitetelor, metaforelor şi felicitărilor de mamă. Nişte scîrboşi!

– În urmă cu 12 ani, Horia Petrovan, din Cîmpina, s-a adresat cu o solicitare Primăriei Sinaia. Zilele trecute a primit răspunsul. Iată că au început să se mişte lucrurile şi în ţara asta. Cine zicea că la noi cetăţeanul e dispreţuit de autorităţi, tratat cu sictir, nu ştie ce vorbeşte.

– Cu ocazia sărbătorilor de Paşte, ca buni creştini ce sîntem, le urăm o cină îmbelşugată, la care să-i pape mielul lui Becali, domnilor Adrian Prostescu, Florin Căcănici şi celorlalţi tovarăşi, mari amatori de măsline de oaie. – Livache s-a arătat surprins că Năstase l-a copiat pe Ponta. Ca să vezi cine a ajuns să numere ouăle!

– Ministrul Agriculturii, Inculturii şi Coproculturii e încîntat că în clădirea pe care o păstoreşte e lumină ca la Kremlin, ceea ce înseamnă că se lucrează la foc continuu, după modelul Stalin, la geamul căruia nu se stingea niciodată lampa. Ceva dreptate are nostalgicul demnitar întrucît, în minister, politrucii se lucrează permanent între ei.

– Pe fostul şef al CNAS, Lucian Duţă, îl doare-n puţă, chiar dacă a fost acuzat că ar fi luat mită vreo 8,5 milioane de euro. Pentru mărunţişul ăsta a fost pus sub control judiciar. Ia să fi furat o găină, era demult pe scaunul electric… – Chipul Patriarhului Daniel este emblema clopotului de 420.000 de euro, care va trezi Bucureştii din mahmureala istorică. La mîrîielile enoriaşilor, reprezentanţii Bisericii au explicat, cu bunăvoinţa specifică şi cu ochii-n patru, după furat, că aşa e tradiţia, că limba clopotului trebuie să-l zgîndăre neîncetat pe, evident, Prea Fericitul.

– DJ Wanda îşi ţine pantofii în frigider. E, totuşi, un progres, majoritatea românilor îşi depozitează acolo surplusul de carne, păstrat pentru urările de Paşte adresate politicienilor.

– Fosta profesoară de matematică aplicată cu fond de ten, Monica Tatoiu, e convinsă că Prodanca are creierul cît o nucă. Adică un pic mai mare decît al ei.

–  Pe Andreea Bănică a bătut-o un tirist. Bine, nici mie nu-mi place cum cîntă, dar s-o iei la poceală, mi se pare prea mult. Că doar nu i-a dat na-na numai pentru că e blondă şi o doare la bască de regulile de circulaţie de pe centura marilor oraşe!

– ANAF refuză să-i dea premiul de 15.500 de euro orădeanului Lungu, pe motiv că bonul fiscal nu i-a aparţinut, ci a fost colectat. Cînd a cîştigat doar 287 de lei, cu un bon obţinut în acelaşi mod, ANAF-ul n-a mai făcut atîtea nazuri, i-a dat banii imediat. Ce minte are şi Lungu ăsta! Nu ştia că statul e cel mai mare hoţ?!

– Un studiu KPMG a constatat că România are impozitele cele mai mari pe salariile mici, avînd, totodată, şi cele mai mici salarii din Europa. Şi-n vremea asta, liderii de sindicat mănîncă rahat la tembelizor.

– Auzind că în Canada marijuana va fi la liber de la anul, uruguayenii s-au grăbit să le bage mortu-n casă. Începînd cu luna iulie a acestui an, canabisul în scop recreaţionar se va vinde în farmacii, instituindu-se şi un fel de monopol al statului. Crapă olandezii de ciudă, iar traficanţii se pregătesc de şomaj. Totuşi, ţinînd cont de direcţia imprevizibilă în care a luat-o omenirea umană, oare n-ar trebui ca dealerii condamnaţi la ani grei de ţuhaus să fie scoşi din vizuini, cu scuzele aferente, şi să primească niscai decoraţii? Fie şi numai pentru faptul că au fost cu un pas înaintea lumii? De ce au mai fost pedepsiţi aceşti vizionari, cînd ei voiau doar să recreeze lumea, s-o facă mai prizabilă? În ritmul ăsta, pînă şi Planeta Maimuţelor va semăna cu Planeta Drăguţelor. În plus, vor scăpa de corvoada ştergerii prafului de pe mîneca hainei.

– Poluarea e cancerul mediului înconjurător. Iar natura umană pare intrată în metastază.

– Siria e spitalul de psihiatrie în care Marile Puteri îşi tratează nervii. Ruşii şi americanii îşi pun pîlnia pe cap şi se strîmbă unii la alţii. Din cînd în cînd, îşi mai trag şi cîte un scuipat. Textele alea cu respectarea drepturilor omului nu sînt decît atribute ale artei manipulării. În ambele tabere (pro şi anti Assad), regulile le fac infiltraţii. Ei decid ce şi cînd se provoacă cîte-o baie de sînge. Pentru cei care au deschis ochii asupra lumii contemporane mai tîrziu, le amintesc că pe Saddam l-au spînzurat pentru că ar fi deţinut arme chimice. Ulterior, ONU a constatat că irakianul nu deţinea aşa ceva decît ocazional, cînd meniul glorioasei sale armate era format preponderent din fasole. Personajul Ali Chimicul era probabil bucătarul, dar asta nu l-a ajutat deloc, ba, dimpotrivă, a primit rolul personajului negativ în lung-metrajul ,,Goana după petrol”. Pentru americani, omenirea umană e o imensă sală de cinematograf, în care sînt distribuite filme produse la Hollywood. Să fie foarte clar: terorismul este cea mai mare ruşine a lumii contemporane. Nu numai terorismul religios, ci şi cel de stat, travestit în haina apărării libertăţii şi a respectării drepturilor omului. De altminteri, producătorii de armament, donatori fervenţi în campaniile electorale americane, trebuie să-şi primească obolul. Aşa că, după fiecare scrutin electoral, cu rare excepţii, Unchiul Sam a dat cu bombardeaua de pămînt prin diverse poligoane ale lumii. Ca să fie victime cît mai puţine, îi notifică şi pe ruşi. Care îi notifică pe sirieni şi aşa mai departe… Cele 59 de rachete lansate de americani asupra unei baze siriene aproape părăsite au costat cca. 90 de milioane de dolari. Orientul Mijlociu a devenit o afacere între ruşi şi americani, din care primii vor să obţină un profit cît mai mare. Restul e crimă mascată de o manipulare ordinară…

– Ia să ne amintim de războinicii noştri, cu ajutorul cronicarului Adi Sfinteş, care a asistat personal la evenimente, pînă la faza cu Ana lui Manole cînd, impresionat de sutienul de mortar care o tot strîngea pe purisancă, a sărit gardul poeziei. – ,,Apoi să ştiţi, iubiţi cetitori, că la Posada, Carol Robert nu şi-a pierdut numai mesada, ci a căzut de pe cal şi – zic surse istorice credibile – şi-a cam şifonat noada (n-am găsit altă rimă). Însă, şi în condiţiile astea vitrege, regele a reuşit să spele putina c-o mînă de tovarăşi, care-n momentele alea erau mai iuţi decît Gabriela Szabo. La Buda s-a făcut inventarul, constatîndu-se că a pierit toată floarea nobilimii maghiare şi toate astea s-au întîmplat – după cum îşi încheie «Cronica pictată» tulburătoarea mărturisire – «ca nu cumva să se semeţească ungurii(…), ci să înveţe umilinţa». Carol Robert şi-a lins rănile, dar pînă la moarte nu l-a iertat pe Basarab că n-a fost de acord cu blatul şi l-a ruşinat în faţa Europei, unde voia ungurul să intre şi el cu toată gaşca de vegetarieni. Că i-a şi zis Europa la un moment dat: «- Măi, Carolică, cu palmaresul ăsta vrei să faci parte din Uniune?! Păi dacă mai pune ursul de Basarab mîna pe tine o dată, nici la <Cimitirul Vesel> nu te mai primeşte nimeni». După liniştirea definitivă a maghiarilor, Basarab a făcut un hobby pentru bulgari, cărora le-a salvat economia prin importurile masive de zeamă de varză, pătlăgele, hrean, ţelină şi alte produse ale carnivorilor de la sud de Dunăre. Relaţiile de afaceri l-au apropiat atît de mult de Alexandru, urmaşul lui Mihail la tronul ţaratului, încît i-a dat o fiică de soţie, că şi aşa avea mai multe bucăţi disponibile. «- Poate că nu i-o dădeam – zicea după două-trei ulcele de vin -, că la cafteală nu le are de nici o culoare, seamănă cu bietu’ ta-su, care după mai multe tentative a reuşit să fie ucis de sîrbi la Velbujd, însă m-a impresionat pînă la lacrimi, că-i om de casă. Pune ăsta nişte castraveciori, o nebunie… de-au şi zis băieţii de la Posada să-i dau jumătate de împărăţie, numai să stea locului liniştit, cu gospodinele. Că oamenii mei îi apreciază în mod deosebit pe cei care îi ajută să se dreagă în fiecare dimineaţă. Dacă stau şi mă gîndesc bine, oştirea mea n-ar face două parale fără logistica lui Alexandru…». Din nefericire, marele Basarab a trebuit să răspundă, pe la 1352, unei convocări la Sfîntul Petru, care prinsese drag de el fiindcă purta barbă ca intelectualii, şi chestorul Raiului simţea nevoia să se converseze din cînd în cînd cu unul care ştie să-ţi răspundă la orice întrebare, să-ţi explice orice problemă care te nelinişteşte, fără să înţelegi nimic. Pe piatra lui de mormînt ar fi trebuit să scrie: Basarab a fost acesta şi-a speriat Budapesta. Dar, din păcate, nici pe atunci valahii nu erau preocupaţi de scris. * În urma lui au rămas numeroase legende, precum aceasta de mai jos: Pe la 1350, Basarab a început să-şi pună întrebări existenţiale fundamentale: «-De ce oare zboară păsările, cînd ar putea să meargă pe jos? De ce nu cîntă cucul Imnul Uniunii Europene? Există unguri şi pe lumea ailaltă? Se va cîştiga reportul la 6 din 49? Eu cu ce-mi mai omor timpul? Pe maghiari i-am terminat, la tătari m-am zburlit serios, că şi-o luaseră în cap după Posada. Ziceau că m-au ajutat în luptă şi n-am fost omenos, că nu le-am dat o parte din ţara mea. Asta cam aşa e, dar de ce nu ţin cont că le-am dat-o şi lor pe cocoaşă de mai multe ori, şi cu mai mult simţ de răspundere? Pe bulgari i-am iertat că i s-au aprins călcîile fiică-mi după Alexandru, dar cu toate astea, am păcate multe. Ce-ar fi să fac şi eu o catedrală a mîntuirii neamului prost, să cadă duşmanii-n limbă cînd prin faţa ei se plimbă?! Na, că iar a ieşit o capodoperă orală din mine». Pentru îndeplinirea acestui moft a fost solicitat meşterul Manole, renumit mai degrabă pentru demolările pe care le efectua cu profesionalism, decît pentru ridicările pe verticală. Şi-a mai luat meşterul nouă tovarăşi, şi astfel prezidu-i gata. Au făcut ei ce-au făcut, şi-au depăşit limitele şi au reuşit să ridice patru pereţi. Dar pentru că nu aveau cele 1.413 autorizaţii necesare vizate la timp, un funcţionar bine intenţionat de la Curtea de Argeş le-a demolat-o de vreo trei ori, pînă s-a enervat Manole şi a chemat-o pe firul scurt pe Ana. Asta a părăsit valvîrtej seminarul despre integrarea în absolut prin mandravelă şi a trecut la treabă. I-a făcut cum îi venea la gură pe cei ce-i puneau piedici febleţei sale care, după unele documente incredibile, îi era şi soţ. De ocări n-a scăpat nici Basarab, care, auzind totul – fiindcă şi pe atunci zidurile aveau urechi model «prinţul Charles» -, i-a ordonat mototolului de Manole s-o compromită public între zidurile mănăstirii, ca să-i iasă capodopera mai elastică, «fiindcă – afirma el – la cît de coardă a fost asta, or să se întindă zidurile ca elasticul». Meşterul s-a conformat, că de prea multă vreme vroia să scape de nevastă-sa, ca orice consumator de bere la pet, şi nu putea rata ocazia, mai ales că pretextul era valabil. N-a avut nici o remuşcare. (…) Însă, Dumnezeu e sus şi vede, şi meşterul a luat-o curînd pe urmele Anei, că Basarab i-a suspendat autorizaţia de construcţie şi l-a lăsat în aer. Dar Manole nu s-a resemnat şi, cu aripi de scîndurele, a încercat o aterizare forţată: «-Cu viteză cam mare, a concluzionat Vodă, că s-a făcut praf. Cine dracu s-o fi crezut ăsta: Aurel Vlaicu? Sau economia naţională?!»”. – Promouşăn: Ştiu că unii l-aţi plasa pe Manole în vremea lui Neagoe Basarab. E problema voastră. Totuşi, pentru că sînt mărinimos, o să-l întîlniţi şi atunci, că legendele e nepieritoare. Data viitoare o să vă mai spunem cîte ceva despre unguri, după care-i trecem în planul secund al capodoperei noastre, că sînt cam antipatici. Noi o să deschidem pentru voi, în exclusivitate, arhivele secrete, care vorbesc în şoaptă despre întemeierea Moldovei. Urmează adevăruri zguduitoare! Nu mă credeţi? Bine faceţi…

CONTELE DE MONTE-CRISTO

COMENTARII DE LA CITITORI