Săptămîna pe scurt

in Săptămîna pe scurt

Săptămîna pe scurt

– Secretul nemuririi

– Atracţie fatală

– Noi descoperiri ştiinţifice

– Tributul de sînge

– Adevărata faţă (vorba vine) a lui Băsescu

-Dragnea, liderul Opoziţiei din PSD

– Legea graţierii certurilor cu nevasta

– Cantitatea ideală de alcool

– Ţara negustorilor cinstiţi

– Ţoapa perfectă

– Modelul românesc

– MUE (Marea Uniune Europeană)

– Oana androgina

– Aceşti repetenţi care ne conduc

– Infanteria electorală

– Becali şi ceilalţi analfabeţi

– Împerecherea la girafele politice

– Islamizarea Europei

– Pornografia îngroapă copilăria

– Lupii, bă! – Vlaicu-Vodă şi gagicile

– La meciul pierdut cu Gyor, Cristina Neagu i-a strigat, în dulcele stil clasic, maghiarei Tomori, care o şicana permanent: o înjurătură neaoşă. Dar, ce să vezi, unguroaica nu ştia româneşte! Cîtă lipsă de cultură! Parcă era o vînzătoare de pîine din Miercurea-Ciuc…

– Anatoli Brocivkov, noul Miciurin al ruşilor, şi-a injectat, în urmă cu doi ani, o bacterie nemuritoare, descoperită în permafrostul siberian. Purisanca nu are decît vreo 3,5 milioane de ani. De cînd s-a combinat cu ea, savantul diliman susţine că a întinerit, se simte puternic, iar răceala a fugit cu picioarele în spinare pînă dincolo de Cercul Polar de Nord. Cît despre briceag, ce să mai vorbim! Dacă pînă la fericita întîlnire stătea atîrnat ca o limbă de pantof scîlciat, acum e mîndru nevoie mare, sparge nuci de cocos cu privirea-i ciclopică. Şi care nuci au fost extrase cu unghiile de la picioare din abdomenul burţii unui mamut de fiţe preistorice. E bine că s-a descoperit secretul nemuririi, dar n-ar fi rău dacă vodca s-ar vinde pe cartelă. Măcar savanţilor cu gîtlejul ars de setea cunoaşterii. Nu de alta, dar au ajuns bacteriile să tragă la măsea şi să se împerecheze la întîmplare prin şanţurile ştiinţei.

– O candidată a partidului scoţian de dirimblii, UIKIP, simte o atracţie fatală faţă de gorile. Să sperăm că n-a fost şi ea la gala Bute, unde o blondină, abuzată de Macacul de Cotroceni, a făcut o baie de goriloi, peste care a aruncat, în semn de mulţumire şi orgasm, cu euroi.

– După ce au fost abuzate cîteva milenii, miresele indiene primesc cadou de nuntă şi cîte-o bîtă de potolit soţii abuzivi. Romantism fără vînătăi nu se poate. Aşa că să nu vă miraţi dacă lanţul amintirilor Iuliei Vântur are cîteva verigi rupte! – Cercetătorii americani din Austin, capitala Texasului, sînt categorici: dacă bei, mori, dacă nu bei, mori mai repede! Probabil distinşii savanţi n-au apucat să le fure bacteria ruşilor. Încă.

– Tinerii României au fost obligaţi să aleagă calea înspinată a străinătăţii. Acolo şi-au întemeiat familii, acolo văd lumina soarelui tot mai mulţi pui de români. Anul trecut, a afirmat ministrul Andreea Păstîrnac, s-au născut mai mulţi copii în străinătate decît în ţară. Poate nu e aşa, dar adevărul e pe aproape, fibra naţională slăbeşte cu fiecare român înstrăinat. Vor fi crescuţi în sistemul statului în care se află şi vor rămîne acolo pentru totdeauna. România se va sfîrşi încet, în tăcere. Copiii aceştia reînnoadă tradiţia tributului de sînge pe care-l percepeau anual otomanii, pentru a avea carne de tun în corpul ienicerilor. Astăzi, sufocaţi de clasa politică murdară, contribuim la supravieţuirea istorică a altor popoare, aflate într-un accentuat proces de îmbătrînire. România a devenit sursă de materie primă pentru pieţele de sclavi occidentale. 4,4 milioane de conaţionali robotesc prin Europa. Dacă i-am număra şi pe ţigani, cifra ar creşte. Dar nu putem să facem asta, întrucît nu pentru muncă şi-au scos caii din sufragerie. Ei au văzut filme de acţiune cu migratorii care jefuiau Imperiul Roman de Apus şi au vrut să se convingă dacă e adevărat. Le-a cam ieşit. În concluzie, ţara moare sub ochii noştri, fiindcă tinerii, cel mai preţios capital, îşi iau tălpăşiţa fără a se mai uita înapoi. Cel care va trebui să pună pumnul în pieptul furtunii, ori nu s-a născut, ori a murit.

– Mare dezamăgire pentru fanii lui Popeye Marinarul, cu ocazia trecerii lui, zic ei, de partea hoţilor. Vedeţi-vă, măi, de treabă, n-a trecut nicăieri, acolo a fost dintotdeauna, voi aţi vrut să-l vedeţi altfel. Matrozului Chior îi plăcea lupta anticorupţie cînd era la butoane şi le sugera procurorilor pe cine să mai facă de la genunchi în jos, la ore de maximă audienţă, cu tembeleviziunile de faţă. La fel ca pe vaporul groazei, avea sadica plăcere de a-i speria, umili şi batjocori pe ceilalţi, în numele unei justiţii de faţadă. Pe Ciclopul de la Cotroceni nu-l crede nici oglinda din baie, pe care o întreabă din cînd în cînd: ,,Oglindă, oglinjoară, cine-i cel mai anticorupt din ţară? Cum, nu sînt eu? Oglinjoară, nici nu ştii, cioburi în curînd vei fi!”

– Ei, dacă s-ar prezenta la prima secţie de poliţie şi s-ar autodenunţa, poate l-ar crede vreun plutonier adjutant că este preocupat de asanarea societăţii româneşti. Singurul care-i împărtăşeşte convingerile este taximetristul Şerban Nicolae, alături de care se tot screme să-i scoată pe corupţi din Parlament (pardon, din închisori) şi să-i direcţioneze spre instituţiile statului de drepţi, unde pot aplica ce au învăţat la Mititica (alta decît Elena Udrea). – Totuşi, nu pot fi de acord cu foştii băsişti care-l numesc pe consumatorul de gheaţă la malul paharului: jeg, mafiot, nenorocit, libidinos, parvenit, securist şi cîte şi mai cîte drăgălăşenii, chiar dacă au dreptate.

– Ce-i foarte interesant în povestea asta e că Grindeanu şi Dragnea nu sînt de acord cu propunerile de graţiere elaborate de proprii parlamentari, bonus gaşca lui Băsescu. Ce le mai place să joace în comedia integrităţii! Mari actori! Să nu-mi spuneţi mie că au scăpat PSD-ul de sub control, că nu vă cred. PSD e o bandă disciplinată, cu lideri bine ancoraţi în meandrele concretului, adică puşi pe furat, şi cu un procent al corupţilor demn de cel mai mare partid al ţării. Iar corupţii care au fost prinşi aşteaptă să fie iertaţi de păcatele ştiute şi neştiute, fiindcă au contribuit, noaptea, ca proştii, la numeroasele campanii electorale. De graţiere s-ar bucura şi prinşii, şi neprinşii. – Dacă tot e bal, n-ar trebui ca amenzile să fie prescrise? Restanţele la întreţinere n-ar trebui şterse? Adică, pentru societatea de consumat baliverne, e mai periculos un pieton care a traversat pe roşu decît un corupt care a devalizat statul de milioane de euro? Oare n-ar trebui ca pedepsele cu executarea la locul de muncă, date de soţii, iubite sau amante, să fie graţiate? Măcar alea din ultimii trei ani…

– Păi nu d-aia au ieşit protestatarii în stradă? Nu?! Atunci de ce? Doar ca să strige: ,,Nu vrem să fim o naţie de hoţi!”? A, păi atunci au ieşit degeaba.

– Brad Pitt recunoaşte că are o problemă cu băutura. Adrian Prostescu e încă în faza negării.

– Curtea Constituţională din Alexandria a decis că persoanele care au dat cu jula şi au fost prinse nu mai pot ocupa funcţii publice. Restul, adică neprinşii, rămîn negustori cinstiţi.

– Monica Tatoiu recunoaşte: ,,Am fost ţoapa perfectă”. Păi de cînd te tot facem atentă! Dar, deşi distinsa ciumăfaie crede altceva, nu s-a schimbat. Numai că n-o mai ajută sorbul, marşarierul, pompa de injecţie, vasul de expansiune…

– Cultele religioase din SUA au primit dreptul de a se implica direct în politică. La fel ca la noi. Şontîc, şontîc, domnul Trump implementează modelul românesc.

– A venit primăvara, atenţie la căpuşe, sînt însetate de sînge! Cele mai periculoase sînt cele din Comisia Juridică a Senatului. – După ce a afirmat, războinic cum îi este felul, că România trebuie să fie şefă de filă în MUE (Marea Uniune Europeană), ministrul Agriculturii şi Inculturii a lovit decisiv: ,,Pe mine nu mă interesează cîte picioare are porcul”. Bravo lui, băiat deştept, toată lumea ştie că porcul roşu are două picioare şi patru mîini.

– Potrivit Eurostat, 59,4% dintre angajaţi, repet, dintre angajaţi, prezintă risc de sărăcie. În România, salarizarea e o formă mascată de sclavie.

– Oana Zăvoranu vrea să devină androgină. Aşa că nu va ezita să-şi scoată silicoanele, piuliţele şi testiculele. Va rămîne doar cu păsăricile şi cu şlagărul interpretat de Pepe (nu sînt bîlbîit, aşa îl cheamă pe distinsul lăutar): ,,Oana androgina/ Se plimbă cu maşina/ La orice buşitură/ Îi cad dinţii din gură”.

– După fostul mahăr al SRI Florian Coldea (cu două bisuri) şi Motocicleanu, pe lista şefilor de promoţie, dacă ar fi citită invers, a apărut şi Livache. Care, evident, va contesta decizia la Curtea Apărării Drepturilor Omului de El Însuşi, de la Roşiori, deşi Curtea Constituţională de la Alexandria nu s-a pronunţat în privinţa drepturilor repetenţilor de a conduce România. În schimb, clasa politică e categorică: proştii votează conducători asemeni lor. Chiar dacă au suferit condamnări cu suspendarea anilor universitari.

– Pro TV a transmis ,,în direct” meciul de box dintre Joshua şi Klitscho, cu o întîrziere de 15 minute! Iar proştii ca mine credeau că se uită în direct. Am glumit, nu mă mai uit la box de la meciul dintre Sotea şi Nicolae Bălcescu, arbitrat de Ion Ghica. Miza era o bucăţică de halviţă.

– Ori mi se pare mie, ori Olguţa a visat urît şi s-a hotărît să ia viaţa în pieptu-i generos: ,,N-o să mai aruncăm cu nemiluita banii pe ajutoare sociale”, sau cam aşa ceva. Problema cu Legea nr. 416 nu este că unii, aflaţi la ananghie, primesc 141 de lei pe lună, ci faptul că alţii îşi însuşesc ilegal aceşti bani, oferiţi cu generozitate de primarii-nababi numai ca să fie folosiţi ca massă de manevră în confruntările electorale. Şi, la cîtă lume mimează democraţia în România, sînt decisivi, înclinînd balanţa în sensul dorit. Aşa că cine nu are infanterie electorală să facă bine să-şi cumpere, prin acordarea de ajutoare sociale nemeritate.

– Revoltat de incultura oamenilor politici, scriitorul Gheorghe Becali dă cărţile pe faţă şi anunţă întreg mapamondul lumii că universitarul de popotă Gabriel Oprea este analfabet. Vă daţi seama cît de gravă este situaţia, dacă laureatul premiului Goncourt de la Poarta-Albă, care are cu două clase mai mult decît trenul, se simte îndreptăţit să facă asemenea afirmaţii? Măi băieţi, nu vă mai faceţi bine! Păcat de coatele tocite pe băncile din Cişmigiu! – Ralucuţa e o heroină a PNL-ului, aripa pedelistă, care a ţinut libidoul sus chiar şi atunci ,,cînd unii stăteau cu gîtul, cu piciorul pe gîtul meu politic”. P-ăia care stăteau cu piciorul îi cam ştim, dar p-ăla care o sugruma după modelul împerecherii la girafe, nu l-am dibuit încă. Poate ne ajută domnul Turcan, dacă n-are cumva probleme similare cu gîtul. Sau, mai sigur, domnul Stolojan.

– Islamizarea Europei este un fenomen periculos, care pare ireversibil. E o consecinţă a multiculturalismului extrem, o idee, de altminteri, generoasă, dar care a eşuat lamentabil. Concomitent cu ofensiva Islamului, în Europa se înregistrează şi o abandonare a credinţei. Bisericile sînt aproape goale, de parcă se pregătesc să fie transformate în moschei. Conflictul latent, dar permanent, dintre religii va constitui pretextul declanşării unor conflicte sîngeroase majore atunci cînd resursele vor fi insuficiente. Problemele refugiaţilor şi ale celorlalţi migranţi nu se rezolvă cu ajutorarea lor vremelnică în Europa, ci cu consolidarea păcii în statele de origine. Iar problemele demografice ale bătrînului continent, cu implicaţii economice majore, nu se rezolvă prin încurajarea atragerii islamiştilor, decît dacă se renunţă la propria identitate. Ceea ce e posibil să se întîmple, dacă marile puteri vor continua să considere ţările lumii islamice simple poligoane de manevre militare şi de încordare a muşchilor nucleari. – Pornografia sufocă repede copilăria. Studiile unor obsedaţi de adevăr relevă faptul că aproape toţi copiii de 11 ani au luat contact cu pornografia online. Urmele lăsate în profilul psihologic al viitorului adult vor fi ca şenila unui tanc ce-a surprins un puişor de prepeliţă pe cîmpul de luptă. Numărul sociopaţilor, al robilor deviaţiilor comportamentale va creşte într-o societate din ce în ce mai bolnavă, iar îndepărtarea de Dumnezeu va fi o constantă. Deja reperele morale sînt considerate oprelişti. Trupul a devenit un infern, iar sufletul nu mai are unde să locuiască. Singurul vaccin împotriva promiscuităţii, a degradării umane, este dragostea adevărată. Credinţa.

– Negustorii arabi le dau producătorilor români de carne de ovine pînă la 8 lei pe kilogram, în timp ce ei vînd acelaşi produs pe pieţele din Iordania, Siria, Libia ş.a. cu 12 dolari/kg! De zece ori mai mult! Şi să nu-i epilezi cu bomfaierul?! Să nu le dai sugiuc?! Parcă lupii noştri erau mai cumsecade, măcar pielea mielului ne-o dădeau înapoi.

– Dar treaba asta cu consumatorii de batal e mai veche, Adi Sfinteş a cercetat-o şi s-a îngrozit de ce a aflat. Tot adevărul îl găsiţi în Istoria Necenzurată a Românilor. Numai de l-aţi putea suporta!

– ,,La momentul decesului lui Nic, primul dintre fiii lui, Vladislav (1364-1377), se pomeni că se poate da în bărci, fără reţinere, prin toţi Balcanii. Ceea ce l-a supărat pe Ludovic, care a anunţat că o să-l pună la respect pe valah fiindcă «imita obiceiurile rele ale părintelui său». Cînd a auzit năprasnica veste, Vladislav s-a îngrozit de rîs, mai ales că ungurul atacase Bulgaria, pe care a şi cucerit-o destul de uşor, nicidecum Valahia, la care se uita chiorîş. În acest moment, destul de important, Vlaicu (aşa-i spuneau gagicile) a considerat că-i momentul să intervină cu oştirea lui de turmentaţi. Cum ungurii săriseră gîrla şi ajunseseră pînă la Tîrgovişte, valahii i-au bătut acolo, fapt ce l-a pus pe gînduri pe Ludovic, zis şi «cel Mare», care imediat îşi va schimba atitudinea faţă de Vlaicu, acceptîndu-i toate capriciile. Acestea se rezumau la Banatul de Severin, la Ţara Făgăraşului şi încă vreo două-trei bagatele d-astea simpatice foc. Punînd mîna şi pe Vidin, valahul îl reîncoronează pe neisprăvitu’ de cumnatu-său, dar Sracimir nu va face prea mulţi purici pe tron, întrucît, în 1369, turcii cuceresc Vidinul şi atacă Valahia. Cînd au auzit amuzanta veste, tinerele valahe au mers cu jalba-n proţap la bărbaţii lor. Ele cereau, nici mai mult, nici mai puţin, decît să se ducă la luptă, considerînd că a venit vremea să apere ţinuturile strămoşeşti, cu piepturile lor de martire: «- Ce, credeţi că nu putem face faţă unui război de uzură cu turcii? Ce dacă sînt cîtă frunză şi iarbă? Cu atît mai bine, nu putem scăpa un asemenea chilipir! O să ne facem datoria pînă la capăt şi vă garantăm că nu va rămîne nici un otoman neprelucrat. Insistăm să ne lăsaţi!». Bărbaţii au fost de acord, că şi aşa erau mai interesaţi de campionatul de table, aflat în plină desfăşurare, decît de război. Ba s-au arătat bucuroşi cînd unul Guvide, de semăna leit cu Cătălin Botezatu, a zis că o să le conducă el şi, dacă n-o să le placă, să nu-i zică lui… peşte. «- Şi dacă nu vin plin de parale, să mă spînzuraţi de cureaua de la bermude!», a plusat heterosexualul. Discuţia de la urmă o prinsese şi Vladislav, care se întorsese de la lupta unde fusese însoţit de cealaltă parte a oştirii, că turcii ăştia n-aveau cine ştie ce faimă, şi a considerat că nu-i cazul să deranjeze pe toată lumea. Spre disperarea inimoaselor românce, Vlaicu anunţă că nici un turc nu mai mişcă din motive de sabie, suliţă ori săgeată otrăvită. Jale mare între femeile care speraseră să mai facă un ban cinstit cu ocazia luptelor corp la corp, anulate atît de brutal. «- Vreţi bani?, le-a întrebat Vodă. Se rezolvă, nu mai plîngeţi, că ştiţi că mi-e inima slabă cînd e vorba de femei. Aşadar, terminaţi cu bocetul, că vă plesnesc peste bot de nu vă vedeţi! Ce, s-au terminat bărbaţii în Valahia?» «- Nu s-au terminat, Măria Ta, dar n-au parale şi o ţin ca gaia maţu că totu-i pe de-a moaca. Cică ar plăti, dacă ar avea cu ce…» Vlaicu, care ţinea la năroade mai mult decît Marinarul Nebun la Elena, s-a pus pe bătut monede. Pe prima a bătut-o de-a frînt-o, că era nevastă-sa şi, zicea el, «ce, mă, femeia nu-i monedă de schimb?», dar pe următoarele le-a ciocănit cu delicateţe, că era vorba de ducaţi, dinari şi bani, adică primele monede româneşti.

P-astea le-a semnat, paradoxal, cu numele său, deşi primul lui sfetnic, Gudur Isărescu, ar fi vrut să pună el degetul… «- Ia laba, bîzdîganie, c-ăştia sînt bani adevăraţi, nu d-ăia pe care te joci tu toată ziua cu pixu, de-arăţi precum sticsu… Păi, c-o monedă d-asta cumpăr trei de-alde tine şi mai primesc şi-un rest din Adrian Vasilescu, aşa că vezi-ţi de sectorul care te priveşte. Fă-te că eşti Guvernator şi scuteşte-mă, că am treabă, ştii că nu prea le am p-astea cu scrisul. Ehei, dacă semănam cu poetul de bunică-miu, ce repede terminam de semnat, aşa, va mai dura vreun secol. Poate s-o-ndura Dumnezeu şi-o mai veni vreunul cu pretenţii teritoriale, c-altfel aici îmi putrezesc oasele…»” (va urma).

CONTELE DE MONTE-CRISTO

Săptămîna pe scurt

COMENTARII DE LA CITITORI