Săptămîna pe scurt

in Săptămîna pe scurt

Alungarea lui Dumnezeu din biserică

– Şi gonflabile, şi bîrfitoare

– S-au deschis robinetele jafului

– Patriotismul de tarla

– Războiul negustorilor

– Povestea unui om leneş

– Măgarul între oi

– Confirmare ştiinţifică: cine trăieşte pe spinarea altuia trăieşte mai mult

– Manolescu, Guţă şi ceilalţi urechişti

– O veste tristă

– Răscoale nasoale

–  Biserica ortodoxă română se află într-o criză majoră. Nu de cîteva luni, de cînd cu izbucnirea scandalurilor cu iubăreţi (de aproapele) în sutană, ci de mai multă vreme. De fapt, de cînd instituţia care s-a interpus între om şi Dumnezeu a fost transformată în SRL. Pentru sistem, credinţa a devenit o afacere profitabilă care trebuie exploatată fără scrupule. Prostia a fost întotdeauna o resursă inepuizabilă de venit pentru şmecherii de diferite orientări religioase şi sexuale. Nu e ceva nou, aşa s-a pus problema de la început, dar parcă acum Biserica a devenit doar un concept de marketing şi este mai eficientă decît orice multinaţională. Deşi, în ultimii 27 de ani, încrederea în instituţia bazată pe aplecarea umilă sub poala popii a scăzut la jumătate, încă mai sînt zăcăminte de prostie insuficient exploatate. Managerii în costume Armani, legaţi de clopotniţe cu lanţuri de aur, investesc, cu talent şi dăruire, atît cît trebuie pentru ca PIB pe cap sec de habotnic să fie cel mai mare din spaţiul cosmic. În acest mediu favorizant, e firesc să apară tot felul de aventurieri care trădează jurămîntul de fidelitate faţă de profit, numai pentru a fi şi cu sufletu-n rai. Aşa s-a transformat cutia milei în cutia silei. Sub bărbile impunătoare, hainele cernite şi vocile suave de menestreli, se ascund mulţi oameni fără Dumnezeu. De fapt, neoameni. Ei Îl alungă zilnic pe Dumnezeu din biserică, dar, oricît s-ar strădui, şi se străduiesc!, nu reuşesc să-L alunge şi din sufletele credincioşilor. Habotnicii vor merge nesmintit înainte, chiar dacă înalţii prelaţi vor introduce printre practicile bisericeşti ritualul tragerii în ţeapă. Nu se vor opune, vor considera că asta e voinţa Domnului! Vor sta cu curul în apă rece, aşteptînd slujba următoare. Iar după o vreme, contra-cost, procedura va deveni rînduială bisericească. Ceilalţi Îl vor ascunde pe Dumnezeu în inimă, apărîndu-L de impostorii care s-au instalat în casa Lui, şubrezindu-i temelia. E o reaşezare a lucrurilor din care pierd biserica, precum instituţie financiară de gang, şi, mai ales, acei enoriaşi care se supun necondiţionat şi pentru care preceptul crede şi nu cerceta e singura cale de urmat în viaţa lumească. Dar, din fericire, nu toţi slujitorii bisericii sînt acţionari fără scrupule, ori vicioşi din convingere. Există mulţi slujitori admirabili, ei înşişi nemulţumiţi de normele interne, nedemocratice, după care funcţionează imensa casă de amanet spiritual. Ei sînt preoţii cu vocaţie. Ei nu practică o meserie, ei îndeplinesc o misiune. De aici trebuie să înceapă reformarea bisericii, de la aceşti apărători ai lui Dumnezeu. Mulţi dintre ei au înţeles imensul rol social pe care-l poate juca biserica în favoarea oamenilor necăjiţi şi s-au implicat cu adevărat în viaţa comunităţii, arătînd ce ar trebui să fie Casa Domnului, care-i este, de fapt, adevărata menire. Biserica trebuie să dea înapoi societăţii o parte din prinosul dragostei pe care enoriaşii nu se sfiesc să şi-o manifeste faţă de ea. O face prin aceşti entuziaşti, care, deşi îi fac o imagine atît de frumoasă, nu vor ajunge niciodată la butoanele de comandă ale sinistrei maşinării de vîndut şi cumpărat suflete. Cîtă vreme vor fi permise lăcomia nemăsurată faţă de arginţi, cumpărarea de funcţii, derapajele morale, dereglările mintale, implicarea politică, exploatarea nemiloasă a celor de bună-credinţă, degringolada acestei instituţii financiare va continua. Implozia este inevitabilă în lipsa unor reforme interne adînci, care să transforme organizaţia, dintr-un intermediar rapace între om şi Dumnezeu, într-un partener de supravieţuire spirituală. Acum, căderea este lină, dar permanentă. Ca s-o oprească, biserica ar trebui să-L aducă înapoi pe Dumnezeu. Pe Cel adevărat, nu pe acela pe care l-au schimonosit şi pe care-l folosesc doar în spoturile publicitare.

– Omenirea umană face progrese pe zi ce trece. Păpuşile sexuale, destul de tăcute la slujba de pomenire, vor deveni vorbitoare! Asta-i pedeapsa lui Dumnezeu! După ce că nu spală, nu calcă, nu fac mîncare, mai şi bîrfesc! Nu vă mai zic că sînt nişte scumpe: 6.000 de euro bucata. Păi, la banii ăştia, mai bine te însori.

– Facebook-ul te obligă să călătoreşti, să schimbi cît mai des partenerul/partenera, maşina, telefonul, hainele (dacă te-ai obosit să pui ceva pe tine), ca să ai cu ce te lăuda prietenilor virtuali (din care jumătate îţi sînt dujmani, vorba lui Salam), fundamentaliştilor, liber-cugetătorilor şi altor categorii defavorizate cu care empatizezi (sanchi!). Ce e bun la reţelele astea de socializare şi desfrîu e că nu te obligă să faci duş.

– Robinetele jafului au fost deschise: 30 de miliarde de lei au plecat din pixul doamnei Shhaideh spre buzunarele neîncăpătoare ale autorităţilor locale. Cică prin PNDL se vor face asfaltări, balastări, şcoli, grădiniţe, dispensare şi cîte şi mai cîte minunăţii de care ţara asta are atîta nevoie. Problema e că, din experienţa anterioară, cei mai mulţi bani vor fi furaţi. Ar fi o minune dumnezeiască dacă măcar jumătate din sumele alocate vor ajunge la destinaţie. A, dacă de supervizarea lucrărilor s-ar fi ocupat unul ca Ţepeş, prăduitorii n-ar fi stat atît de liniştiţi cu fundurile pe fondurile bugetare.

– Primăriţa Capitalei susţine că nu suferă de paranoia. Dar cine a zis că suferă? Peştele de pe televizor, carpeta de pe perete, primarul din Voluntari? Stai liniştită, Gabrielo, se vede cu ochiul liber că eşti sănătoasă tun! A celor ca tine va fi împărăţia cerului.

– În viziunea filosofului Băsescu, patriotismul este ca şi cum ai iubi-o pe mă-ta pe o tarla din Vaslui. Băiete, mai ia o pauză! Încearcă şi cu zeamă de varză.

– Lumea se pregăteşte de război, sau marii producători de armament îşi vînd mai bine marfa? Asta-i întrebarea întrebătoare. Ca să vinzi bombardele trebuie să existe niscai conflicte. Dacă nu există, trebuie provocate. Ameninţările reale sau închipuite sînt induse de marii negustori de armament care, în special în SUA, dar nu numai, hotărăsc cine-i preşedinte. Dacă pare băiat rău, cu atît mai bine.

– Pasiunea lui Viorel Lis pentru păcănele a depăşit-o pe cea pentru Oana, aşa că preferă să-şi toace pensia la jocuri decît să-şi cumpere medicamentele atît de necesare unei bătrîneţi fericite: tradiţionalele cutii cu Viagra. Să-ţi fie ruşine, Viorele! Viciosule, ai s-ajungi să-ţi înmoi singur posmagii, ca orice iubitor de curve, jocuri de noroc şi ţărănism!

– Leo de la Strehaia a fost bătut bine în faţa unui stabiliment unde se face pizza (normal). În mod paradoxal, muianul nu i-a fost şifonat de delicata Dana Criminala.

– Aflat în vîjîială pe la Jina, la sărbătoarea ciobanilor, nea Petrică Daea i-a sfătuit părinteşte pe omologii săi: ,,Să aveţi grijă de oi şi să aveţi încredere în Guvern”. Aia cu oile am înţeles-o, e în fişa prostului, pardon, postului, dar la aia cu guvernul, chiar că a sărit calul. Tocmai el, care se învîrte prin turmă ca ministrul printre oi!

– Pînă la urmă, procurorii DNA au vizitat sălaşul hoţilor din Palatul Victoria Socialismului de Cumetrie. Fiind trecut de ora 16, n-au găsit pe nimeni acasă.

– Citiţi şi vă crăciţi! Există o emisiune despre stil (aiurea-n tramvai), jurizată de Iulia Albu şi de alte paţachine cu barbă. Masa juriului este amplasată la Grădina Zoologică, între găinuşa Mărgeluşa şi doi macaci divorţaţi. Cine poate cîştiga un asemenea concurs? Probabil, găina care naşte pui vii.

– La nivel mondial, speranţa de viaţă creşte cu trei luni la an, iar în SUA creşterea este şi mai mare. Se estimează că foarte curînd un american o va arde, în medie, cu 20 de ani mai mult decît un român. Vezi ce înseamnă să trăieşti pe spinarea altuia?! Nu mai aducem în discuţie stressul, corupţia, sistemul medical formal din România, că m-apucă toate frezoanele, murim pe loc, şi n-are cine să vă mai spună adevărul despre lumea murdară în care trăim. – Fenomene paranormale în ,,Foaia vitelor de pripas”! Şeful de cuib, academicianul Nicolae Manolescu-Apolzan-Dandanache susţine că regele Carol I s-a opus, în 1916, intrării României în primul război mondial alături de Antantă. Aşa o fi, nu poţi să contrazici o asemenea somitate dusă cu pluta, însă ce ne facem cu adevărul istoric irefutabil, care a menţionat trecerea la cele veşnice a regelui încă din 1914?! Să fi fost regele din Teleorman? Mira-m-aş! Dar marele critic, care a recenzat mult mai multe cărţi faţă de cît a citit, nu se opreşte aici cu excursul prin istoria neamului şi mai trage un scuipat în oglinda celebrităţii contrafăcute. Plin de importanţa misiei sale pe acest pămînt de pigmei intelectual, ne aminteşte că, la 27 martie 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău a hotărît unirea Basarabiei şi Bucovinei cu România. Măi, Nicuşor, măi, băiatule, pe tine te-a prostit cartea! Sfatul Ţării din Basarabia, proaspăt eliberată din ghearele Imperiului ţarist, a hotărît doar unirea ei, din banalul motiv că Bucovina era inclusă în Imperiul Austro-Ungar. Unirea Bucovinei cu Patria-Mamă a hotărît-o Consiliul Naţional Român de la Cernăuţi, la 28 noiembrie 1918. Hotărît lucru, cartea de istorie e mai grea decît carnea de porc. Dacă atîta carte ştie un academician, care se mai dă şi şef al scriitorilor cu peronul pe partea dreaptă, înseamnă că şi Nicolae Guţă are un loc asigurat printre nemuritori. Ba, mai mult, ar fi şi cel mai îndreptăţit nominalizat al celebrului for, pentru a aduce în ţară Premiul Nobel pentru muzică clasică. Fiindcă, şi el, e tot urechist.

– O veste cît se poate de tristă: Ilici este sănătos tun. – O veste nasoală: ţăranii s-au răsculat şi din cauza lăcomiei unor feţe bisericeşti. Unde? În ,,Istoria necenzurată a românilor”, a ideologului masselor populare, vestitul cronicar Adi Sfinteş. Citiţi şi vă cruciţi: ,,În Secolele XIV-XV, românii transilvăneni se distrau grozav. Cum pămîntul le fusese luat de maghiari ca să nu-i mai ducă grija, nu prea mai aveau bieţii oameni cu ce să-şi ocupe timpul liber, că nu se inventaseră posturile particulare de televiziune, ei fiind conectaţi la un fel de post al Paştelui, foarte interesant ca idee, dar destul de dăunător cînd îl puneai în practică. Însă, amărăştenii noştri, neavînd încotro, îl urmau zile, luni, ani întregi, consumînd cantităţi apreciabile de urzici, ştevie şi limba vacii, intrînd în contradicţie cu teoria potrivit căreia şi ţăranii ar fi omnivori. Zadarnic aşteptau ei cozonacul, mielul, pasca şi ouăle roşii, fiindcă la Paştele cailor nu se serveau asemenea produse, or, pentru ei, nobilii prevăzuseră vegetale, şi iar vegetale. Erau atît de înfrăţiţi cu natura, că unora începuseră să le crească barba caprei direct între degetele de la picioare. Oricum, iobagii nu puteau să citească în calendar data la care pica Paştele ăsta, că n-aveau şcoli în limba română şi nu ştiau să citească. În condiţiile exploatării maghiare, românii nici n-au mai îndrăznit să ceară înfiinţarea de şcoli în limba lor, fiindcă erau persecutaţi de gîndul că ar trebui să şi meargă la ele. Brrr! Cumplite vremuri, într-adevăr… Cum la Consiliul Europei nu-i băga nimeni în seamă, iobagii au hotărît să trimită delegaţii la castelele nobililor, cu mandatul de a cere ceva de potol. Grofii au fost de acord şi, fiindcă erau darnici de nu se poate povesti, ca să le facă poftă de mîncare, le-au dat ciomege pe spinare pînă i-au cocoşat, de-a şi zis un puşti, Mihai din Vireag, către ta-su: «- Măi, tată, parcă eşti franţuzu’ ăla de seamănă cu Florin Piersic, zi să-i zic… Jean Marais, în filmul <Cocoşatul>, de umbla de colo-colo, ca un prost, dar pînă la urmă s-a deşteptat şi s-a dovedit că nu era prost, aşa era el, Henri de Lagardčre, care căzuse-n freză după o muiere şi-o strîngea la piept cum face prietenul meu, Gigi Electoratu, de iubeşte posterul ăla pe care scrie dedesupt: <Numai proştii votează hoţii>»… Cuvintele micuţului l-au mişcat adînc pe iobag, care i-a tuflit două palme de l-a zvîrlit sub pat, printre pisici siameze şi hamsteri de colibă. «Bă, dar dacă împieliţatul are dreptate?», l-a străfulgerat o idee, dîndu-i serioase bătăi de cap, că nu prea era obişnuit cu ele. Ce, el era filosof, să stea toată ziua cu ochii zgîiţi în tavan ca muierea lui cînd îi vine nebuneala? Nţ, el era altceva, era iobag şi nu-i plăceau ideile. Asta a copilului, însă, îi plăcu, aşa că se apucă de campanie electorală în vederea scrutinului final de pe dealul Bobîlna. Făcu vreo 165 de mineriade, dar nobilii, uşor contrariaţi, i-au luat viaţa. Nici de ochii beliţi de foame ai iobagilor n-au luat aminte ungurii, lăsîndu-i să fiarbă în suc propriu. Rămas fără tătic, Mihai s-a îmbătat tun de bucurie, fiindcă de acum n-avea cine să-l mai cocoşeze cu bătaia. Băiat de băiat, cu vederi largi, şi-a înfiinţat o societate comercială denumită «AF Iobagu Vesel Enterprasis», unde se întîlnea cîtu-i ziulica de lungă numai cu feţe simandicoase, că auzise el că aşa-i în afaceri, obrazul subţire cu mare cheltuială se ţine de oasele feţei. Cum secretara de nevastă-sa era ocupată pînă peste cap cu perpetuarea speciei, legănatul pe picioare şi alăptatul, patronul îi primea personal pe musafiri în anticameră, adică în bătătură. Dimineaţa devreme veneau cei de la Protecţia Mediului Nobilului Maghiar, care tam-nesam descopereau o mulţime de încălcări ale legislaţiei în vigoare. Principala vină i-o băgau cocoşului care, ba a călcat prea tare pedala de acceleraţie cînd a condus-o pe moţata vecinului la coteaţă, ba a cîntat prea tare în zori, poluînd fonic aerul pe care-l respiră stăpînul de la castel. Dacă l-ar mai şi auzi ungurul, ar fi jale cu J mare, norocul lui Mihai e că n-aude prea bine, deşi are urechile tip Meleşcanu, zici că vrea să-şi ia zborul ca Aurel Vlaicu, dar prin autopropulsie. În concluzie, cocoşul trebuie înlăturat din gospodăria iobagului şi transferat în bucătăria castelului, împreună cu cele trei-patru piţipoance porumbace care se ţin scai de coada lui şi a căror cotă ar scădea oricum în lipsa crestatului. «- Vaca nu ţi-o luăm de data asta că n-ai, dar cînd mai venim, să nu te mai găsim fără dobitoc în curte, că vei fi nevoit să cumperi unul de la grof ca să avem ce confisca». Deşi gîndi că în curtea lui se află deja un dobitoc, Mihai înghiţi în sec şi tăcu. Pe la prînz, năduşit şi plin de figuri, apărea perceptorul, care-l atenţiona că n-a plătit taxa de circulaţie per-pedes, cine se crede el, obraznicul, de umblă cu tălpile goale şi pline de mărăcini prin tina drumului boieresc? «- Dar nu s-a anulat, şogore, taxa asta?» «- S-a anulat pentru maşini, dar nu pentru iobagi. Şi de cînd pui tu întrebări, tîrtane? Ia să vedem dacă eşti în regulă cu dările! Nona ai plătit-o? Dar zeciuiala? Ai amuţit?

Ţi-a mîncat, pisica, limba? Zilele de clacă le-ai bifat? Lemne, la castel, ai adus? Dar paza obştească, ai efectuat-o? De ziua nobilului i-ai dus darurile pe care le-a cerut? Mişelule! Mişelule! O să atîrni spînzurat de limba română, c-o ai prea lungă…»”.

CONTELE DE MONTE-CRISTO

Săptămîna pe scurt

COMENTARII DE LA CITITORI