Săptămîna pe scurt

in Săptămîna pe scurt

Frezoanele, boala asistaţilor social

– Ultimul stinge lumina

– Cîtă filosofie, atîta dramă

– Poliţia de proximitate ginecologică

– Fetele de la pagina 3 e romantice

– Vînătorul vînat

– Bufonul şi tirbuşonul

– Iabraşa Stana Izbaşa

– Economia creşte, lumea sărăceşte

– Cum devii astrolog, numerolog, pisălog…

– Legături spiritual-anatomice

– Cel mai scump autogol

– Unde s-au inventat Kama Sutra şi hoţia?

– Critica iraţiunii pure

– Răscoale şi mai nasoale

– O femeie gravidă, cu probleme de percepţie a crudei realităţi, s-a sinucis la Brăneşti, împreună cu cele trei fetiţe, aruncîndu-se în faţa trenului de Constanţa. Cînd în suflet se instalează haosul, mintea omenească devine cel mai cumplit laborator al morţii.

– Pentru a-şi astupa întunericul din stomacul burţii, un asistat social beneficiază de 12 lei pe zi, în timp ce unui bolnav din spitalele-cimitire îi sînt alocaţi 7 lei. Dar asistaţii sînt nemulţumiţi. Celor mai mulţi dintre ei nu le place nici munca, nici haleala în schimbul căreia ar trebui să presteze un număr de ore în folosul comunităţii. Cînd aud cuvîntul muncă, pe cei mai mulţi îi apucă frezoanele şi alte boli de sezon. Dar nu se internează în spitale, din motivele enumerate în prima frază.

– S-a cam umflat tărîţa-n Kim Jong-un, care se tot ia la harţă cu Donald Trump. Nasol moment, mişto colivă, vorba filosofului absolut Nicolae Dide. – Întrebare întrebătoare: De ce persoanele inteligente socializează mai puţin şi sînt dispuse să renunţe mai repede la prieteni? Oare pentru că omenirea umană bîhîie de proşti?

– Potrivit unui raport al ONU, România se află pe locul doi în lume, după Siria, la numărul de cetăţeni care şi-au părăsit ţara. Zilnic, 200 de români îşi iau tălpăşiţa din spaţiul în care corupţia îşi rînjeşte fasolea iar neam-prostia este considerată virtute. În acelaşi interval de timp, 265 de români sar pîrleazul dintre viaţă şi moarte. Mai curînd decît prevedeau cele mai sumbre prognoze, nu va mai avea cine să stingă lumina.

– Peste 2.000 de români au murit în 2016 în accidente rutiere! De două ori mai mulţi decît la revoluţia din decembrie!

– Atentatul terorist de la Barcelona confirmă că terorismul religios este boala psihică a umanităţii.

– ,,La guvernare nu ai timp foarte mult de filosofie”, zice mîndru de el ocolitorul de cozi Motocicleanu. Aşa e, principala calitate trebuie să fie iuţeala de mînă şi nebăgarea de seamă a celorlalţi. Păi cu preşedintele Senatului v-aţi găsit să filosofaţi? Măi băieţi, fiţi atenţi la buzunare!

– Poliţia bucureşteană continuă să ne ofere spectacole gratuite. ,,La ginecolog” este ultima piesă pusă în scenă. Intriga e simplă. O tanti este oprită în trafic fără nici un motiv. Nu încălcase nici o regulă de circulaţie, nu consumase nici alcool, dar băieţii cu caşchetă (vorba gînditorului de la Hamangia) pe post de umbrelă se plictiseau. Aşa că, la fel ca în cazul Bouleanu, l-au luat la ştangă pe nenea care înjura liniştit, ca orice intelectual de Giuleşti, pe scaunul mortului (de beat), şi l-au tîrît pe stradă sub privirile bovin-admirative ale colegului-cameraman care filma de zor cu telefonul mobil. Că prostul dacă nu-i fudul, nu e prost destul. Şi ca faptele de arme să fie cunoscute de întreg mapamondul lumii, le-au postat la celebrul domn Goe Godină, ca să-şi revină din depresia cauzată de întrebările grele de la examenul de respingere de la Academia de Poluţie (Cîte picioare avea, vara, calul lui Ştefan cel Mare? De ce nu avea şi cauciucuri de iarnă? Cîţi ani a durat războiul de 30 de ani cu Boureanu?). După care se laudă că cît e ei de vigilenţi, de deştepţi şi de viteji, că ce pensii speciale le-ar trebui acordate pentru lupta neobosită cu infractorii. Dacă-i lăsau în pace şi nu-i opreau ca să-şi facă de lucru, mergeau liniştiţi la hogeacul lor. Cel mult, ginecologul şi-ar fi înjurat admirativ partenera de drum, ca un adagio firesc al unei seri de neuitat. Dar de talentul oral al medicului s-au bucurat miliţienii, care au rămas ca la dentist taman cînd trebuiau să rămînă ca la ginecolog. N-aveau capră, iar doctorul s-a opus verbal şi fizic din toate puterile, în ciuda dorinţei agenţilor stranii de a avea una. După cum lesne se poate observa, au apărut poliţiştii care vînează pasagerii turmentaţi de pe scaunul avortului, fost al mortului. Atenţie, e foarte periculoşi! Dar sărăcuţi cu duhul, cîtă vreme îşi filmează propriile nerozii. Pe lîngă suferinzii de sindromul Godină (obţinerea unei celebrităţi îndoielnice pe reţelele de socializare şi desfrîu), tablagiii de pe vremea lui Ceauşescu, ieşiţi direct din tuciul cu jintiţă, păreau nişte James Bonzi. Măi, godinaşilor, poliţia trebuie să impună respect de la sine, nu prin golănii. E în firea lucrurilor să evite conflictele gratuite, să le aplaneze, nu să le provoace. Nu mai stîrniţi ginecologi afumaţi, că riscaţi să ascultaţi monoloagele vaginului. Asta fac ei cît e ziulica de lungă, pe trezie, aşa că măcar cînd se aghesmuiesc lăsaţi-i să mai uite de obiectul muncii. În plus, nu uitaţi ce a spus Socrate înainte să bea cucuta întinsă de nişte miliţieni: ,,Beţivul din beţie se trezeşte, prostul din prostie, niciodată!” – Fetele (vorba vine) de la pagina 3 e nebune. Cea mai romantică dintre fotomodeluri, vorba pe nedrept uitatei lingviste B 69 EBA, îşi doreşte o noapte romantică la bordul unei corăbii de piraţi! Măi, fetiţo, tu n-ai toată ţigla pe casă? Te strînge port-jartierul? Cît romantism poate degaja unul ca Băsescu, nesătulelor? Într-adevăr, are privirea aia şăgalnică, de lup de mare eşuat în politică, dar, vai!, puţa lui e ca un pistol cu apă strangulat de meduze.

– În primul semestru, datoria externă a statului a crescut cu 1,8 miliarde de lei. Măi băieţi, concentraţi-vă un pic: puteţi mai mult! Chiar atît de tare v-a speriat DNA-ul?

– La început, lui Dragnea i s-a părut că ar fi hăituit, dar pe parcurs s-a lămurit: este vînat! N-a precizat de care: căprior, şacal, mistreţ…

– Bufonul odios şi ridicol de la Chişinău, care regretă că, în 1812, ruşii n-au şterpelit întreaga Moldovă, susţine înfiinţarea unor republici fantomatice în Basarabia, precum şi revenirea la alfabetul chirilic. Bagabontul e dus rău cu pluta, vrea s-o lase pe mă-sa (profă de limba română) fără respectul de sine şi fără servici. N-a existat, în ultima vreme, un antiromân mai feroce în spaţiul mioritic. Evident, cu excepţia celor care au condus România pe ultimul drum al istoriei, de la Ion Iliescu încoace. Măscăriciul n-are nici o credinţă, e ţinut în viaţă de foamea de putere. Şi, dacă pentru a se menţine pe closetul pe care se crede rege trebuie s-o vîndă şi pe mă-sa, o va face fără să clipească. – De ascensiunea lui Bulache sînt vinovate structurile mafiote din Moldova, numite pompos partide politice, care au încurajat corupţia şi au adîncit sărăcia. Guvernările mafiote din ultimii şapte ani (şi nu numai) l-au adus la butoane pe sclemberistul ăsta. Soluţia acestei părţi de Românii, încăpută pe mîna unui primitiv, nu poate veni nici de la Occident, nici de la Rusia. Numai împreună cu Ţara-Mamă se va face Basarabia bine. Dar vedeţi bine de cine e condusă România, şi în ce hal!

– Căile de colaborare ar fi multiple cîtă vreme obiceiurile politice sînt aceleaşi. De exemplu, şi în stînga, şi în dreapta Prutului, alegerile sînt fraudate, iar hoţii sînt la putere.

– 31 din cele 46 de bănci din România nu plătesc impozit pe profit fiindcă, mint ele, nu sînt pe plus. Păi, dacă situaţia este aşa de proastă, de ce nu închideţi mustăria? Sau doar vă mascaţi profitul? De ce nu spuneţi aşa, mă faceţi să mă îngrijorez degeaba…

–  Cîntăreaţa Stana Izbaşa a fost condamnată la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare fiindcă şi-ar fi cumpărat, cu 3.400 de dolari, o diplomă de licenţiată în drept a celebrei Universităţi de la Herculane, unde a fost colegă de grupă cu Traian. Împăratul, nu Beţivul. Ce-o fi vrut să facă Stana cu diploma, că la Tribunal cîntatul e interzis! În orice caz, gurista a ajuns de rîsul celorlalţi impostori cu diplomă, care au lăsat gura de rai fără dinţi, iar piciorul de plai fără adidaşi.

– Economia României a crescut în trimestrul al doilea cu 5,9%. Faţă de economia Germaniei? Nţ, faţă de ea însăşi. Ca urmare a creşterii accelerate, bazate pe consum, pe importuri şi pe îndatorare excesivă, buzunarele românilor sînt tot mai largi. Şi tot mai goale. – Savanţii sînt convinşi că în cel mult doi ani transplantul de organe de la porc la om va fi realizat pe scară largă. Riscurile sînt minore, îndeosebi la acei oameni care se comportă ca nişte porci. Îi cunoaşteţi, scriu de atîta amar de vreme despre ei.

– O tanti, Mariana Cojocaru, a devenit astrolog, numerolog şi psiholog (cel puţin aşa pretinde dumneaei) după ce s-a buşit cu maşina de un copac care nu-şi făcuse astrograma şi belea ochii nepăsător pe marginea şoselei. Biata femeie a intrat în moarte clinică, de unde s-a întors mult mai pregătită pentru viaţa de după următoarea îmbrăţişare a neantului. Care se va întîmpla după o altă eclipsă totală de soare, ca să fie în concordanţă cu aproape marea trecere din 1999, cînd astrul ceresc s-a strecurat prin geamurile afumate ale minţii unora. Miracolul este că toată tărăşenia cu accidentul i s-a tras de la un petec de gheaţă, ca să-l parafrazăm pe N.D. Cocea. Cel puţin aşa povesteşte astroloaga. Mariano, de ce minţi, că eclipsa n-are dinţi. N-are dinţi, n-are măsele şi n-ascultă nici manele. Sau gheaţa provine de la prezicerile tale?

– Brigitte s-a despărţit de Ilie Năstase, dar tot mai iau masa împreună, mai fac sex, se mai înjură ca la uşa cortului. N-o fac din dragoste, ci pentru că Brigitte n-a găsit altul mai bun. Cică Ţiriac nu mai poate fi folosit, iar de d-ăştia de unică folosinţă s-a cam săturat. Aşa că legătura spiritual-anatomică dintre cei doi amorezaţi (fiecare de propria persoană) pare indestructibilă.

– ,,Orice măscărici cu bani ajunge parlamentar”, a postulat filosoful din Pipera, într-un moment de luciditate transcedentală. Iată că orele de ilogică susţinute de Dan Pavel n-au fost în zadar: măscăricii nu pot salva ţara, dar pot s-o distreze.

– Preţul plătit de PSG pe Neymar (222 milioane de euro!) dovedeşte că fotbalul nu mai e decît o afacere. Spectacolul s-a mutat de pe teren, pe bursă. Oricum, e cel mai scump autogol din istoria fotbalului. Să nu ziceţi că nu v-am spus!

– Potrivit Eurostat, unul din patru tineri români taie frunză la cîini. Nici nu învaţă, nici nu munceşte. Cei mai mulţi dintre aceşti vînători şi culegători de portofele sînt de etnie romă şi au înţeles la timp că munca-i pentru tractoare.

– Peste 5 milioane de euro au costat cursurile de perfecţionare desfăşurate în hoteluri de trei şi patru stele, la munte şi, mai ales, la mare, la care au participat numai în acest an funcţionari ai statului mafiot. Ei au fost însoţiţi de alte persoane pe care le-au perfecţionat în diverse tertipuri legislative şi organizatorice. Cîteodată ai impresia că hoţia şi Kama Sutra au fost inventate în România. Oricum, merg atît de bine împreună.

– Unui american i-a fost scos un cui de aproape 9 cm din inimă. Care ziceaţi că americanii n-au inimă? Au, poţi să baţi cuie în ele şi nu curge o picătură de sînge.

– Livache a dat-o pe filosofie. Dar nu orice filosofie, ci d-aia grea. Le zice mai ceva ca Kant: ,,Dacă eşti prost, nu te critică nimeni”. Adînc. Asta a durut. Totuşi, şi dacă te critică toată lumea, înseamnă că nu prea te dă deşteptăciunea afară din casă.

– Cam aşa s-a întîmplat şi cu Gheorghe Doja pe care, la început, îl lăuda toată lumea, iar la sfîrşit îl mînca toată lumea de sistemul de operare. Şi nu la figurat. Istoria lui ne-o povesteşte cronicarul Adi Sfinteş, care a participat la evenimente pînă s-a încins grătarul. După care, nesuportînd mirosul de friptură, a rupt-o la fugă mai ceva ca Usain Bolt.

– ,,Cînd n-avea ce face, Papa Leon al X-lea convoca cruciade împotriva turcilor. Rezultatele erau jalnice. Lui îi convenea că dădea de lucru subalternilor, care nu mai isprăveau cu robotitul pe lîngă mortăciuni: pomeni, slujbe de pomeniri, reînmormîntări. Nasol era de Sf. Petru, distribuitorul de suflete, fiindcă stătea la serviciu peste program. Omu’ – e un fel de-a zice – deveni nemulţumit că ştabu’ suprem se făcea că plouă şi nu-i plătea orele suplimentare. Sau măcar să-l avanseze cumva. Că-n sinea lui, Sf. Petru spera să scape de la poartă şi să fie promovat camerist. Aşadar, în 1514, la Buda (capitala Ungariei, nu acel spaţiu interesant şi deosebit de creativ unde pînă şi scriitorii se duc singuri ca să-şi verse amarul din fiere), ţăranii de diferite naţionalităţi: udemerişti, peunerişti, tractorişti, se strîng ca la bîlci. Cam 40.000 de capete ţuguiete sperau să scape de iobăgie, c-aşa le fusese promis în campania electorală. În Transilvania era jale. Îndeosebi la casele nobilimii, că nu mai avea cine le munci pămînturile. Din care pricină îi schingiuiau cu măiestrie pe cei rămaşi în fastuoasele bordeie din balegă şi lut. Şi cum ăştia erau femei, copii şi boşorogi, mai puţin rezistenţi la torturi, ţipau cît era noaptea de lungă. Ziua nu, că erau la muncă. Auzind cele petrecute acasă, pe domeniul privat al maghiarului, ţăranii hotărăsc să facă pasul la ofsaid. Înarmaţi pînă-n măsele cu ura de clasă, îl pun în frunte pe un mic nobil secui, Gheorghe Doja, conducătorul preconizatei cruciade, şi fac turism modern prin Transilvania. O ard bine de tot, că erau cam nervoşi, iar pe nobilii găsiţi în punctele cheie ale traseelor îi cam ucid. Gaşca a pătruns din trei direcţii, sub comanda lui Gheorghiţă, a fratelui său Grigore şi a popii Laurenţiu. După ce surclasează armata lui Ştefan Bathory şi Nicolae Csaky, vizitează Oradea, Bihorul, Sălajul, Sighişoara, Rodna, Bistriţa, Clujul, unde se lasă cu strigături şi focuri de tabără bine întreţinute. La Sighişoara au fost întîmpinaţi de primar în persoană. Bucuria revederii cu alesul urbei a fost atît de mare încît n-au putut rezista tentaţiei de a-l omorî imediat. Ultimul obiectiv turistic demn de distrus a fost Timişoara. Aici, însă, se produce un scurt-circuit istoric. Armata voievodului Transilvaniei, Ioan Zapolya, mătură pe jos cu răsculaţii. Însăşi căpeteniile cad prizoniere. Grigore Doja este judecat sumar, direct de călău, popa Laurenţiu este ars la Cluj, dar numai după ce fusese tras temeinic în ţeapă, iar Gheorghe Doja a avut parte de un proces mai lung, firesc pentru rangul său. Aşezat într-o poziţie sexy, gol, pe un tron înroşit în foc, a constatat într-o fracţiune de secundă că situaţia e fierbinte. Coroana roşiatică precum o linie erotică, pe care călăii i-au aşezat-o în vîrful capului, nu l-a deranjat deloc întrucît nu a mai simţit-o. Cînd şi-a revenit, a realizat că nobilii fraternizaseră cu ţăranii, altminteri nu se explica ceea ce vedea ca prin ceaţă în faţa ochilor: barosanii îi serveau cu fripturi pe zdrenţuroşi, şi ăştia mîncau cu o poftă neomenească, de parcă nu haliseră de 15 zile. Doja nu era victima unei halucinaţii: ce vedea era autentic, numai un amănunt îi scăpă; carnea pe care o băgau la jgheab iobagii era smulsă cu un cleşte special, din trupul propriu şi personal. Din fericire pentru el, Gicsi n-a mai prins şi ciorba de potroace, din oase de conducători, fiind foarte prins cu trecerea într-o lume mai bună. Oricum, a murit fericit, convins că expresia celebră «orice revoluţie îşi devoră conducătorii» nu e o vrăjeală. Rezultatele răscoalei au fost nasoale: nobilii au accentuat asuprirea, ba, prin intermediul unuia, Verboczy, autorul «Tripartitum»-ului, i-au dat şi un temei juridic. Asta-i înrăieşte şi mai tare pe iobagii români, care se răscoală în 1526 sub conducerea lui Iovan Ţarul, şi în 1599, cu ocazia vizitei de cucerire a lui Mişu Caftangiul în Transilvania. Din nenorocire, situaţia lor nu s-a îmbunătăţit. A continuat să fie la fel pînă în zilele noastre”. – Promouşăn: Aţi auzit de Mircea cel Bătrîn? N-aţi auzit?! Vai de capetele voastre! Tot eu să vă învăţ…

CONTELE DE MONTE-CRISTO

Săptămîna pe scurt

COMENTARII DE LA CITITORI