Săptămîna pe scurt

in Săptămîna pe scurt

Comunismul, vaccinul capitalismului

– Tradiţia curvăsăriei la români

– Bolşevicul Iliescu şi retina istoriei

– Aceste cuvinte ne doare

– Feţele lui Tărice(I)anus

– Clasa muncitoare nu merge în Paradis

– Contestarea Simonei Halep

– Varujan şi celelalte bovine

– De ce o bate domnul Vacă pe doamna Vacă

– Legea salarizării unice sau povestea vorbelor goale

– Dacă n-ar fi existat Marx şi Engels, capitalismul ar fi fost mult mai sălbatic. Dar pentru că au apărut hipsterii ăştia bărboşi, bine ancoraţi în meandrele concretului capitalist, clasa dominantă n-a mai putut să-şi vadă voioasă de treabă. De la ei încoace muncitorul n-a mai fost considerat doar o unealtă pe care o foloseşti pînă se uzează, după care o arunci la canalul colector al istoriei. Dar, pentru că ideile marxiste au fost puse în practică de Lenin şi Compania de Sunet şi Lumină Electrică, lumea capitalistă a început să îndulcească exploatarea omului de către neom, de frica teribilă a concurenţei. Aşa au căpătat drepturi şi muncitorii, care, pentru stăpînii lor nu erau decît simple vite de povară numai bune să tragă jugul capitalist. Exploatatorii au fost nevoiţi să-şi pună mănuşi. Comunismul a fost vaccinul riscant fără de care capitalismul sălbatic s-ar fi prăbuşit sub greutatea propriilor boli sociale. Virusul introdus în organismul suprasaturat de grăsimi l-a ajutat să slăbească puţin, să adopte un mod de viaţă mai sănătos, să renunţe la cruzimea şi dispreţul faţă de celălalt şi să nu se teamă de ziua de mîine. Evident, ca în cazul oricărui vaccin politic, există pericolul unor evoluţii nefavorabile, că microbul comunist este prezent acolo şi poate produce oricînd mutaţii genetice devastatoare. S-a întîmplat de multe ori de la Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie 1917 (sărbătorită în noiembrie din cauza îmbîrligării calendarelor) şi a fost destul de foarte naşpa. Milioane de victime au căzut pe frontul experimentelor sociale, şi dintr-o tabără, şi din cealaltă. În societatea contemporană lucrurile sînt ţinute sub control, întrucît capitalismul oarecum popular se împleteşte cu comunismul de periferie. Chiar dacă nimeni n-o recunoaşte, sau pur şi simplu fraierii nu-şi dau seama, lumea funcţionează cu un combustibil în care liberalismul politic se împleteşte de minune cu un soi de comunism economic adaptat economiei de piaţă. Doar în China este invers, comunismul politic practică liberalismul economic de parcă asta ar fi fost voinţa lui Marx. Şi, culmea necunoaşterii e că, în ciuda faptului că teoreticienii absurdului nu s-au prins, chiar asta a fost dorinţa autorului  ,,Capitalului”. Din nenorocire, Lenin a citit doar coperţile tomurilor lui Marx, acest Louis Pasteur al ideologiilor politice, şi a adăugat restul. Iar restul  a fost tăcere.

– La români există o tradiţie a curvăsăriei, în care rareori vivandierele erau sancţionate altfel decît cu sifilis şi alte boli de sezon erotic. De exemplu, vînzătoarele de plăceri din Ismail, Tulcea şi Chilia erau duse pe o insulă la cinci ore depărtare, lăsate la nudul gol, ca să le omoare ţînţarii. P-astea din zilele noastre le-ar distra o asemenea pedeapsă, iar ţînţarii ar da ochii peste cap cît ai zice peşte. Culmea e că distinsele panarame din vechime nu umblau dezgolite pe stradă, erau bine îmbrăcate, doar părul le flutura în vînt ca semn al libertăţii sexuale. Probabil d-aia în Tîrgul Ieşilor, Vasile Lupu le tăia nasul. Celor mai multe le creşteau altele la loc. Pe primul loc la curvăsărie a fost dintotdeauna oraşul Bucureşti, din care pricină Parisului i se spunea Micul Bucureşti! Depravarea Timişoarei îi speriase pe călătorii străini aflaţi în căutarea de noi aventuri erotice. Aşa că, din Timişoara, revoluţia sexuală a cuprins rapid toată ţara, că, vorba aia, Banatu-i fruncea. De-ar fi fost numai atît, dar, la un moment dat, curvele s-au apucat şi de politică şi au îmbolnăvit tot spaţiul mioritic.

– Bolşevicul Iliescu e foarte atent cu posteritatea lui. Ca să nu-i deseneze unii şi alţii coarne, a hotărît, de comun acord cu tovarăşa de luptă revoluţionară corp la corp, să distrugă fotografiile din arhiva personală, imortalizate de un aparat rusesc, conform indicaţiilor de partid şi de stat comunist. E de-a dreptul emoţionantă grija acestui criminal pentru ziua de după. Un singur lucru uită derbedeul roşu: nimeni nu va putea şterge din retina timpului fotografiile cu tinerii împuşcaţi în 1989 numai ca să ambaleze lovitura de stat în prima revoluţie televizată din istoria umanităţii, o piesă de teatru în care naivii erau morţi iar intriganţii şi escrocii cît se poate de vii. Istoria are propriile-i judecăţi de valoare şi, în eternitate, Iliescu va fi tot o slugă netrebnică de-a lui Ceauşescu.

– Dar pe distinsul bulibaşă, care, vorba aia, nici n-a întinat nobilele idealuri ale comunismului, nici n-a dat două parale pe capitalismul de cumetrie, îl doare-n basca proletară de scuipaţii pe care-i primeşte imaginea lui de soţ al tovarăşei Nina, o pensionară cuminte care, pentru că are vocaţie de martiră, încasează lunar o pensioară de 10.600 de lei, echivalentul a 5-6 salarii de profesor.

– APIA a adus în ţară, în 10 ani, circa 20 de miliarde de euro, reuşind să crească suprafaţa exploatată, în medie, de la 5 la 10 hectare pe cap de fermier. Cîţi din aceşti bani au fost haşmangliţi de politicienii mari şi mici o să aflaţi în curînd.

– Cu toate astea, la productivitatea muncii sîntem pe ultimul loc din Europa. Adică sîntem exploataţi degeaba.

– Tăriceanu bagă adînc şuriul în Iohannis: ,,Urmăreşte conducerea României cu cătuşe, dosare fabricate şi alegeri măsluite”. Domnule Tăriceanu, aceste cuvinte ne doare!

– Acelaşi individ submediocru care, pe vremea cînd era premier, s-a destrăbălat în banul public, dînd liber angajărilor în administraţie, pe criterii  de clan, şi a risipit sume colosale pe investiţii cu dedicaţie la finalul mandatului, zice că ar trebui restructurate nişte posturi din administraţiile locale unde majoritatea angajaţilor stau pe internet vînînd pokemoni. L-a băgat la înaintare pe Chiţoiu, alt bagbond cu pretenţii de mare vizionar, care, la fel ca şi stăpînul inelelor celor cinci neveste, e conştient că în cazul unei restructurări vor zbura exact ăia care muncesc, nu orientaţii care taie frunză la cîini. E cutremurător cîte feţe are Tărice(I)anus!

– Un avocat egiptean bătut în cap cu mare responsabilitate de soarele deşertului a afirmat la tembeleviziunea lor că: ,,Violarea femeilor îmbrăcate provocator pe stradă este o datorie naţională”. Ce noroc pe Monica Tatoiu, Maria Grapini şi alte distinse doamne că nu circulă prin ţara faraonilor. Sau, poate, ce ghinion!

– Cică la Academia de Poliţie, şefi de promoţie nu ajung aceia care au avut calificative mai bune, ci aleşii comandanţilor. Care, pe deasupra, sînt generoşi de nu se poate povesti. Le repartizează constant apartamente frumoaselor absolvente apropiate de corazonul inimii lor taman în blocurile MAI, pe aceleaşi scări cu ei, ca să fie pregătite, la orice oră din zi şi din noapte, pentru lupta corp la corp, sau să fie ţinte piept numărul 4. Acum înţelegeţi de ce barosanii se cer la pensii speciale pe la 45 de ani: fiindcă e epuizaţi.

– Noul logo al clubului de fotbal Dinamo: ,,Beţivul din beţie se trezeşte, prostul din prostie-niciodată”.  Problema cu jucătorii acestei echipe nu e că sînt beţivi, ci că nu ştiu să bea. Nu e vorba că se numesc fotbalişti, dar de ce sînt numiţi astfel? Şi nu înţelegem de ce se întîmplă toate acestea cînd încă mai e în viaţă Cornel Dinu. Care poate să-i înveţe ambele faze ale jocului ,,moartea pasiunii”. Pentru diletanţii care îmbracă tricoul alb-roşu, n-ar fi rău ca în fiecare seară să li se pună casetele meciurilor lui Dinamo din semifinalele Cupei Campionilor (1984) sau ale Cupei Cupelor (1990). Ca să înţeleagă şi ei pentru ce se pregătesc la nesfîrşit.

– Totuşi, decît să bea, mai bine ar merge la curve, cum fac steliştii, ca să aibă şi nevestele lor o distracţie în pauzele meciurilor. Uite, aşa de bine s-au distrat consoartele lui Pintilii şi Ovidiu Popescu în toaleta Arenei Naţionale la meciul cu Hapoel Beer Sheva, că le-ar putea face să crape de invidie pe celelalte martire care şi-au pus pirostriile cu golanii balonului rotund. Fetele au prins-o în ofsaid pe amanta lui Popescu şi i-au dat cartonaşul roşu. Nu înainte de a-i strica coafura, de a-i rupe unghiile şi a-i umfla boticul. Practic, după un tur în care a punctat decisiv, din toate poziţiile, biata fată a devenit indisponibilă pentru retur. ONU ar trebui să se autosesizeze şi să-şi desfăşoare căştile albastre în toaleta Arenei Naţionale.

– Încă un miner a căzut la datorie pe altarul nepăsării guvernanţilor faţă de copiii pămîntului. Odată cu moartea acestor fii obidiţi ai României, dispare o lume. Se spune că numai clasa muncitoare merge în Paradis. Mă tem că e o minciună.

– Calculînd PIB pe cap de locuitor, la paritatea puterii de cumpărare, România se apropie de nivelul de dezvoltare relativă faţă de celelalte ţări europene, nivel pe care l-a mai atins în 1913. Atunci procentul era de 67%, acum este de 59%. N-ar mai fi mult pînă-i prindem din urmă. Doar 104 ani, cu minima condiţie ca restul Europei să rămînă în stand by. Ar mai fi şi varianta ca noi să batem pasul pe loc pînă o răsări busuioc şi, ţinînd cont că Pămîntul e rotund, să se ciocnească Europa de noi. Pare varianta mai plauzibilă.

– Senatorul Şerban Nicolae, şeful departamentului ,,Isterici” din PSD, a zis că partizanii anticomunişti au slăbit capacitatea de apărare a României şi că Stalin şi Churchill erau tot o apă şi-un pămînt. Băiatul bătrîn n-are dreptate. În primul rînd că România n-avea nicio capacitate de apărare, fiind la cheremul ruşilor, care colecţionau ceasuri pe aici, şi-n al doilea rînd, Churchill bea mult mai mult decît Stalin. Cercetătorii britanici afirmă cu tărie că acesta l-ar fi putut băga sub masă chiar şi pe Băsescu. Ceea ce aruncă în derizoriu întregul efort de a reconstitui adevărul istoric. Cît despre domnul scamator Nicolae, mi se pare că între ilustra-i persoană şi domnul Cătălin Voicu nu e nici o diferenţă. Amîndoi s-au aşezat pe locul mortului politic.

– Antrenorul Serenei Williams, Patrick Mouratoglu, o ia la poceală pe Simona Halep, considerînd că nu este normal să fii numărul 1 mondial dacă n-ai cîştigat un turneu de Grand Slam. E un punct de vedere, dar franţuzul nu trebuie să uite că Simona n-a şterpelit locul 1, ci l-a cîştigat conform regulilor WTA, care premiază constanţa de-a lungul unui an, nu forma de moment care-ţi poate aduce un titlu de Mare Şlem, dacă ţi-ai răpus adversarele în şapte meciuri consecutive şi la rînd. E un pic frustrant că românca noastră n-a cîştigat anul acesta decît turneul de la Madrid şi că a pierdut 6 din cele 11 meciuri pe care le-a avut cu jucătoare din Top 10, dar e prima din lume pentru că nici o altă jucătoare nu s-a învrednicit să acumuleze mai multe puncte. Dacă nu vă place, nu am ce vă face, vorba filosofului Tiberiu Ceia, îmi iau calul şi-am plecat. Istoria tenisului s-a scris deja, iar Simona Halep este a treisprezecea jucătoare de pe mapamondul lumii globului pămîntesc care termină anul competiţional pe prima poziţie. Chiar dacă, după ce a devenit numărul 1 mondial, a pierdut trei din cele patru partide disputate.

– După ce le-a crăcănat pe găini cu acuzele sale, economistului Vosganian, cel hăituit de demonii justiţiei, i s-a pus pata şi pe vaci. Cică şi ele e evazioniste. Le vede cum se desfăşoară pe pajişti, fără sutiene, planturoase, dar el n-are lapte să-şi pună în cafea şi trebuie să-şi aducă tocmai din Austria. Fie distinsul politician se răzgîie, ca orice filosof de cafenea eşuat în ALDE, fie se uită la blîndele dobitoace ca viţelul la poarta nouă. Ia să le fi vorbit dumnealui de evaziune, de optimizare fiscală sau de structura arhaică a unei părţi a economiei româneşti şi să fi văzut atunci cum venea Joiana în fiecare dimineaţă la patul dumnealui, îşi dădea coada la o parte, şi-i umplea ceaşca de cafea! Toţi psihologii, ornitologii şi vacologii susţin că în situaţiile limită comunicarea e foarte importantă, mai ales că la Ferma Animalelor, căreia gurile rele îi zic Parlamentul României, Puterea trage-n hăis, iar Opoziţia-n cea. Varujane, să nu te laşi sedus de meandrele concretului intangibil de pe păşune! Ai văzut cîte căcăreze fac oile? Ce, crezi că e căcăreze? E o iluzie optică, o înşelătorie ieftină. Ele fac, de fapt, măsline, dar e evazioniste. Nu vor să plătească impozit pe profit, că cică banii îi furaţi voi, politicienii, că, deşi păreţi deştepţi ca oaia pe căldură, la haşmangleală nu vă întrece nimeni. P.S. Prezentăm scuze domnului ministru Petre Daea că am scris un text cu oi fără ca dumnealui să fie implicat. E al doilea, după ,,Mioriţa”, deşi cercetătorii vrînceni susţin cu argumente irefutabile că domnul ministru ar fi putut fi prezent la evenimente în partea a doua a celebrei balade, dar nu terminase de fiert zerul. Păi cine credeţi voi că ar fi fost fluierul de os, ce cîntă duios? Ion Lăceanu? Nţ. Nea Petrică, cu ocarina mică.

– La emisiunea culturală ,,Abces Dinrect”, personajul principal era domnul Vacă (nici o relaţie de rudenie cu Varujan), un intelectual subţire care-şi cam bătea nevasta, pe doamna Vacă, deşi au împreună un număr neprecizat de copii (au numărat pînă la opt, după care studiile primare nu i-au mai ajutat). Pe distinsul domn îl interogau nişte nebune, al căror nume nu l-am reţinut, deşi n-ar fi exclus să fi fost Joiana, Dumana şi Boiana. Cu toate că au mugit pătimaş, n-au reuşit să-l convingă pe domnul Vacă să n-o mai otîncească pe doamna Vacă fiindcă se scoală tîrziu dimineaţa şi n-are cine să-i aducă la iesle cafeaua cu lapte praf. Mare bou şi domnul vacă!

– Un român a fost găsit şi băut, şi bătut, în curtea unei case londoneze. Bietul om nu mai ştia nici cum ajunsese în Anglia. E inutil să mai precizăm că acest Magellan al cîrciumilor este din judeţul Vaslui.

– De unde este şi un tînăr de 27 de ani care a furat tabla de pe mai multe biserici londoneze, una dintre ele datînd din Secolul al XIII-lea! Nu vă lăsaţi, băieţi! Lăsaţi-i la nudul gol! Dar dacă nu-i furaţi şi peruca hoaştei de Elisabeta, n-aţi făcut nimic.

– După trei zile de la ieşirea din închisoare conform Legii recursului compensatoriu, un violator s-a apucat de treabă taman în centrul capitalei, victimă căzîndu-i o femeie de 32 de ani, proaspăt evadată dintr-un club de noapte. Cine a zis că violatorii nu se reintegrează în societate n-a fost niciodată la şcoala de dansuri şi bune maniere de la Poarta Albă.

– Cu ocazia arăturilor de toamnă a ieşit de la ocnă şi Mihail Vlasov, tatăl celor două (a)buzate de Cătălin Botezatu. N-a furat mult, doar vreo cîteva milioane de euro, şi a stat săracu’ doi ani şi zece luni la ţuhaus, în condiţii nedemne pentru un aşa celebru hoţoman. Ia să fi furat o găină; în puşcărie îi putrezeau ciolanele!

– Zăvoranca se ţine de glume: ,,Alex are tot ce-mi trebuie mie…”.

– O botoşăneancă a făcut sex pînă i-a venit rău, titrează gazetele neduse la biserică. Fugiţi, mă, d-acilea! N-o să vedeţi o moldoveancă căzută pe cîmpul de luptă. Şi dacă i-ar fi rău, n-ar recunoaşte.

– Toate femeile din preajma guvernului britanic se plîng de hărţuire sexuală. Numai pe Theresa May n-o întreabă nimeni cum stă cu pitpalacul inimii. Nici măcar prostălăul de Nigel Farage care-i tot hărţuia pe români.

– România are cel mai mare ritm de creştere a cheltuielilor militare dintre ţările NATO. Numai în acest an au fost cheltuite peste 3,6 miliarde de euro, cu peste 150% mai mult decît în 2010! Parcă e prea scump ca să fii admis pe peluza Marelui Licurici. Rîd ruşii de noi cu toate părţile corpului de armată. Ce se putea face cu 3,6 miliarde de euro? O, ho, ho! Bine, vreo două miliarde le furau politicienii, dar tot mai rămîneau 1,6 miliarde pentru şcoli şi spitale.

– Cînd toată lumea îţi spune că eşti beat şi trebuie să te duci să faci nani, e foarte sănătos să respecţi  semnele de circulaţie. Numai Tudose, Olguţa şi ceilalţi petrecăreţi pe banii naţiunii, care au făcut din legea salarizării unice povestea vorbelor goale, ţin ca gaia maţu’ că ei nu e beţi, că aşa e ei, veseli. Şi că mutarea contribuţiilor de la angajator la angajat e de belea. Măi copii ai durerii, minciuna are picioare scurte…

CONTELE DE MONTE-CRISTO

 

Săptămîna pe scurt

COMENTARII DE LA CITITORI