Săptămîna pe scurt

in Săptămîna pe scurt

Obsedaţii de Cruduţa

– Întoarcerea la valorile fundamentale ale educaţiei

– Condamnarea doamnei legată la ochi cu portjartierul

– ,,Asta înseamnă să fii mafiot!”

– Continuă nebunia înarmării

– Un truism sexual

– Ce este ministrul Energiei

– Nepoţii Marelui Consumator

– Cît cîştigă Cristina Neagu

– A treia poveştire cu Ţepeş

– Aşa cum am anticipat, obsedaţii de Cruduţa vor cu orice preţ să-i mănînce puţa. L-au trimis la înaintare pe unul Tîndală Tîndărel care abia de-i ajunge şefei DNA cu fruntea la buric. Se gîdilă nebuna, ceva de speriat.

– Dacă tot nu se putea abţine şi trebuia să revoce ceva, domnul Tîndărel trebuia să suspende legea gravitaţiei. Oricum, în România, nu se respectă.

– Pentru proştii care o fac pe deştepţii: şefa DNA este simbolul luptei împotriva corupţiei deşănţate a politicienilor penali pentru care haşmangleala este un mod de viaţă. Asta e percepţia publică, în ciuda rateurilor pe care le-au dat unii procurori slab pregătiţi profesional sau pur şi simplu ticăloşi. Iar într-o ţară intrată în metastază din cauza hoţiei adusă la rang de artă, setea de justiţie este neostoită. Poate că se fac greşeli – şi se fac – în lupta anticorupţie, dar cea mai mare eroare ar fi anihilarea ideii de justiţie. Ţara e pe butuci, iar puţinii oameni activi, inteligenţi, demni, care încă n-au părăsit-o, o vor face curînd dacă fărădelegea nu va mai avea un adversar pe măsură. Iar voi, cei cărora v-au spălat creierii capului televiziunile de manipulare şi desfrîu, încercaţi să deschideţi ochii! Cruduţa a devenit simbolul luptei împotriva Mafiei şi pentru că din interiorul clasei politice nu a mai apărut nici un justiţiar credibil. Doar circari teleghidaţi. Acesta-i tristul adevăr, ce s-o mai bălăcim.

– După zece ani petrecuţi pe străzile Timişoarei, un om al străzii, altul decît Grindeanu, şi-a găsit un loc de muncă cu ajutorul unui sportiv. Imediat, Fiscul s-a năpustit asupra fostului miner, de naţionalitate maghiară, ca să recupereze cei 44.000 de lei datoraţi ca urmare a unor amenzi date cu generozitatea-i caracteristică de Miliţia locală, pe vremea agoniei sale. Trăim într-o societate schizofrenică ce şi-a pierdut orice urmă de umanitate.

– Franţa revine la formele clasice de educaţie, considerîndu-se că 50 de ani de experimente au însemnat ,,timp pierdut”. Se doreşte întoarcerea la practicile simple, eficiente, clare şi la restabilirea disciplinei clasice întrucît statutul profesorului s-a degradat îngrijorător. Profesorii trebuie să aibă autoritate, iar revenirea la valorile tradiţionale, inclusiv predarea filosofiei şi a limbilor clasice (latina şi greaca), ,,este o necesitate”, a precizat Jean-Michel Blanquer, ministrul de resort. În vreme ce francezii fac apel la tradiţie, învăţămîntul românesc se modernizează permanent de nu mai ştii care-i profesorul şi care-i elevul.

– Dar nici americanii nu se lasă! Trump a propus înarmarea profesorilor ca să-şi poată împuşca foştii elevi. Şi, dacă va fi cazul, şi pe aceia care şi-au uitat caietul acasă.

– Judecătoarea Geanina Torceanu, mituită de clanul de (autointitulaţi) mafioţi Becali cu 185.000 de euro, a fost condamnată la 7 ani de pîrnaie. Cristi Porcea a fost achitat întrucît domnia-sa doar o cotîrcea pe Geanina, după cum îşi aminteşte cu nostalgie şi orgasm împricinata. Paralele pe care le primea în preludiu, considera că fac parte din ritualul împerecherii negustorului de butelii cu doamna legată la ochi cu portjartierul. Aşa o fi fost, n-avem de unde să ştim, n-am fost acolo, ne pregăteam pentru Liga Companionilor, numai că foştii colegi în straie negre şi cu ciocănelul în mînă au fost de altă părere. Cît despre întoarcerea scriitorilor în biblioteca cu zăbrele, nu poate fi decît un pas înainte pentru literatura română de gang. Aşa că să nu vă mire dacă fraţii Becali vor scrie Codul Penal, ediţie revăzută şi adăugită. Nici n-ar fi un efort prea mare. Ar trebui să dea o simplă declaraţie în care să îşi povestească viaţa.

– Ia să ne împrospătăm memoria minţii şi să ne amintim biografia lui Giovani, cel care striga, arătîndu-se cu degetul: ,,asta înseamnă să fii mafiot!”.

– Şirul scriitorilor ameninţaţi cu libertatea nu se mai sfîrşeşte. După marii clasici Gheorghe Copos, Gheorghe Becali şi Gheorghe Popescu (trei, Doamne, şi toţi trei… Gheorghe!), la porţile Academiei bate cu copita de mafiotozaur şi Giovani Becali, acest Balzac de Hazna, căruia familia îi zicea Ioan, dar lui nu i-a plăcut că prea suna a prost. E posibil să fi avut dreptate. Tovarăşii de coţcării îl strigau ,,Giovani! 6, miliţia…”. Nu vă speriaţi, nu erau organele, dar turiştii străini care intrau în afaceri valutare cu tînărul bagabont constatau asta mult prea tîrziu, cînd numărau ziarele tăiate după dimensiunile bancnotelor. Acestui derbedeu arhaic i-a plăcut dintotdeauna haşmangleala de duzină, găinăria, pe care a ridicat-o la rang de artă postmodernă. Cariera şi-a început-o în faţa cinematografului ,,Patria,  unde făcea bişniţă cu bilete. Ulterior s-a perfecţionat în metoda ,,Maradona”, pe care v-am descris-o mai la deal, şi, după acelaşi principiu al fugii de miliţieni, a devenit colecţionar de ceasuri, pe care anterior le împrumuta de la străini ca să le admire. După deranjul din decembrie 1989, a trecut la alt nivel: găinăriile cu fotbalişti. Cum, necum, după un periplu prin străinătate, unde a reuşit să îmbrobodească o columbiancă că e italian şi să-l accepte ca soţ pînă cînd poliţia i-ar despărţi, s-a aciuat pe lîngă naţionala Bulgariei, reuşind să-l transfere pe Naşko Sirakov. De aici încolo porţile îmbogăţirii fără muncă şi-au rînjit larg dantura. A reuşit să facă multe parale, mai ales că a fost un fel de pioner pe piaţa românească a transferurilor, unde marfa era ieftină, multă şi bună. Hagi, Popescu şi ceilalţi corifei ai generaţiei de aur l-au transformat dintr-un şmenar destul de foarte talentat într-un dealer de marfă cu valoare adăugată. Dar neamul prost îşi dă în petec oriunde l-ai duce şi orice i-ai face, aşa că, în loc să se mulţumească cu averea fabuloasă pe care a făcut-o mai mult prin noroc decît datorită priceperii, şi-a reamintit că la bază este găinar şi ar fi păcat să-şi trădeze vocaţia. A fentat statul, cluburile şi, probabil, fotbaliştii, cu milioane de euro numai pentru că îşi imagina că este mafiot din filmele italiene şi îşi permite să-şi toace averea la ruletă. Ba, mai mult, nefiind mobilat la mansardă decît cu viclenie tip ,,Gara de Nord”, se mai şi lăuda-n gura mare că e gangster cu Rolls şi Rolex şi că preferă să fure şi să ajungă la pîrnaie decît să fie sărac cum sînt ziariştii ăia care put şi pe care i-ar face de la genunchi în jos ca să nu se mai lege de fărădelegile lui. Nimeni nu l-a luat în serios, pentru că ar fi fost o chestie dacă i-ar fi făcut pe ziarişti de la genunchi în sus, în zona crepusculară căreia mioriticii îi zic, cu delicateţea proverbială, mînerul burţii. Totuşi, visul i s-a împlinit pe jumătate, că a reuşit să ajungă la ţuhaus, de unde nu s-au scurs prea multe informaţii în legătură cu ce a făcut în nordul sau, după caz, în sudul corpului omenesc. Cert este că a fost un deţinut model, aşa că din condamnarea de 6 ani şi 4 luni a executat, cam în dorul lelii, 1 an şi 8 luni, fiind cu valizele pregătite pentru un transfer în Uniunea Scriitorilor pe Pereţi. Că a scris (şi el!) două cărţi cu un profund caracter ştiinţific, adică exact cîte citise în întreaga viaţă, în total, cu Victor, fratele său de ghiduşii şi recluziune academică. Le citiseră cu ocazia împlinirii vîrstei critice de 14 ani şi se intitulau ,,cărţi de identitate”. Ba, mai mult, judecătorii de la Medgidia, această curte de la Haga a românilor cu apucături literare, care se cam dau în bărci cu autorii, au apreciat pozitiv, ca să zic aşa, activitatea neştiută din penitenciar, unde nu a dat cu raşpila prin atelierul de dulgherie, ci a fost translator de spaniolă! După cum se ştie, sau măcar se bănuieşte, Medgidia e situată în Peninsula Iberică, la o azvîrlitură de băţ de Madrid şi doi scuipaţi de Barcelona. Şi pe la Poarta Albă mişună, cît e ziulica de lungă, în căruţe colorate, spaniolii. Că nu ştiu dacă sînteţi la curent, dar în România e invazie de spanioli. Migrează în neştire spre ţara noastră în căutarea unei vieţi mai bune. Şi care, conform tradiţiei lor ancestrale, fură şi violează non stop. Şi în loc să-şi recunoască originea, se dau italieni, urmaşi direcţi ai Imperiului Roman. D-aia era neapărată nevoie de un translator de spaniolă plămădit din aceeaşi tărîţă. Şi aşa a ajuns Giovani, dintr-un mărunt traficant de carne vie îmbrăcată în şorturi fără suspensoare şi tricouri fără buric, translatorul ideal pentru justiţie, un respectabil om de litere care-şi traduce singur sentinţele judecătoreşti şi celelalte opere complete, în cîte limbi vrea el. Şi pînă la urmă s-a dovedit, cu argumente irefutabile (ce cuvînt frumos!), că a avut dreptate: asta înseamnă să fii mafiot! Aşa că Giovani a fost eliberat şi… rearestat. Vai de biblioteca noastră!

– Gabriela Vrînceanu-Firea zice să nu lăsăm Internetul ,,la voia nimănui”. Cine o fi nimănui ăsta, de şi-a ieşit doamna din fire? O fi Dragnea? Că şi PSD-ul a început să fie al nimănui…

– Fifor de la Apărarea împotriva gîndacilor de Colorado mai vrea să cumpere 40 de avioane F13-14-15-16, că l-a prins atît de tare nebunia înarmării, că nu mai poate dormi noaptea. Nu mai intru în detalii, nu vă mai povestesc cît costă dileala asta, trec direct la concluzii: măi, saltimbancilor, voi chiar nu sînteţi sănătoşi la cutia ucrainiană? Nu-mi răspundeţi, cunosc răspunsul.

– O curvă de procuror portocaliu a vrut să ia la ştangă o vestală din clanul de papă-lapte Cosma. Nu se ştie dacă a reuşit – înregistrările sînt neconcludente din cauza botoxului – cert este că, vorba unui filosof de Vaslui, ,,a cam paradit-o”. Mă rog, marele derutat a pus o întrebare retorică, dar pînă şi noi ne-am prins că e un silogism filosofic. Un truism sexual.

– Ştiaţi că, în România, dacă ţi-ai pierdut un picior, o mînă, sau un alt organ, tot trebuie să mergi anual la o comisie medicală care să se convingă că nu ţi-a crescut la loc? Dacă nu ţi-a crescut, ai noroc, primeşti în continuare pensia de handicap. În schimb, dacă ţi-a crescut, alupigus, după exemplul legiuitorului.

– Cînd miniştrii se numesc Anton Anton sau Toader Tudorel, e aproape firesc ca guvernul Liviu Vasilica să dea în gropi pas cu pas.

– Iar a uitat OMV să plătească redevenţele (pentru extracţia de gaze) statului român. Ca şi ROMGAZ, dar ăştia măcar fac parte din familia de gangsteri pentru care a frauda Bugetul intră în fişa postului. Nici n-au mult de plată: doar 1,7 miliarde de euro! Oare mai interesează pe cineva fraudarea resurselor ţării cîtă vreme singura cultură înfloritoare este corupţia? Nu, dar îmi place să se ştie.

– Un jurnalist care n-a chiulit la orele de fizică, l-a întrebat pe ministrul Anton Anton ce este curentul electric. Dl. prof. universitar, inginer la bază, i-a răspuns de la înălţimea misiei sale: ,,Eşti nesimţit!”. Răspuns greşit. Ziaristul îl întrebase ce este curentul electric, nu cum este ministrul Energiei.

– Singurul ciclop care ar putea seca Prutul dintr-o sorbire (cu toată gheaţa de la mal inclusă) va deveni bunic pentru a patra oară. Asta-i marea unire pe care a reuşit s-o facă Băsescu prin intermediul fiicelor sale: unirea dintre yin şi yang. Dacă Marele Consumator n-ar fi stat cît e ziulica de lungă să se uite cu un ochi la făină şi cu altul la slănină şi ar fi satisfăcut cu promptitudine dorinţele consilierelor prezidenţiale ,,cu ugerul la vedere”, ca să cităm din Monstrul cu Barbă, ar fi putut fi şi tată pentru a patra oară.

– Protestatarii de rît vechi au aruncat cu portocale roşii de Sicilia înspre DNA şi ideea de justiţie. Ei vor o ţară în care justiţia să se facă la partid, la mica înţelegere, de către lupii îmbrăcaţi în piei de oaie. Unii dintre aceşti nefericiţi chiar cred că lupii le vor da pielea înapoi…

– Cristina Neagu cîştigă 22.000 de euro pe lună la CSM Bucureşti, din bani publici, ceea ce a inflamat spiritele unor tolomaci. Staţi, mă, în banca voastră! Fata asta merită mai mult decît atît. Cine crede altceva, e un prost.

– Mulţi proşti erau şi pe vremea lui Vlad Ţepeş, dar, după cum ne povesteşte Adi Sfinteş în Istoria Necenzurată a Românilor, existau soluţii. Din lemn de salcîm.

– ,,Turcii se zgîiau la Giurgiu. Ţepeş îi anunţă pe ostaşi: «- Băi, îngeraşilor, mergem la război. Nu e simplu deloc, că turcii sînt mulţi ca frunza de marijuana. Dar, cu vitejie, îi facem. Aşa că reţineţi esenţialul. Cine se gîndeşte la moarte, acela să nu meargă cu mine, să rămînă aici». N-a cîrîit unul, c-avea şanse apreciabile să decedeze instantaneu, fără prea multe fasoane, că asta vroia să spună Vlad cu rămasul pe loc. După ce a omorît la turci de s-a plictisit, Vodă s-a retras, din motive numerice, către Transilvania, unde s-a apucat să facă inventarul oştirii. La numărătoare nu lipseau mulţi, doar vreo cîteva mii care se dăduseră de partea lui Radu cel Frumos, adus la ştangă de Mahomed al II-lea. Pe cei răniţi în amorul propriu în proporţie de 110 la sută (că unii depăşiseră planul la răni, aveau şi cîte trei-patru), i-a împărţit în două categorii, după locul de unde le curgea sînge. Pe aceia cu însemne culturale în părţile dorsale, de la ceafă pînă la noadă, i-a bifat la categoria LTH, adică laşi, trădători, homosexuali, iar pe cei cu lovituri primite în zonele luminoase, de la felinare şi pînă la coadă (c-am uitat să vă spun, dar valahii aveau coada-n faţă pe vremea aceea), i-a fixat în grupa sanguină, foarte rară, VVV, adică viteji, vindicativi, valahi. Aşa că pe cei cu LTH negativ i-a tras în ţeapă numai după ce le-a presărat sare pe răni, ca să fie distracţia condimentată suficient, iar pe veveşti i-a avansat dîndu-le, în semn de recunoştinţă şi neasemuit respect, numeroase moşii iluzorii, întrucît tocmai îşi pierduse tronul şi-i convenea de minune să fie darnic cu toţi aceia care-l slujiseră din multă teamă şi cu foarte puţină credinţă… Ăsta era Ţepeş şi vorba unei dame de largă respiraţie naţională, «pe Măria Sa nu te puteai supăra că el una-două îţi făcea bucuria, ştiţi obiceiul lui, nu mai insist. Ce vremuri de neuitat! Nu se mai întoarce ele să ne fie bine şi nouă, cotoarbelor, care mai practicăm cîte o meserie tradiţională. Că ne ajunge cît am tras cu turcii după revoluţie şi reformă…»”.

– Promouşăn: Nu ştiţi ce-s ăia vampaiări? Vai de capul vostru! În condiţiile astea trebuie să urmăriţi neapărat episodul viitor, intitulat ,,Interviu cu un vampaiăr”, fiindcă trebuie să vă cultivaţi neîntîrziat. Altminteri nu mai pupaţi voi nici intrarea în Europa, nici lumina de la coada calului. Să nu ziceţi că nu v-am spus.

 

CONTELE DE MONTE-CRISTO

 

http://romaniamare.info/ziar/saptamana-pe-scurt/

COMENTARII DE LA CITITORI