SĂPTĂMÎNA PE SCURT

in Alte știri/Săptămîna pe scurt

 

 

* Traian Băsescu s-a încrezut, prosteşte, în americani

* Europarlamentarii români ard gazul şi belesc prazul

* Momîrlanul Ioan Talpeş bate cîmpii la Prima TV * Mai bine

ar spune ce făcea el cu pedofilul Kurt Treptow * Demontarea unei minciuni neruşinate: Nemţii au făcut săpun din evrei (?!)

 

* LA DESCHIDEREA EDIŢIEI. Urît sfîrşit pentru Traian Băsescu. De prost ce e, s-a încrezut în americani. Aşa se încrezuse şi Adrian Năstase, care le-a dat şi foarte mulţi bani (cel puţin 119.000.000 de dolari), dar a pierdut şi funcţia de preşedinte al ţării, şi pe cea de preşedinte de partid, şi libertatea. Tentativa lui de „sinucidere“ n-a reuşit să păcălească pe nimeni. * A trecut aproape 1 an de la alegerile pentru Parlamentul European, dar cei 32 de „aleşi“ ai ţării noastre (prin fraudă şi prin blatul dintre tripleta Ponta-Dragnea-Oprea şi Băsescu) ard gazul şi belesc prazul. Aţi auzit de performanţele sau discursurile cuiva? Nici vorbă, toţi s-au văzut cu sacii-n căruţă şi ridică valize de bani. * Traseistul Anghel Stanciu a fost condamnat la 6 luni de închisoare (cu suspendare, deocamdată) pentru conflict de interese. Mai ţineţi minte cum ţopăia umflatul ăsta, de Ziua Unirii Principatelor, la Iaşi, agăţat de mîna Elenei Udrea? Acum de ce n-o mai ţine de mînă, acolo unde e Nimfa din Pleşcoi? * Boxerul ucrainian Vladimir Kliciko a găvărit: „Mă tem de un al treilea război mondial!“. Hai sictir! Tu n-ai nici o vină, bă, idiotule? * Masonul Burci i-a făcut serial, duminică la prînz, masonului Talpeş. Unde? La televiziunea second-hand Prima TV, care nici ea nu ştie ce e: mondenă? balenă? Din păcate, Talpeş cel bulbucat şi veşnic beat e tot ce poate fi mai anti-telegenic, emisia lui verbală fiind de individ care se screme să facă ceva. Nu prea reuşeşte, momîrlanul fiind constipat. Îi reuşesc, însă, cacofoniile: „politică care“, de pildă.

* Necinstit acest Octavian Ştireanu! Talentat, dar necinstit. În ziarul „Azi“ a apărut poza lui Tăriceanu, lîngă titlul „O voce singulară“. De ce crede Ştireanu chestia asta? Atenţie: „Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, se afirmă drept singurul politician (?!) capabil să afirme răspicat nişte principii ale statului democratic, neavînd nici o reţinere să pună procurorii şi puterea judecătorească la locul lor, egal cu al celorlalte puteri ale Statului“. Auzi ce curaj are fostul manechin! Greuceanu, nu altceva! În realitate, singurul om politic care, zi de zi, îi pune pe nenorociţii ăştia cu botul pe labe e liderul PRM. * O altă gazetă exaltată e „Jurnalul Naţional“ care, sub semnătura unei fete pe nume Cristinel C. Popa zice de cineva pe nume Pendefunda că, atenţie, „Este cel mai important poet esoteric al momentului. Doctor în poezie, dar şi în proză“. Poate să fie doctor şi-n chiuvete, ca Petre Roman, omul tot n-are talent. E prezentat ca fiind… academician, ceea ce, iarăşi, e o gogoaşă, el nefiind membru al Academiei Române, ci membru al unor Academii de medicină. Pe vremea lui Eminescu, cel mai important poet era unul Nicoleanu. Sau, după cum îi spunea Nichita Stănescu amicului său mai tînăr, Vadim: „În poezie nu-s bune clasamentele. Altminteri, cel mai mare poet român e Dinamo Bucureşti, că-i pe locul I“.

* Titlul săptămînii a apărut în „Naţional“: „Mircea Geoană, o viaţă de funcţii şi protocol, de gargară şi pomană“ – autor, Răzvan Ioan Boanchiş. Merită să reproducem textul integral: „În momentul ăsta, toţi duşmanii din politică ai lui Adrian Năstase regretă că scriitorul fastidios Adrian Cantitate s-a dus la puşcărie pentru bani din campania electorală. După ce procurorii şi judecătorii au înfipt drapelul anticorupţiei pe Everestul de vanitate numit Adrian Năstase, acum s-a făcut frig şi în Subcarpaţii din PDL, PSD, PNL. Pe movila PMP deja bătea crivăţul. Ultimul client – Mirrrrcea Geoană! A făcut aceeaşi şcoală generală (nr. 118, V. Alecsandri) şi acelaşi liceu (Sf. Sava) ca mine şi ca – aoleu! – marele memorialist Adrian Năstase. Dar Miezul Universului nu ştie să scrie ispititor şi rezolut. Adrian Cantitate se lăbărţează pe tone de hîrtie. În fine. Geoană era subiectul. La clasele I-IV, învăţătoarea lui Mirrrrciulică a fost doamna Vătăşelu. Dumneaei povestea că atunci cînd îl băteau copiii în recreaţie – şi se întîmpla des – micuţul Geoană îi ameninţa că «vin cu tăticul meu, care e general!». După revoluţie, Geoană şi-a înlocuit părintele cu tutorii politici, de la americani la Vanghelie, de la soacră la Sorin Ovidiu Vântu, de la PSD la PNŢCD (i-a curtat şi pe bătrînii ţărănişti). L-au protejat toţi, dar cel mai cald orfelinat l-a găsit în vîrful piramidei statale. Ministru de Externe şi preşedinte al Senatului, ambasador în SUA şi preşedinte al României pentru o noapte – 25 de ani de funcţii şi protocol, de gargară şi pomană. Mulţi patroni de cîrciumi şi comeseni de-ai lui povestesc că nu l-au văzut vreodată băgînd mîna în buzunar, cînd a venit nota de plată. Lui Ceauşescu îi plăcea să audă că e cel mai iubit fiu al poporului. Geoană e cel mai răsfăţat copil al democraţiei. Dacă ar fi fost vreun Sadoveanu sau Nichita Stănescu – creatori geniali, de care Monarhia şi comuniştii au avut grijă, Sadoveanu bucurîndu-se de privilegiile ambelor Ocîrmuiri – înţelegeam. Dar ţopăitorul Geoană («Mihaelaaaa, drrrragostea meaaaaa!») a umblat degeaba prin şcoli. Face paradă de cultură, însă a spus că «Vanghelie n-a avut şansa şi norocul să se instruiască la timp». Şansa şi norocul, Mirrrciulică, şansa şi norocul? Dar noi ce să mai zicem? Că am avut ghinion de neşansă cu politruci ca tine?“. * Găinile cufurite de la „Click!“ joacă tare din buric, pe singura melodie pe care o cunosc: UITE! Noi exemple: „UITE cum faci praf o maşină fără să te urci la volan“; „UITE ce capcane să eviţi!“; ,,UITE cu ce mîncăruri îşi răsfaţă vedetele copiii!“; „UITE cît ne-ar costa mîncarea cu 9% TVA!“; „UITE cum să-ţi organizezi timpul cu o lună înainte de Paşte!“; „UITE cum va fi vremea de Florii, Paşte şi 1 Mai!“; „UITE ce căciulă mi-am tras!“.

* Tot ca proasta la mormînt o ţine şi fiţuica ospătarului Cristian Burci, „Adevărul“, care dă titluri în versuri: „Carnetul dictatorului în mîna poporului”; „Cum a fost calomniată o celebră prostituată“; „Faci poze provocatoare iei cinci ani de închisoare“; „Dansatorii din buric zenne se descurcă fără sutiene“; „Bacon preferat la foc automat“; „Netanyahu a fost votat pentru al patrulea mandat“; „Baie şi dormitor în văzul tuturor“; „Nevastă «de criză» ascunsă-n valiză“; „Aspirina din Fierbinţi îi scoate pe toţi din minţi“; „Un experiment stupid: cum e să te simţi gravid“; „Telenovelă americană într-o comună vasluiană“; „O reţetă dementă, cocktailul de placentă“. * Tot în fosta şi viitoarea „Scînteie“ citim „Topul celor mai bine plătiţi şefi de stat“. Printre aceştia sînt Angela Merkel şi Matteo Renzi – care sînt prim-miniştri, adică şefii Executivului nu şefii Statului. * În concertul pe care l-a susţinut la Sala Palatului, Delia a interpretat şi celebrul cîntec compus de Marian Nistor pe versurile lui Vadim, în 1983, „Mulţumesc, iubită mamă“. Mama cîntăreţei era în sală şi plîngea. * Ziarul „Tricolorul“ nu mai are nevoie de nici o prezentare. Este cel mai bun cotidian din ţară şi basta! Vă propunem sumarul celor mai recente numere. MIERCURI, 18 martie, Nr. 3.186: „De ce le inspir eu, unora, frică? Lista acelor oameni pe care n-am să-i atac niciodată“ (Corneliu Vadim Tudor); „ULTIMA ORĂ. Aflat în arest, Horia Georgescu a dat-o-n gît pe Monica Macovei, divulgînd în faţa procurorilor şi contul bancar al acesteia din Bruxelles!“; „Părul lung şi mintea scurtă“ (editorial de Ilie Şandru); „Gabriel Oprea a devenit indezirabil“; „SCUIPAŢI AICI! După cîteva şocuri electrice, nebunul Gh. Funar s-a hotărît să învie mortul viu, din lada goală, de sub scara fără trepte: B.U.N. (?!)“; „Debut «Tricolorul». Iubesc Delta Dunării“ (Claudia Grigore, studentă la Psihologie); „Demontarea unei minciuni neruşinate: Nemţii au făcut săpun din evrei (?!)“ (Graeme Donald); „Cel mai vechi horoscop din lume“; „Fenomene bizare. Iluminatul nocturn poate cauza cancer“ (Roger Dobson); CALENDAR; HOROSCOP; REBUS (Paul Băgneanu). JOI: „Numai eu m-am luptat cu Mafia Retrocedărilor“ (Corneliu Vadim Tudor); „ULTIMA ORĂ. Radu Mazăre, protejat şi eliberat de Klaus Iohannis“; „Terorismul şi «Gîlceava regilor»“ (editorial de prof. univ. dr. Nicolae Radu); „LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI. Traian Băsescu a apelat la vrăjitorul cu «flacără violetă» Aleodor Frâncu (?!)“; „Un imbecil american, care îi face pe români «paranoici» şi pe unguri «educaţi»“; „De ce a respins Klaus Iohannis Legea lui Avram Iancu?“; „Fenomene Paranormale. Mărturii din lumea de dincolo“; „Aşa vă place Istoria? Evreii în Ţările Române“ (B. P. Haşdeu). VINERI: „Justiţia, violată, cu schimbul, de Klaus Băsescu şi Traian Iohannis“ (Corneliu Vadim Tudor); „ULTIMA ORĂ. «În 48 de ore vei fi şi tu arestat» – l-a ameninţat ieri, telefonic, Dan Şova pe Victor Ponta“; „În cleştele terorismului islamic“ (editorial de Radu Toma); „Ţigăncuşa tupeistă Ana Birchall l-a corupt pe Mircea Geoană şi sexual, şi financiar“ (Cătălin Tache, „Naţional“); „Fenomene bizare. Misterele Atlantidei“. LUNI: „Alo! Alo! Închideţi telefoanele! Închideţi televizoarele! Închideţi şi ferestrele, să nu se mai audă ciripit de păsări! Nervos cu nervii, Mutul de la Sibiu se face că vorbeşte“ (Corneliu Vadim Tudor); „Se întîmplă ceva cu Franţa? Da. Rămîne patria francezilor!“ (editorial de Radu Toma); „ULTIMA ORĂ. Elena Udrea va face Denunţ, marţi, împotriva lui Traian Băsescu“; „LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI. La Timişoara, Traian Băsescu a mîrîit la Dorel Onaca: «Eu pot să fiu arestat şi tu vorbeşti ca prostul!»“; „Cînd lupii (de mare) îmbătrînesc, îi încalecă şi şoarecii… Traian Băsescu încearcă să obţină o audienţă (?!) la Femeia-Frankenstein, creată de el“; „A se citi înainte de Paşte… Fericirile“ (poem de Corneliu Vadim Tudor); „A încetat din viaţă, la 84 de ani, marele istoric al Bucureştilor Panait I. Panait“; „Fenomene bizare. Cărţi blestemate, care schimbă percepţia asupra vieţii“; „Emil Boc a fost huiduit la un eveniment sportiv din Cluj“. MARŢI: „Atîta timp cît aliaţii şi sponsorii lui Klaus Iohannis, de la PDL, zburdă în libertate – Valul de arestări D.N.A. e «poliţie politic㻓 (Corneliu Vadim Tudor); „ULTIMA ORĂ. Perfidul Albion ne mai bagă pe gît o fregată din anii ’80“; „LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI. Aşa după cum scriam în urmă cu 1 an – Kövesi s-a întors împotriva lui Băsescu“; „Hai să (ne) rîdem cu bîl-bîl-bîlbîitul Dan C. Mi-mi-mihăilescu!“; „De ce îl sprijină presa germană pe sasul lutheran Klaus Iohannis“ (editorial de Ionuţ Ţene); „Bercea Mondialul aruncă Justiţia în aer“; „«Văduva Neagră» – o unguroaică nebună, care a ucis 35 de bărbaţi“; „Jurnalist american: Conflictul din Ucraina – «afacere de familie» a Victoriei Nuland“; „Centura de siguranţă poate ucide… Dramă pentru fostul preşedinte ucrainian Viktor Ianukovici: fiul său a murit înecat“; „Cele mai fericite şi cele mai triste ţări în 2015“. * LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI. Creştere spectaculoasă a ziarului „Tricolorul“! Nr. de luni, 23 martie, a avut peste 6.500 de vizitatori unici şi aproape 20.000 de vizualizări!

ALCIBIADE

COMENTARII DE LA CITITORI