Săptămîna pe scurt

in Săptămîna pe scurt

Gunoaie ambalate în costume Armani

– Cura anuală a lui Orban

– O nouă tragedie greacă

– La anul, cînd o zbura porcul

– Grădina Zoologică din Casa Poporului

– Ciocul mic, dăm pensii speciale!

–   Stăpînul tichetelor de vacanţă

– În căutarea concordiei naţionale

– Realitatea paralelă a Vioricăi

– Sexul moderatorilor

– Intrarea în Europa Medievală

– După 28 de ani de mimare a orgasmului democratic, România e prima ţară din Europa la toate capitolele – bunăstare, democraţie, educaţie, sănătate ş.a. – dacă întorci clasamentul invers. Parametrii care măsoară lucrurile bune abia pîlpîie, pe cînd aceia care definesc nenorocirile te orbesc. Meritul este, fără putinţă de tăgadă, al infractorilor ce ne conduc depăşind viteza sunetului pe ultimul drum al demnităţii umane. În fruntea treburilor ţării ajung numai mutanţi, numai pozne ale firii, de parcă raboteza naţională produce non-stop rebuturi. În prim-planul politicii româneşti nu se află nici un bărbat de stat. Trăim dictatura impostorilor, a apatrizilor, a gunoaielor ambalate în costume Armani, scoase la suprafaţă de spuma revoluţiei şi a reformei de gang. Manipularea e cordonul ombilical dintre ales şi alegător. Dihonia ţine loc de program politic. Războiul româno-român e mai feroce decît războiul rece. În spaţiul public nu există confruntări de idei, ci vulgare bătălii ale nervilor, inutile şi dezumanizante, menite să menţină la putere o oligarhie infectă, fără principii, abrutizantă, ce se scaldă în orgii bugetare din care fumegă sîngele poporului român. Mafia e transpartinică, deţine monopolul puterii, iar Opoziţia e o glumă proastă. Moralitatea a fost interzisă prin lege. Justiţia e un teartru de marionete. Lupta anticorupţie, vitală pentru reechilibrarea mersului biped, a fost folosită (şi) pentru răfuieli politice. Patrioţii sînt vînaţi cu înverşunare ca nu cumva să le dea pildă de răzvrătire şi altor iubitori de ţară. Temele esenţiale ale unei societăţi normale – educaţia, sănătatea, migraţia economică, adaptarea vieţii cotidiene la noile tehnologii informaţionale, problemele vîrstei a treia – sînt tratate superficial, atît cît să aducă niscai voturi. Investiţiile în remodelarea ţării, în adaptarea la ziua de mîine, sînt inexistente. Piticii de pe creierul naţiunii n-au nici o legătură cu viitorul. Singura raţiune a existenţei lor este îmbogăţirea fără nici o măsură. Sînt nesătuli, sangvinari, lipsiţi de orice urmă de bun simţ… Au maţul nesăţios şi se străduiesc să-l potolească. Şi dacă pentru asta trebuie să-i satisfacă pe licuricii mari şi mici, cu preţul sacrificării copiilor acestei ţări, o fac fără nici o remuşcare. Li se pare firesc să arunce banii oropsiţilor pe bombardele, fregate, avioane şi alte fiare vechi, în timp ce cancerul sărăciei şi al subdezvoltării muşcă cu voluptate din societatea românească. Ajunşi la acest punct trebuie să întoarcem clasamentul invers şi să observăm că România e pe primul loc de pe mapamondul lumii globului pămîntesc la rata de creştere a înarmării! Ca să ne apărăm de ruşi? Nici vorbă. Derbedeii plătesc tribut străinilor ca să-i apere, în primul rînd, de poporul român. Care pînă la urmă va înţelege că duşmanul său cel mai înverşunat este politicianul român. Contra acestui impostor feroce trebuie să ne înarmăm cu ştiinţa de carte, combinată cu dragostea de ţară. E singura armă eficientă împotriva prostiei şi ticăloşiei gunoaielor îmbrăcate în costume Armani.

– Ca în fiecare an pe vremea asta, Viktor Orban face o cură de rahat, undeva, pe la Tuşnad. I-am da o flegmă, dar nu-i frumos să deranjezi omul de la masă. Şi-n plus, ce-ar zice Huniunea Europeană dacă ne-am pune mintea cu fiecare nefericit căruia nu i-a dat mă-sa ţîţă şi a trebuit să se sacrifice Horthy? Nu ne-ar scoate din extremişti. Norocul lor că sîntem băieţi civilizaţi.

– Ca să dărîme guvernul Tsipras, nişte criminali nebuni au incendiat Grecia. Aproape o sută de oameni nevinovaţi au pierit în flăcările iadului. Fiarele trebuie prinse şi arse pe rug, în piaţa publică.

– Tehnologia a mai făcut un pas: de la anul, omenirea umană va avea maşini zburătoare! Astfel se rezolvă şi problema autostrăzilor româneşti. Cu goluri de aer din cauza furturilor de oxigen, dar orişicît, va fi un progres.

– Continuă jefuirea pădurilor cu legea pe masă fiindcă Mafia joacă ceardaşul pe trupul ţării. Alungate din habitatul lor, vieţuitoarele pădurii se aciuiază la marginea aşezărilor omeneşti încercînd să supravieţuiască setei de distrugere a sălbaticilor politicieni. Cu mai mult tupeu, şacalii, bursucii, mistreţii şi dihorii au invadat Casa Poporului. Numai oile behăie resemnate pe mirişte aşteptînd să fie mulse, tunse, sacrificate. Cele mai norocoase, altele decît oile lui Gigi, primesc, doar în ziua votării, o mînă de lucernă.

– Cu ocazia zilei Imnului naţional, doamna Dăncilă a mutat Cîmpia Libertăţii de la Blaj pe Cîmpul lui Horea de la Alba-Iulia. Cică aşa i-a recomandat Comisia de la Veneţia, colţ cu şcoala ajutătoare de la Palatul Victoria Socialismului de Cumetrie şi Desfrîu. Vorba lui Hagi: ,,Nu sîntem lucizi, nu sîntem concreţi, nu vedem poarta…”.

– Iubitul Elenei Udrea, altul decît Popeye Marinarul, va fi şeful guvernului cînd blonda va deveni preşedinte. La fel ca pe vremea lui Băsescu, şeful statului îi va da clanţă premierului. Totuşi, să nu ne îngrijorăm, fericitele evenimente se vor întîmpla cînd va zbura porcul. Şi cum la noi porcul nu se simte prea bine, mai avem de aşteptat.

– Guvernările din România au funcţionat după principiul: ,,Ciocul mic, acum e la putere ai noştri!”. Nu le-a păsat de nimeni şi de nimic. Dreptatea? ,,O vorbă de dînşii inventată”. Numeroase rahaturi legislative au fost aruncate în ventilatorul democraţiei numai pentru a se perpetua la putere o clasă politică infectă. Sau pentru a scăpa de ţuhaus nişte hoţi dovediţi. Ultima mizerie – lăsînd la o parte legile injustiţiei – este adoptarea pensiilor speciale pentru derbedei. Adică, cei mai mari profitori ai jafului generalizat din Ţara Românească, aşa-zişii demnitari, vor băga adînc mîna în buzunarul cetăţeanului şi după lăsarea la vatră. Cică pentru că s-au jertfit pe altarul muncii de partid. Că nu-i uşor să furi cînd ai potera pe urme! Stresul trebuie răsplătit. Măi, golanilor, vorba tăticului vostru vitreg, pensia trebuie să reflecte nivelul contribuţiei, nimic altceva. Dacă voi credeţi că puteţi să-i batjocoriţi la nesfîrşit pe cei desculţi şi goi, vă înşelaţi! În sufletul acestei ţări se ascut săbiile. Vreţi pensii mari? Marş la muncă!

– În timp ce amărăştenii îşi dau la cap unii altora pe tema cine face mai mult rău ţărişoarei, Dragnea sau Iohannis, bagabonţii îşi continuă nestingheriţi voiajul prin lumea largă folosind tichetele de vacanţă acordate cu mărinimie de electorat. Cele mai multe tichete a primit Iohannis.

– Vameşii bulgari, speriaţi de pesta porcină pitulată printre bagajele turiştilor români, le-au confiscat cîrnaţii de Pleşcoi (scuzaţi limbajul licenţios!). Castraveciori aveau ei.

– Primarul unei comune dîmboviţene, Pietroşiţa, s-a făcut cetăţean de onoare al localităţii în slujba căreia şi-a pus talentul iuţelii de mînă bazat pe nebăgarea de seamă a concetăţenilor săi. Urmează statuia şi….(căutaţi rima că noi sîntem mai mult cu proza).

– În anul Centenarului, pe lîngă amnistia fiscală, ar fi bună şi o amnistie a faptelor penale pentru ca aceia care au furat să nu se mai simtă stingheri. Adică, să fie puşi pe picior de egalitate cu aceia pe care i-au jecmănit. Păi ce, e vina lor că ăia e proşti? Şi-ar fi păcat ca la 1 Decembrie să lipsească cineva de la hora unirii jefuitorilor cu victimele. Numai aşa este posibilă concordia naţională, numai aşa vom fi iarăşi ce am fost, şi mai mult decît atît. De fapt, mai mult decît atît nu se poate.

– ,,Mă bucur că mă aflu la Priştina” (capitala provinciei Kossovo), a declarat fericită Viorica, aflată, de fapt, într-o realitate paralelă, undeva, la Podgoriţa (capitala Muntenegrului). Şi noi ne bucurăm, Viorico! Abia aşteptăm să te întorci acasă, la Paris. Unde, vorba aia, orice cîine cît de mic poartă-n coadă un covrig.

– Totuşi să nu fim prea aspri cu Viorica, că n-o face din răutate, ci din prostie. Dar presa din Serbia şi Muntenegru n-are de unde să ştie că blonda de la Videle a dormit şi la ora de geografie.

– Vorba lui nea Petrică, alt filosof rătăcit în guvern, între metafizică şi clitoris, care, afectat de arderea porcilor ,,ca la Auschwitz” a constatat: ,,În sufletul meu este multă durere!”. Dar în al nostru ce crezi că este, nea Petrică, cînd vedem ce proşti populează circul de partid şi de stat?!

– După cum lesne se poate observa, guvernul român e principalul furnizor de prostie din UE. Juncker a devenit invidios.

– Mădălingi Ionescu dă verdictul: ,,În 20-30 de ani căsătoria va dispărea! Oamenii îşi vor cumpăra partenerii de la dealer-ii de roboţi sexuali! Nu vor mai exista sexe!”. Uite unde duce onanismul de la ,,Wow biz”! Şi, mai ales, individualismul. Dacă el nu mai are puţă, presupune, folosind izvoare isterice ambigui, că nimeni nu mai deţine preţiosul organ de partid şi de stat capră! Te-a prostit foamea, Mădăline!

– Dar să revenim în Evul Mediu, unde ne-am simţit atît de bine alături de fraţii noştri de gintă latină că aproape nu ne-am fi întors în zilele noastre. Să deschidem cu emoţie ,,Istoria necenzurată a românilor”, să citim şi să ne crucim (mai ales ateii): ,,Pe la 1579, Franţa fu cucerită de un valah tînăr înalt, frumos şi, culmea, bine-crescut. Omul intrase în Europa fără viză fiindcă fugise din Valahia înainte ca slujbaşii vremelnicilor domnitori să-l scurteze de capul plin de vise. Că născîndu-se datorită virilităţii bolnăviciosului Pătraşcu cel Bun, Petru Cercel n-avea cum să nu se gîndească la ziua în care va ajunge cel mai tare din parcarea valahă şi va tăia coada cîinelui dintr-o singură lovitură imaginară. Hălăduind prin Occident, ca tot românul fără busolă, şi-a făcut o mulţime de prieteni influenţi că, pe lîngă calităţile cu care l-a hărăzit din greşeală natura, mai pusese mîna şi pe carte, obicei atît de hulit şi în acea vreme. Fără să facă vreun efort, valahul părea mult mai deştept decît interlocutorii săi. Ajuns în preajma regelui Franţei, Henric al III-lea, lăsă o bună impresie, ceea ce-l determină pe acesta să-i sprijine candidatura la tronul valah, la Biroul Electoral Central de la Stambul. «- Pierre, dragule, dacă ajungi vodă, învaţă-i pe valahi să se poarte ca tine, să fie occidentali, şi-n felul ăsta n-o să mai aveţi probleme cu vizele. Aşa curaţi, dichisiţi, parfumaţi ca nişte căţei, păreţi de-ai noştri, pe cuvînt. Tu eşti prototipul, mai ai sa scapi de un obicei mîrlănesc: nu mai dormi cu capul pe spadă şi nu mai ţine ochii deschişi. Că te ia lumea de nebun şi e păcat. Fii mai relaxat!». Pierre n-avea interesul să-l contrazică pe Henric al III-lea, se prefăcu că-i dă dreptate şi ca semn al prieteniei acceptă ca secretar personal pe unul Berthier, băiat talentat la scris dar lipsit de avere personală. Dar în sinea lui altcumva gîndea decît protectorul franţuz. Că dacă ar lăsa spada imediat s-ar repezi vreun vecin mai îndemînatic să i-l taie. Că ăsta era stresul cel mare în Valahia. Ca să se descarce, cîţiva ani mai la deal, trimise un e-mail fratelui său vitreg, Mihăiţă: «Dragă frăţioare, Petrică te salută! Ştiu că eşti ocupat pînă peste cap cu făcutul averii pe spatele ţăranilor însă îmi permit să te deranjez un pic din activitate cu ceva veşti despre mine. Încă de la început te anunţ că sînt bine şi sănătos ca un porc mistreţ. Am vizitat multe oraşe europene dar niciunul nu m-a impresionat ca Parisu’. Ce să-ţi povestesc? Au ăştia o cultură, o civilizaţie să arunci cu basca după cîini nu alta. Am vizitat cîrciumile populare, casele de toleranţă, nu mi-a scăpat nimic. A fost o nebunie, mai ales cînd le-am încercat pe franţuzoaice. Notează: Cînd treci pe la Paris fă-le şi tu bucuria şi n-ai să regreţi! Au clasă. Plini de calităţi mai sînt francezii ăştia, dar mai au şi defecte. Cel ma tare m-a deranjat cînd m-au pus să stau la masă între una blondă, ţîţoasă, apetisantă, nimic de zis, şi un cîine vagabond. La început am crezut că-i vreun apropou şi-am vrut să plec dar n-am întins-o de teamă să nu se supere buldogul. Blondina m-a lămurit că la ei, cîinii au aceleaşi drepturi cu oamenii şi mănîncă din aceleaşi farfurii. Ei speră ca, astfel, societatea să se umanizeze şi să nu mai mîrîie unii la alţii. M-a îndemnat să-i învăţ şi pe valahi să procedeze la fel, să mănînce din aceleaşi farfurii cu dulăii că astfel vor avea revelaţia a ceea ce este esenţial în viaţă. Nu i-am dat-o-n bună Brigittei, că aşa o chema, explicîndu-i că-i greu de schimbat un popor care a dat cu javrele de pămînt de cînd se ştie. S-a buzat un pic dar i-a trecut mandea o privire prin zonele periculoase de-a pierdut pe loc şirul discuţiei. După Franţa, am făcut o baie la Veneţia unde dogele mi-a dăruit din simpatie pentru poporul pe care-l reprezint 1.000 de ducaţi. Banii mi-au prins bine, deşi parcă mă mustră conştiinţa că i-am spus că sînt francez! Trece şi durerea asta. Cu-n pic de şampanie franţuzească uiţi de toate. Să nu crezi că m-am ciocoit dar şampania chiar e un lucru bun.

N-o să prindă la valahi că, vorba lor, nu învîrtoaşă ca ţuica, dar pentru obrazuri fine merge. Am trecut şi pe la Raguza, unde mi-am tras pe turtă spuza. M-am simţit excelent întrucît m-am dat veneţian. Ce înseamnă bilingvismul ăsta! Ştiu o grămadă de limbi, majoritatea învăţate cu ajutorul damelor (şi domnilor,de ce să nu recunosc, chiar dacă societatea încă nu-i pregătită!), lucru care m-ajută enorm, aproape la fel de mult ca pe Petre. Ştii care, ardeleanul ăla de are drept gineri nişte specialişti în limbajul trupului. De doi ani sînt la Stambul unde, pe căi cinstite, trag sfori s-ajung pe tron în locul lui Mihnea. Cînd să zic şi eu hop, am pus laba pe domnie, se ivesc carele cu aur trimise din Valahia de Ecaterina Salvaresso, mama domnitorului Mihnea, de fapt adevărata conducătoare. Băi fratello, am cam făcut datorii pe aici că turcii sînt nesătui şi farmecului personal ei nu-i acordă prea mare importanţă în raport cu paraii, dar sper să mă scot după ce ajung domn. Mai e ceva de furat în Valahia? Că am auzit la BBC că a declarat un sfetnic de-acolo, că nu, şi atunci toate eforturile mele sînt zadarnice. Trimite-mi răspuns urgent să ştiu ce am de făcut: mai vin la putere sau mă las păgubaş? Că doar nu e nimeni fraier să creadă că vin la muncă…». La 29 august 1583, Petrică intră în ţară voios nevoie mare, cu planuri măreţe în ochii şăgalnici şi cu o armată numeroasă de creditori la coada calului. A mai inventat o taxă: «goştina pe oi», drept pentru care a primit numeroase felicitări, telegrame, adeziuni şi mulţumiri de mamă din partea colectivelor de oameni ai muncii. Poporul îşi întorcea faţa de la el după ce, la început, îl privise mulţumit ca pe o curiozitate a naturii cu cercel în ureche. Că dădea chefuri la boieri, dar nici pe ţărani nu-i privea de sus. A încercat să bage la înaintare spiritual european, dar n-a observat nimeni. Că valahii erau neatenţi la problemele globale ale omenirii încă de pe atunci. Se ocupau, ca şi acum, cu supravieţuitul, ţuicăritul şi porcăitul, îndeletniciri onorabile în felul lor. Nu i-au impresionat nici reconstituirea reşedinţei domneşti de la Tîrgovişte şi nici încercarea de a înlocui mormanul de fiare vechi din industrie cu un atelier de construit tunuri.Văzînd cum stau lucrurile şi înţelegînd cam ce vrea sultanul de la fizicul lui cînd l-a convocat la Stambul, Petrică dă un tun colosal economiei naţionale şi cu 500.000 de scuzi, îşi ia tălpăşiţa în Transilvania, însoţit de soldaţii săi credincioşi care, pătrunşi pînă-n măduva oaselor de spiritul practic, îl jefuiesc în Ţara Bîrsei. Este bine primit de guvernatorul transilvan care-l găzduieşte într-un loc sigur, la puşcărie, pînă în 1587 cînd, cu ajutorul unei funii evadează. Şi cum s-a născut cam într-o bujie reîncepe cursa domnească. Varşovia, Viena, Roma, Veneţia, Mantova, Ferrara, Paris sînt locurile pe unde arde gazul pentru a găsi sprijin în scopul întoarcerii la butoiul cu miere unde-i plăcea atît de mult să se bălăcească. Ajuns la Stambul (1589) mînjeşte în stînga şi-n dreapta, Mihnea este mazilit, dar, surpriză, în locu-i este numit Vlad, un puştulache de 20 de ani care, de emoţie, moare otrăvit. «- Ce coincidenţă!», a exclamat Petrică bucuros, simţind că-l apucă veselia domnească. Dar, vorba românului – cine rîde la urmă a dat mai multă şpagă înainte – s-a aplicat şi-n acest caz. Că turcii o sucesc ca la Stambul, revin asupra deciziei de mazilire a lui Mihnea şi-l închid pe Cercel la Edicule. În martie 1590, Petrică este exilat pe Insula Rhodos, în Europa Sudică, unde nu mai ajunge întrucît nişte criminali de treabă l-au sugrumat pe corabie şi i-au aruncat cadavrul în mare. Spiritul i-a rămas european pînă la capat, la fel ca al valahilor din ziua de astăzi. Care în proporţie de masă au soarta lui Petru Cercel. Că şi ei se sufocă deşi în aparenţă nimeni nu-i strînge de gît”. Promouşăn: Despre cum îi ironizau ungurii pe români, direct pe cocoaşă, citiţi în capitolul următor, intitulat ,,Transilvania de la Ioan Corvin la Mihai Viteazul”.

CONTELE DE MONTE-CRISTO

 

Săptămîna pe scurt

COMENTARII DE LA CITITORI