Săptămîna pe scurt

in Săptămîna pe scurt

 Cu Patria-n suflet

– De ce mint politicienii

– Tupeu de borfaş

– 200% femeie

– Oltencele e fierbinţi

– Vom fi iarăşi ce-am fost şi mai mult decît atît!

– Manipularea înfiorătoare a avut drept scop inventarea statului paralel. Problema e că majoritatea acelora care se uită precum viţelul la poarta nouă la televiziunile de manipulare şi ştiri false trăiesc cu frenezie într-o realitate paralelă. Treziţi-vă, mînca-v-aş ochii ăia bulbucaţi, faceţi un duş rece şi hai să punem umărul la reconstrucţia ţării că e jalea de pe lume. Alde Tăriceanu, Dragnea, Iohannis şi ceilalţi comici vestiţi ai ecranului vor fi pulbere-n vînt cît de curînd, dar viaţa noastră merge înainte, cu bune şi cu rele. Nu de ei depinde evoluţia noastră, ci numai de noi. Încercaţi să gîndiţi, să analizaţi lumea cu mintea voastră, nu vă mai lăsaţi manipulaţi, mutilaţi sufleteşte, de tot felul de mutanţi năimiţi cu bani grei. Trebuie să înceteze dependenţa de aceşti asasini economici, aceşti cotropitori ai sufletului românesc, care batjocoresc simbolurile, valorile, împlinirile acestui neam. V-aţi făcut o meserie din a vă război unii cu alţii, mînaţi de teoriile abjecte ale unei clase politice infecte. Pe loc repaus! Războiul româno-român trebuie să înceteze. Singura luptă pe care trebuie s-o daţi zi şi noapte este împotriva imposturii, a mizeriei morale, a incompetenţei, a prostituţiei generalizate promovate de politicieni. Nici un rug nu-i prea mare pentru a arde gunoaiele care sufocă România de 28 de ani. Şi nu numai. Daţi foc casei de nebuni, după care întoarceţi-vă la valorile umaniste! Promovaţi-le! Apăraţi-le! Valorificaţi-le! Pînă la urmă viaţa nu e decît o listă de lucruri simple aflată la îndemîna fiecăruia dintre noi. Trăiţi-o frumos, nu-i mai lăsaţi pe politicieni să vă înrăiască, să vă învrăjbească, să profite de pe urma naivităţii voastre! Să vă fie cugetul curat, să vă fie lacrima ochiului limpede precum cristalul şi să aveţi în suflet, în cuget şi-n simţiri, în fiecare zbatere a inimii voastre, Patria, acea ficţiune numită România.

– Ca în fiecare an, şcolile de vară ale partidelor politice se ţin toamna. Şi atunci de ce se numesc şcoli de vară? Pentru că pur şi simplu politicienii nu se pot abţine să nu mintă.

–  Dar a început şi şcoala cea adevărată. Tot în sărăcie, că nimeni nu respectă legea care prevede alocarea a 6% din PIB educaţiei. Dar de ce ne mirăm, în România nu se respectă nici măcar legea gravitaţiei.

– Un hoţ din Galaţi a depus o plîngere împotriva proprietarilor unui apartament pe care tocmai îl jefuise, fiindcă, prins în timpul serviciului, a luat o măcăială binemeritată. Dacă sesizaţi vreo asemănare între comportamentul borfaşului şi cel al politicianului român agresat de cea de-a treia putere în stat, vă rog să ne anunţaţi prin intermediul porumbeilor voiajori. Dacă nu sesizaţi nici o asemănare, e trist.

– Coreea de Nord a sărbătorit cu fast 70 de ani de comunism. Să fie la ei acolo!

– Noul ministru al Sportului din Franţa este Roxana Mărăcineanu, fostă campioană mondială la nataţie. ,,Mă simt 100% româncă şi 100% franţuzoaică”, este emoţionanta declaraţie a acestei femei cu suflet frumos. Cu cine a făcut matematica, nici nu mai contează. Important este că în procentul de 200% încape o femeie de succes.

– Gabriela Firea susţine că şobolanii roşii i-au ros genţile Gucci, sacoşele de rafie, mileul de pe măsuţă, peştele de pe televizor, şi acum trăieşte cu groaza că ar putea să se hrănească şi cu ,,Răpirea din Serai”, dăruită de domnul Liviu, la un miting de susţinere şi spionare reciprocă. Păcat de această mîţă blîndă că trece prin momente atît de periculoase taman cînd vroia să se mai întîlnească la iarbă verde, pe stadion, cu bucureştenii şi cu Simona Halep. Care, din motive similare, a rămas fără rachetă. Nu şi-a dat seama pînă la turneul de la Flushing Meadows.

– Aşa că Gabriela s-a pus cu omorul pe doamna Dan, mioriţa baciului teleormănean. Nu ştiu ce să zic, oltencele e fierbinţi! Şi dacă are şi jandarmii la îndemînă, să te ţii telenovele lacrimogene. Bine, unii ar spune că Teleormanul nu e în Oltenia, dar noi am apucat să citim ultimul manual de geografie tipărit de Editura Didactică şi Prostologică.

– Propunerea lui Tîndală Tîndărel pentru şefia DNA este fiica unui consilier judeţean din Constanţa. Ce întîmplare întîmplătoare! – De bucurie, domnul sinistru s-a făcut notar. Fără examen, că lui nu-i place să fie evaluat.

– Pe 7 septembrie s-au scurs 25 de ani de la moartea marelui scriitor român Eugen Barbu. Aflat incognito în groapă, principele e mai viu ca detractorii săi, care încă fac umbră pămîntului degeaba, traversînd inutil săptămîna nebunilor.

– Iohannis a invitat-o pe Viorica la Cotroceni taman cînd distinsa doamnă se afla în vizită în capitala Italiei, la Madrid. Ce vă mai place hîrjoneala! Cred că nu-i din cauza politicii, ci a rîiei căpreşti. Dovada? Viorica a negat că ar exista vreun conflict între ea şi Klaus, dimpotrivă, dragostea pluteşte în aer.

– Cîteodată mă roade conştiinţa minţii capului că am nedreptăţit-o pe fata asta din Videle. Atîta nevinovăţie se vede rar în politică. Zici că-i a cincea zi din calendar, Sf. Vineri. ,,Sf. Miercuri!”, ne-ar corecta dumneaei cu timbrul acela unic de profă de lucru manual.

– ,,Dăncilă a început evaluarea miniştrilor”, titrează o gazetă de perete a statului paralel cu realitatea. Cît umor involuntar!

– În continuarea programului de guvernare, Jandarmeria îşi va schimba denumirea în Distrigaz Non Stop SRL.

– România este ţara din UE în care preţurile au crescut şi de şapte ori în ultimul an! Şi vă plîngeaţi că sîntem ultima găină din aprozarul globalismului!

– Bahmuţeanca, această Dăncilă pe invers, susţine că ar vrea să fie răpită de extratereştri. De parcă extratereştrii sînt proşti precum Prigoană!

– Tot un fel de extraterestru a fost şi Petru Rareş, cel puţin aşa-l considerau moldovencele după cum scrie Adi Sfinteş în ,,Istoria necenzurată a românilor”.

–  ,,Înainte de a da colţu, la numai 24 de ani, Ştefăniţă a făcut o faptă memorabilă, poate singura: l-a propus urmaş pe Petru Rareş, fiu nelegitim de-al lui Ştefan cel Mare cu frumoasa pescăriţă de inimi, Maria din Hîrlău. Propunerea a fost pe placul poporenilor care l-au primit cu bucurie pe fostul neguţător de peşte, care-i va conduce, în viteze diferite, în două rînduri, între 1527-1538 şi 1541-1546, cu o pauză de o cafea între mandate. Cafeaua turcească au băut-o boierii trădători cu Soliman Magnificul (1520-1566), ăla de-o ardea pe Hurem, spre disperarea celorlalte curve din harem, mari amatoare de metafizică şi sens interzis. Sau sex interzis, cine naiba mai ştie după atîtea sute de ani… Se pare că Petru Rareş avea calităţile lui ta-su, cel puţin propagandiştii aşa afirmau ridicîndu-l în slăvi ori de cîte ori primeau şi ei un oscior de ros, o sinecură, un post bine plătit în care nu trebuia să faci decît pe placul mai marilor zilei. Că-ziceau ei- ,,lucruri bune făcea, la război îi mergea cu noroc, iar judecata pre dreptate o făcea”. Asta cu dreptatea avea un sîmbure de adevăr că nu există documente din care să reiasă că erau introduse recursuri. Se pare că, din cauza proastelor relaţii cu chinezii, de care de altfel nici n-auziseră prea multe, era criză de super-glue şi, în consecinţă, puţinii specialişti în lipirea la loc a gîturilor retezate, n-aveau material să remedieze eventualele erori judiciare. Ghinionul lui Petru a fost că Imperiul Hoţoman ajunsese la apogeu şi făcuse o pasiune pentru zona asta, ceea ce făcea Moldova destul de vulnerabilă, mai ales că pe creştini nu se putea baza. Ba dimpotrivă. S-a amestecat, cu interes, în conflictul dintre Ferdinand de Habsburg şi Ioan Zapolya care fuseseră proclamaţi, aproape concomitent, regi ai Ungariei. După ce a negociat cu amîndoi, trece de partea lui Zapolya primind în schimb Bistriţa, Rodna şi Unguraşul, reconfirmîndu-i-se drepturile asupra Ciceului şi Cetăţii de Baltă. În 1529, la Feldioara, le dă o bătaie zdravănă saşilor care recunosc, neavînd încotro, evidenţele fiind foarte clare, că «niciodată Ţara Bîrsei n-a suferit un dezastru atît de mare». Şi ca să fie lucrurile lămurite pentru eventualii contestatari ai victoriilor sale soldate cu supunerea Braşovului, Sighişoarei şi Bistriţei, Rareş le-a explicat, scurt şi cuprinzător: «Am cucerit Ardealul cu sabia…» Cu polonii s-a împăcat bine la început dar, după ce a ocupat Pocuţia, «proprietatea noastră legală», după cum, foarte sugestiv, se exprima el, lucrurile s-au nasolit. În bătălia de la Obertyn este rănit de două ori, iar în ianuarie 1532, înainte de a fi învinşi la Tărăsăuţi, polonii ard 105 sate moldoveneşti. Distracţiile de acest gen, încheiate cu numeroase focuri de tabără pe teritoriul adversarului, vor continua cu şi mai mare aprindere pînă la finalul primei domnii. Între 1532 şi 1534, Aloisio Gritti, favoritul sultanului, un aventurier intrigant, încearcă să preia puterea în Transilvania, dar, pînă la urmă, îşi pierde capul la Mediaş. Nu după vreo gagică ci după o întîlnire cu un călău foarte determinat să atingă noi standarde profesionale. Fiii săi, trimişi plocon lui Petru Rareş, au aceeaşi soartă, de unde se vede că şi în acea vreme copiii de demnitari urmau traseul educaţional al părinţilor. Petru era destul de dur, dar viaţa în Moldova i se părea naşpa «căci de pretutindeni sîntem înconjutaţi şi eu şi ţara mea de mari duşmani», după cum scria pe contul său de facebook în iulie 1536. De aceea, în perioada 1536-1538, încearcă o ieşire din izolare prin nişte tratative cu imperialii dar nu se ajunge la nici un rezultat, dată fiind înclinaţia nativă a acelora pentru curvăsăreală politică. Aşa se face că în 1538, cînd Soliman îl vizitează cu o uriaşă armată, Petru era singur, înconjurat de neprieteni gata să-i ia şi jugulara şi ţara. Neavînd încotro îi propune o înţelegere lui Soliman care zice că este de acord, cu amendamentul ca domnul să se prezinte personal la Înălţimea Sa. Acu’ Petru nu era prost deloc şi înţelege că întrevederea cu padişahul, stăpînul inelelor de pe degetele gagicilor, s-ar putea să fie şi ultima din această lume, aşa că pregăteşte rezistenţa armată. Se înţelege cu polonii, cărora le cedează Pocuţia, îi bate pe tătari şi pregăteşte terenul de luptă. Cînd au auzit aşa ceva, boierii, în frunte cu Mihu şi Trotuşanul, îl trădează, închinîndu-se turcilor. Petru o arde singur prin Moldova şi pentru că nu este primit nici măcar în cetatea Hotin, o rade spre Transilvania, nu înainte de a le transmite un mesaj infidelilor, din goana calului: «Vom fi iarăşi ce-am fost şi mai mult decît atît!». În munţi renunţă la cal şi după şapte zile de peregrinări, flămînd şi obosit, ajunge la nişte pescari dezinteresaţi care, în schimbul a 70 de galbeni, îl trec în Transilvania, ajungînd pînă la urmă la Ciceu, unde-l aştepta familia sa, pe care şi-o pusese la adăpost. Soliman îl numeşte domn pe Ştefan Lăcustă (1538-1540), tot fiu de-al lui Ştefan cel Mare, după cum zicea el, şi ia ca amintire Tighina, Bugeacul, tezaurul de la Suceava, pe care i l-au dezgropat trădătorii, şi o mulţime de robi eliberaţi, totuşi, din mărinimie, sau pentru că mîncau multă fasole, la trecerea Dunării, cu excepţia unor gagici care au vrut cu orice preţ să vadă Stambulul noaptea. Domnia lui Ştefan Lăcustă e naşpa de tot. Pe lîngă invazia de lăcuste care a adus foamete cumplită în Moldova (era aproape ca acum), boierii complotau non-stop şi pînă la urmă l-au ucis şi l-au pus domn pe Alexandru Cornea (1540-1541), portarul Sucevei. Ăsta încearcă, fără succes, să recucerească teritoriile pierdute, ceea ce-i atrage atenţia sultanului care-i acceptă lui Rareş oferta de revenire pe tron. Nu gratis, evident, că la turci nu mergea pe prietenii, ci cu mare cheltuială dar, vorba lui Petru, are balta peşte. Altminteri n-avea de unde să-i dea două mărgăritare de neam prost unei fiice a sultanului de l-a înnebunit aia pe ta-su cu dorinţa de a-l vedea pe Rareş mare domn. Aşa că acesta, care scăpase ca prin urechile acului de un complot pus la cale de pîrcălabul Simion şi Anastasie, episcopul de Vad, cît stătuse la Ciceu, şi care se descotorosise cu mare greutate de dragostea apăsătoare a lui Ioan Zapolya, care-l ţinea prizonier, deşi nu recunoştea acest lucru, se întoarce în Moldova cu 3000 de turci după el, iar boierimea, ce surpriză!, trece de partea lui, cu excepţia «lupilor încruntaţi», adică a trădătorilor din 1538. Singurii care s-au bucurat cu adevărat au fost poporenii care spărgeau seminţe pe marginea drumului aşteptînd caravana electorală cu găleţi, mici şi bere, că Petru îi apărase constant «de răutăţile cele mari». Alexandru Cornea este prins şi decapitat la Galaţi, deşi ceruse îndurare şi susţinuse că n-a vrut domnia fiind împins de la spate de alde Mihu şi Trotuşanu. Ăştia doi, împreună cu Crasneş şi Cosma, sînt scutiţi de povara purtării capetelor şi a responsabilităţii faptelor din 1538. Aceeaşi soartă o au şi fugarii din Polonia care sînt executaţi sumar în 1543. A doua domnie nu s-a comparat cu prima pentru că haraciul a fost mărit la 12.000 de ducaţi, fiul său Iliaş a fost trimis ostatic la Stambul iar turcii i-au lăsat şi o gardă de 500 de spahii cu rolul, mai mult decît evident, de a-l apăra de eventualele gînduri necurate. Care e clar că nu-i dădeau pace de vreme ce afirmă că «acum nu pot să fac altfel». Pierde şi posesiunile din Transilvania şi nu poate răscumpăra Tighina şi Bugeacul pe care Soliman, mărinimos după cum îl ştim din filmul omonim, a vrut să i le vîndă, deşi erau, de drept, ale Moldovei. După cum lesne vă puteţi da seama, Nuţu Cămătaru era amator pe lîngă cordaciul lui Hurem. Între 1541 şi 1543 face incursiuni în Transilvania, că tot ştia drumul, îl prinde pe Ştefan Mailat, pe care-l predă turcilor, deşi acesta recunoscuse drepturile lui Rareş asupra Ciceului şi a Rodnei. Îl împrumută cu 200.000 de florini pe electorul de Brandenburg, în scopul unei alianţe, «ca să putem scăpa de robia turcească», şi încearcă o alianţă cu cnezatul Moscovei. Dar planurile sale secrete nu se vor realiza niciodată că, la 3 septembrie 1546, înghite gutuia şi este înmormîntat, cu destulă jale, la Mînăstirea Probota, ctitorită de el. În urma vrednicului domn au rămas frumoasele construcţii bisericeşti, cea de-a doua nevastă, Caterina-Elena, fiica despotului sîrb Iovan Brancovici, care va fi sugrumată în 1552 din ordinul lui Alexandru Lăpuşneanu, ginerele ei, cinci copii legitimi şi unul nelegitim ( Iancu Sasul, conceput cu o arzoaică din Braşov, Ecaterina). Celălalt fiu nelegitim, Theodor, pîrcălab al Hotinului, fusese ucis în 1539 din ordinul lui Ştefan Lăcustă, iar prima soţie murise în 1529. Fiii săi au fost nişte belele, ca să nu le zicem mai rău. I-a urmat la domnie Iliaş (1546-1551) care «dinafară se vedea pom înflorit, iar dinlăuntru lac împuţit», asta fiind definiţia moldovenească pentru băieţii şăgalnici care se hîrjonesc cît îi ziulica de lungă cu alţi băieţi, deşi în Moldova trufandalele de sex feminin creşteau precum ciupercile după ploaie. Ăsta s-a ţinut numai de chermeze înconjurîndu-se de turci tineri de aceeaşi orientare curistică, i-a pus pe toţi la dări, a renunţat de bunăvoie la Pocuţia, iar în 1551 trece la mahomedanism, renunţînd de voie, de nevoie, la tronul Moldovei. Devine paşă de Silistra, dar nu face mulţi purici nici aici fiind exilat la Brusa şi Alep, de unde o taie spre iad în 1562. Celălalt fiu care n-avea tot stuful pe casă, Ştefan Rareş(1551-1552), a fost sugrumat la 1 septembrie 1552, în cortul personal, de către boieri, «pentru lăcomie şi asupreală», pentru că le ardea nevestele, şi nici o fecioară nu scăpa nebatjocorită, după cum menţionează cu voluptate «Ştirile de la ora cinci». Acum nu ştiu ce li se pare reporterilor atît de extraordinar: totuşi, sîntem în Moldova…”. – Promouşăn: După cum vedeţi, treaba era proastă sub odraslele lui Petru Rareş, aşa că-i momentul să intre în scenă Alexandru Lăpuşneanu, fiul nelegitim al lui Bogdan al III-ea. Pregătiţi-vă să aflaţi istoria adevărată a cestui domnitor pe care l-au luat în vîrful pixului alde Grigore Ureche, Simion Dascălul şi falsificatorul de destine, Costache Negruzzi, care nu erau băieţi răi, dar nu se pricepeau la dedesubturi, la subtilităţi… Vă daţi seama ce se alegea de istoria neamului dacă nu mă năşteam eu? Era jalea de pe lume…

CONTELE DE MONTE-CRISTO

COMENTARII DE LA CITITORI