Săptămîna pe scurt

in Săptămîna pe scurt

Ticăloşii de la Bruxelles

– Judecata penalilor

– Cea mai înaltă formă de inteligenţă

– Florin Bulache

– Prea tîrziu

– Cine a pus femeia la locul ei

– Lecţia de geogravarză

– Incredibil: primarii fură!

– Bîrfitorii Hamas

– Corpul nediplomatic

– Omagierea călăilor

– Gura păcătosului Liviu

– Finanţarea bitcoinilor

– Democraţia de cumetrie şi sperjur

– Radu Şerban şi alţii (1)

– Zic filosofii de berărie că România a ajuns oaia neagră a Europei din pricina diletanţilor de la alianţa PSD-ALDE. Bieţii de ei, se înşeală amarnic! Starea proastă a imaginii României în lume e din cauza tuturor politicienilor care au trecut pe la butoanele puterii după mascarada din decembrie 1989. Fiecare dintre aceştia a bătut cîte un cui ruginit în coşciugul demnităţii naţionale şi au aruncat cu pietre în ferestrele albastre ale Patriei ca să calce urmaşii pe cioburi şi să le sîngereze existenţa. Oricare dintre ei a subminat, prin faptele reprobabile, prin stăruinţa de a face pe plac cămătarilor lumii îmbrăcaţi în costume Armani, prin laşitatea de a nu protesta ori de cîte ori am fost puşi cu genunchii pe coji de nucă, chiar şi atunci cînd nu era cazul, edificiul naţional. Aşa că i-a fost uşor UE să umilească un popor condus în marşarier de asemenea specimene, roase de vicii, un popor care a trimis la Bruxelles pozne ale firii capabile de orice fărădelege, de orice trădare, pentru un ţoi de tescovină. Pentru că trădare se numeşte ce au făcut cu rînjetul pe buze europarlamentarii debilei Opoziţii, votînd împotriva ţării lor. Nu ne surprinde atitudinea acelora care de ani de zile se zbat pentru ruinarea ţării. Ăia ar vinde-o şi pe mă-sa pentru a-şi satisface interesele personale meschine, pentru a se menţine în poziţia privilegiată de tăietori de frunză la cîini de pe culoarele Parlamentului European. Ticăloşii ăia lacomi, sangvinari şi oţetari, n-au Patrie, au numai burdihane de astupat. Şi pentru asta li se pare firesc să joace rolul de toalete ecologice pentru tovarăşii lor de fărădelegi din diferitele familii politico-sifilitice europene. Dar ne mirăm că în acest conclav al impostorilor, al ticăloşilor funciari, s-au integrat şi alţii, sub pretextul că în România se întîmplă lucruri grave, că justiţia a fost îngenuncheată iar parlamentarii puterii îi dau clanţă. Se prea poate să fie aşa, însă şi ei i-a plăcut. Trecutul apropiat, în care Justiţia şi Politica făceau prostituţie prin vilele de protocol şi prin sălile de judecată, e dovada irefutabilă că relaţiile bilaterale, bazate pe sex neprotejat, perversiuni lingvistice şi spectacol erotic televizat în direct, la ore de vîrf, e un afrodisiac mult prea puternic pentru ca partenerii de ghiduşii să se liniştească. Cînd Ciordache şi Nipulicea trec drept eminenţele cenuşii ale dreptului penal al celor aflaţi la butoanele puterii, fac legi după chipul şi asemănarea şefilor lor şi explică doct (cu degetele mijlocii ridicate spre cupola Parlamentului din pricina măririi dozei de bronz amestecat cu praf de coarne de rădaşcă), la nivelul boschetarilor de pe cheiurile Dîmboviţei, cum stă treaba cu elaborarea normelor şi evoluţia democraţiei de la Solon la Şerban Nicolae, îţi vine să scoţi pistolul cu apă şi să-i speli de jegul din privirile natural-bovine. Dar asta nu poate fi o scuză ca să votezi împotriva ţării tale! Nimic nu justifică trădarea de Patrie. Poţi combate ticăloşia, poţi protesta, poţi argumenta, poţi căuta aliaţi care să te susţină în apărarea libertăţilor democratice, dar nu poţi vota împotriva neamului românesc. Mai bine îţi smulgi carnea de pe tine, mai bine să nu te fi născut, decît să devii un etalon al ticăloşiei europene. Pînă şi ungurii au votat cu România! N-au făcut-o din dragoste, deşi ne-ar trage-o un pic, ci pentru că şi ei s-au prins că UE e cam bulangioaică. Nu există nici o scuză pentru comportamentul mizerabil al europarlamentarilor care se consideră mai mult europeni decît români. Nu politica greşită din domeniul justiţiei, abil manipulată de diferiţi condamnaţi penal, e motivaţia acestor ticăloşi, ci setea lor neostoită de parvenire, dorinţa mistuitoare de a se aşeza cu sudul corpului omenesc pe scaunele de la Palatul Victoria Socialismului de Cumetrie şi Desfrîu, care se va transforma instantaneu în Palatul Victoria Capitalismului de Cumetrie şi Desfrîu. Drama României nu vine din votul dat acum împotriva ei (Rezoluţia plus Raportul MCV), ci din ticăloşia clasei politice româneşti, îmbuibată şi declasată, care se perindă la putere numai pentru a se destrăbăla în orgii bugetare. Pînă cînd aceşti mutanţi cu mai multe mîini decît prevăd setările fabricantului, cu ochii antrenaţi pentru furat, nu vor fi traşi în ţeapă, în piaţa publică, pentru a nu mai da pildă de neomenie şi altora, României, ţară aşezată în calea răutăţilor, i se pot întîmpla toate nenorocirile din lume. – Iohannis: ,,Guvernul Dragnea-Dăncilă trebuie să plece. Este un accident al democraţiei”. Dragnea: ,,Iohannis e un preşedinte fals”. În continuarea hîrjonelii, s-au catalogat drept infractori. Culmea e că amîndoi au dreptate.

– Aproximativ 2,1 milioane de români angajaţi în domeniul privat au salariul minim pe economie. Şi vă mai miraţi că fug românii pe capete în străinătate!

– Ştiaţi că intuiţia este cea mai înaltă formă de inteligenţă? Nu-i vrăjeală, aşa au stabilit cercetătorii britanici. Uite, eu nu ştiam, dar am intuit.

– Distinsa hahaleră Florin Ciordache le-a arătat semne obscene şefilor săi de partid într-o zi de noiembrie, cînd nu se serveşte carne, nu pentru că era miercuri şi tocmai se intrase în post, ci pentru că colegii lui, cacademicienii de la Bălţi, sînt mai mult pe lactate. Pe caşcaval, adică! Ce s-au mai supărat moraliştii, onaniştii şi liber-schimbiştii din Parlamentul Desfrîului Naţional, ceva de speriat! Nu i-a mai împăcat nici Eugen Nipulicea, celălalt jurist de excepţie pentru care recomandările Comisie de la Veneţia sînt apă de ploaie. Cît despre MCV, vorba distinsului bagabont, altă întrebare?…

– De la ,,Muie PSD” la manifestarea politico-erotică a lui Bulache, fost Ciordache, n-au trecut decît trei luni. Vorba lui Socrate: ai grijă ce-ţi doreşti că s-ar putea să primeşti cu ambele mîini. Cu condiţia ca prostul să aibă mintea odihnită. Aici nu există nici un dubiu.

– În aceeaşi ordine de idei, distinsa intelectuală Maria Grapini le-a dat un pic de clanţă colegilor ei din Parlamentul European. N-a folosit şi acuzativul, fiindcă i-a fost teamă să nu ia vreun virus, dar a ridicat un pic nivelul profesorului Dan Voiculescu care, se ştie, îşi petrece existenţa pămînteană între metafizică şi Mircea Badea.

– Primăria Sectorului 1 a vrut să-i premieze pe absolvenţii care au obţinut media 10 la Bac. Prea tîrziu. Cu toţii plecaseră din ţara în care impostura a sugrumat cultura. – Singurul bărbat care a reuşit să pună femeia la locul ei nu a fost, oricît m-aţi contrazice, Liviu Dragnea, ci Meşterul Manole…

– O distinsă specialistă în geogravarză şi prostologie aplicată aflată la locul de muncă, în Parlamentul European, a constatat că Moldova se învecinează cu Rusia. Să ştiţi că are dreptate, deşi o cheamă Zvoană şi a fost trimisă acolo de PSD: Rusia se învecinează cu cine vrea ea. Bine, Maria-Gabriela a luat la propriu vorba asta clasică şi s-a făcut de rahat. Dar n-a suferit fiindcă europarlamentarele, colegile ei de suferinţă intelectuală, i-au mărturisit cu mîna pe Globul Pămîntesc al Lumii Mondiale că rahatul e dulce.

– Analiştii militari independenţi susţin că, în caz de război, în numai patru ore România ar fi putea fi ocupată de ruşi. E posibil întrucît, în patru ore, generalii armatei române, mult mai numeroşi decît trupele, abia de-şi beau cafeaua. Totuşi, mi se pare că analiştii ăia sînt prea optimişti.

– Aşa cum v-am spus demultişor, dar n-aţi vrut să mă credeţi, echipele de fotbal Sepsi Sf. Gheorghe şi Csiksereda sînt finanţate cu cîte 3,2 milioane de dolari de guvernul maghiar. S-a dovedit adevărată vorba lui Platon: pe unde taie Contele de Monte-Cristo lemne, culege Gazeta Sporturilor surcele. De-aia îmi place de mine: sînt un vizionar frumos, deştept şi modest. Ar trebui să fiu numit în fruntea UDMR. De ce? Ca să-l predau la prima secţie de poliţie. – Aflat la un seminar pe tema luptei anticorupţie, primarul vîlcean al comunei Mihăieşti a şterpelit o perie electrică de făcut pantofii. Edilul s-a crezut în timpul programului.

– Charlică a împlinit 70 de ani şi încă aşteaptă să moară mă-sa ca să fie încoronat regele încornoraţilor. În afară de faptul că, datorită urechilor model farfurie zburătoare Apollo 11, nu plăteşte abonament la wi-fi nici măcar cînd o face pe Badea Scîrţan pe la Viscri, a devenit moştenitorul care a stat cel mai mult în sala de aşteptare a istoriei Casei Regale britanice. Băi, Charlică, mîncaţi-aş castelul de ciocolată, hai la noi pe tron, tot e locul liber, că Prinţul Miorlau de Vrăjălien-Lingebliden poate să toarcă şi după sobă! Mai rău decît cu alde Iliescu, Constantinescu, Băsescu şi Iohannis n-are cum să fie. Dacă faci pentru România măcar jumătate din cît a făcut Ceauşescu, poate te plimbă mă-ta cu trăsura…

– Papa Francisc a explicat de ce bîrfitorii sînt la fel de periculoşi precum teroriştii. N-a înţeles nimeni nimic, aşa că acum îl bîrfeşte tot mapamondul lumii.

– Un angajat al corpului diplomatic irakian s-a gîndit că n-ar fi rău dacă ar trage un pic mai mult de corpul nediplomatic al unor angajate românce ale ambasadei, în ciuda opoziţiei acestora. Măi, Satan Hussein, lasă femeile în pace, nu mai jigni poporul român, şi, în limbajul corpului diplomatic, m-ai du-te-n mă-ta de borfaş!

– Nişte proaste de la Sectorul 1 (bine, ele nu ştiu asta, e un secret de stat) s-au gîndit să-i omagieze cu ocazia Centenarului pe generalul Koch, comandantul Bucureştilor în perioada ocupaţiei, şi pe mareşalul Mackensen, care a trimis sub glie sute de mii de români în timpul războiului reîntregirii naţionale. Doamne, dacă ar durea prostia, am asurzi de atîtea ţipete!

– Aţi observat că în ţara noastră sînt premiaţi aceia care contribuie la degradarea societăţii, la înfeudarea naţiunii, la distrugerea spiritului românesc? Statul mafiot încurajează prin politici guvernamentale ticăloşirea ţării, generalizarea mizeriei spirituale. Aşa că nu vă mai miraţi că am ajuns ultima găină din aprozarul Europei…

– Liviu Pop are un moment de sinceritate: ,,Ştiu că sînt prost”. De ce o o fi continuat fraza (,, ….dar cînd mă uit în jur prind curaj”.), Dumnezeu ştie! Totuşi, să fi avut Educaţia în frunte un prost? Nu ne aşteptam la aşa ceva! – Tot pe naivul o face şi Liviu Dragnea cînd susţine că ,,din inconştienţă” s-a lăsat ,,ciuruit” în ciuda faptului că ,,PSD nu e un partid de maimuţe”. Nouă ni s-a părut că mitraliera a fost la el şi că i-a făcut ciur pe tovarăşii de luptă postrevoluţionară cu bugetul ţării. Şi, pe cont propriu, a ciuruit şi fondurile europene prin societatea Tel Drum. Bine, el susţine că n-are nici o gară cu prietenii din studenţie care cîntă pe alte voci la acea firmă. Singurul care l-a crezut a fost Liviu Pop.

– Procurorii DIICOT investighează nişte afaceri de-ale lui Sörös, care ar fi finanţat cu 14 milioane de dolari mişcarea comico-fantezisă #rezist. Şmecherii au folosit criptomonede pentru speculaţii financiare. D-aia au fost protestele aşa de haioase şi nebăgate în seamă de restul populaţiei, care nici lei nu posedă, darămite bitcoini (scuzaţi limbajul licenţios!).

– Zăvoranca e bulversată de cîte nebune sînt în lumea modei. Aşa că s-a apucat de făcut schiţe ca să intre în acest ospiciu multicolor cu fruntea sus, ca să răstoarne scara de valori. Şi să restabilească clasamentul adevărului.

– Cînd au venit în spaţiul carpato-danubiano-pontic, occidentalii aveau buzunarele goale dar se pricepeau extraordinar la teorii democratice. Ne-au învăţat democraţia pînă ne-au prostit. Noi n-aveam decît munţi împăduriţi, dealuri mustind de petrol, cîmpii sufocate de grîne, oraşe industrializate, educaţie de calitate, în general, cam tot ce trebuie la o casă de om gospodar. După 28 de ani, tot ce aveam noi s-a mutat în buzunarele lor, iar nouă ne-au lăsat doar democraţia de cumetrie şi sperjur. Cu adevărat că democraţiile se hrănesc din ce au produs dictaturile.

– Un cretin din secta teroristă (iată avantajele progresului!) #rezist s-a bucurat cînd o tînără jandarmeriţă a fost omorîtă pe trecerea de pietoni! Ce poate fi mai degradant, mai dezumanizant! De unde scot sörösiştii bestiile astea? Unde or fi fabricile de ticăloşi ca să le dăm foc?

– Deputatul Mitralieră nu scapă nici un prilej de a se face de rîs. O face pe patriotul şi-l bagă la înaintare pe Brâncuşi, care cică făcea statui în vreme ce occidentalii o ardeau în orgii fără număr. Dacă le făceau la Paris, nu erau departe de Brâncuşi. Nu era mai bine dacă domnul derutat ar fi continuat să le facă clisme vacilor? Sau i-ar fi redat virilitatea vreunui vier lovit de pesta africană? Ba era, însă a auzit că la Parlament are mai mult de lucru.

– Dar oare tot de orgii se ocupau creştinii pe la 1601? Să deschidem ,,Istoria necenzurată a românilor” şi să ne lămurim, că de la derutaţi n-o să aflăm niciodată adevărul istoric.

– ,,După ce Mihai Viteazul, care a încălecat pe breazul şi a furat aragazul, a rămas fără cap, boierii lui credincioşi şi nu prea l-au băgat la înaintare pe Radu Şerban din Coiani (nu vă mai hliziţi ca proştii, ăsta-i adevărul istoric), din neamul Craioveştilor, care însă pretindea că-i nepot de-al lui Neagoe Basarab. Să fie la el acolo, că şi minciuna-i tot o vorbă. Dar concurenţa îl susţinea pe Radu Mihnea, plus că Simion Movilă îi arde pe amîndoi sprijinit de poloni şi, mai ales, de tătari. O duc tot într-o distracţie pînă în 1602, cînd are loc celebra luptă necavalerească dintre Stroe Buzescu şi cumnatul hanului tătar, un mare caftangiu de altfel. Bănuiesc de ce vă miraţi: voi ştiaţi de la Bolintineanu că Preda Buzescu a intrat în cuşca Valahiei pentru glorie, onoare şi bani, dar nu e aşa, ascultaţi-l pe măndel, că eu vorbesc serios şi cînd glumesc. S-au rupt ăştia în figuri, s-au bătut în ciocane şi-n expresii licenţioase pînă cînd tătarul s-a plictisit de atîta flecăreală oltenească şi a decedat. Cică i-ar fi dat Stroe un pic de avans cu buzduganul, dar parcă nu-mi vine a crede, că el era mînuitor de suliţă. Concluzia a pus-o Sima, nevasta lui Stroe: «şi nu fu pe voia cîinelui de tătar». Acum, luat cu descrierea caftelii, am uitat să vă spun că însemnarea aceasta a fost cioplită pe lespedea mormîntului, că, după cum aţi observat, wrestlingul medieval era pe bune, şi la numai trei săptămîni după spectacol, scîrbit de cîte răni avea şi de ineficienţa sistemului sanitar, Stroe Buzescu o rade pe lumea ailaltă, unde într-adevăr nu-i întristare, dar nici vreo perspectivă de promovare în carieră. După moartea cumnatului său, hanul se supără pe Simion Movilă şi-l pune în fiare, sub burta calului, ca să tragă frîna de mînă în timp ce se retrăgeau jefuind prin Moldova. Pînă în 1603, Radu Şerban se tot cotonogeşte cu Radu Mihnea, după care se răfuieşte şi cu Moise Szekely, unul dintre trădătorii lui Mihai, care i-a şi transmis prin nişte porumbei voiajori că dacă-i dă o haripă în freză îi pică ochii-n gură şi se uită la el printre dinţi. Ce vreţi, glume ungureşti…” (Va urma, dacă sînteţi cuminţi.)

CONTELE DE MONTE-CRISTO

COMENTARII DE LA CITITORI