SĂPTĂMÎNA PE SCURT

in Săptămîna pe scurt

 

 

* O catastrofă naţională: băutorul de carmol Klaus Iohannis * Felicitări,

Adrian Severin! * Adrian Năstase, asasinul presei scrise din România * Gigi

Becali, măgaru-ntre oi * Încă o diversiune a perechii Traian Băsescu –

M.R. Ungureanu * De la coada vacii direct la coada măturii * Adio, Ardei Umplut!

 

* LA DESCHIDEREA EDIŢIEI. Căţeaua turbată B.S. se B.S., periodic, în fiţuica jigărită ,,Naţional”. Numele întreg al rapandulei e Bădulescu Simona. Ce ordin a primit nenorocita asta, care nu-şi spală chiloţii cu săptămînile? Poftim hal de ,,presă”: ,,Naţionalismul luminat l-a adus la 25% în sondaje. Cum îi fură Gabriel Oprea pe Vadim şi pe Funar”. Ce scroafă! Carevasăzică, cu cît e fostul ospătar mai încruntat şi mai întunecat la muian, cu atît îl vizitează mai des ,,naţionalismul luminat”! E neîndoielnic că avem de-a face cu un text plătit de adunătura lui Oprea. Care, orice ar face, NU e partid. Jagardeaua de Băduleasca a încercat, timp de 2 ani, să lanseze porcăria că Vadim nu mai e preşedinte al PRM – deşi realitatea o contrazicea. Acum, ca să nu se mai încurce, vomită că ,,românii naţionalişti au rămas orfani după decesul PRM”. Să moară mă-ta? Aşa foame îţi e? Treci pe la sediul central al PRM, să-ţi dea Tribunul o mînă de colivă… * Petre Roman are părul din ce în ce mai… albastru (?!). Ce dobitoc! * Klaus Iohannis reprezintă pentru România o calamitate cu mult mai mare decît seceta şi inundaţiile la un loc! Măcar alea fac ceva – ăsta nu face nimic. * Pe pagina 1 a revistei „Kamikaze“ a fost publicat un fotomontaj cu chipul lui Crin Antonescu, iniţiatorul idioatei Legi Antinaţionaliste, care le dă apă la moară politrucilor evrei. Explicaţia parcă a fost scrisă de noi: „Interziceţi şi cultul personalităţilor multiple ale Mareşalului Antonescu Crin (om politic, istoric, repetent, chiulangiu, mazăr şi fazăr)”. Au uitat să scrie Cartofor, Bretonat, Mireille Mathieu, Ce Vreţi de la Mine. * Foaia funerară „România liberă“ e lipsită de caracter pînă la moarte. În nr. de vineri, aici apare poza lui Adrian Severin, pe post de „încasator“ (adică ia o bilă neagră). De ce? Fostul ministru de Externe a îndrăznit (sic!) să-i trimită „o scrisoare noului ambasador al SUA la Bucureşti, susţinînd că românii au început să prefere Rusia, în detrimentul Americii“. Da, şi? Care-i problema voastră mă, slugilor? Asta-i realitatea: românii s-au săturat de stăpînii yankei ca de mere acre şi abia aşteaptă să scape de ei. * Tot în fiţuica funestă îşi publică tîmpeniile Dosia, cacofonă din născare. Iată încă un exemplu de proastă utilizare a limbii române: „logică. Cadourile“. Şi altul: „Restul era împărţit între personal“. E ca şi cum zici: „Te pierzi printre pădure“. Fă, Alinuţa… Fă, Mungioaico… Degeaba te pozezi cu lăbuţa (copita, adidasul) la cele 4 guşi, şi tot degeaba te auto-intitulezi „prof. univ. dr.“ – proastă ai fost, proastă ai rămas. * Un titlu imbecil, în „Dilema Veche“: „Stînga iubeşte Omul, dar nu iubeşte oamenii“ (?!), de închipuitul „elitist“ Cristian Ghinea. N-am înţeles… Oameni de stînga au fost şi Picasso, şi Sartre, şi Iuliu Maniu (pe atunci, PNŢ era un partid de stînga). Să nu fi iubit ei oamenii, mă, Ghinea? Ghine ar fi să te apuci de o meserie serioasă, n-ai treabă cu ziaristica… * În oraşul Trigueros del Valle (Spania) pisicile şi cîinii au fost declaraţi „rezidenţi non-umani“. Foarte frumos. Asta înseamnă civilizaţie, bă, Oprescule, hingher nenorocit. * Beţivanul cu mustaţă flocăită (parcă-i o focă!) Mircea Kivu bate, periodic, cîmpii în „România liberă“. Aici, ţigănuşul guiţă ceea ce i-ar plăcea lui, ca falsificator de sondaje, să se întîmple: „Mă tem că, în condiţiile actuale, UNPR se poate bizui pe o bună parte a electoratului pierdut (?!) de România Mare. Cadrele militare care epuizau revista lui Vadim în urmă cu 15 ani au trecut între timp în rezervă şi sînt recunoscătoare «generalului» Oprea pentru reîntregirea pensiilor speciale“. Două vorbe, trei minciuni: 1) PRM n-a pierdut nici un electorat – ci e furat, sistematic, la ordinul stăpînilor americani. 2) Unul dintre infractorii pe care se bizuie yankeii în operaţiunea de anihilare, totală, a Mişcării Naţionaliste este şi acest parazit care-şi zice sociolog, Mircea Kivu (alături de Marius Pieleanu, Remus Ştefureac, Vasile Dâncu, Mirel Palada, Bogdan Teodorescu ş.a.). 3) Cadrele militare care epuizau „România Mare“ acum 15 ani ar citi-o şi azi, dar n-o mai găsesc la chioşcuri, fiindcă firma de difuzare a Statului, RODIPET, a fost dată Mafiei Arabe, în 2003, de Adrian Năstase. 4) Atît de recunoscătoare sînt aceste cadre militare faţă de Gabriel Oprea, încît l-ar linşa – nu ştim ce pensii a reîntregit ăsta, dar ştim că, la ordinul lui Traian Băsescu şi Emil Boc, el le-a tăiat, în 2010. 5) Periodic, se tot încearcă justificarea fraudelor săvîrşite împotriva PRM la ordin străin: apare ba PNG, după care hop şi PP-DD, iar acum acest comic UNPR. Nu ţine figura. * În sfîrşit, un titlu bun în revista „Caţavencii“: „Casa Regală fictivă a României şi-a pierdut moştenitorul imaginar“. Cine plînge pe umărul micului derbedeu Nicolae şi nu mai ştim cum? Un partid la fel de fictiv: PNŢCD. * Apropo de această publicaţie: aici a apărut o cronică de fotbal, semnată de Viorel Moţoc, referitoare la „măgaru-ntre oi“ Gigi Becali. O reproducem integral: „Mirel Rădoi este cel mai bun antrenor, da’ nu ştie să motiveze jucătorii. Gigi dixit, cam astfel grăi ortodoxul Gheorghe Becali, după egalul cu ASA – încă o perlă, printre atîtea altele, nenumărate. Păi, frate creştinule, în fişa postului de antrenor (mai ales a celui mai bun) tocmai asta şade scris prioritar – să-l motiveze pe jucător. Ar fi, însă, de-a dreptul o blasfemie să pretindem oarece logică din partea patronului FCSB. Cît s-a hodinit dînsul la răcoare, Steluţa strălucea, zbîrnîia, defila prin campionat. De cînd a ieşit Gigi şi s-a implicat la echipă, uite-o că gîfîie – în primăvară, cu Gîlcă, iar acum, vara, cu Rădoi. Doi nedreptăţiţi, amîndoi, scuze, n-am găsit altă rimă. Oricine s-a uitat cît de cît la fotbal se prinde că un antrenor ca Rădoi îşi motivează jucătorii, e apropiat de băieţi, poate prea apropiat, că veni şi el tot din iarbă. De exemplu, la Belgrad, cînd i-au executat partizanii, noi zicem că steliştii erau supramotivaţi. Dincolo de seara groaznică a lui Papp, eliminarea din Champions League s-a tras dintr-un deficit de cerebralitate. Au fost o echipă cu prea mult suflet şi ceva mai puţin creier. De asemenea, la Giurgiu, cu Astra, chiar nu se pune – a fost scandalos, furăciune, hoţie pe faţă. Mai vine şi meciul ăsta, modest, cu Mureşul, cînd Gigi chiar îşi revine în rol. Îl cheamă înapoi pe Ţucudean ca vîrf de atac, aşa s-a gîndit (pe banii mei, bă, pe banii mei!). Bravos, patroane! Ţi-ai pus finul antrenor doar aşa, la mişto, ca să-l faci de cacao. Mirel Rădoi nu merită aşa ceva. În ciuda evidentei lipse de experienţă pe bancă, dom’le, rămîne acelaşi tip dintr-o bucată, cum era şi pe teren. Acuma, nu c-am muri noi de grija Stelei. Să trăiască. Rămîne, pînă una-alta, cel mai titrat şi mai iubit club de la noi. Problema e cu Gigi. Speram că suferinţa carcerală îndurată în temniţele capitaliste l-a mai înţelepţit. Ei, aş, ţi-ai găsit! Marele patriot administrează un bun naţional ca pe o afacere familială, strict privată. Ba mai mult, uite-l că se bagă pînă şi peste finul său, antrenorul. Ca să n-o mai frecăm atîta, mai bine Gigi ar tăia mielu-n două. Să-l omoare pe Rădoi şi să se proclame antrenor, cum îi place. Să-şi ia licenţa de antrenor şi a doua diplomă de bacaloriat şi să mîne Steaua după ideile lui creţe, ca pe o stînă ferită de ochii oricui altcuiva. Doar aşa, prin motivarea Ciobanului Suprem, turma de la FCSB ar trece de Rosenborg, intrînd în strunga grupelor Europa League. Aşa să ne ajute Dumnezeu, că doar în El, săracu’, ne mai punem baza sportivă!“. * Cît de idioţi sînt lefegiii ospătarului Cristian Burci încît o ţin, ca proasta la mormînt, cu titlurile rimate? Noi mostre din „Adevărul“: „Amanta ideală e blondă şi senzuală“; „Felix are româncuţă care se face măsuţă“; „Cel mai nou «sport»: selfie lîngă mort“; „Mireasă încîntată că n-a fost furată“; „Vacanţe pe litoral la preţ promoţional“; „A cui e vioara nepereche de la Festivalul Dilema veche?“; „Insulele plutitoare bune pentru orice mare“; „Un gadget ingenios: aparatul de mers pe jos“; „Tatuajul strică mariajul“; „Cînd ies în oraş la cină, îşi iau bagheta de urină“; ,,Pistolul de minion interzis în avion”; ,,Cum arată goală românca ideală”; ,,Cataramă, un tătic cu vîrstă de bunic”; „Cea mai naturală fată: de opt ani neepilată“. * Tot obsesii care trădează schizofrenia au şi ageamiii de la „Click!“. Ne referim la titlurile infantile, care îţi bagă deştele-n ochi: ,,UITE cît te costă rechizitele!”; ,,UITE cum arăta Fuego în copilărie”; ,,UITE cît te costă să-ţi cînte vedetele la nuntă”; ,,UITE cum faci economie la carburant!”; ,,UITE cîţi bani scoţi din buzunar ca să le aduci la nuntă!”; ,,UITE cum îşi distrează vedetele copiii în vacanţă!”; ,,UITE cît te costă să încerci pe pielea ta nebuniile vedetelor!”; ,,UITE cum au ajuns cele mai mari rîuri din ţară!”; ,,UITE cînd trebuie să speli prosoapele şi lenjeria din cameră”; ,,UITE cum îţi bate inima în 9 minute de sex”; ,,UITE ce-i de făcut!”. * Fiţuica uităcioasă „Click!“ e şi scatofagă. Priviţi acest titlu: „Raluca, cea (sic!) mai tare poliţistă din lume“. Mai citiţi o dată: Raluca cea, ce urît sună… * Sîmbătă seara, TVR 2 a transmis o capodoperă: filmul ,,Amadeus”, în regia lui Miloş Forman. Un regal. * „Gata, de azi mă apără Dumnezeu!“ – se laudă Gigi Becali, care pretinde că a renunţat la bodyguarzi. Păi chiar Dumnezeu te bate, bă, păduchiosule… * Titlul săptămînii a apărut în „Tricolorul“ de vineri: „Adrian Năstase, asasinul presei scrise din România“, de Corneliu Vadim Tudor. Citiţi-l, ca să ştiţi care e adevărul. În final, autorul reproduce pamfletul „Bombonizarea României“, scris în 2004. * Încă o diversiune a lui Băsescu: ca să scape de acuzaţia că a plătit pentru „răscumpărarea“ celor 3 ziarişti „răpiţi“ în Irak, el le-a livrat lacheilor de la „Excrementul zilei“ nişte documente ale SIE – nu singur, ci cu sprjinul actualului director SIE, băsistul Unguent (M.R. Ungureanu). Dezvăluirea a văzut lumina tiparului pe pg. 1, mare, strident: „Aceştia să fie banii de răscumpărare? Bugetul SIE a fost suplimentat cu 9,8 milioane de dolari imediat după recuperarea ziariştilor răpiţi în Irak“. Din păcate pentru tandemul de bandiţi Băsescu-Ungureanu, chestia asta, în loc să-i ajute, mai rău îi acuză. De ce? Unul era şeful Statului în 2005, iar celălalt era ministru de Externe. Ar fi putut ieşi de la SIE milioane de dolari fără ştirea lor? Nu, n-ar fi putut.

* Credem că aţi observat că „România Mare“ nu mai publică nici un rînd despre labagiul Ion Cristoiu. Ne e prea silă. * Face ce face Florin Condurăţeanu şi ne smulge zîmbete. În rubrica sa din „Jurnalul Naţional“, acesta vorbeşte despre începuturile cîntăreţei Maria Dragomiroiu, care „cînta în clasa pustie“ de la Liceul „Caragiale“. Dar cineva o spiona! „Auzindu-i trilurile, femeia de serviciu o admira pe puştoaică, sprijinită în coada măturii“ (?!). Vă imaginaţi scena? Nu tu un mop, nu tu un aspirator… Vine fata de la coada vacii şi dă peste o altă coadă: a măturii. * În aceeaşi publicaţie, Felix Rache dă un titlu invers: „Urăsc trădarea, dar îi iubesc pe trădători!“. El se referă la creşterea artificială a UNPR (Partidul Drojdie de Bere): la alegerile din 2012 (la care n-a participat, decît la grămadă) a avut 15 parlamentari – atît i-a făcut cadou Big Brother PSD – pentru ca azi să aibă 55, de aproape 4 ori mai mulţi. Ce politică e asta? Cine are nevoie de atîţia traseişti? * Cîteva glume „pescuite“ de oamenii cu simţul umorului: „Pe Leo de la Strehaia l-am făcut mare, iar el s-a făcut mic la loc prin faptul că plăteşte păsărici“ (Carmen Şerban); „Nu sînt un Traian Băsescu cu fustă, sînt un Traian Băsescu cu păr“ (Elena Udrea); „Domnul Tăriceanu este membru fondator al PNL“ (Victor Ponta, care habar n-are că PNL a fost fondat în 1875); „Toţi ne-am suit pe scenă cu toţii“ (Varujan Vosganian); „Ciocoii au băgat hîrtie de proastă calitate în buletinele de vot“ (Dan Diaconescu); „E momentul să faceţi ceea ce n-aţi făcut niciodată pînă acum: să nu faceţi nimic“ (M.R. Ungureanu); „Sînt foarte bun prieten cu dl. Tăriceanu, dar nici nu vreau să-i mai aud numele“ (Mircea Ionescu-Quintus); „E important să ştim cine cu cine vorbim şi dacă mă uit la tine să ştiu că eşti tu“ (Liviu Dragnea); „Nu consider că există ţări care pot fi considerate oi negre sau unele sînt foarte bune“ (Corina Creţu); „Cel mai mare defect al lui Băsescu nu este încălcarea Constituţiei, ci lipsa de prost gust“ (Crin Antonescu); „Domnul Adrian Năstase ar fi fost un preşedinte excelent dacă nu era corupt cu banii“ (Monica Tatoiu); „Trebuie să recunosc că fraza pe care am spus-o în emisiunile dvs. n-am spus-o eu“ (Teodor Meleşcanu); „În următoarea perioadă, viaţa o să vadă unde-i duc pe băieţii ăştia“ (Marian Vanghelie); „Din capul locului, exclud ideea oricărei excluderi“ (Cătălin Ivan); „Marea Britanie e ţara care a inventat democraţia“ (Sabin Orcan); „Dacă DJ Wanda şi-a întinerit vaginul, m-am hotărît, mă pregătesc şi eu de bătrîneţe. Mă duc să mi-o tai“ (Silviu Prigoană); „Apoi, fac un masaj facial cu produse realizate din excremente de privighetoare sau ulei de rechin. Cîteodată mă ia somnul la salon, iar ei mă lasă să dorm acolo pînă vine următorul client“ (Iuliana Luciu); „Avem, în momentul de faţă, un număr de aproximativ două victime care au fost înecate“ (Gabriel Oprea); „Să ştiţi că homosexualii şi lesbienele sînt, de fapt, persoane agresate civilizaţional ca să fie aşa“. (Lorin Fortuna); „Activitatea sexuală stimulează secreţia de prostaglandină“ (Cristina Lica, „Evenimentul zilei“); „Sper să nu apuce să mă omoare ciocoii înainte să mor eu“ (Dan Diaconescu); „Eram în pat, cu ochii deschişi, cînd în faţa mea s-a deschis geamul şi m-a tras afară“ (Luminiţa Pauliuc); „Avem veşti proaste pentru bolnavii de dializă“ (Constantin Drăgan, Realitatea TV); „Guţă, dacă era sănătos la cap, nu se-mbolnăvea. Eu i-am zis. Da’ nu e sănătos, nebunul“. (Narcisa Guţă); „Am emoţii mari. În fiecare zi pierd 2 ani“ (Ana-Maria Prodan); „Sînt 3 creiere încurcate, care mai de care mai încurcat. Abia din toate 3 poţi să faci unul întreg, iar acel întreg este stricat“ (Marian Vanghelie); „Avocatul s-a sinucis după ce s-a aruncat în faţa metroului“ (Gabriela Mihai, B1 TV); „Obsesiile şi nălucirile care le am se leagă de sănătatea psihică de altădată care n-o mai am“ (Mariana Calfa); „Am 45 de ani şi dimineaţă am avut un iaurt, un orgasm şi două ouă“ (Mihaela Rădulescu); „La oamenii sănătoşi, fundul este foarte utilizat“ (Oana Zăvoranu). * Ne vedem nevoiţi să ne mai aplecăm puţin asupra piticului urît mirositor Ion Cristoiu. De ce? Ca să semnalăm una dintre obsesiile lui: titluri kilometrice, din dorinţa de a spune totul şi a nimeri vreo poantă. Poftim un exemplu: „Iresponsabilul vesel Victor Ponta nu poate fi contracarat, în nebunia risipei bugetare, de iresponsabilul solemn Klaus Iohannis“. Ce-i asta mă, limbricule? Bine că era tac-tu, Băsescu, responsabil. * Pe pg. 1 a ziarului „Bună ziua (,) Braşov“ se poate găsi un agramatism strident: „Braşovul, printre primele oraşe care va (sic!) primi 4G de la Digi Mobil“. Acordul corect e la plural: „care vor primi“. * O greşeală în titlu, la „Monitorul Expres“: „Gina Pistol ciuguleşte firmituri (sic!) la Antena 1“. Evident, cuvîntul corect e firimituri. Asta, doar dacă nu eşti cumva Elena Udrea, să mănînci litere şi silabe. * Un titlu abject, pe pg. 1 a ziarului falit ,,Curierul Naţional”: ,,Ţările est-europene vor baze NATO permanente”. Ce cretini! De unde aţi scos, mă, minciuna asta? * O formulare eronată, într-un titlu din ,,Puterea” (de care masonul Adrian Thiess ar trebui să se mai ocupe din cînd în cînd): ,,Ce s-a ales cu (sic!) premianţii show-urilor muzicale”. Exprimarea corectă este: ce s-a ales de. * O oarecare Dorina Gradea, fostă asistentă personală (?!) a lui Adrian Sîrbu, zice în foaia lui Cristian Burci, ,,Adevărul”: ,,Dacă ar fi candidat în 2000, Florin Călinescu ar fi fost preşedinte”. Preşedinte la ce? La scara blocului? Ar fi bine dacă fosta gaşcă de la Pro TV n-ar mai deschide gura despre alegerile prezidenţiale din anul 2000: atunci, Mafia PDSR a poruncit tripletei Adrian Sîrbu – Florin Călinescu – Ion Ţiriac să declanşeze cel mai barbar linşaj împotriva omului care ar fi putut salva România – Vadim. Mai ţineţi minte? Dormi liniştit, Sîrbule din Moţăţei? * Coreea de Nord ameninţă că va ataca SUA cu o armă ,,nemaivăzută în lume”. E în stare. * Din ce în ce mai enervant abuzul de diminutive în presă. O gravidă devine graviduţă. Mireasa e miresucă. Şi tot aşa. Pentru cei care nu ştiu, vom spune că folosirea, excesivă, a diminutivelor e semn de schizofrenie. * Încă o dovadă că oierul din Pipera nu e zdravăn la cap: ,,Ţin la Rădoi de 10 ori mai mult decît la Steaua!”. Hai sictir! Tu nu ţii decît la bani mă, golane. Steaua e un bun naţional, de care tu îţi baţi joc, dar vei plăti pentru asta.

* Actorul Gerard Depardieu pretinde că scapă de supărare cu 12, 13, 14 sticle de vin pe zi. Noi nu credem. Un concurs pe care l-a făcut Alexandru Macedon printre generalii săi a fost cîştigat de unul, care băuse 9 litri de vin. Dar, după cîteva minute, performerul a murit. * Cică nişte oameni de ştiinţă americani au stabilit că femeile care închid sutienul la spate sînt supuse şi ascultătoare. Noi nu credem. Femeile sînt supuse fiindcă le convine. În imensa lor majoritate, ele vor să domine.

* Din Nr. 3.295 al ziarului ,,Tricolorul” am reţinut cîteva titluri: ,,Recviem pentru un poliţist-erou, care dirijează acum circulaţia îngerilor… România nu trebuie să devină paşalîc turcesc şi nici gazdă a celei mai mari moschei din Europa” (Corneliu Vadim Tudor); ,,Cum să distrugi paşnic o ţară” (Petru Romoşan); ,,Bilanţul deplasărilor făcute de Klaus Iohannis în primele 8 luni de mandat”; ,,ULTIMA ORĂ. Familia abuzivă a generalului dr. Şerban Rădulescu stă pe capul (şi pe cheltuiala!) Ambasadei României din Paris de aproape o lună”. * LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI. Figura lui Traian Băsescu e din ce în ce mai şifonată, fiind, practic, schimonosită. Îl roade cancerul. Iese răutatea din el – adică dracul. Hai să vedem: cît mai poate rezista beţivul ăsta? Dacă Traian Băsescu e Popeye, Klaus Iohannis e Bluto.

ALCIBIADE

COMENTARII DE LA CITITORI