SĂPTĂMÎNA PE SCURT

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

* Şi pentru porcul de Ghiţă există un Ignat * A-nviat turnătoarea Mona Muscă * Petre Roman e tot jigodie * Prostănacul face denunţuri zi şi noapte * Ce-a căutat Stalin cu degetul în fundul lui Iliescu?

 

 

* LA DESCHIDEREA EDIŢIEI. Mai rezistă porcul de Ghiţă pînă la Ignat? Încă nu l-a bătut Dumnezeu pentru uriaşa porcărie pe care a făcut-o, dînd ordin slugilor sale să-l interzică pe Tribun la România TV? Aşa după cum s-a văzut, Vadim are unde să apară: sîmbătă seara a fost invitat la B1 TV (timp de două ore), dar şi la Antena Star etc. Însă nemaipomenita mîrşăvie, de a interzice (?!) doi oameni politici, Vadim şi Miron Cozma, va rămîne în cronica acestor vremuri bezmetice. Pe acest nesimţit de Ghiţă o să-l bată Dumnezeu cum e mai rău – să ţină minte avertismentul nostru. * Bine, în schimb, că pe ecranul postului România TV apare, aproape seară de seară, chelia jegoasă a evreului obraznic Niels Şmecher. De ce nu şi-o schimba canalul ăsta denumirea, în Israel TV? Nu-i prea tîrziu. * Titlul săptămînii a apărut în „Libertatea“: „Soţul meu nu reuşeşte să mă dezvirgineze“. E vorba de scrisoarea unei fete, de 21 de ani, pe care o cheamă Aly. Ea i se plînge sexoloagei (că altfel nu putem pentru ca să-i zicem) Adela, care ce credeţi că-i răspunde? Fiţi atenţi: „Apoi, dacă iubitul tău e curajos şi temerar, poate încerca arta amorului oral (?!)“. Ce sfat e ăsta, fă, Adelo? Şi de unde pînă unde viciul respectiv e… artă? Poate că o fi a 8-a artă, şi noi nu ştim. Atenţie la Adeluţa asta, că prea e vicioasă… * Securista Mona Muscă se întoarce! Ea a zis (a bîzîit) că ceea ce s-a petrecut la alegerile prezidenţiale din noiembrie a fost „fantastic“ şi că îl cunoaşte pe Klaus Iohannis de mulţi ani. Poate că s-a şi culcat cu el, fiindcă, vorba aia, Muscă e rea de Monă. * În ruptul capului nu putem înţelege de ce persistă Petre Roman în minciună! Om la aproape 70 de ani, pe care încearcă să-i ascundă sub vopseaua de păr şi de sprîncene, pistruiatul fără gît face f.f. urît: „A ieşit ticălosul (?!) ăsta de Vadim Tudor şi mi-a spus: «Domnule, pe tine nu te cheamă Roman, ci Neulander!»“. Hai sictir! De ce e, mă jigodie, „ticălos“ preşedintele PRM? Şi de ce inventezi discuţii care n-au avut loc niciodată? În realitate, dezvăluirile astea au apărut, în 1990, în „România Mare“ şi au fost făcute de oameni care ştiau cum îl chema pe criminalul bolşevic Valter Roman. Fireşte că ştia şi micul perciunat, în familia căruia era un subiect de mîndrie că tatăl lui Valter fusese rabinul Oradei. Hoţ de mic copil, Petre Roman a adoptat, tot timpul, o mină de om mirat, ingenuu, care se tot minunează de ceea ce aude, de ceea ce vede, de ceea ce se întîmplă. Cine-i atît de imbecil să creadă că secretele familiei sale de migratori le-a aflat ucigaşul lui Ceauşescu de la… Vadim? Poate că tot Vadim l-a făcut pe Valter Roman general sovietic şi l-a mutat în Cartierul Primăverii? Poate că tot Vadim i-a băgat lui Petre Roman, în căpăţîna aia de cal, ambiţia de a încerca să devină ginerele lui Ceauşescu? L-am lăsat, o vreme, în plata Domnului pe golanul ăsta îmbătrînit în rele, care s-a pripăşit la PNL – dar se vede treaba că e soi de om rău, care trebuie pocnit în permanenţă, fiindcă face gît… Totuşi, din ce trăieşte – şi încă pe picior mare – stîrpitura asta cu păr albastru? Din şpaga, imensă, pe care a primit-o în Afacerea Airbus? Din parandărătul afacerilor cu Ion Ţiriac? Aflăm noi. * „O muscă în lapte“ – e titlul unui articol din ziarul „Azi“. La cine credeţi că se referă? La Mona Muscă? Aş, la Mark Gitenstein. Ziarul se întreabă de ce l-a susţinut, orbeşte, bătrînul evreu pe Traian Băsescu. Îi spunem noi de ce: a primit şpagă. Bani mulţi. Inclusiv după terminarea mandatului său de ambasador, M.G. a fost mituit de T.B. cu 50.000 de euro pe lună, pentru „activitatea“ sa la Fondul Proprietatea. * Am auzit că Mircea Geoană se ţine, zilnic, de turnătorii. Recent, Prostănacul a trimis un denunţ, de 6 pagini, peste Ocean, în care îl acuza pe Victor Ponta că s-a aliat cu „extremistul“ Vadim Tudor. A dracului e carnea pe fostul vînzător de mărţişoare, care nu se poate obişnui cu ideea că a pierdut totul, că nu mai e nimeni. În 2009, cînd Vadim i-a dat voturile sale, în mod dezinteresat, în turul II, Geoană plîngea în biroul Tribunului, care nu mai era „extremist“. Mai mult, candidatul PSD a promis că nu va uita, niciodată, acest gest. Uite că n-a uitat, conform dictonului „Nici o faptă bună nu rămîne nepedepsită“. Sau: „Binele se-ntoarce, ca să te pocnească“. * Încet-încet, serialul realizat de Dan Diaconescu Direct cu Ion Iliescu a cucerit inimile a milioane de oameni. „Memoriile Erotice“ ale fostului preşedinte al României se vînd ca pîinea caldă – la orice librărie, la orice colţ de stradă. Vînzătorii ambulanţi strigă, de mama focului: „Ia haremul, neamule!“; „Deşi e pensionar/ Cel mai mare gagicar!“; „Bagaboante fel de fel/ Pişe ochii după el!“; „A fost mare Ceauşescu/ Da’ nu-i rău nici Iliescu!“ etc. Totuşi, era cît pe-aci ca marele amant latin să absenteze de la întîlnirea cu Dan Diaconescu Direct! De ce? Aflaţi în rîndurile care urmează. DAN DIACONESCU DIRECT: Bună seara, stimaţi telespectatori. Ne aflăm în studiourile OTV de la Vatican, unde se aud clopotele de vecernie. Afară, în Piaţa San Pietro, s-au strîns zeci de mii de oameni – dar ei n-au venit pentru Papa Francisc, ci pentru Papaşa Iliescu. De ce vă zice lumea Papaşa, domnule Iliescu? ION ILIESCU: E o poveste veche. O revăd cu ochii minţii, prin ceaţa memoriei. Parc-a fost ieri. Mă chemase tovarăşul Stalin la el, la Kremlin. Am crezut că vrea să-mi împărtăşească un secret. Ori doreşte să-mi dicteze un discurs. Nici vorbă. Avea alte intenţii. Marele conducător al popoarelor se afla în cadă, gol-puşcă. Cînd am intrat, mi s-a adresat direct, fără protocol, în limba rusă: „Daraghie tavarişci Ilici, aş vrea să-mi faci o frecţie pe spate. Mă cam ţine un junghi intercostal“. Am fost surprins în mod plăcut. De unde ştia generalissimul Stalin că eu mă pricep la frecţii? DAN DIACONESCU DIRECT: I-o fi spus Ana Pauker. ION ILIESCU: Mă crezi că m-am gîndit şi la asta? Am căutat spirtul medicinal. Din păcate, sticla era goală. Atunci, genialul lider a rîs: „Spirtul l-a băut Lavrenti Beria. Vezi că e o sticlă de vodcă sub cadă, am ascuns-o de pungaşii ăştia“. Am început să caut, în patru labe. La un radio german, captură din timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei, se auzea, în surdină, cîntecul gruzin „Sulico“. În sfîrşit, am găsit sticla. „Dezbracă-te, tavarişci Ilici!“ – mi-a spus, cu multă blîndeţe în glas, Stalin. M-am dezbrăcat, ce era să fac? Apoi, m-a invitat să intru în cadă, lîngă el. DAN DIACONESCU DIRECT: Formidabil! Ce scenă de film! Şi aţi intrat? ION ILIESCU: Cine putea să nu execute ordinul? Normal că am intrat. Atunci am verificat Teorema lui Arhimede: un corp care se scufundă în apă dislocă o asemenea cantitate că cazi pe spate! „Unde vă ţine junghiul, tovarăşe Iosif Vissarionovici?“ – l-am întrebat. Pufăind din mahorca lui proverbială, tovarăşul Stalin mi-a zis: „Vezi că între apofiza spinoasă şi coastele 4-5 am o cicatrice, pe care mi-au făcut-o în Războiul Civil alb-gardiştii. Pur şi simplu, am jucat lapte-gros cu Kerenski şi ăsta a căzut pe mine cu puşcă cu tot, aşa că m-a cocoşat“. Am frecat locul cu vodcă. Titanul Omenirii plescăia de plăcere. Brusc, în baie au apărut nişte rusoaice tinere, în frumoase costume naţionale, care dansau de mama focului şi se acompaniau la armonică. DAN DIACONESCU DIRECT: Ce film ar fi făcut Serghei Bodnarciuk! ION ILIESCU: Aaa, păi era şi el acolo! Trăgea cadre de zor, pentru Mosfilm. DAN DIACONESCU DIRECT: Şi unde-i filmul ăsta? ION ILIESCU: L-au furat canibalii americani, nu i-ar mai răbda pămîntul! Dar, stai să vezi, că aventura cea mare abia acum începe. Mai multe druşte au intrat, îmbrăcate, în cadă! Ne-au copleşit cu sărutări pe tot corpul, ne-au frecat cu săpun, pînă ne-au clăbucit bine. Din păcate, de atîta zbenguială s-a răsturnat cada cu noi. Tovarăşul Stalin s-a lovit la cap şi a demblagit. DAN DIACONESCU DIRECT: Cum aşa, a damblagit? ION ILIESCU: A făcut apoplexie. Nenorocirea e că el tocmai îmi făcea tuşeu anal, dar fiind înţepenit, n-a mai putut să scoată deştiul din curul meu. Mă uitam la el şi îl imploram, din priviri, să-l scoată. El mă privea cu ochii holbaţi, făcea spume la gură, dar era inert. Atunci, a apărut tovarăşa Nina, care agita un făcăleţ. „Nu vă e ruşine, mă, bulangiilor? Aici vă era scăldatul, cu paraşutele astea? Şi tu, Papaşa, ce te benoclezi la mine? Ce cauţi cu deştiul în anusul soţului meu? Să faci bine să-l extragi imediat, pînă nu află vreo gazetă imperialistă!“. DAN DIACONESCU DIRECT: Incredibile scene, într-adevăr. Şi cum s-a terminat totul? ION ILIESCU: Blînda mea tovarăşă de viaţă a avut ideea salvatoare să mă scoată prin canalizare. Abia după aceea a venit NKVD-ul şi l-a găsit pe Stalin. Era cît se poate de mort. DAN DIACONESCU DIRECT: Atunci a mierlit-o? ION ILIESCU: Chiar atunci, în martie 1953. DAN DIACONESCU DIRECT: A decedat cu degetul în fundul dvs.? ION ILIESCU: Exact. Pe urmă, gura lumii slobodă. S-a zis că el căuta manifeste contrarevoluţionare, dar nu era adevărat. M-au căutat agenţii NKVD peste tot. DAN DIACONESCU DIRECT: Cum aşa, v-au căutat, şi ei, în orificiul anal? ION ILIESCU: Nu asta am vrut să spun. M-au căutat prin tot Kremlinul, dar nu m-au găsit: mă ascunsese tovarăşa Nina bine. DAN DIACONESCU DIRECT: Unde? ION ILIESCU: Sub mumia lui Lenin. Nimănui nu-i putea trece prin minte că eu sînt acolo. DAN DIACONESCU DIRECT: Şi rusoaicele ce-au făcut? Aţi uitat să ne spuneţi. ION ILIESCU: Mi-au dat de urmă şi acolo. Erau puse pe rele, fiind în stare de orice – în primul rînd în stare de ebrietate. Ce crezi că au făcut? DAN DIACONESCU DIRECT: M-aţi făcut curios. Dar, ţineţi-vă vorba, după un minut de Publicitate. (PUBLICITATE. Mă numesc Zoe Petre şi vă invit la lansarea cărţii mele „Arta de a umbla fără chiloţi“. Eu mi-am început activitatea exhibiţionistă pe cînd eram asistentă la Facultatea de Istorie. Toţi studenţii se uitau sub fusta mea. Acele amintiri sînt strînse în această carte, apărută în Editura Ţapul. Biiip! Vă recomand tigaia Dry Cooker. De cînd îi gătesc mîncarea lui Prigoană, în acest recipient minunat, ăsta nu mai are fluturaşi la stomac – i s-au urcat la cap! Dacă înainte mă bătea cu pliciul de muşte, acum mă aleargă cu proteza. Folosind tigaia Dry Cooker nu mai aveaţi nevoie de ulei, nici de sfaturile Monicăi Macovei. Biiip!) DAN DIACONESCU DIRECT: Am revenit în direct, stimaţi telespectatori. Unde rămăsesem? La rusoaicele care v-au dibuit ascunzătoarea… Totuşi, cum au dat de dvs.? ION ILIESCU: Aveau un detector de metale rare, din arsenalul Armatei Roşii. DAN DIACONESCU DIRECT: Dar ce, aveaţi metale rare la dvs.? ION ILIESCU: Măi, dragă animalule din Caracal, vezi că eşti prost? Dinţii! DAN DIACONESCU DIRECT: La asta nu m-am gîndit. Aveaţi dinţi de aur? ION ILIESCU: De viplă, nu de aur. Dar vipla e tot un metal rar. A piuit detectorul ăla ce-a piuit, pînă cînd l-a sculat pe Lenin din morţi. DAN DIACONESCU DIRECT: Vorbiţi serios? A-nviat Lenin? ION ILIESCU: Cum mă vezi şi cum te văd! Asta a fost cea mai mare minune a materialismului dialectic şi istoric: chiar în ziua cînd a murit Stalin a înviat Lenin! Încă o dată, se adeverea principiul că nimic nu se pierde, nimic nu se cîştigă, ci totul se joacă la păcănele. DAN DIACONESCU DIRECT: Nici n-aţi pronunţat bine cuvîntul magic „păcănele“ că îl avem la telefon pe domnul Viorel Lis. Da, bună seara. Vă ascultăm. VIOREL LIS: Alio? Alio? Cine-i acolo? Cine mă caută? Oana, tu eşti? DAN DIACONESCU DIRECT: Nu e Oana, domnule Lis. Dvs. ne-aţi sunat. Ce-aţi vrut să ne spuneţi? VIOREL LIS: Mi s-a spus că aţi pomenit de păcănele. Eu joc acum într-o coproducţie româno-americană, „Păcănelele lui Tutankhamon“. În ea mai apar Alain Delon – în rolul lui Traian Băsescu, şi Nicole Kidmann – în rolul nevesti-mii. Fireşte, eu interpretez rolul faraonului Tutankhamon. Acţiunea începe în momentul în care Oana mă surprinde pe mine într-un cavou, unde stăteam ca un bou şi aşteptam să intru în direct la Dan Capatos. Apare Alain Delon, cu o clapă neagră pe ochi şi o sticlă de whisky în mînă, strigînd: „Hă, hă, hă! Adio, PDL! Vara nu-i ca iarna! Ai văzut ce obraznică era ţiganca asta împuţită?“. DAN DIACONESCU DIRECT: Emoţionant film, într-adevăr. Dar, de ce o tot înşelaţi pe Oana? VIOREL LIS: Eu? Ea mă înşală pe mine! Am prins-o cu Horaţiu Tudor în boscheţi, nu ştiu ce făceau acolo. DAN DIACONESCU DIRECT: Dar ce căutaţi dvs. în boscheţi? VIOREL LIS: Eu eram cu o gagică, îmi căutam proteza, ca s-o pot muşca. DAN DIACONESCU DIRECT: De ce s-o muşcaţi? VIOREL LIS: De varice, normal. Acum, vă rog să mă scuzaţi, dar mă cheamă Michael Jackson să joc, alături de el, în videoclipul ăla cu scheleţi. ION ILIESCU: Măi, dragă domnu’ Dan, ce-mi bagi mie în direct toate cadavrele ambulante? Dacă vrea Viorel Lis să publice, şi el, o carte de Memorii, n-are decît. Dar el nu mai are ţinere de minte. Dacă-l scoli din somn, brusc, la ora 3 noaptea, şi-l întrebi cu care Oana e însurat, el o să-ţi spună că ba cu Oana Pellea, ba cu Oana Sîrbu, ba cu Oana Turcu. DAN DIACONESCU DIRECT: La ce carte lucraţi acum, domnule Iliescu? ION ILIESCU: Am în lucru volumul „Batalionul roşu de femei“. E vorba de colaborarea mea, pe multiple planuri, în primul rînd pe plan sexual, cu chinezoaicele lui Mao Tze Dun. Apare şi el în carte, dar sub pseudonimul Maţe-n Drum. DAN DIACONESCU DIRECT: Aţi fost în China cînd trăia Mao Tze Dun? ION ILIESCU: Fireşte. Mă aflam într-un schimb cultural-ştiinţific. Atunci, s-a îndrăgostit de mine Cian-Cin. DAN DIACONESCU DIRECT: Cine-i asta? ION ILIESCU: Nevasta lui Mao Tze Dun. M-a văzut călare pe o cămilă, pe Marele Zid Chinezesc. Eram falnic în bătaia soarelui. Ea trecea cu suita ei, făcîndu-şi vînt cu evantaiul, fiindcă toate trăgeau pîrţuri. Aveau o forţă atît de mare, încît m-au doborît de pe cămilă. Leşinasem. Cînd m-am trezit, eram într-un chioşc răcoros, unde se serveau ceaiuri aromate. Nevasta lui Mao Tze Dun stătea în genunchi, lîngă mine, şi-mi giugiulea bîrzoiul. DAN DIACONESCU DIRECT: Ce frumos! De la rusoaice la chinezoaice! Şi ce a urmat? ION ILIESCU: Lucrurile naturale nu sînt ruşinoase: m-a posedat sălbatic. Dar problema nu era Cian-Cin, asta-i situaţia, Mao se făcuse de cacao, n-avea puţă. Problema era Batalionul Roşu de Femei, care numără 200 de nimfomane. Ce crezi că mi-au făcut astea? Au frecat la mine ca la rufe! Nu mai puţin de 50 au rămas gravide şi au născut o armată de Ilieşti mici, galbeni şi cu ochii oblici. Pe fete le cheamă Ce Cur Ai, iar pe băieţi Ne Lu Tzu. * Foaia „Click!“ o ţine, ca gaia maţu’, cu UITE. Noi exemple de titluri stupide: „UITE ce poţi să cumperi cu banii pierduţi“; „UITE ce alimente te fac să mănînci mai mult!“; „UITE ce oferte au băncile!“; „UITE ce slăbit este Mircea Albulescu pe patul de spital!“; „UITE cum l-a schimbat Răduleasca pe Dani Oţil!“; „UITE cum l-a transformat Răduleasca pe Dani în bărbat!“; „UITE ce să mănînci ca să te încălzeşti!“; „UITE cum să te îmbraci corect ca să nu suferi de frig!“; „UITE cum îl foloseşti corect“; „UITE cum şi-au propus vedetele să petreacă de Crăciun!“. * La fel de ridicole sînt titlurile rimate din „Adevărul“: „După zece ani de aşteptare, redevenţele suportă o amînare“; „O mie de ani de singurătate, o sută de ani de unitate“; „Gazul intestinal, parfumat de Poincheval“. * Ziarul „Tricolorul“ foloseşte cea mai curată Limbă Română. Şi se fereşte de ridicol ca dracul de tămîie. În orice caz, „Tricolorul“ a devenit cel mai autorizat şi căutat formator de opinie. MIERCURI, Nr. 3.119: „Cenzorul Ghiţă“ (Corneliu Vadim Tudor); „ULTIMA ORĂ. Troc ordinar între Traian Băsescu şi «luptătorul» împotriva corupţiei Klaus Iohannis“; „Rating mare făcut de liderul PRM, în seara zilei de 1 Decembrie la postul Kanal D: «Minutul de Aur» – aproape 4 puncte“; „Hai să (ne) rîdem de tîmpeniile din presă!“; „Alcoolicul cu păr vopsit Ludovic Orban trage la măsea, dar trage şi nădejdea că va deveni preşedintele PNL (?!)“; „Aşa vă place Istoria? Tablourile cu femei goale ale lui Eugeniu Carada“ (Nicolae Pillat); „Sfaturi pentru scriitori“ (Stendhal); „Nimic nou sub soare“ (Seneca); „N. Iorga: «Nici un popor nu e mai uşor de condus decît Poporul Român»“ (Paul Morand); „Fenomene bizare. Moartea este o iluzie. Ne continuăm viaţa într-o lume paralelă“; „Domnul Henry Kissinger“ (editorial de Radu Toma); „A fost dezvelită o nouă placă comemorativă în amintirea marelui doctor Iuliu Şuteu“; „Moartea lui Tolstoi“ (Boris Pasternak); CALENDAR; HOROSCOP; REBUS (Paul Băgneanu). JOI: „Despre caractere“ (Corneliu Vadim Tudor); „ULTIMA ORĂ. Foştii amanţi Klaus Iohannis şi Laura Codruţa Kövesi detonează bomba EADS în capetele lui Vasile Blaga şi Traian Băsescu!“; „Nebunul Gh. Funar provoacă milă“; „Hai să (ne)rîdem cu presa de sub chiloţi!“; „LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI. Tut-mut, Klaus Iohannis îl faultează pe Traian Băsescu pe unde-l prinde“; „De ce a lipsit Max de la parada de 1 Decembrie?“; Cazul ministrului Bogdan Aureanu. O cacealma care i-a ameţit pe bravii naivi“ (avocat Nestor Călin); „Antologia pamfletului românesc. Scrisoare Deschisă lui Mihail Sadoveanu“ (Pamfil Şeicaru); „Evenimente curioase: capetele retezate dau semne de viaţă“ (Arnold Helman); „Fenomene Paranormale. Dedublarea“ (Hélčne Renard). VINERI: „Apărarea Interesului Naţional“ (editorial de dr. Călin Georgescu); „ULTIMA ORĂ. Handicapatul a fost chemat peste Ocean, pentru instructaj“; „Ana Birchall s-a dus în India, pe bani publici, ca să facă felaţie la trompa elefanţilor“; „SCUIPAŢI AICI! Curva proastă Alina Alupoaie minte, pe un site-pirat, că «Vadim s-a vîndut lui Ponta pe 220.000 de euro» (?!)“; „NEWS ALERT. Există înregistrări ale tîrguielilor dintre Klaus Iohannis şi Cătălin Teodorescu, care l-a finanţat pe sas cu peste 1.000.000 de euro, «bani negri»“; „Căpşună Vodă“ (pamflet de Corneliu Vadim Tudor); „Moş Nicolae, ocrotitorul copiilor“; „Top 5 zodii cu puteri paranormale“; „Dezgheţul ruso-american. Amintirile unui general rus“ (Alexandr Korjakov); „La cutremurul din 4 martie 1977 – Palatul «Curentului» a rămas în picioare“ (Pamfil Şeicaru); „Fenomene bizare. Peşti care cad din cer“ (David Wilcock). LUNI: „Mitul fals al preşedintelui străin: de la japonezul Alberto Fujimori (Peru) la neamţul Klaus Iohannis (România)“ (Corneliu Vadim Tudor); „ULTIMA ORĂ. Şefii CIA i-au cerut lui Klaus Iohannis să-l pună prim-ministru pe… Traian Băsescu (?!)“;„SCUIPAŢI AICI! Trei, Doamne, şi toţi trei… pigmei!“; „Nimic nou sub soare… Libertate = Rahat cu apă rece“ (Hagi Theodoraky); „LICHEAUA SĂPTĂMÎNII. Caricaturistul fără umor Octavian Andronic s-a lipit şi de Televiziunea Română“; „Dosarul Alina Bică explodează. Foştii şefi ai ANRP aruncă vina unul pe altul“; „Apărarea Interesului Naţional“ (editorial de dr. Călin Georgescu, partea a II-a); „Moş Crăciun“ (poem inedit, de Corneliu Vadim Tudor); „A nu se citi noaptea! Liftul care te transportă înapoi în timp“ (Ernst Mecklenburg); „Fenomene stranii. Cimitirul diavolului, poiana unde au loc evenimente inexplicabile“; „Încă o prioritate a spiritului românesc. Capul statuii lui Isus Christos din Rio de Janeiro – creaţie a sculptorului român Gh. Leonida“; „Aşa vă place Istoria? În Roma antică, femeile n-aveau voie să bea vin“ (Nicolae Lascu). MARŢI: „Sprijinit, de subţiori, de stăpînii yankei – Traian Băsescu face tura beţivului, adică revine la Putere“ (Corneliu Vadim Tudor); „ULTIMA ORĂ. În aburii minţii sale, Traian Băsescu se crede Vladimir Putin, prin urmare şi prim-ministru“; „Alice în Ţara Minunilor şi Iohannis în Ţara Minciunilor“ (editorial de Radu Toma); „Scandalul EADS stă să explodeze: prima persoană pusă sub acuzare“; „Germania îşi dă arama (rasismul) pe faţă“; „Premierul ungar Viktor Orban, către SUA: «Nu voi fi un vicerege comandat de vreun stat străin»“; „Un băiat de 6 ani, salvat de un cîine poliţist“; „Fenomene bizare. Dulce, baza subterană a reptiloizilor“. * La Pro TV Cinema am urmărit un documentar despre Scheii Braşovului. Din păcate, s-a strecurat o greşeală de neiertat: s-a spus că Biserica Sfîntul Nicolae e singura biserică ortodoxă din Braşov (?!). În realitate, mai sînt şi altele: Biserica Grecească, de la 1787, Biserica din Piaţa Sfatului etc. * Frumoasa actriţă Natalie Wood ar fi murit după ce l-a prins pe soţul ei, actorul Robert Wagner, în pat cu un alt actor, Christopher Walken – scena s-a petrecut pe un yacht, în ocean. Stranie moarte. * Nu numai noi dăm de pămînt cu Ghiţă Porcul. Iată ce spune deputatul PSD Cătălin Rădulescu despre maiorul SRI Sebastian Ghiţă: „Acest ideolog drogat al partidului“. Drogat – da. Dar ideolog? Poate idiotolog! * După numai 10 zile de mucles, un alt maior SRI, Remus Ştefureac, a primit ordin de la şefii lui să scoată capul de la „cutia neagră“ şi să încropească un „sondaj“. Sanchi, cică a fost o comandă a ziarului „Adevărul“, adică a chelnerului mason Cristian Burci. Care dă şi titlul sinistrei făcături: „Românii au devenit brusc mai optimişti după alegeri“. Dar sînteţi imbecili de-a binelea, bă, slugilor. Adică românii nu mai pot de fericire că o să-i conducă un… sas! Dar nu orice fel de sas, ci unul traficant de copii şi geambaş de case! În loc să intre la puşcărie pentru intoxicările lansate şi „banii negri“ încasaţi, ţiganul Ştefureac a sărit, din mers, în alt tren. Cît despre Burci, nu ne miră, doar şi el a cîştigat bani buni din vînzarea copiilor de români. * O greşeală a posturilor de televiziune: au afirmat că articolul lui Ion Iliescu din „Scînteia“, cu titlul „Fericirea de a studia în Uniunea Sovietică“, a apărut în 1954. Nu, el a apărut în 1951. A fost descoperit de Vadim, între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidenţiale din anul 2000.

ALCIBIADE

COMENTARII DE LA CITITORI