Săptămîna pe scurt

in Săptămîna pe scurt

– Geografia trupului – Decesul mortal al lui Fane Spoitoru
– Dragostea de ţară trece prin stomacul burţii – Dumnezeu preferă inimile curate – O călătorie în timp – Individualismul indivizilor – Istoria necenzurată a românilor

– Marian Munteanu, celebrul încasator din Piaţa Universităţii, va fi candidatul PNL la Primăria Capitalei. În replică, PSD (fost PDSR, fost FSN, fost PCR) îl va propune pe Miron Cozma, pentru a reedita finala din iunie 1990. – O profesoară de geografie, foarte devotată muncii sale, le-a arătat elevilor toate formele de relief ale corpului ei didactic. Nu vă impacientaţi, n-a folosit arătătorul tradiţional, şi nici mult prea depăşita hartă, că n-avea nimeni chef de astfel de prostii, reminiscenţe ale unui sistem educaţional învechit. A folosit metode, mijloace şi tehnici dintre cele mai moderne. Baza a constituit-o retroproiectorul, pardon, videochatul. Pe post de material didactic era, în unele secvenţe ale lecţiei, îndeosebi în cele legate de aprofundarea cunoştinţelor, un nene cu două-trei picioare, care era trecut în proiectul didactic la rubrica ,,iubiţi ocazionali şi alte mijloace de învăţămînt”. Feed-back-ul a fost pe măsură. Elevul Gigel Adiavoliţei, care a descoperit tărăşenia în timp ce naviga plictisit pe site-urile de profil, nu va uita niciodată această lecţie metodică a profei, iar dragostea lui pentru geografie a atins paroxismul. Cunoştinţele predate cu atîta devotament i s-au întipărit temeinic pe retină. Acum ştie totul despre culmile domoale ale Dealurilor de Vest, despre Focurile Vii din Subcarpaţii de Curbură, şi, mai ales, a cercetat vrăjit sfîrcurile Munţilor Carpaţi. Cu triunghiul Bermudelor n-a prea avut timp să se acomodeze, întrucît şnurul care acoperea zona a dispărut cu viteza luminii. În schimb, a explorat, mai ceva decît Yves Cousteau, teribila Groapă a Marianelor (Amarianelor, ca să fim cît se poate de corecţi). Singura nemulţumire a elevului, legată de sistemul românesc de învăţămînt, este că profa de geografie i-a cam consumat traficul de Internet. – PSD a mai înghiţit un rahat: UNPR-ul. – A murit tatăl lui Dan Diaconescu Direct. Dumnezeu să-l ierte! Şi pe DD. Fiindcă a refuzat, acum 4 ani, unificarea Mişcării Naţionale. – A dat colţul şi Ion Titişor, zis Fane Spoitoru, celebrul interlop care i-a retezat braţul, cu sabia, unui tînăr ofiţer de poliţie, în anii ’90. Înmormîntarea (sau nunta, că la ţigani e greu de făcut diferenţa) a fost un bun prilej pentru manelişti ca să-şi dreagă vocile de privighetori cernite, iar pentru Miron Cozma, încă o fericită ocaziune de a ciuguli nişte colivă, în direct, la cel mai mincinos post de televiziune din spaţiul carpato-danubiano-filotic.
– Un studiu INSCOP Research a descoperit că 85,4% dintre români îşi iubesc ţara, în timp ce 11,5% o consideră cam naşpa. Asta înseamnă că ăia care ne conduc sînt aleşi/numiţi dintre cei 11,5%. Aproape la fel de lipite de corazonul inimii sînt Italia (83,5%), Spania (83%) şi Marea Britanie (82%). Asta demonstrează că dragostea de ţară trece prin stomacul burţii. Sentimente destul de foarte naşpa nutresc românii faţă de ţări precum Iran, Siria, Rusia, Ungaria şi Ucraina. Ce aveţi, fraţilor, cu Iranul şi Siria? Cît despre vecinii noştri, vă înţelegem (nu ripostaţi că nu sîntem vecini cu Rusia, că ştiţi la fel de bine ca tot mapamondul pămîntului că Rusia se învecinează cu cine vrea ea). – Legea dării în plată, prin care datornicul care şi-a achiziţionat o locuinţă cu un credit ipotecar şi nu mai poate plăti ratele înrobitoare îşi poate stinge datoria prin cedarea imobilului, a fost adoptată în ciuda opoziţiei lui Klaus Iohannis, Mugur Isărescu şi a altor băgători de seamă, pentru care cetăţenii României sînt simple obiecte de inventar. Băi, aceştia, v-a plăcut să le luaţi pielea românilor, dar
s-o daţi înapoi n-aţi mai vrea, aşa-i? Arde-v-ar puşca măgarului! – Fiindcă a făcut o ,,lege unică a salarizării” de tot rîsul, ministrul Nemuncii, Ana Costea, a demisionat din guvernul abracadabrant. Pardon, tehnocrat. A fost cea mai bună decizie a ei de cînd a venit cu pluta la minister. – Scandalul dopării cu Meldonium se extinde. Peste 140 de sportivi au primit suspendări provizorii. Printre ei, şi româncele Mirela Lavric şi Eva Tofalvi. Problema e că finlandezii de la Agenţia Naţională de Anti-Doping susţin că nu sînt date certe că medicamentul îmbunătăţeşte performanţa sportivă, fiind în consonanţă cu producătorul leton Grindeks. Păi dacă n-are nici un efect, de ce-l mai îmbalotează sportivii? Că doar nu suferă toţi de aceeaşi boală! Sau da? Au boală pe recorduri obţinute necinstit.
– Mare deranj cu piesa cîntăcioşilor de la Taxi, în care ăia behăie că ,,Dumnezeu preferă lemnul şi spaţiile mici”. Staţi liniştiţi, limacşilor, Dumnezeu preferă inimile curate. N-are nici o treabă nici cu manelele, nici cu versurile stupide. El l-a creat pe om în halul în care l-a creat, şi l-a lăsat să se manifeste. Dumnezeu e mult mai democrat decît credeţi. Altminteri n-ar permite toate nedreptăţile din lume. Faţă de care piesa trupei de lăutari popi-rock e apă de ploaie acidă. – Un mare iubitor de animale scria în numărul trecut al revistei noastre că Vlad Ţepeş a fost omorît din porunca fratelui său, Radu cel Frumos. Dacă am gîndi în termenii materialismului dialectic şi istoric, am rîde, ştiind foarte bine că Radu cel Frumos dăduse colţul, în Transilvania, în 1474. Dar cum noi ştim foarte bine că există găuri negre prin care putem călători în timp, în special dimineaţa, pe răcoare, sîntem convinşi că domnul Marius Marinescu are dreptate: Vlad Ţepeş a murit din ordinul fratelui său, care trecuse ultima frontieră cu 2 ani înainte, dar care acum se încarnase într-un tip destul de foarte naşpa, care se intitula Laiotă Basarab, zis şi cel Bătrîn. În rest, e bine, trăiască lupta pentru pace! – Capitala nu mai are primari. De fapt, n-a avut niciodată, ca să fim corecţi. Cu excepţia lui Rareş Mănescu, care oricum nu se simte prea bine, şi a lui Negoiţă (încă în funcţie, însă trimis în judecată pentru evaziune fiscală), toţi ceilalţi, în frunte cu Oprescu, s-au dedicat muncii de cercetare ştiinţifică, fie la domiciliu, fie sub control judiciar. Măi, bucureştenilor, vin alegerile, deschideţi ochii! Chiar nu vedeţi ce se întîmplă, sau nu vă pasă? Căutaţi-vă candidaţi cu puşcăria la zi, că de ăştia cu studii aprofundate la fără frecvenţă ne-am săturat… – Marian Vanghelie, primarul imponderabil al Sectorului 5, afirmă, cu seriozitatea-i proverbială, că ar cam fi vremea să se renunţe la, citez, ,,privatizările hazlii”. Iar Vasile Dâncu, tehnocratul roşu, apasă pe acceleraţie, întrucît ,,a apărut un individualism foarte puternic al indivizilor”. Numai intelectuali subţiri, numai oameni de spirit bîzîie pe lîngă balega puterii. – Aţi observat că cele mai mari salarii de bugetari le au politicienii? Deci e adevărat că prostia se plăteşte… – Elena Udrea a luat-o pieptiş pe calea mîntuirii. Care, se pare, nu mai duce la Băsescu, de vreme ce înfierează păcatele care, zice ea, sînt caracteristice Poporului Român. Şi le enumeră: ,,mîndria, invidia, iubirea de arginţi, desfrînarea, lăcomia pîntecului, trîndăvia, mînia”. Poţi s-o contrazici pe această bravă româncă? Nu poţi, că ea le-a experimentat pe toate. Mai puţin preacurvia, deşi chestia aia cu lăcomia pîntecului n-am înţeles-o.
– Adriana Bahmuţeanu are probleme existenţiale majore cu energia electrică fluctuantă, care îi arde televizoarele şi îi sparge becurile. Nu mai vorbim de lampa care-i filează non-stop. Deşi îşi suspectează gîndurile negative că ar fi pasionate de electrocasnice, un singur lucru e cert: din canalizare vine un miros foarte suspect, cauzat de nişte ,,entităţi neidentificabile”, întrucît nu se aude tropăitul piciorului de lemn. Sîntem alături de această martiră a televiziunilor culturale, în lupta ei neostoită cu universurile paralele cu ,,Realitatea”. – Scoaterea din jocurile puterii a lui Ludovic Orban, celebrul cîntăreţ în struna puterii liberale, i-a dat ocazia lui Victor Ponta să-l ierte pentru cele făcute, gîndite şi rostite cu diferite ocazii politice. Problema lui Orban e că, potrivit spuselor fostului premier, ,,Dumnezeu nu-i uită nici pe proşti, nici pe ticăloşi”. Nici pe plagiatori (asta-i de la mine). Cred că, pentru prima dată în viaţa lui, plagiată după clasicii marxism-leninismului de bodegă, Victoraş are dreptate; Dumnezeu nu-i uită pe tovarăşii lui de cîrdăşii politice, pentru că nu-L interesează subiectul. Şi, în ciuda maneliştilor de ocazie, nu preferă creierele mici. – Şontîc-şontîc, consilierul Dan Mihalache a ajuns ambasador în Regatul Unit. Şi mai ziceţi că Iohannis n-are umor negru! Rîde toată Europa. – Maica Stareţă de la Mînăstirea Sfintei Cruci este acuzată de constituire de grup infracţional şi spălare de bani (9 miliarde de lei vechi), fiindcă, împreună cu 5 farmacişti, a dat cele duhovniceşti pe cele foarte lumeşti. Doamne apără şi păzeşte! Dacă nici în feţele bisericeşti nu mai ai încredere, atunci în cine? În candidaţii pentru alegerile locale? Hai, că-i prea de tot! – Facem un pustiu de bine acelora care încurcă mîncarea cu mîncărimea, şi istoria cu isteria, şi publicăm un fragment din excepţionala scriere ,,Istoria necenzurată a românilor” (autor: Adi Sfinteş), ca să se lămurească toţi intelectualii de debara cum a stat treaba cu Radu cel Frumos. * Capitolul 41. RADU CEL FRUMOS-CU SPATELE ÎNAINTE. Cei doi copii ai lui Vlad Dracul lăsaţi zălog la Înalta Poartă au fost total diferiţi şi nu se înghiţeau deloc. În timp ce Vlad era dintr-o bucată şi nu-i suporta sub nici o formă pe turcaleţi, Radu era alunecos şi se îndrăgostise nebuneşte de Mehmed al II-lea, cu care îşi bătea adesea joc de articolul 200. Datorită calităţilor sale de valoros om de stat în iatac, sultanul i-a conferit, în cadrul unei ceremonii intime, titlul neoficial de „cel Frumos”. Şi-l ţinea numai de-a dreapta sa, că la marele padişah pasiunile erau devastatoare. Dar, ca orice atracţie fatală, nici asta n-a durat mai mult de 3 zile, şi atunci ce şi-a zis turcaletul: „Allah mi l-a dat, a fost bunuţ, dar trebuie să scap de el, că nu rămîne gravid, şi mie îmi trebuie moştenitori…” Să nu credeţi acum că sultanul i-a tăiat capul frumosului său partener de ghiduşii, cum ar fi procedat, cu siguranţă, înaintaşii săi! Nici vorbă de aşa ceva, ba dimpotrivă, în amintirea clipelor plăcute, i-a oferit tronul Valahiei, care momentan era ocupat de Vlad Ţepeş. Cum Radu era adeptul proverbului „Frate, frate, dar tronu-i pe bani”, a primit bucuros, şi după ce Vlad a fost arestat de Matei Corvin, ajunge domn (1462-1474). Se zice că scaunul de pe care prezida şedinţele Divanului avea multe protuberanţe, că era făcut la comandă, după gustul augustului domnitor. Domnia sa a fost un cacaimas. Turcilor le-a rămas fidel pînă la capăt, n-a comentat niciodată poziţia lor, oricît de inconvenabilă ar fi fost. Inconvenabilă în teorie, că în practică s-a descurcat binişor. Dar cum gagicilor de teapa lui Radu le convine mai mult diversitatea decît monotonia, s-a avut bine şi cu ungurii, cărora le comunica din cînd în cînd mişcările ondulatorii ale Paşei de la Vidin. Trimiţînd regulat, pardon de expresie, tributul turcilor şi întreţinînd relaţii nepermise, dar folositoare pentru fizic, cu boanghenii, Radu a zis că o să conducă Valahia multă vreme, fără să-l doară capul. D-aia şi-a luat şi-o nevastă, femeie autentică, iar aceasta i-a dăruit şi-o fetiţă. În felul acesta, Radu credea că le-a închis gura valahilor de la revistele de moravuri uşoare, care îl luau în vîrful pixului, pe la spate, făcîndu-l un fel de Hopa-Mitică al Evului Mediu. Dar un Hopa-Mitică original, care cade în fund şi se bucură. Nu prea le-a închis-o, dar exemplul istoric pe care l-a dat a fost elocvent, astfel încît, după vreo 500 de ani,
l-au adoptat şi alţii. Dar poziţia provocatoare a lui Radu l-a enervat rău de tot pe Ştefan cel Mare, care l-a bătut în toate luptele pe care le-a desfăşurat, cu scopul absolut normal de a-l înlătura pe voievodul-cîrpă de pe tronul Valahiei. Luat de val, moldoveanul i-a ars valahului Flocii, Brăila şi Ialomiţa, tîrguri respectabile şi bine întreţinute la acea vreme, ba pe deasupra, după ultimul show, i-a luat prizonieră şi nevasta, care, oricum, asta vroia. Şi fata, care a şi ajuns a treia nevastă oficială a lui Fane, 3 ani mai tîrziu (1477). După decesul survenit natural, de inimă rea, în Transilvania (1474), Radu iese pe uşa din dos din istorie, adică tot aşa cum intrase. PROMOUŞĂN: Iubite cetitorule, fă ochii cît cepele, că data viitoare va cădea o adevărată pleaşcă pe capul tău: Radu cel Mare va veni cu rădvanul, să încurajeze relaţiile extraconjugale şi tipăriturile. O adevărată binecuvîntare pentru leneşii şi filozofii de ocazie, de care Valahia n-a dus niciodată lipsă. – Dacă sînteţi cuminţi şi vă place istoria, s-ar putea să vă mai delectăm şi altădată. Dacă deja aţi cumpărat cartea, vă felicităm, sînteţi băieţi deştepţi!

CONTELE DE MONTE-CRISTO

COMENTARII DE LA CITITORI