Săptămîna pe scurt

in Săptămîna pe scurt

– Regionalizarea României – Andreea Marin e mai rea decît cîinele ei
– Răsturnarea valorilor tradiţionale: ziua bikinilor precede ziua sărutului! – Messi la brutărie! – Ştergătorii de parbrize ai Europei – Prinţesele de Vrăjelien sînt iarăşi în călduri – Şi Vladimir Putin e român! – Onania salvează Primăria – Primii dintre (e)gali – Prostologia în pericol

– Urmaşul lui Dromihete, Dacian al lui Cioloş, reafirmă ideea regionalizării României din motive economice. Argumentele ar putea fi corecte, dacă ideea de regionalizare n-ar fi atît de periculoasă, în condiţiile în care libidinoşii abia aşteaptă să lingă bucăţica de zahăr numită Transilvania. O reorganizare administrativ-teritorială este necesară dacă mai rezistă şandramaua UE, care scîrţîie din toate încheieturile lipite cu superglue, dar trebuie făcută cu cap. Ceea ce nu prea are România de aproape 3 decenii încoace. Chiar dacă voi sînteţi tehnocraţi ce n-a văzut Parisul, îmi permit să vă dau un sfat (nu de altceva, dar se vede cu ochiul liber că nu vă pricepeţi la administraţie): identificaţi-i pe toţi specialiştii acestei ţări şi puneţi-i să lucreze la chestia asta vreo 2 ani, pînă se pun de acord. După care faceţi reorganizarea administrativ-teritorială. Aşa a făcut Ceauşescu cu legea din 1968 şi de aceea a ieşit o treabă bună, conformă cu realităţile româneşti de atunci, peste care voi nu puteţi trece, deşi vă chinuiţi de ceva ani. Nici voi, nici păpuşarii din spatele vostru, care ar dori, de fapt, o regionalizare, ca să rupă ţara mai uşor. O nouă organizare administrativ-teritorială, da, este necesară. Regionalizare, nu, e prea riscantă! Cît despre argumentele economice, ale atragerii de fonduri europene sau de altă natură, care să satisfacă zone mai mari, ce vă împiedică să eficientizaţi regiunile de dezvoltare? Lenea, nepriceperea, europenismul vostru de bîlci, sau interesele păpuşarilor din afara ţării?! Nu-mi răspundeţi, ştiu că le aveţi pe toate în genă. Cît despre vocaţia noastră europeană, n-are rost să insist, e arhicunoscută, important este să nu ne luaţi de proşti. – Andreea Marin e mai rea decît cîinele ei, afirmă surprinşi (cum altfel?!) vecinii îndrăcitei vedete. Aşa-zisa zînă a Bănicilor, a Tunceaylor şi a altor Feţi Frumoşi cu cutie de viteze hidramată, a fost agresată de 3 cîini vagabonzi care i-au zis de la obraz că nu mai e bună decît de lătrat şi că nu şi-ar înfige colţii-n carnea ei decît dacă e fiartă la foc mic. La asemenea afront, după propria-i mărturisire, a încercat să poarte un dialog civilizat în limba căţelească dar, citez din hăurile minţii, ,,n-am avut cu cine”, fiindcă ,,deveneau tot mai agresivi”. Mai mult ca sigur cîinii proveneau din Vaslui şi, la ora aia matinală, la care se dădea diva cu bicicleta, erau deja în stare de ebrietate. – În oraşul Ipswich, din Marea Britanie, meseria de paznic al aricilor se plăteşte cu 2.375 de lire sterline pe lună, cam cît cîştigă 12 profesori la noi. Singura condiţie e să fii prieten cu ei. Adică să socializaţi la o plimbărică, să puneţi împreună la pariuri, să vă minţiţi reciproc aricioaicele, să-i laşi să plîngă pe umărul tău cînd se îmbată (invers e mai greu), să ieşiţi împreună din Marea Uniune Europeană (M.U.E.). Nu-i chiar o treabă pentru fitecine; dacă nu stai bine cu nervii, poţi ajunge şi tu, ca aricii britanici, atracţie turistică. – O veste formidabilă pentru emisiunile culturale de la miezul nopţii: omul fără puţă, Nicolae Guţă, a vorbit cu Nicoleta Luciu şi a rugat-o să-i dea reţetele de vinete cu maioneză şi pe cea de făcut tripleţi, că el e pe sistem. Încă. Nu ştim dacă ungurul Nicoletei e de acord să vîndă patentul, cert este că Guţă întinde cam mult coarda, indiferent cum s-ar numi ea. Vă daţi seama ce ar fi la Talaş TV cînd vor începe tripleţii să croncăne manele? Oare ar fi posibil ca tatăl proştilor să aibă tripleţi? – Am aflat secretul comportamentului sadic faţă de Poporul Român al Matrozului Chior: locuieşte într-o piele de drac şi se simte ca acasă. – Ştiaţi că ziua sărutului (Kiss Day, se citeşte repede, într-un singur cuvînt) e imediat după ziua bikinilor? Eu nu ştiam, pe vremea mea era invers, dar lucrurile se mai schimbă. Aşadar, la 5 iulie
s-a sărbătorit ziua bikinilor, invenţia de toată isprava a designerului francez Louis Réard (în 1946 l-a lovit damblaua economiei de material, bravo lui!). Înainte de marea descoperire, mai importantă decît descoperirea Americii (care a rămas aşa), româncele nu purtau nimic pe dedesubt, decît adierea vîntului, iar în prezent se îmbracă la fel ca înainte. De la ele s-a inspirat şi pupăza neagră, Naomi Campbell. – Imediat după arătarea bikinilor pe sîrma de rufe, întreaga omenire umană, ca să parafrazăm un celebru filosof de strungă, a sărbătorit, la 6 iulie, ziua sărutului; franţuzesc, bulgăresc (pe ceafă), eschimoşesc (cu nasul), românesc (cu colţii), ţigănesc (cu înjurături)… Cei mai pupaţi în sistemul de operare MS Dos au fost Dan Voiculescu (de către Mihai Gâdea, Mircea Badea şi alţi actuali sau viitori colegi de activităţi ludice), Traian Băsescu (de doctorul Victor Ponta), Victor Ponta (de iluzionistul Liviu Dragnea) şi Liviu Dragnea (de subalterni). La restul românilor evenimentele au decurs normal: soţii şi-au pupat amantele, iar soţiile, amanţii.
– Doctrinele s-au dus demult pe apa sîmbetei. PNL nu mai ştie de ce e un partid de dreapta, tot aşa cum PSD habar n-are de ce e un partid de stînga. Cu toate astea, din cei 3.186 de primari ai României, 1.679 (52,92%) sînt pesedişti, 1.081 (33,92%) sînt penelişti, iar 426 sînt liber-schimbişti. Nasol, chiar n-o să mai rămînă nimic de furat în ţara asta.
– După ce a adunat gunoaiele din Parcul Văcăreşti, Cioloş a ridicat un colţ şi a dat cu mătura pe sub preşul guvernului tocmai cînd ministrul Transporturilor, Dan Costescu, afirma că ,,trenul este un lux” pentru români. Dar guvernul tehnocrat ce e? O pagubă, sau un lux pe care n-ar trebui să ni-l permitem? Cu miniştrii trimişi la plimbare (Costescu, Stoenescu, Bostan şi Curaj) ne-am lămurit, ce ne facem cu restul? – Messi s-a retras de la naţională ca să intre la puşcărie, pentru o evaziune fiscală de 4,1 milioane de euro. Cum şi judecătorilor le place ce face pe teren, l-au condamnat cu suspendare (la spanioli, orice pedeapsă sub 24 de luni nu se execută, dacă se respectă anumite condiţii), fiind doar pe jumătate convinşi că băiatul habar nu avea de matrapazlîcurile făcute de ta-su, care pitea banii prin Belize şi Uruguay. Deşi se scăldau în mălai, apropiaţii starului nu s-au lăsat pînă nu l-au făcut de ocară. Lăcomia umană e cea mai cumplită boală. Norocul argentinianului este că n-a fost condamnat de justiţia românească fiindcă, vrînd-nevrînd, ar fi devenit scriitor, stabilind noi şi noi recorduri publicistice. – Tripla campioană olimpică, gimnasta Cătălina Ponor, va fi portdrapelul României la Olimpiada de la Rio. Absolut corect. – Românii au devenit ştergătorii de parbrize ai Europei. Şi nu e vorba de parbrizele de la maşini, ci de acelea de la sudul corpului omenesc, pe care europenii îl întorc adeseori către noi. Cîtă democraţie capitalistă, atîta dramă. – Nici Mihai Răzvan Ungureanu nu şi-a dat demisia de la SIE, nici Valeriu Steriu nu i-a luat locul. Pe Iohannis nu-l ascultă nimeni, doamnă Carmen? Păi d-aia nici nu mai deschide gura. S-a convins şi el că la Cotroceni e la fel ca acasă. – Primarul reţinut al oraşului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, îşi atenţionează subalternii pe Facebook că e cam mizerie prin oraş, că marcajele rutiere nu sînt făcute cu vopsea de calitate, şi cîte şi mai cîte aspecte deranjante, pe care le observă din goana dubei de poliţie care-l transportă din celulă la tribunal şi invers. – În schimb, Mircia Gutău, de la Rîmnicu Vîlcea, e şi mai şmecher. A ispăşit nişte condamnări pentru matrapazlîcuri făcute în mandatele anterioare şi acum conduce oraşul, calitate conferită de votul oamenilor cinstiţi, dar săraci cu duhul, şi de o hotărîre judecătorească. ,,România postrevoluţionară” ar putea să fie titlul unei piese de teatru absurd, pentru care am putea să primim Premiul Nobel pentru Haşmangleală. Care, evident, ar fi furat a doua zi.
– Nigel Farage, liderul UKIP, s-a retras din fruntea partidului după ce şi-a atins scopul politic, scoaterea Marii Britanii din UE. Privindu-l cu atenţie pe acest critic acerb al românilor, constat că, peste tot în lume, politicienii cu feţe de proşti sînt urmaţi de alegători. E adevărat, România deţine monopolul. – Oana Lis se încurajează că, în poziţia ,,pe spate”, n-are burtică deloc. Din păcate, de cînd a fugit Viorel la nudişti, la Vama Foarte Veche, n-a mai stat deloc cu faţa la tavan s-o bîzîie bondarul. Ceva îmi spune că, nici cînd se va întoarce trîntorul la stup, situaţia kilogramelor în plus nu va fi rezolvată. O fi Oana numai piele şi os cînd stă pe spate, dar ce se întîmplă cu surplusul de ceafă de porc cînd stă pe burtă? La această întrebare nici măcar cercetătorii britanici din Mizil nu i-au găsit răspuns.
– Klaus Iohannis la Cotroceni, Eduard Helvig la SRI, Cristoph Daum la naţionala de fotbal! Nemţi peste tot. Armata Roşie a PSD a intrat în sevraj. Stalin de Teleorman e în joc de glezne. – Din păcate, Adrian Mutu n-a fost solicitat de Daum să facă parte din stafful său. O să se aleagă praful…- Încă o dudă în Casa Regală Imaginară a României! Dan Duda, fratele Prinţului Miorlau, Radu de Vrăjelien-Lingebliden, se iubeşte la corazonul inimii cu prinţesa Maria, sora Margheritei de la Versoix, moştenitoarea tronului pe care se aşează singură, cu acceptul unei persoane de sprijin a Securităţii. După ce a fost măritată cu un polonez, care o trecea prin foc şi sabie cît era ziulica de lungă (şi la New York sînt ale dracului de lungi atunci cînd mănînci bătaie), puştoaica de 52 de ani (pe 13 iulie) s-a îmbîrligat regeşte cu doctoraşul din celebra familie arboricolă, care la cei 47 de ani ai săi încă mai cîntă la stetoscop şi la fluierul piciorului. Cei doi amorezi se joacă de-a cucul şi pupăza prin Palatul Elisabeta, unde Alteţa Sa şi-a stabilit cuibuşorul de nebunii cu un an în urmă, palat pe care generoşii bagabonţi care conduc România pe ultimul drum l-au dăruit, pentru 99 de ani, acestor cinstite rapandule. Totuşi, avem noroc că n-au sosit în notre pays şi celelalte paracopitate regale, mai ales zburdalnica aia, de organiza lupte între cocoşi, la care ar fi asistat, curioasă ca o vestală, pînă şi Elena Udrea, regina piraţilor. Vă daţi seama că aia l-ar fi pus să-i jure credinţă veşnică, pe o ţîţă, la alegere, că are 3, pe însuşi Dorin Cocoş, şi am fi avut prima nuntă regală în care înaripatele îşi puteau etala pintenii hoţiei la vedere! Acum eu nu susţin că republica asta cu tot felul de bolşevici, pămpălăi, hoţomani şi alţi ciudaţi în fruntea ei este vreo mare scofală, dar Dumnezeu ar fi foarte drăguţ dacă ne-ar apăra de aceste prinţese amatoare de dude. Cît despre conducătorii republicani, există speranţa că-i putem schimba din cînd în cînd. Şi poate pînă la urmă nimerim vreunul ca lumea. – Că tot veni vorba de Cocoş, puşculiţa cu mulţi bani a Matrozului Chior; numai din contractele cu sistemul de (ne)sănătate ar fi încasat 85 de milioane de euro, prin umflarea preţurilor reactivilor şi al altor produse şi materiale sanitare cu 300 la sută. Şi-n vremea asta, înaripata de nevastă-sa şi cu iubitul ei preşedinte tăiau pensiile şi salariile românilor. Ăştia n-ar mai trebui duşi la puşcărie, ci direct la şcoala de corecţie.
– Eurosport a anunţat în direct că a murit Rică Răducanu, singurul portar din lume surprins în ofsaid! În vremea asta, Rică bea un şpriţ rece şi se pregătea să plece la mare, la soare, unde vînzătoarele de seminţe-l aşteaptă pe jumătate goale. Şi i-a transmis doamnei îmbrăcate ca arbitrii să-l caute numai după ce va împlini 100 de ani. Iar dacă e plecat la munte, să-şi vadă de treaba ei, în careul advers.
– Am uitat să vă spun, dar şi la Ministerul Needucaţiei a venit un neamţ, Mircea Dumitru. Ştiu că numele vi se pare neaoş, dar actualul rector al Universităţii Bucureşti, fost instructor cu pionerii la Buftea pînă în 1989, a tradus din limba lui Goethe două cărţi. Performanţa e cu atît mai rară cu cît domnul ministru nici nu cunoaşte limba respectivă. Ei, acum să-i văd eu p-ăia care spuneau că mai jos decît sub ministeriatul lui Curaj, care a băgat Educaţia în sevraj,
n-avem unde ne duce. Resursele noastre de tehnocraţi sînt infinite. – Mă-sa lui Ronaldo a vrut să-l avorteze. Nu acum, mai demult, cînd locuia în stomacul ei, ca să cităm o celebră vedetă de canapea, frumoasă ca o egretă, dar proastă ca o şosetă. Din cauza sărăciei în care o afundase beţivul ei soţ, credea că nu-l va putea creşte şi pe cel de-al patrulea copil. A băut bere neagră fiartă, a băgat la greu maratoane, dar degeaba: Cristiano a vrut să dea gol cu orice preţ. La
15 ani i-a fost corectată o anomalie a inimii, operaţie care
i-a plăcut atît de mult încît, ulterior, a făcut o pasiune din asta, operînd non stop, pe cordul deschis al portarilor, prin marile campionate ale lumii. Ce s-o mai dăm cotită, ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus. Cu gel. – Şi Vladimir Putin ar fi român, scriu internauţii duşi cu pluta pe Siret! Cică stră-străbunicul lui, pe care mă-sa-l striga cu nobilul nume de Putină, l-ar fi urmat pe Dimitrie Cantemir la Moscova, după mama de bătaie încasată la Stănileşti (1711), pe Prut, alături de Petru cel Mare, de la turci, şi ar fi rămas acolo, în preajma puterii. Mai aproape de zilele noastre, bunicul preşedintelui a fost bucătarul lui Stalin. Aşa o fi, dar ce ne facem cu alţi isterici informaţi, care susţin că, de fapt, Vladimir Vladimirovici este georgian, iar mă-sa l-ar fi dat spre adopţie pe la 10 ani! Pînă una-alta, Putin e preşedintele Rusiei. Totuşi, s-ar putea să fie român, că
ne-a cam ameninţat în ultima vreme. Şi se ştie încă de la formarea acestui năstruşnic popor că a ne scoate ochii între noi şi a-i lipi la loc cu scuipat ţine de tradiţia multiseculară. E un soi de marcă înregistrată. – Cristian Boureanu a rămas singurul român care are emoţii la BAC în fiecare an. Irinel Columbeanu a trecut la nivelul următor: are emoţii la Evaluarea Naţională… – Mă întreb dacă alegerile locale le-au asigurat funcţii bine plătite tuturor analfabeţilor, sau mai sînt dintre aceia care aşteaptă să candideze la alegerile parlamentare?! În orice caz, la Bihor s-au aranjat. Îi găsiţi în Consiliul Judeţean, iar pe inteligenţii mai fuduli, şi pe Facebook. Asta într-o pauză de discuţii orale. Că şi ei e oameni şi mai fac pauze de furat. – O pauză de pozat, postat şi masturbat face şi un oarecare Tudy, finul lui C.P. Tăriceanu, dar mult mai cunoscut ca fost iubit al Oanei Zăvoranu, întrucît a fost ales viceprimar general al Capitalei. Ce, deja v-aţi pierdut cu firea? Acolo se organizează un cadru propice creaţiei şi, în pauzele publicitare, şi procreaţiei. Sînt convins că noul viceprimar va lua la mînă problemele stresante ale bucureştenilor şi, în final, toată lumea va fi fericită. Deşi era la îndemîna tuturor, nimănui nu i-a trecut prin cap că onania ar putea fi soluţia miraculoasă pentru a salva primăria de integralele lui Nicuşor Dan. – În semifinalele campionatului european de fotbal, Portugalia a obţinut prima victorie (în 90 de minute) şi s-a calificat în finală. Nu e o coincidenţă că tocmai în acest meci s-a trezit şi Ronaldo din somnul cel de moarte. În schimb, Franţa a învins cu acelaşi scor Germania, ajutată subtil şi de arbitrul italian Rizzoli, dar şi de tinereţea unor jucători nemţi, pe care-o putem trece la capitolul lipsă de experienţă. În plus, le-a lipsit un vîrf de atac autentic, Müller fiind petardă. Şi cînd te gîndeşti că Franţa de abia a învins România, mai că-ţi pare rău că n-am avut şi noi antrenor la acest turneu final, în urma căruia rămîn în memoria colectivă echipele care au jucat fotbal, îndeosebi Islanda şi Ţara Galilor. Dar asta-i soarta noastră, a românilor, care am apărat întotdeauna porţile Creştinătăţii, în loc să jucăm cartea atacului, sau măcar a contraatacului. Noi am fost cu otrăvitul adversarilor, cu pîrjolitul gazonului, cu săpatul de tranşee în faţa careului de 16 metri, cu moartea eroică, inutilă, în minutele de prelungiri. Dacă Franţa va redeveni campioana Europei, s-ar impune să nu i se mai permită să organizeze competiţia, pentru că niciodată nu scapă prilejul să pună gheara pe trofeu, conform principiului platinian (de la filosoful mişel, Platini) ,,cine împarte parte-şi face!”. Cunoscătorii filosofiei fotbalului susţin că, în realitate, acest principiu a fost introdus de Joao Havelange, bunicul Mafiei din acest sport, şi perfecţionat de Sep Blatter (ce nume predestinat!), tatăl hoţilor. – Incalificabil gestul lui Payet din finală, de a-l scoate din joc pe Ronaldo. Pentru cine a jucat fotbal, e foarte clar că a faultat cu acest scop. Un jegos. Spun asta, deşi Payet a fost primul fotbalist pe care l-am remarcat la acest campionat, în meciul cu naţionala noastră, cînd a demonstrat că e fotbalist. Mare talent, zero caracter. – Campioană a Europei este Portugalia, care a cîştigat un singur meci în primele 90 de minute. Dar nici nu i-a bătut nimeni. Aşadar, portughezii sînt primii dintre (e)gali. – Nouă personulităţi academice renunţă de bunăvoie la titlul de doctori în prostologie. Se duce pe apa sîmbetei şi această ramură tradiţională a ştiinţelor politice de pe Cheiul Dîmboviţei…

CONTELE DE MONTE-CRISTO

COMENTARII DE LA CITITORI