Sărbătorile la români – obiceiuri străvechi

in Lecturi la lumina ceaiului

Multe din sărbătorile creştine s-au suprapus cu sărbători mult mai vechi. De pildă, Moş Crăciun, personaj legendar al mitologiei româneşti, sărbătorit la 25 decembrie, a fost asimilat naşterii Domnului, odată cu apariţia Creştinismului. Vom încerca, în cele ce urmează, o scurtă trecere în revistă a celor mai importante sărbători româneşti de iarnă pînă la trecerea în Noul An.
Ignatul (20 decembrie). Primul exemplu de sărbătoare păgînă este tăierea porcului. Deşi numele ei vine de la Sfîntul Mucenic Ignatie Teoforul, originile ei sînt mult mai vechi. Legenda spune că Ignat a fost un simplu om necăjit, care, voind să îşi taie porcul, a scăpat securea în capul tatălui său, omorîndu-l pe loc. Apoi, căindu-se toată viaţă, a primit iertare de la Dumnezeu şi Sf. Petre, care aveau obiceiul să meargă pe pămînt, întocmai ca în vechile poveşti românesti. În Moldova, se spune că sacrificiul pentru porc trebuie făcut numai de persoane cărora nu le este milă, pentru că, astfel, „carnea va fierbe bine”.
După tăiere, în satele din Ardeal se face semnul crucii pe fruntea copiilor, ca să fie sănătoşi peste an. Dar şi animalul sacrificat are parte de un asemenea ritual. Chiar înainte de sacrificiu, i se face semnul crucii în creştet. Tot în Moldova, înainte de a fi tăiat, porcul este ameţit bine cu ţuica fiartă. După tăiere, femeile pregătesc „pomana porcului”, adică tochitură şi mămăligă pentru toţi cei care au participat la tăiere.
Colindul (24 decembrie). Colindatul pe la case este, cu siguranţă, un obicei străvechi şi precreştin, care, însă, s-a suprapus sărbătorilor creştine. Şi Moş Ajun, personificat în chipul unui moş cumsecade, frate mai mic al lui Moş Crăciun, este tot o divinitate precreştină autohtonă, spre deosebire de Moş Crăciunul actual, vădit de import.
De altfel, toate personajele care apar în colinde, Moş Ajun, Maica Precistă, Ion sant Ion, sînt divinităţi precreştine, care au fost asimilate apoi cu figurile noului cult, Maica Domnului, Ioan Botezatorul ş.a.
În Moldova, colindul este deschis de copii cu „Bolindeţul”, pe 24 decembrie, pînă la apusul soarelui. Noaptea, apoi, flăcăii, conduşi de un personaj mascat, colindă pînă spre dimineaţă. În Muntenia, se împart colindătorilor turte de post, ţinute în zeamă cu mieji de nucă şi mirodenii dulci.
Aceste turte simbolizează „scutecele pruncului Isus”, zise în Moldova şi „pelincile Domnului”. În Ardeal, se împart colăcei, numiţi „pizerei”. Tot o formă de colind este şi steaua, amintind de steaua care i-a călăuzit pe cei trei Magi, cu care se umbla de la Crăciun la Bobotează.
Crăciunul (25 decembrie). Sărbătoarea Naşterii Domnului a fost stabilită de către Biserica creştină drept sărbătoare aparte, la 25 decembrie. Pe această dată, lumea veche serba naşterea zeului Mithra, ca zeu al luminii. Legendele româneşti din Moldova îl identifică pe Crăciun cu proprietarul staulului unde a născut Fecioara Maria.
Alte legende din Muntenia spun că Moş Crăciun s-ar fi opus adăpostirii Fecioarei, însă soţia lui, Crăciuneasa, a dat adăpost Maicii Domnului, fără ştirea lui. Furios, Crăciun i-a tăiat mîinile, dar Maica Domnului i le-a pus la loc, minune datorită căreia Crăciun s-a creştinat. În satele din Moldova şi Ardeal, se fac hore în toate zilele Crăciunului, la care joacă doar cei necăsătoriţi.
Astăzi, ni se pare de neconceput o casă fără brad, însă prezenţa bradului în tradiţia românească este o influenţă apuseană relativ recentă. Bradul simboliza în tradiţia populară „stîlpul lumii”, legătura dintre pămînt şi cer.
Jocurile de anul nou. În noaptea de 31 decembrie, în satele româneşti au loc numeroase jocuri cu măşti.
Capra. Întruchiparea fantastică a unor zeităţi arhaice ale vegetaţiei, jocul cu Capra (Brezaia în Muntenia, Cerbul în Bucovina şi Turca în Ardeal) este un străvechi simbol al fertilităţii. Capul Caprei, cioplit din lemn, este acoperit cu blană, iar coarnele sînt împodobite cu mărgelele şi basmale.
Ursul. La origine joc dacic, simbolizează moartea şi reînvierea naturii. Jocul propriu-zis este condus de un Ursar care îi îndeamnă pe ceilalţi participanţi să danseze în ritmul tobelor.
Jocul Căiuţilor. Un obicei practicat de Anul Nou în Moldova, Muntenia şi Nordul Dobrogei este un dans efectuat de o ceată de feciori – „Căiuţii”, fiecare purtînd măşti. Capul şi gîtul căluţului sînt sculptate în lemn, fiind apoi acoperite cu pînză roşie sau neagră şi cu nenumărate elemente de podoabă: mărgele, oglinzi, beteală, ciucuri din lînă, panglici etc.

(Revista „Avantaje“)

COMENTARII DE LA CITITORI