Sărbătorim Ziua Limbii Române, dar argoul e la loc de cinste…

in Poanta Săptămânii

Un nene cu nume de repetent a ieşit la rampă şi „şi-a făcut nevoile“ pe nişte principii şi pe nişte milioane de oameni, români, plecaţi afară la muncă. Este evident că, într-un fel sau altul, PSD-ul, prin oamenii săi, trebuie să ia măsuri şi să contracareze eficient sloganul gingaş crestat cu barda pe numerele unei maşini venite tocmai din Suedia. La o adică, putem să afirmăm, fără tăgadă, că între cele două acţiuni se poate pune semnul egalităţii, un fel de descurajare reciprocă, dacă e să ne amimtim de nişte bancuri mai vechi.

Cu toate că nu am să fiu de acord cu jignirea reciprocă a celor cîtorva găşti care se perindă la conducerea ţării, nu pot să nu-mi exprim speranţa că poate într-o zi vor trece de la ameninţări voalate la lucruri ceva mai contondente. Poate aşa scăpăm de ei, fie că sînt de dreapta, fie de mijloc sau de stînga. Pînă atunci, însă, trebuie să-i suportăm, dat fiind faptul că au susţinerea „proştilor“ din RO, dar şi a unor forţoşi din afară.

Ca să revin la problema Bădălăului cu Diaspora, aş vrea să-i recomand cartea mea, „Îngerul scăpat din iad“, care doar ce a văzut lumina tiparului, care exprimă, în modul real, clar şi fără nici o înfloritură, drama celui care pleacă prin alte ţări să îşi cîştige o pîine, să îşi facă un drum în viaţă. Îi recomand lui, dar şi celor care încă nu cunosc termenul de dezrădăcinare, să simţiţi, în cele 350 de pagini, viaţa unui tînăr care, la nici 20 de ani, a ales să plece din România, să muncească în Ţara Făgăduinţei, în Israel, pentru un an, ca să revină pe plaiurile natale după mai bine de 10 ani. Acolo, în acele pagini, se desfăşoară o dramă autentică trăită pe viu de către cei care au plecat pentru o viaţă mai bună. Îmi doresc ca toţi politicienii să simtă cu adevărat ce înseamnă să fii printre străini, să trăieşti cu ei, să existe momente în care uiţi figurile pline de iubire ale celor lăsaţi acasă. Oare Bădălău poate să înţeleagă?

Vă mai amintiţi de cele spuse de un fost ministru cu nume de grad militar, maior? Spunea el, în prime time, despre cum vede el viaţa celor care muncesc afară. Îi recomand şi lui să citească şi, poate, dacă mai are un dram de înţelepciune, să iasă pe sticlă şi să prezinte scuze.

Aş vrea ca toţi cei care sînt acum acolo, departe de ţară, să se întoarcă acasă şi să-şi împlinească visul pe care l-au căutat pe tărîmuri străine. Dar nu se poate. Aş vrea ca toţi cei plecaţi să fie cumva despăgubiţi, poate de Divinitate, poate chiar de statul român. Să primească măcar o parte din valoarea sufletului pe care l-au lăsat aici, să fie răsplătiţi măcar pentru suferinţa îndurată atunci cînd, poate disperaţi, au cerut ajutorul care nu a venit niciodată.

Pînă cînd să cunosc pe viu ce înseamnă plecarea departe pentru un trai mai bun, nu am ştiut că acolo, departe, de multe ori cei mai mari duşmani sînt chiar cei care vin cu tine, iar cei mai buni prieteni sînt cei de la care nu te aşteptai. Mulţi sînt românii care spun asta, fie că trăiesc în Europa, fie în altă parte. O dramă cu amplitudine epică, o lacrimă pe obrazul acestei ţări, o palmă peste tot ceea ce înseamnă clasa politică din România, din cauza căreia a fi român în afară nu impune nici un fel de respect, nici un fel de apreciere.

Revin la cei care-şi „fac nevoile“ peste cei care lucrează afară. Citiţi, poate aşa vă mai luminaţi şi voi, cu toate că maneaua nu merge chiar foarte bine cu o carte.

Tano

 

Cei patru asasini au fost trei: Bonnie şi Clyde

COMENTARII DE LA CITITORI