Şarpele cu Ochelari (5)

in PENTRU ÎMPROSPĂTAREA MEMORIEI

Iată încă o experienţă de genul acesta: văzînd el că, în urma negocierilor cu P.D.S.R.-ul, P.R.M. a obţinut un post de prefect în judeţul Constanţa, Asztalos mi-a făcut o curte nebună, însistînd pe faţă, fără ocolişuri, să-i ofer postul acesta ofiţerului său acoperit, pe nume Baltă (care migrase pe la vreo 4 partide). Am refuzat. Atunci, a venit cu o altă variantă, un ofiţer de S.R.I. mascat, tot din zonă, care să intre în P.R.M. A dat şi nişte telefoane pe T.O. (Telefon Operativ), în sensul acesta. Dar am refuzat din nou. Martori îmi sînt toţi membrii Comitetului Director al P.R.M., cărora le relatam ce presiuni sufocante face puşlamaua pentru a pune mîna pe dregătoria respectivă. Ştiam motivul pentru care se bate el pe judeţul Constanţa: acolo se fac cele mai grandioase şi mai bănoase afaceri, în special în Port şi la Vamă, acolo fusese el implicat în contrabanda cu ţigări, cu care îl avea la mînă Gh. Diaconescu! Eram pus în gardă cu fărădelegile lui, încă din mai 1993, m-a vizitat acasă un colonel, pe nume Ilie Suba (care pe atunci era şeful Brigăzii Antitero) şi mi-a spus: „E băgat în nişte afaceri inimaginabile!”. Nu de puţine ori, mă pomeneam că mă sună, cu vocea lui prefăcută, de stăpîn supărat pe slugi: „Vadim, îmi creezi probleme. Ai grijă ce faci, iar ai greşit! Trebuie să vii de urgenţă să discutăm!”. Asta mă înfuria cel mal tare: la numele meu, la mîndria mea, o loază de căruţaş ungur să mă cheme la ordine, fiindcă, nu-i aşa, el are dosare! Isteria cea mai mare l-a lovit atunci cînd am publicat o suită de rapoarte S.R.I. despre afacerile incredibile din Portul Constanţa (vapoare, zahăr, cale ferată etc.) şi despre tîlhăriile generalului Gh. Florică, pe care S.R.I.-ul îl imprimase la telefon cum a luat zeci de mii de dolari mită de la arabi şi cum îi învăţa pe contrabandişti să rupă sigiliul Gărzii Financiare. În ambele cazuri, directorul S.R.I. era informat din timp, cu documente beton-armat, dar el stătea cu fundul pe ele, pentru a-i „dijmui” pe borfaşi, arătîndu-le pisica. Imediat cum am publicat eu seturile de documente, a luat foc, l-au cuprins pandaliile, pe motiv că-i compromit… reţeaua (?!). Atunci m-am supărat eu definitiv pe escrocul ăsta. Mă aflam la sediul lui din Str. Povernei, tot la o cafea. I-am spus : „Domnule, iartă-mă, dar eu nu te înţeleg. şi dacă nu te înţeleg eu, nu te vor înţelege nici Parlamentul, nici lumea. Deci, ai anchetele astea de vreo 2 ani de zile, ştii bine cum se scurge avuţia naţională, şi tu taci din gură? Atunci care e finalitatea muncii voastre? De ce te opreşti la jumătatea drumului? Ne laşi să ne spargem noi capul cu generalul Florică, un infractor notoriu, tu ai de la colonelul S.R.I. Corşatea toate probele ticăloşiilor lui, dar taci mîlc?! Iartă-mă, dar nu e cinstit!”. M-am ridicat şi am plecat. Ultima oară m-am văzut cu odiosul personaj în toamna lui 1995. Tot aşa, mă chemase să mă înspăimînte cu privire la evrei. Adică, de ce publicasem documentele Ministerului de Externe cu privire la pretenţiile acestora. „Ai scris un articol devastator, uneori mă întreb dacă nu eşti manevrat de fundamentalismul arab!”. Noroc că tirada lui aberantă a fost întreruptă de un general-medic, care venise să-i consulte un picior bolnav. Şi atunci l-am văzut pe Şarpele cu Ochelari cum nu l-au văzut nici Emil Constantinescu, nici Nicolae Manolescu, nici alţi lideri politici chemaţi de el la raport: în chiloţi! Timp de jumătate de oră, directorul S.R.I. a redevenit căruţaşul maghiar de odinioară, stînd cuminte pe capra unei dormeze, cu membrele lui strîmbe şi albinoase, cu pantalonii în vine. Am privit, jenat, în altă parte. Ia te uită cine ţine sub teroare un popor întreg! Ia te uită cine a trecut în inspecţie plutonul de execuţie a lui Ceauşescu! Virgil redevenise copil. Un copil debil şi umil. Înainte de a pleca, mi-a aruncat aşa, peste umăr, la capul scărilor: „Sînt foarte îngrijorat de viitorul tău, Vadim!”. I-am răspuns rîzînd: „Lasă, Virgile, fii mai bine îngrijorat de viitorul tău!”. Dar, viitorul lui e asigurat. E bogătaş. A scos bani sau valori din orice. El mă acuză că mînuiesc dosare? Păi dosarele mele şi ale lui Eugen Barbu cine mi le-a dat, în vara lui 1992? Am greşit, nu mi le-a dat – mi le-a vîndut! Cum cine? El, Asztalos! Într-o bună zi, văzînd eu că şi-a făcut pomana cu Aristide Buhoiu şi cu alţii, i-am spus: „Virgilică, dă-ne şi nouă dosarele, să vedem cine ne turna, cum ne urmărea Securitatea, sîntem curioşi”. Şi ni le-a dat. Dar cum? În maniera lui, de troc ordinar: „Ştii că mie îmi place, mai nou, pictura. Uite aici o listă de pictori la modă, poate găseşti ceva”. Aşa că l-am dus la amicul meu Nicolae Drăguşin. Şi a ales 5 tablouri. I le-am plătit omului, pe loc, cu 100.000 de lei, sumă mare pe atunci. Afară, la maşină, amatorul de uleiuri mi-a dat plasa cu dosarele. Aşa e, Virgile? Aşa e, şi pictorul, şi un vecin de-al lui te-au văzut la atelier. Eu, pe atunci, nu eram parlamentar. Ca patron de publicaţii, pot cumpăra orice document. Dar tu, ca şef suprem al unui Serviciu Secret, te poţi preta la asemenea tranzacţii? Şi mai poţi minţi Parlamentul (pentru a cîta oară?) că nu ţi-ai extras propriul dosar din Arhiva S.R.I., unde tu nu umbli nici picat cu ceară, ci ai utilizat o copie, care zbura aşa, hai-hui, prin văzduhul Patriei, pe la Piaţa Moghioroş, viitoare Asztalos?! De unde am eu dosarele mele şi-ale lui Eugen Barbu – din care reiese, pagină cu pagină, că am fost hărtuiţi de instituţia unde ai lucrat 35 de ani – decît de la tine? Numai ilegalităţile astea dacă ar fi – şi Comisia Parlamentară e OBLIGATĂ PRIN LEGE să-l destituie. A minţit Parlamentul, încălcînd articolul 292 Cod Penal? L-a minţit! A fost informator, şef de reţea, căpitan de Securitate şi activist de partid? A fost! Se amestecă zi şi noapte în politică? Se amestecă! E vulnerabil prin prezenţa celor doi copii în S.U.A.? E vulnerabil! A făcut fals în acte publice, pentru a obţine vila din Str. Herăstrău nr. 33? A făcut! Etc., etc. Dar, să fac nod la aţă aici. Aş mai putea să scriu de 10 ori pe atît şi, la nevoie, chiar că o fac. Mie nu-mi e frică de nimeni, decît de bunul Dumnezeu. Pentru mine, acest Asztalos nu este un om, ci un şarpe. Iar Şarpele, cînd îl doare capul, iese la drumul mare. E singurul animal care nu poate fi îmblînzit. Pentru că el n-are sînge, are un lichid asemănător cu otrava. Şi e odios nu pentru că muşcă, ci pentru că se ascunde ca să muşte – după aforismul lui Nicolae lorga. A vrut Asztalos să distrugă o revistă naţională, ca „România Mare”, să mă rupă pe mine de partidul pe care l-am creat, să bălăcărească memoria genialului Eugen Barbu şi a glorioasei tribune de luptă „Săptămîna”?! N-a izbutit. Desigur, el o să se mai zbată mult şi bine. Dar nu prea mai are dinţi. Mişcarea Naţională e o stîncă prea tare pentru el şi s-ar putea să-l strivească. Totuşi, un lucru nu-mi iese din cap: Virgile, de ce chinuiai, mă, căţeluşa aia de rasă, dobermann, pe care ai ţinut-o 3 ore în portbagajul limuzinei tale, în beznă şi zăpuşeală, ca un snob care vrea să intre şi el în lumea bună, dar, de fapt, urăşte animalele?!

Sfîrşit

CORNELIU VADIM TUDOR

(Text reprodus din „România Mare“, 290, din 24 ianuarie 1996)

COMENTARII DE LA CITITORI