Scene groteşti, din filmele cu Benny Hill

in Lecturi la lumina ceaiului

CÎINELE ROTTWEILER AL HINGHERULUI

SORIN OPRESCU PĂZEA UN SEIF ÎN CARE

SE AFLAU 15.000.000 DE EURO!

 

Încep să iasă la lumină culisele acelei „nopţi furtunoase“, în care a fost arestat Sorin Oprescu. Ar fi fost de mirare să nu se fi găsit nici un ban în vila lui. Nici măcar de pîine? Dar, s-a găsit. Şi încă o sumă colosală. Surse din Serviciile Secrete m-au informat că procurorii primiseră un pont, de la unul dintre denunţători: şi anume, existenţa unui seif, îngropat sub coteţul cîinelui Rottweiler, de la Vila din Ciolpani. În seif se aflau nu mai puţin de 15.000.000 de euro. Nu-i aşa că vi se taie respiraţia? Carevasăzică, bestia care a omorît, cu sînge rece, 50.000 de cîini, a apelat la un… cîine, care să-i ascundă şi să-i apere o parte din avere. Şi acum, începe delirul: procurorii au confiscat banii, dar au tăcut mîlc şi i-au predat şefei lor, Kövesi. Încă o dată, se adeveresc informaţiile mele, conform cărora arestările astea au ca scop recoltarea de bani de la marii corupţi.

Nu deţin informaţii, dar pot bănui că doamna colonel care conduce, din umbră, DNA nu e deloc străină de „palmarea“ fabuloasei sume. Aşa merge treaba? Îi băgăm la răcoare pe mafioţi ca să le furăm averile? Păstrînd proporţiile, aşa s-a întîmplat şi cu suma de 1.700.000 de euro, din Dosarul Valiza. De ce a amuţit, brusc, Gigi Becali? Eu înclin să cred că a fost înspăimîntat cu alte Dosare, i s-a propus un tîrg. Baschetbalista din Mediaş habar n-are ce fel de oraş fanariot e Bucureşti. Totul se află. Fiindcă lumea e slobodă la gură, scormonitoare, avidă de informaţii. Reamintesc că medicul primar (şpăgar) are damblaua îngropării banilor în pămînt. La fel a făcut şi la vila sa din Grecia, de lîngă Salonic – după cum îi mărturisea prietenului Cristel Niţă, la un pahar.

Şi acum, ceva la fel de palpitant: aceleaşi Servicii Secrete mi-au spus că Sorin Oprescu are peste 250.000.000 de euro la Sucursala din Viena a Raiffeisen Bank. Bani depuşi în casete de siguranţă. Cea mai mare parte a scos-o din ţară personal, cu maşina, el avînd paşaport diplomatic. Vor fi confiscaţi şi banii ăia? Concluzia? Toţi sînt nişte bandiţi.

CORNELIU VADIM TUDOR

8 septembrie 2015

COMENTARII DE LA CITITORI