SCRISOARE DE LA MAMA

in Cioburi de gînduri

Despre poeta Mariana Adăscăliţei am mai scris cîndva. Iată, în urmă cu două zile, îmi făceam bagajul să mă întorc la casa de la ţară şi, în timp ce îmi strîngeam cîteva lucruri, am adăugat şi cartea „Galeria de nostalgii“, a acestui frumos şi discret spirit ce culege poezia nu doar din cîmpiile clipei prezente, ci şi din cele ale clipelor care au fost şi s-au mutat în mituri, odată cu o parte din lumina sfîntă în care ne bucuram de părinţii, de fraţii şi prietenii noştri, pe care, parcă, încă îi mai descoperim în pragul casei în care am văzut pentru prima oară lumina zilei şi am auzit cele dintîi cuvinte ale celui mai minunat grai din lume. Înainte de a o aşeza printre lucrurile mele, mi-am aruncat ochii pe poezia „Scrisoare de la mama“. Mi-am spus că o voi reciti acasă în linişte şi o voi prezenta la rubrica mea CIOBURI DE GÎNDURI, evocînd personalitatea frumoasă a acestei poete delicate şi pline de iubire şi respect faţă de toate valorile neamului nostru. Mariana Adăscăliţei are poezii de o mare frumuseţe, cu imagini poetice atît de frumos conturate, încît uneori ai senzaţia că pe cărările pe care te poartă, la prima cotitură, te vei întîlni cu un bătrîn sau cu o bătrînă din satul ei natal, sau cu icoana pură a unui copil care zburdă desculţ prin roua dimineţii. Mariana Adăscăliţei are forţa de a te muta, cu gingăşie, din clipa ta în orizonturile altor clipe ce au devenit istorie şi lecţie de viaţă. I-am apreciat întotdeauna talentul şi capacitatea de a reînvia trecutul prin forţa emoţiei şi a trăirilor sale, pentru a ne bucura şi noi, alături de ea, de o lume care, pînă mai ieri, încă mai semăna cu lumea frumoasă din poveştile lui bădiţa Ion Creangă. Mi-a plăcut mult poezia „Scrisoare de la mama“, pentru că în ea distinsa poeta ne conduce către casa părintească, nu în casa clipei de faţă, ci în cea a luminii trecute, dar din care se simte aroma sfîntă a nucilor neculese din colbul drumului, parfumul florilor, freamătul pădurilor şi grija nestinsă a mamei pentru gospodăria ei, neuitînd să ne amintească micile detalii ale existenţei noastre, dar şi dorul de lumina întregii sale lumi, redusă la dimensiunea satului pe care l-a iubit aşa cum îl iubeşti doar pe Dumnezeu şi pe copiii tăi. Ea întreabă de vecini, de copii, de cine s-a mai predat în faţa morţii, de cine a mai venit acasă de sărbători şi, cît de frumos, dacă a mai fost schimbată găleata la fîntînă… Şi pentru ca nu cumva să aducem vreo atingere acestui minunat Univers rustic, îmi cer îngăduinţa să vă prezint…
SCRISOARE DE LA MAMA
Îmi scrie mama rînduri, printre stele,
Pe cerul nopţii -‘nalt, strălucitor,
Mă-ntreabă, cum e-n sat, de cînd e ea plecată
Şi toamnele de vin la timpul lor.

Şi cît de trişti au înflorit bujorii…
– Ce fac vecinii? – Au crescut nepoţii?
…De-aici le mîngîi noaptea obrăjorii,
Şi cin’ s-a mai predat în faţa morţii.

– Pădurile, mai freamătă de păsări?…
Mai cresc bureţi de rouă… – Mai sînt flori?
Copiii din vecini mai sînt pe-acasă…
Şi, cine-a mai venit de sărbători?…

– Aţi mai schimbat găleata la fîntînă?
Cînd o scoteam, se tot lovea de pietre,
Crăpase, şi din margini curgea apă,
Mai merg la şezători… băieţi şi fete?

– Pe iarnă, v-aţi făcut ciorapi de lînă?…
Bătrîne-s poate oile acum,
Şi nucul de la poartă mai rodeşte?
…Să strîngeţi mamă… nucile din drum.

– Mai poate tata să-ngrijească via?
…Îs multe treburi toamna de făcut!
Miroase pînă-aici a must şi struguri,
Ce mult aş vrea să vin, să vă ajut….

De dor mi-i dor, aşa să ştiţi şi voi,
Vă scriu pe stele-n fiecare noapte,
O scurtă despărţire e-ntre noi…
Dar, fi-vom mai aproape după moarte!

Mariana Adăscăliţei

Dincolo de toate acestea, ne rămîne doar lacrima în flăcări a amintirilor frumoase dintr-un univers în care, spre bucuria noastră, ne regăsim cu toţii. Felicitări, distinsă poetă, şi… toată preţuirea noastră.

Ilarion Boca

COMENTARII DE LA CITITORI