Scrisoare Deschisă

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

Salvaţi cîinii fără stăpîn!

 

În aceste zile de sfîrşit de an m-am hotărît să preiau, personal, problema cîinilor comunitari din Capitală şi din ţară. Această acţiune de anvergură se va derula sub egida Fundaţiei „România Mare“ şi va purta denumirea „Salvaţi cîinii fără stăpîn!“. Ea are un triplu scop:

1) Ocrotirea acestor făpturi admirabile, care sînt cei mai buni prieteni ai omului şi au contribuit, în mod decisiv, la socializarea speciei umane de-a lungul timpului;

2) Evitarea scenelor nedorite, în care haitele de cîini, sălbăticiţi de foame, îi atacă pe trecători;

3) Protejarea imaginii externe a ţării noastre, care a avut mult de suferit ca urmare a masacrării barbare a cîinilor comunitari.

Este neîndoielnic că o societate care nu e în stare să rezolve problema animalelor fără stăpîn nu e capabilă să rezolve nici problemele, cu mult mai complexe, ale oamenilor. Pentru impasul în care s-a ajuns nu vietăţile necuvîntătoare sînt de vină – ci noi, oamenii, prin egoismul şi indolenţa noastră. La toate acestea au contribuit şi unele asociaţii şi fundaţii, care nu numai că n-au făcut nimic pentru ajutorarea cîinilor, dar au deturnat fondurile internaţionale şi şi-au compromis total credibilitatea, atît în ţară, cît şi peste hotare.

În mod concret, am intervenit pe lîngă factorii responsabili din Capitală să nu-i ucidă pe cei cca 400 de cîini depuşi în cele două baze ale ecarisajului, de pe Str. Theodor Pallady şi din comuna Chiajna, pe care îi va prelua Fundaţia noastră. În acest scop, vom amenaja două stabilimente lîngă Bucureşti, cu dotările şi personalul care sînt necesare hrănirii şi îngrijirii patrupedelor, din punct de vedere igienic şi medical. Nu va mai fi euthanasiat nici un cîine, indiferent cît de bătrîn şi de bolnav ar fi. Am să mă ocup, nemijlocit, de buna desfăşurare a acestui program, ajutat de primarul comunei Mogoşoaia, dr. Dan Claudiu Tănăsescu, şi de doamnele din conducerea Fundaţiei mele: Mitzura Arghezi, Mihaela Ionescu, Ana Mureşan, Stana Buzatu, Ana şi Marcelina Pătraşcu, Alexandra Şeptilici. Nutresc speranţa că, în maximum 1 an, pe străzile Capitalei nu vor mai fi cîini fără stăpîn. Acest program va fi extins, cu timpul, la nivelul întregii ţări, idee în care i-am rugat pe acei membri PRM care sînt preşedinţi sau vicepreşedinţi de Consilii Judeţene să aplice soluţiile respective, pe cît de simple, pe atît de eficiente. Altminteri, ne degradăm ca ţară şi ca popor şi oferim un spectacol de o mare cruzime copiilor noştri, dar şi comunităţii internaţionale. Nicăieri, în Europa – în afară de România – nu se mai văd pe străzi şi pe şosele cadavre de cîini, striviţi de maşini. Această situaţie inacceptabilă trebuie să ia sfîrşit. Acele persoane fizice şi juridice, din ţară şi din străinătate, care vor să contribuie cu fonduri la funcţionarea programului nostru pot apela la Contul RO 69 RNCB 5010 0000 4194 0001, deschis la Banca Comercială Română – Sucursala Sector 1. Cei care doresc să afle mai multe amănunte se pot adresa la telefonul 314.07.66 – evident, rugăm să nu fim apelaţi decît în chestiuni utile, de principiu sau de logistică, nu pentru deplasări pe teren, fiindcă nu ne ocupăm cu aşa ceva.

Ştiu că m-am angajat la o treabă dificilă, în care voi avea de luptat nu cu bietele animale – care nu fac nici un rău şi sînt supuse – ci cu mentalitatea şi cu răutatea unor oameni. Dar cineva trebuie să o facă şi pe-asta, în conformitate cu iubirea, cu bunătatea şi mila infinită care se degajă din învăţăturile lui Isus Christos. Ce Dumnezeu, sîntem la începutul Mileniului III creştin, nu mai putem trăi ca în Evul Mediu! Forţe ale răului mă împiedică să-mi salvez ţara – atunci măcar acestor îngeri neprihăniţi, pe care îi iubesc atît de mult, să le întind o mînă de ajutor. Am voie?

6 decembrie 2004, de Moş Nicolae

(„Tricolorul“ nr. 217, din 7 decembrie 2004,

şi „România Mare“ nr. 752,

din 10 decembrie 2004)

COMENTARII DE LA CITITORI