Scrisoarea săptămînii

in Polemici, controverse

Stimată domnişoară redactor-şef
Lidia Vadim Tudor,
Dumnezeu mi-a dat atît de mult noroc, încît să pot depăşi bariera din aur, greu accesibilă oricăruia dintre noi cînd încercăm s-o trecem, pentru a deveni octogenari. V-am spus toate astea ca să vă arăt că este valabil proverbul: „Nihil sine Deo!“, iar dvs. vă încadraţi perfect, deoarece nobila muncă pe care o desfăşuraţi este total în folosul celor cărora vă adresaţi şi de aceea îl aveţi ca sprijin pe Dumnezeu şi cred eu pe „TRIBUN“, care v-a lăsat o moştenire foarte grea, aceea de a continua ceea ce dînsul a început. Sînt încîntat şi vă felicit din toată inima că nu v-a fost indiferentă poziţia revistei „România Mare“ şi v-aţi angajat într-o muncă de Sisif, tocmai pentru a nu lăsa să piară cea mai bună revistă a ţării. Cineva scria într-un articol că iubitul dvs. tată v-a crescut şi educat ca pe o prinţesă. Eu cred, după ce am văzut cum v-aţi angrenat în muncă şi ce rezultate aţi obţinut, că Tribunul v-a crescut şi educat într-un spirit spartan, net superior celui înainte amintit. Nu ştiu de ce, dar prinţesele nu-mi plac şi nici educaţia lor.
În afară de aceasta, vă spun că îi semănaţi Tribunului, căci dînsul a fost omul care, datorită educaţiei primite de la părinţi în copilărie, a ştiut să pună umărul la greu cu toată fiinţa-i olimpiană.
Nu ştiu dacă puteţi să realizaţi cîtă lumină transmiteţi cititorilor revistei „România Mare“. Aş dori să ajung, şi cred în acest lucru, să văd că această revistă plină de înţelepciune este citită de tot tineretul ţării; căci numai de acolo vor putea lua direcţia de deplasare în viitor, una corectă. Doresc şi cred că acest lucru îl voi gusta cu plăcere, deoarece sînt convins că se va petrece repede, fiindcă de această revistă se ocupă, cu trup şi suflet, nişte fiinţe curate, iubitoare de popor şi ţară. Cu toate acestea, simt că aceste fiinţe sînt hăituite ca nişte căprioare ocrotite de Dumnezeu în fel şi chip, de oameni fără suflet, fără Dumnezeu.
Vă sărut mîinile cu condescendentă şi vă doresc sănătate şi noi succese!

Căprioara şi vînătorul

Măreaţă făptură-i căprioara
Cu ochii calzi şi lacrimi pure
Mărgăritare-n vocea ei uşoară
Ce-nmoaie inimi, oricît ar fi de dure

O-ntreb: de unde toate astea
Ce nu le are nici-un zeu?
Ea îmi răspunde-n modul cel mai simplu:
M-a înzestrat cu ele Dumnezeu

Dar omul rău cu voia lui le frînge
Nu vrea să ştie că face un păcat
Cînd îmi amestec lacrima cu sînge
Pe Dumnezeu cumplit l-a mîniat

Degeaba merge-apoi pe la icoane
Şi bate cruci în chip nemăsurat
Copilul meu e osîndit la foame
De moartea mea, nici el nu a scăpat

Şi-atunci, te-ntrebi de ce vrea oare
Măritul Dumnezeu ca tu să pătimeşti:
Ai duhul prins între capcane
Ai omorît! Şi trebuie să plăteşti!

EMILIAN ŞANDRU,
ofiţer superior paraşutist

COMENTARII DE LA CITITORI