Se deschise sezonu’ la Olteni, sondaje, cacofonii, demisii…

in Polemici, controverse

Coincidenţa naibii, concomitent s-a anunţat şi trimiterea în judecată a lui Ioan Oltean, zis Miss Bistriţa, şi reţinerea, pentru om vedea cîte zile, a lui Bogdan Olteanu, zis Milion. N-ar fi exclus ca, în cazul nepoţelului nomenclaturist, investigaţiile organelor de resort să facă din milion-milioane, ori, dimpotrivă, să reducă acuzaţia la „doar“ 600.000, cît apare în dosarul lui Ioan Gură Bogată. Păi, nu ţineţi minte cîtamai decibelii ţîşneau de sub mustaţa ăstuia, cînd era să tămîieze vreun sus-pus, la care avea el interes? Iar alde Cheliuţă ce de muşchiuleţi îşi încorda, cînd anunţa ritos „Îl voi repune, eu, personal, pe Blaga, la conducerea Ministerului de Interne!“? Ca să vezi, neamule, unde se afla Greuceanul capabil să readucă pe cerul lui Roşu Împărat soarele furat de-o zdreanţă de zmeu!
Să n-am parte de-oale sparte dacă nu-mi pare rău de amîndoi. Nu de alta, dar sînt convins că, precum în cazul lui Nero, odată cu ei se pierd doi artişti geniali; Ghizelică ăl mic şi important precis ar fi luat Oscarul în rolul marelui maestru al combinaţiilor secrete, Ostap Bender, în timp ce Ioan Oltean… Nici că s-ar putea găsi un interpret mai bun decît el pentru rolul frizerului Nae Girimea, din D’ale Carnavalului! Cu Crinuţa pe post de Miţa Baston, parol, ar fi rupt sala-n două! Întocmai cum s-a rupt, la adio tu, fostul PD, PL, PDL, nici nu mai ştiu care, că
m-au zăpăcit cu iniţialele lor.
După cum era previzibil, ambii Olteni ţipă că nici usturoi n-au mîncat, nici gura nu le pute. De ce era previzibil? Pen’că exact asta e diferenţa dintre un politician (admiţînd că vreunul dintre ei era politician) şi un diplomat; politicianul strigă, diplomatul tace. Rămîne să vedem dacă nerecunoaşterea vinovăţiei va atîrna greu în cîntarul Instanţei, aşa cum se susţine în teorie. Practic, însă, tare mi-e că, în curînd, îi vom vedea pe amîndoi făcînd footing, adică alergare uşoară, de menţinere, pe plaja de la Mamaia. Păi, ce, numai Lenuţa Udrea să facă footing, sub ochii camerelor-TV, aflate, întîmplător, taman atunci, la faţa locului?
Se aude că septembrie va mai trimite şi alţi olteni după poarta aceea metalică, dincolo de care se confiscă sutiene şi mişună şobolani. Ceea ce demonstrează că, respectînd directivele europene, facem tot posibilul să apropiem condiţiile detenţiei de cele ale libertăţii. De fapt, invers. Căci, iată, şobolanii au început să facă şi ei footing, nu doar la Tîrgşor sau Jilava, ci şi în plin Bucureşti.
Ce mai avem noi aici? Avem una din cele mai recente concluzii ale sociologilor, această specie pe cale de înmulţire mai rapidă decît farmaciile, băncile ori atelierele „Optica“ (la mine în cartier, pe o rază de nici 500 de metri, am numărat 11 farmacii, 8 bănci, 9 unităţi furnizoare de ochelari – semn sigur că românul nu mai vede cu ochi buni situaţia), şi care, după modelul marochinerilor, confecţionează nu poşete, ci sondaje cu pielea(nu) clientului. Întrucît, vorba strămoşilor, prietenul la nevoie te cunoaş… pardon, se cunoaşte, cum dă cîte un potentat de belele, cum, coincidenţa naibii!, intră în acţiune sociologia! Prin ce metodă? Nimic mai simplu: scoţînd din pălărie sondajul care-l prezintă pe împricinat ca avînd medalii de bronz, argint, poate chiar de aur, în preferinţele boborului. Veţi crede, probabil, că, odată demarate cercetările, asta nu mai ajută la nimic. Că e o frecţie cu zeamă de Washington la genunchiul lui Ponta… Sau al lui Tăriceanu… Fiindcă şi baschetbalistul şi motociclistul, coincidenţa naibii!, au avut probleme în zona respectivă, singur Crin Antonescu pătimind, deocamdată, în zona cotului… Apropo: n-aţi văzut că, de cum a apărut dandanaua cu apartamentul cumpărat de fostul repetent la preţ de cantină (susţine fosta madam Măgureanu), brusc şi dintr-odată, 74 la sută dintre liberali îl vor din nou preşedinte?! Drept care aşteptăm sondajul potrivit căruia tandemul Gorghiu-Blaga e preferat de 75 la sută dintre aceeaşi. Vorba lui Gigi Becali, „Ambiţia mea, he-he-he, a fost să am cu o oaie mai mult decît vecinul!“
Aşadar, nu rămîneţi indiferenţi vizavi de sondajele sociologilor. Întrucît mulţi vede-puţini cunoaşte, sondajul dă bine şi la opinia publică, deci la bobor, dar poate avea ecou şi la procurori, de ce nu şi la Instanţe? Căci, vorba Mirabelei, Roata morii se-nvîrteşte, ţac-ţac-ţac, şi nu se ştie cum revine preopinentul pe cai albi. Păi, nu vedeţi? După 3 la sută în (unele) sondaje anterioare, după ce 7,4 milioane de votanţi n-au vrut să mai audă de el, Trăienică fără Frică se visează acum nici el nu mai ştie ce: ba preşedinte al Moldovei, ba secretar general NATO, ba prim-ministru al României, ba şef al Comisiei de Control SRI, ba toate deodată! Deformaţie profesională şi nu numai; cu un ochi la slănină, cu altul la făină şi cel mai atent la „mălai“, a fost încă din vremea în care ne povestea cum nu se avea prea bine cu catalogul, dar întreţinea relaţii cordiale cu blugii, cafeaua, kentanele, etc.
Totuşi, să nu divagăm prea mult, că pierdem şirul… Ei, bine, după studii aprofundate, care au durat cîteva ore, mai exact pînă a venit chelnerul cu nota de plată, sociologii au constatat că un idiot bogat va fi considerat întotdeauna de contemporani drept un om bogat, pe lîngă portofelul căruia e rentabil să te guduri. În vreme ce un idiot la fel de idiot ca acela bogat, deci cu IQ la fel de pricăjit, cu gîndire şi vorbire la fel de tembele, dar sărac lipit pămîntului, va fi etichetat drept un simplu idiot.
Că tot vorbeam despre sondaje de opinie făcute între două damigene şi două vizite la manichiuristă: a rămas de pomină o investigaţie, clocită prin 1964, de celebrul, pe atunci, Paul Popescu-Neveanu (Popescu de la taică-său, Neveanu de la Neva, căci, ca tot românul kagebist, îşi făcuse studiile la Leningrad). Dornic să atragă mai mulţi spectatori, directorul Teatrului de Estradă îi solicitase ăstuia o sondare a preferinţelor publicului. După puţin timp şi mulţi bani, căci time is money în toată lumea, Popescu-Neveanu a decretat: „Scurtaţi cu un centimetru chiloţeii dansatoarelor! Să vedeţi atunci abundenţă de public!“. După care, cu biştarii ad labbam, le-a destăinuit ciracilor, la un pahar de vorbă: „Măi, copii, puteam să le spun să taie dintr-odată 5 centimetri, dar am păstrat o rezervă şi pentru viitorul apropiat“. Eee, cam asta ar fi cu sondajele.
Ca nu cumva să creadă cititorul că am dat în boala parlamentarilor, trecînd şi eu pe dezacorduri, cacofonii şi alte cele, mă întorc la formula mulţi vede-puţini cunoaşte, utilizată mai sus. Pînă nu de mult, mă crispam în momentul în care Gelu Vişan scotea pe tarabă sintagma are decît. Mi se făcea pielea de găină, vorba Andrei, şi cînd îl auzeam pe Liviu Dragnea spunînd că nu se merită (în ultimul timp, a început să se autocorecteze, probabil l-o fi tras cineva de mînecă). După o vreme, însă, mă tăbăcisem, nemaicrescîndu-mi pulsul cînd doamna Rovana Plumb scotea pe gaura gurii munca care. Îmi ziceam să nu te poţi pune în calea şuvoiului, chiar mă-ntrebam la ce-o mai trebui Bacalaureatul?! Dar la aniversarea celor 100 de ani ai amuzantului vîntură-lume Neagu Djuvara, cînd Gabriel Liiceanu, scriitorul, filosoful, eseisitul, editorul, omul de afaceri – nici el nu mai ştie ce este – afirma că Nu s-a născut încă o clasă politică care să slujească ţara, m-am lămurit că ţînţarul Caka e mai periculos decît ţînţarul Zika! Măi, nea Caisă, de la alde matale aveam pretenţii!… Dar, dacă d-ăştia-mi eşti, şi dacă tot declarai într-un interviu că o mare dilemă te chinuie dimineaţa, în baie, cînd nu te decizi cu ce cremă anume să-ţi masezi trupuleţul, de ce nu-ţi procuri o cremă anti-cacofonică? Ia legătura cu Hexi-Pharma, că precis au şi aşa ceva pe stoc! Dacă nu, o inventează cît ai zice „Apel către lichele“. Că industria medicamentelor e mai profitabilă chiar şi decît cea a echipamentelor contrafăcute! Nemaivorbind despre cea a sondajelor de opinie…
După cum avertizam acum cîteva săptămîni, cu J.O.iana noastră n-a fost deloc a bună la Rio, unde ne-am făcut de rîsul curcilor. Locul 50 în clasamentul general al Olimpiadei Braziliene, deci „la fotografie“ cu Insula Pago-Pago, îndurerează. Credeam, speram, că măcar în sport mai pîlpîim, mai aburim niţel oglinda. Aşş, mortua est! Făclie de veghe pe umezi morminte… Cu ceva mai mult bun simţ decît atîţia alţii, Alin Petrache, nimeritul din fruntea COSR, anunţă că-şi va da demisia. Ceea ce, de se va-ntîmpla, n-ar rezolva decît o mică parte a tragediei. O altă mică parte, ar fi şi demisiile Elisabetei Lipă, ministrul Sportului, dar mai ales a lui Ioan Dobrescu, cel care, de mulţi ani fiind la COSR, poartă principala vină. De asemenea, să nu uităm de madam Bâţâială, Vâjâială, îmi scapă acum numele, cu Agenţia ei Anti-doping, funcţionînd pe bază de analize efectuate în străinătate.
Problema-problemelor o reprezintă, însă, banii alocaţi pentru sport, din ce în ce mai puţini. Or, ţinînd cont de buzunarele tot mai goale ale bugetului nostru, rezultă speranţe slabe, spre deloc!
Cît despre fotbal, putem pune grîul la fiert! După apropiatele preliminarii ale mondialelor mai rămîne să găsim scorţişoară şi bomboane fondante. Nu-i neapărat vina nimeritului Burleanu & Company, el preluînd ceea ce au lăsat în urmă Mircea Sandu & Company. Firavele zbateri ale actualei conduceri FRF – vezi obligatoriul jucător de sub 21 de ani, ori selecţiile în eprubetă făcute de Vlădoiu & Belodedici în satele în care s-au născut ei – sînt alte „echipamente contrafăcute“. Leacul pe termen lung nu l-ar putea reprezenta decît o temeinică educare fizică în grădiniţe-şcoli-universităţi, resuscitarea cluburilor sportive şcolare, obligarea cluburilor de primă Ligă să aibă echipe pe tot eşalonul performanţei (copii, juniori mici, juniori mari, tineret), crearea cadrului legal prin care Primăriile să susţină (măcar) infrastructura sportivă din localitate. Dar cum şi aici ne lovim de buzunare din ce în ce mai goale, başca indiferenţă & incompetenţă, vorba altui parlamentar ilustru, devine inutil să vorbim de pomană.

SORIN SATMARI

COMENTARII DE LA CITITORI