Se sparge Nucleul Mafiei Năstase – Ilici – Israel? (2)

in Război corupției

Iată aici lista proprietăţilor aflate în vizor (listă dispărută din arhiva ZiuaNews, unde a fost publicată iniţial)

Ziua News a prezentat toate bunurile care aparţin Casei Regale a României pentru care au fost începute, la nivelul anului 2006, procedurile de restituire, fie administrative, fie judiciare, cesionate, printr-un simplu contract, numărul 299, din 1 noiembrie 2006, companiei Reciplia şi lui Truică.

Teren – 8.000 de metri pătraţi, lîngă „Mina Minovici”, în Bucureşti;

52 de hectare de teren în Bucureşti, Strada Jandarmieriei;

Teren – 2.000 de metri pătraţi, în Năvodari;

Ferma Regală „Băneasa“, plus 28,63 hectare;

Imobil în Bucureşti, Strada Ion Ionescu de la Brad;

Staţia de montă de la Băneasa, plus 25 de hectare aferente, vecin cu Hipodromul „Băneasa“;

Teren de 2,66 hectare la Năvodari;

Moşia Regală Copăceni – 118,10 hectare – Comuna 1 Decembrie 1918;

Moşia Cocargeaua – Ialomiţa – 7.454 de hectare;

Balta Ezeru Mostiştea – comuna Mînăstirea – 1.062 hectare;

Balta Boian Sticleanu şi pădurea Vărăştii de Baltă – 2.436 de hectare, plus 3.500 hectare apă, 170 hectare trestie;

Moşia Zorleni (Vaslui) – 1.577 hectare;

Teren de 3.165 hectare, comuna Mînăstirea, Călăraşi;

Teren de 2.002 hectare, Chinciu Spanţov, Călăraşi;

Via Regală „Cotnari“, inclusiv Castelul, 13 hectare;

Via şi pepiniera „Murfatlar“, 72 de hectare din comuna Murfatlar, Constanţa;

Teren de 30 de hectare – pădurea Snagov;

Teren de 67 de hectare plus imobilul din Scroviştea;

Teren forestier de 596,20 de hectare în Mînăstirea, Călăraşi.

Palatul Elisabeta, sediul PDL şi intrarea de la Cotroceni, vîndute de Paul

Lista cu imobilele date lui Truică şi companiei Reciplia SRL este una de-a dreptul spectaculoasă:

Imobilul din Eroii Sanitari numărul 18, intrarea în Palatul Cotroceni;

Podgoria „Tohani”, Valea Călugărească;

Imobilul Bibliotecii Universitare, Piaţa Revoluţiei;

Imobilul Ambasadei Iranului, Lascăr Catargiu nr. 39;

Imobilul de pe Strada Latină nr 10;

Palatul Elisabeta – Parcul Herăstrău;

Grajdul de cai de curse, Hipodromul Băneasa;

Imobil, fostul sediu al Fundaţiei „Ferdinand”, Iaşi;

Sediul ING Bank, Bulevardul Kiseleff nr. 13;

Imobil Aleea Modrogan numărul 1, sediul PDL;

Imobil Aleea Alexandru numărul 18, sediul MAE;

Teren de 448 metri pătraţi, plus imobil, Strada Gogol, Sector 1;

Teren, plus imobil, 506 mp, Strada Mircea Eliade nr. 12;

Moşiile de la Balcic, vîndute printr-un act adiţional

În 4 aprilie 2007, la contractul iniţial semnat între Reciplia, prin Remus Truică şi prinţul Paul, a fost semnat un act adiţional, care prevedea cesionarea drepturilor asupra unor bunuri din Bulgaria, ale Casei Regale. Iată lista:

Palatul Regal „Balcic“;

Vila „Malvi Dalga“;

Casa Suitelor;

Pavilioanele ce înconjoară Palatul Regal;

Biserica, templul şi capela „Stella Maris“;

24 de hectare, plus 4.800 de metri pătraţi, teren aferent Palatului Regal;

O cotă de 65% din 185 de hectare aparţinînd Domeniului Regal;

Prin cel de-al doilea act adiţional, încheiat în 4 octombrie 2007, Paul a cesionat către Reciplia, reprezentată de Truică, încă o serie de moşii şi terenuri, dar şi clădirea SRI de astăzi, cu menţiunea că Paul a precizat că pe aceasta doreşte să o păstreze, plătind 50% din valoarea acesteia către Reciplia. Iată lista:

Vila Lupescu, actualul imobil SRI, imobil, plus teren;

Teren de 536, 90 hectare la Banloc;

Moşia Regală Broşteni, plus 39.885 hectare;

Un teren de 20,50 hectare;

Castelul Medieşu Aurit, Satu Mare;

Castelul de vînătoare Poiana Itcanilor, compus din 40 de camere, plus 50 hectare teren din comuna Valea Putnei;

Castelul de vînătoare Lăpuşna, plus 4 hectare de teren în Mureş;

Moşia Regală Tersig, plus 709 hectare teren forestier în Caraş-Severin;

Pădurea Hereasca, 34,81 hectare în Călăraşi;

Două imobile în Sinaia.

Prezentăm, în continuare, lista proprietăţilor care i-au aparţinut lui Carol al II-lea şi la care ar avea drept de moştenire atît Regele Mihai, cît şi fiul lui Carol Mircea Grigore, prinţul Paul de România.

Ferma „Băneasa”, judeţul Ilfov: 28,43 hectare teren agricol, plus herghelie cu 28 de cai şi 8 de tineret pursînge englez şi 15 iepe pursînge englez şi următoarele autovehicule: un camion Chevrolet şi o bicicletă.

Moşia „Mînăstirea“, judeţul Ilfov: 3.165,87 hectare teren agricol, plus 46 de cai lipiţani pursînge englez şi următoarele autovehicule: 4 camioane autocar (2 defecte), un turism Jeep Willys şi o motocicletă (moşia Mînăstirea).

Moşia „Mînăstirea”, judeţul Ilfov: 596,20 hectare de pădure, cu întreg inventarul necesar exploatării.

Scroviştea, judeţul Ilfov: 16,38 hectare teren agricol, cu întreg inventarul necesar exploatării, inclusiv un camion Ford şi o bicicletă.

Ferma „Snagov”, judeţul Ilfov: 29,50 hectare teren agricol (inclusiv vie şi livadă), cu întreg inventarul necesar exploatării, inclusiv un camion Autocar (ferma Snagov, teren arabil, vie şi livadă de pomi fructiferi).

Domeniul Broşteni, judeţul Neamţ: 39.885,38 hectare de pădure, cu inventarul respectiv, inclusiv următoarele autovehicule: un camion Ford şi un turism Jeep.

Palatul Snagov, compus dintr-un corp cu 25 camere, inclusiv parcul şi bazinul din faţa castelului, cu inventarul respectiv.

Palatul de la Scroviştea, compus din 4 corpuri, cu un total de 210 camere (palatul şi anexele în curs de construcţie), precum şi toate materialele de construcţie.

Castelul Medieşu Aurit, judeţul Satu Mare, compus dintr-un corp.

Castelul Lăpuşna, judeţul Mureş, 6 corpuri, cu un total de 23 de camere.

Casa de vînătoare de la Lăpuşna: un corp cu un total de 40 camere, inclusiv parcul de 4 hectare.

Comuna Scroviştea, Ilfov: 7 corpuri de clădiri rurale, cu un total de 43 de camere cu inventarul respectiv.

Asta-i doar o mică parte din patrimoniul României vizat şi tocat… dacă nu se va apuca să-i toace cineva cu adevărat pe jefuitori, vom rămîne curînd în pielea goală, şi vînduţi şi f…tuţi, exact cum visează „tinerii frumoşi şi liberi“, papagalii lui Tatiana Muingiu, Cernea, Makovei, Cioloş, Iohhanus, Sörös etc…

Sfîrşit

COMENTARII DE LA CITITORI