Secera şi ciocanul (9)

in Polemici, controverse

În cartea domnului PAULESCU, „Noţiunile de Suflet şi Dumnezeu în fiziologie“, se spune (citez): „Fiecare epocă, de cînd lumea, şi-a avut prejudecăţile ei. Ceea ce numim mentalitate reprezintă, în primul rînd, sinteze colective ale prejudecăţilor dominante într-un moment istoric. Mentalitatea modernă, pe lîngă prejudecata că nu ar mai avea prejudecăţi, se defineşte prin alte cîteva apriorisme generale şi cronicizate: exaltarea raţiunii, a individului, a progresului etc. La rînd cu acestea (şi în strînsă legătură cu ele) stă prejudecata incompatibilităţii între adevărul ştiinţific şi adevărul religios, între valorile credinţei şi valorile cunoaşterii. Tot ce nu intră în aceste concepţii deranjează, şi lumea, în loc să lupte pentru progres, luptă pentru infern. Fiecare epocă istorică a avut «torţionarii» săi pe care îi are şi în prezent şi-i va avea şi în viitor“. Citind cu atenţie această carte, am mai înţeles că „Adevărata dinamică istorică a culturii şi a civilizaţiei se datorează, pînă la urmă, nu majorităţilor înscrise în «convenţie», ci minorităţilor care o refuză“. De ce epoca numită comunistă ar fi fost altfel? Personal, cred că omenirea este guvernată mai mult de „ADEVĂRUL MATEMATIC“, care are semnele plus, minus, împărţire, înmulţire şi egal. Între ADEVĂRUL din trecut şi ADEVĂRUL din prezent, ar trebui să existe un semn al NEDREPTĂŢII, pentru că, şi în trecut şi în prezent, NEDREPTATEA e „la ea acasă“. Diferenţa este că în trecut trebuia „SĂ TACI“, în prezent „VORBEŞTI“, dar tot pătimeşti.
– 1966 – 1970, a fost perioada reafirmării unor poeţi.
Din volumele de poezii amintesc:
ION ALEXANDRU: „Infernul discutabil“;
ION BRAD: „Ecce tempus“;
ANA BLANDIANA: „Călcîiul vulnerabil“;
NINA CASSIAN:„Sîngele“;
EUGEN JEBELEANU: „Elegie pentru floarea secerată“;
ADRIAN PĂUNESCU: „Mieii primi. Fîntîna somnambulă“;
NICHITA STĂNESCU: „11 elegii“;
MARIN PREDA: „Moromeţii“.
– 28 februarie1967: premiera filmului DACII, amplă evocare istorică, de Sergiu Nicolaescu:
– 1966: „Duminică la ora 6“, de Lucian Pintilie.
În ceea ce privesc construcţiile,
1968: Teatrul Naţional şi Hotelul Intercontinental;
1968 – 69: Televiziunea Română;
1968: Uzina de autoturisme din Piteşti;
1969 – 1970: Aeroportul Internaţional Otopeni.
Am enumerat doar unele realizări ale „regimului criminal“, cum este considerat în prezent, pentru care poporul român a făcut mari sacrificii, răbdînd de frig şi stînd la cozi imense pentru alimente, iar drept răsplată, generaţia de atunci, pensionarii de azi, sînt marginalizaţi şi umiliţi cu pensii de mizerie. În pieţe, la tarabele cu produse degradate, se strigă „avem marfă pentru pensionari“. În ceea ce-l priveşte pe Ceauşescu, „Criza mondială din 1929“, recesiunea economică din România, mişcările muncitoreşti din perioada 1929 – 1933 şi greutăţile personale şi-au pus amprenta asupra concepţiei sale politice şi sociale şi asupra caracterului său de comunist înfocat. Începutul activităţii noului prim-secretar, confirmat în funcţie la Congresul al IX-lea al P.M.R., a fost fulminant:
– A schimbat denumirea partidului din „muncitoresc“ în „comunist“ şi funcţia de „prim-secretar“ în cea de „secretar ganeral“.
– Cunoscînd aversiunea poporului român faţă de ruşi, pe care îi considera vinovaţi de importul comunismului şi al urmaşilor lui Cain în România, Ceauşescu a menţinut o stare de răceală în relaţiile cu sovieticii. Foştii absolvenţi ai universităţilor din URSS au fost marginalizaţi, fiind suspectaţi de colaborare cu K.G.B. şi ostili politicii româneşti de independenţă .
– În august 1968, România a fost singura ţară membră a Tratatului de la Varşovia care a refuzat să participe la invadarea Cehoslovaciei.
– Cînd ţările comuniste din toată lumea au boicotat Olimpiada care a avut loc în Statele Unite ale Americii, România s-a prezentat cu o echipă puternică, ocupînd locul doi pe naţiuni.
– Politica externă realistă şi curajoasă a României a dus la creşterea fără precedent a prestigiului internaţional al ţării şi al lui Ceauşescu. În perioada 1965 – 1972, poporul era alături de Nicolae Ceauşescu. După această perioadă, politica sa externă şi internă a început să deranjeze, pentru că:
– A achitat toate datoriile externe, către FMI şi Banca Mondială, refuzînd să mai plătească dobînzi finanţei francmasonice. „Economiştii“ de uliţă afirmau că este foarte bine să ai datorii externe, că şi americanii aveau datorii mari şi trăiau bine. Acelaşi lucru se afirmă şi în prezent. Această măsură a deranjat atît Finanţa Internaţională, care nu mai încasa dobînzi, cît şi Poporul Român, care a trebuit să „strîngă cureaua“ pentru a plăti datoriile.

(va urma)
LILIANA TETELEA

COMENTARII DE LA CITITORI