Secretele limbii dacilor: care sînt cele mai ciudate cuvinte păstrate de la strămoşii noştri şi cum le explică specialiştii (2)

in Alte știri

Jilţ (jelţ). Provine din cuvîntul dacic sil, afirma Haşdeu, şi însemna pîrîu. „Jelţ, această caracteristică denumire curat olteană a păraielor, pe care în deşert o veţi căuta în restul Munteniei, în Ardeal sau în Moldova, ne oferă o formă modernizată a cuvîntului. Nu mai departe decît în Secolul al XVI-lea, se zicea încă jilţ, pe cînd tot atunci Jiul se chema Jil. Astfel, vorba dacică sil, devenită jil printr-o lege de preferinţă a fonetismului român, trăieşte pînă-n momentul de faţă în Oltenia, şi-apoi numai acolo, în deminutivul jilţ, contras din jiluţ“, scrie Bogdan Petriceicu Haşdeu. Lista cuvintelor cărora lingviştii le-au atribuit origini dacice cuprinde următorii termeni: „A“: abeş, Abrud, abur, acăţa, adămană, ademeni, adia, aghiuţă, aidoma, ală, alac, aldea, ameţi, amurg, anina, aprig, argea, Argeş, arunca, azugă. „B“: baci, baier, baligă, baltă, bară, Barbă-cot, barză, bască, batal, băga, băiat, bălan, balaur, beregată, boare, bordei, bortă, brad, brînduşă, brînză, brîu, brusture, bucur, buiestru, bunget, burghiu, burlan, burtă, burtucă, burtuş, butuc, butură, buză. „C“: caier, caţă, căciulă, căpuşă, căpută, cătun, cioară, cioban, cioc, ciocîrlie, ciomag, cîrlan, cîrlig, codru, copac, copil, creţ, cruţa, cujbă, culbec, curma, curpăn, cursă, custură, „D“: darari, daş, dărîma, deh, deretica, descăţa, descurca, dezbăra, desghina, dezgauc, doină, don, dop, droaie, dulău. „F“: fărîmă. „G“: gard, gata, gălbează, genune, ghes, ghiară, ghimpe, ghiob, ghionoaie, ghiont, ghiuj, gîde, gîdel, gordin, gorun, grapă, gresie, groapă, grui, grumaz, grunz, gudura, guşă. „H“: hojma. „I“: iazmă, iele. „Γ: încurca, înghina, îngurzi, înseila, întrema. „J“: jilţ. „L“: leagăn, lepăda, lespede, leşina. „M“: mal, maldac, mazăre, măceş, mădări, măgură, mălai, mărcat, mătură, melc, Mehadia, mieru, mire, mistreţ, mişca, mînz, morman, mosoc, moş, moţ, mugure, munună, murg, muşat. „N“: năpîrcă, năsărîmbă, niţel, noian. „O“: ortoman. „P“: păstaie, păstra, pînză, pîrîu, prunc, pururea. „R“: raţă, ravac, răbda, reazem, ridica, rîmfă, rînză. „S“: spînz, stăpîn, stărnut, sterp, stejar, steregie, stînă, străghiată, strepede, strugure, strungă, sugruma, suguşa, scăpăra, scrum, scula, scurma, sîmbure, sîmvea, sarbăd, Sarmizegetusa. „Ş“: şale, şiră, şopîrlă, şoric, şut. „T“: tare, traistă, tulei, „Ţ“: ţap, ţarc, ţarină, ţăruş, ţundră, ţurcă. „U“: uita (a se), undrea, urca, urcior, urdă, urdina, urdoare. „V“: vatră, vătăma, vătui, viezure, viscol, „Z“: zară, zăr, zburda, zestre, zgardă, zgîria, zgîrma, zimbru zîrnă.

Toponimele arhaice

De asemenea, din fondul lingvistic al strămoşilor noştri fac parte, potrivit unor istorici, toponimele: Alutus, Aloutas – Olt, Amutrion, Amutria – Motru, Argessos, Ordessos – Argeş, Crisus – Criş, Hyerassus, Tiarantos, Gerasus, Seratos – Siret, Istros, Donaris – Dunărea, Maris, Marisos – Mureş, [B]useos – Buzău, Naparis – Ialomiţa, Patissus, Pathissus, Tisia – Tisa, Pyretus, Pyretos, Pyresos, Porata – Prut, Rabon – Jiu, Samus – Someş, Sargetia – Strei, Tyras – Nistru, Tibisis – Timiş. Azizis, Acmonia, Acidava, Albac, Altinum, Ampelum, Bersovia (Berzobis), Degis – antroponim, Dicineus – antroponim, Decebalus – antroponim, Dierna, Dinogessia, Ditugentus – antroponim, Durpaneus – antroponim, Drobeta – „Turnu Severin”, Tapae, Tur(i)dava, Scorylo, Siosto, Potaissa, Sacidaba şi multe altele.

Conform unor istorici medievali, dacii erau buni cunoscători ai plantelor medicinale, iar din vremea lor s-au păstrat aproape 80 de denumiri dacice de plante.

Sfîrşit

Daniel Guţă

COMENTARII DE LA CITITORI