Secretul zîmbetului enigmatic din tablourile lui Leonardo da Vinci

in Polemici, controverse

Un studiu efectuat recent de cercetătorii britanici de la Universităţile Sheffield Hallam şi Sanderland dezvăluie misterul ,,zîmbetului ce nu poate fi descifrat” al personajelor feminine din picturile celebrului artist renascentist. Aceştia susţin că au descoperit în ,,La Bella Principessa”, pictată de Leonardo da Vinci înainte ca acesta să finalizeze ,,Mona Lisa” la sfîrşitul Secolului al XV-lea, un truc inteligent folosit de maestrul italian. Astfel, printr-o modalitate specifică de combinare a culorilor, realizată pentru a înşela vederea periferică a privitorului, forma gurii femeii din tablou pare să se modifice în funcţie de unghiul din care este observată. Atunci cînd este privită direct, linia gurii personajului din pictură este orientată în jos. Dar, întrucît ochii privitorului se îndreaptă apoi imediat în alte direcţii, colţurile gurii acesteia par că urmează o linie ascendentă, creînd astfel un zîmbet ce poate fi observat doar indirect, din lateral. Tehnica se numeşte ,,sfumato” şi poate fi observată atît în portretul ,,Mona Lisa”, cît şi în ,,La Bella Principessa”, o asemenea metodă fiind utilizată şi de alţi artişti ai vremii, însă nici unul nu a atins nivelul de măiestrie al lui Leonardo da Vinci.

COMENTARII DE LA CITITORI