Securiştii, schimbaţi cu ONG – iştii

in Lecturi la lumina ceaiului/Polemici, controverse/Război corupției

Bogdan Chirieac a făcut o remarcă ce m-a şocat: majoritatea ONG-urilor sînt de dreapta. Gîndindu-mă mai bine, şi experienţa mea susţine această estimare. Aici nu e vorba despre organizaţiile nonprofit animate de o vocaţie nobilă de a se angaja în rezolvarea mulţimii de situaţii dramatice din zonele sociale cele mai defavorizate. Ci despre ONG-urile militante în sfera politicului.

De ce, totuşi, mă şochează? Mă aşteptam ca ONG-urile să fie asociate cu neguvernamentalul, cu comunitatea informală, cu „societatea civilă“; deci cu iniţiativele comunităţii. Ele se nasc din nevoile şi aspiraţiile noastre, ale tuturor, ale oamenilor de pe stradă şi de acasă. Şi oamenii sînt mai degrabă de stînga. Asociaţiile şi organizaţiile „nonguvernamentale“ de stînga sînt, curios, mult mai puţine în România. Abia în ultimii ani au apărut organizaţii nonguvernamentale influente, neangajate politic şi care vorbesc în numele comunităţii.

Invadarea spaţiului neguvernamental de organizaţii de dreapta i-a făcut pe mulţi să nu se simtă reprezentaţi de „societatea civilă“. Sub această etichetă sînt susţinute partidele şi guvernările de dreapta. Ciudat, sînt susţinute cu pasiune şi guvernele cele mai nepopulare.

Mondialism gol şi antinaţional

Încerc să identific programul dreptei „societăţii civile“. Singurele care îmi vin în minte sînt două teme: un mondialism gol, cu o clară tentă antinaţională, şi o critică continuă a stîngii politice, acuzată constant de „comunism“.

În ultima lună, ONG-urile de dreapta au preluat de la preşedinte şi lupta împotriva „penalilor“. Este o inovaţie politică: utilizarea neconstituţională a etichetării de „penal“ a unei persoane, care de fapt se bucură de presupoziţia de nevinovăţie, doar pe simpla suspiciune că ar fi încălcat vreo lege. Realizăm că, potenţial, toţi românii sînt „penali“. Chiar şi preşedintele ţării este „penal“, sau nu?

Condamnări care încep să pară adesea nedrepte

În ultimul timp am devenit conştienţi de faptul că sistemul juridic românesc este predominant represiv. Arestarea preventivă, dintr-o excepţie, a devenit o practică curentă. Sînt ţinute în închisoare persoane doar pe baza suspiciunii că ar fi… Gestul degradant de a plimba în văzul public persoane, în ciuda presupoziţiei de nevinovăţie, cu cătuşe, deşi evident că nu sînt violente… Justiţia noastră actuală pare să fie dominată de un alt principiu: „Decît să scape un vinovat, mai bine să pedepsim nouă nevinovaţi“. Condamnări care încep să pară adesea nedrepte, excesive, în timp ce marii hoţi scapă uşor. Sînt tot mai multe procese, evident motivate politic sau de animozităţi personale. Mesajul pare să fie: populaţia să fie cuminte, să-i fie teamă. Apare o nouă formă a dictaturii: dictatura birocraţiei şi, acum, dictatura procuraturii.

Despre violenţa „societăţii civile“

Sînt şocat de violenţa „societăţii civile“ împotriva unui act normal, animat în întreaga lume de intenţii nobile umane şi sociale: graţierea. Care e mesajul? Pericolul cel mare pentru România nu este proasta guvernare sau corupţia tolerată, ci graţierea unor persoane care zac în închisori mizere.

„Societatea civilă“ mi se pare străină şi din alt motiv. În România, ca, de altfel, şi în celelalte ţări foste socialiste, marea majoritate a ONG-urilor au pornit nu de la nevoia internă de asociere, ci „din afară“. Sörös a venit în primele zile ale anului 1990 şi a întemeiat o fundaţie care a finanţat masiv mişcarea ONG-istă.Tot mai mult am sentimentul că multe ONG-uri sörösiste nu promovează interesele populaţiei, ci sînt un fel de gardieni, ca nu cumva sistemul politic ales de populaţie să aibă o orientare de stînga.

Întreaga tranziţie a României s-a caracterizat printr-un parteneriat între „societatea civilă“ şi stat. Statul a început să se teamă de ONG-uri şi a preluat finanţarea lor. Acest parteneriat este profund antidemocratic. Eu merg la vot şi aleg organisme publice. Dar statul pe care l-am ales se declară incapabil şi deleagă funcţii importante ale sale unor organizaţii, pe care nu noi le-am ales şi situate dincolo de orice control public. Şi organismele politice internaţionale au o suspectă preferinţă pentru „societatea civilă“ românească. Ne presează să le acordăm poziţii de influenţă şi să le finanţăm.

Postacii din spatele mesajelor

Pînă nu demult, ONG-urile au făcut lobby pe lîngă instituţiile politice, naţionale şi internaţionale. Au fost active în mass-media. Exercitarea presiunii politice asupra statului a făcut ca acesta să adopte o viziune ONG-istă. Constatăm cu surpriză că asistăm la o schimbare de strategie: explozia preferinţei pentru difuzare de mesaje pe Internet. Naivi, ne aşteptăm ca Internetul să fie un spaţiu al comunicării libere, înalt personalizată. Oamenii îşi comunică reciproc părerile lor. Punem preţ pe comunicarea directă, pentru că ne dă şansa să ieşim din singurătate şi să aflăm ce cred ceilalţi. Sînt surprins însă că majoritatea mesajelor pe Internet sînt suspect înregimentate la o viziune politică de dreapta, dar nu cu argumente, ci cu invective violente şi subculturale. Riscul este că Internetul poate deveni un spaţiu anonim de comunicare şi deci uşor de murdărit. A apărut suspiciunea că în spatele mesajelor nu stau persoane care îşi exprimă modul în care simt şi gîndesc, ci simpli „postaci“, plătiţi să difuzeze nu ce cred ei, ci mesaje ale altora.

Informatori ai societăţii comuniste, înlocuiţi cu formatori de opinie plătiţi

Reţeaua de informatori ai societăţii comuniste este înlocuită de reţeaua de formatori de opinie plătiţi. Au apărut postacii, o nouă profesie. Ei nu culeg informaţii, ci difuzează mesaje de schimbare a opiniilor. O asemenea constatare mă derutează. Discut cu o persoană pe care o cunosc de mult şi apreciez punctele sale de vedere, chiar dacă sînt diferite de ale mele. Acum pot să mă întreb: tot un postac, sau persoana pe care o stimez? Să nu mai am încredere în ceilalţi? Riscul unei noi scindări: noi, naivii, încercînd să înţelegem cu capul nostru lumea în care trăim, şi postacii, care par să fie plătiţi. De cine? E cazul să luăm problema în serios.

Ne înconjoară multe fapte ciudate. Dacă sînt adevărate, care este explicaţia apariţiei unui sistem atît de îngrijorător? O posibilă explicaţie sociologică. Cum pot fi explicate explozia mişcării ONG-iste şi susţinerea ei de către stat?

Să explorăm o altă perspectivă: manipularea „societăţii civile“ ca o componentă a strategiei tranziţiei, practicată în România. Tranziţia a fost realizată prin implementarea unei reforme insuficient gîndite, cu costuri sociale enorme: reducerea la jumătate a locurilor de muncă, scăderea veniturilor, o explozie a sărăciei. Cum poţi asigura evitarea revoltelor sociale? Prin promovarea unei ideologii a acceptării sărăcirii ca fiind inevitabilă. Nu pot să uit expresia preferată a lui Băsescu: ce vreţi? Grasul (săracul) care stă în spatele slabului (bogatul). Hă, hă, hă! Să le oferi ţinte false. Deci succesul tranziţiei este asigurat doar: mulţi săraci care nu se revoltă. Şi, culmea, să îi convingi, aşa cum s-a întîmplat, să iasă în stradă să protesteze faţă de clemenţă şi comunism.

Se caută mesaje care ar avea ca efect stîrnirea unei reacţii emoţionale. Sînteţi comunişti, îi susţineţi pe leneşi, pe „asistaţi“, îi susţineţi pe „penali“ (cine sînt aceştia, evident, decidem noi). Să fie băgaţi tot mai mulţi la închisoare şi ţinuţi cît mai mult acolo. Dar tema constantă este acuzarea partidelor de stînga de a fi comuniste. După 27 ani, începe să-mi fie tot mai neclar ce înseamnă comunism. Da, ceva urît, cu siguranţă ceva penal.

 

(Material preluat de pe platforma româniasocială.ro. Titlurile şi intertitlurile aparţin redacţiei. Cătălin Zamfir este profesor universitar doctor, membru corespondent al Academiei Române.)

,,Cotidianul.ro”

COMENTARII DE LA CITITORI