Şefii de la Permise se auto-anchetează (1)

in Polemici, controverse

Ancheta internă demarată de şefii Direcţiei Regim Permise de Conducere după ce activitatea instituţiei a fost blocată pentru ca şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, să-şi poată reînnoi permisul nu poate fi obiectivă, susţin analiştii. Asta pentru că şefii Direcţiei, acuzaţi că l-au băgat pe Tăriceanu pe uşa din spate, nu s-ar putea incrimina singuri. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a dat, marţi seară, pentru prima dată explicaţii, la cinci zile după ce a fost filmat cînd intra prin spatele clădirii DRPCIV ocolind coada de aproximativ 1.000 de persoane. „Există, în orice stat, cîteva funcţii importante unde oamenii au fost aleşi ca să reprezinte, într-un fel, statul şi să se dedice, în principal, problemelor comunităţii. Da? Asta ar trebui să fie preocuparea lor principală. Nu statul la coadă. Sigur că există şi posibilitate să stăm la coadă la permise, la cumpărat flori, la alte acţiuni. Din acest motiv, în toate ţările, cei care ocupă anumite poziţii înalte găsesc, din punct de vedere legal, anumite modalităţi, anumite pîrghii prin care li se permite să-şi dedice majoritatea timpului în interesul ţării şi al societăţii şi nu să stea. Sigur, pînă la urmă nu e nimic înjositor. Dar e o problemă de gestiune a timpului”, a explicat Călin Popescu Tăriceanu la emisiunea Subiectiv de la Antena 3, preluat de News.ro „Am vorbit să merg înainte de începerea programului, sigur ca să nu fac un gest ostentativ de a trece prin faţă. Lucrurile astea, întotdeauna încerc să le gestionez cît mai discret posibil”, a mai zis preşedintele Senatului. Călin Popescu Tăriceanu a spus că nu face abuz de funcţia sa şi că, de cînd ocupă funcţii publice, nu îşi aminteşte să fi folosit antemergător, deşi are dreptul legal. De asemenea, el a spus că îşi face cumpărăturile singur pentru gospodărie, dar, cînd este vorba despre deplasări, se ocupă cabinetul său şi angajaţii SPP de rezervarea cazării, a biletelor.
Ancheta şefilor
Şefii Direcţiei Regim Permise de Conducere se anchetează pe ei înşişi, după ce au fost acuzaţi că au blocat activitatea întregii instituţii pentru ca preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, să-şi poată reînnnoi permisul de conducere, în timp ce peste 1.000 de oameni au fost nevoiţi să aştepte afară. Cel puţin aşa a anunţat marţi prefectul Capitalei, Paul Nicolae Petrovan, care însă iniţial susţinuse că instituţia pe care o conduce va face verificări în acest caz. „Toate demersurile au fost preluate de Direcţia Permise, aflată în directa subordonare a Ministerului de Interne. Prefectura Bucureşti nu mai face nici o anchetă”, a declarat pentru „Adevărul” Cristina Glomnicu, purtătorul de cuvînt al Prefecturii Bucureşti. Asta deşi surse din cadrul Direcţiei Permise susţin că directorul adjunct al Serviciului Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, comisarul-şef Cristian Nechifor, este cel care ar fi avut cunoştinţă de modul în care Tăriceanu şi-a rezolvat problema reînnoirii permisului şi ar fi permis blocarea instituţiei.
Imaginea şifonată a lui Tăriceanu
Pe scurt, ancheta internă iniţiată de Direcţia Permise ar putea fi moartă din faşă, în condiţiile în care chiar şefii instituţiei sînt susceptibili de încălcarea legii, susţin analiştii. „Sînt semne de întrebare legate de această anchetă internă, mai ales într-o ţară ca România, unde vedem o grămadă de probleme în instituţiile statului. E greu de crezut că o instituţie care greşeşte ar putea să facă o anchetă obiectivă. Asta ţine subiectul pe agenda publică. Ministerul de Interne nu a avut pînă acum nici o poziţie în acest caz. Domnul Tobă are alte probleme, nu e prea prezent în ultimul timp. Dar ministerul n-ar trebui să stea în domnul Tobă…”, explică analistul Adi Zăbavă. Potrivit acestuia, în acest scandal cel mai mult are de pierdut chiar Călin Popescu Tăriceanu, în perspectiva alegerilor din toamnă. „Nu ştiu dacă, din punct de vedere legal, Călin Popescu Tăriceanu ar putea fi incriminat. Însă din punct de vedere politic, ar putea fi consecinţe. Imaginea i-a fost afectată. Va fi o imagine adusă în spaţiul public cu recurenţă, pînă la alegeri”, a mai spus analistul.
Prodlex: Nici un şef nu este sancţionat (1)
Nici măcar sindicaliştii din Poliţie nu cred în obiectivitatea unei anchete interne, în care, practic, şefii unei instituţii sînt puşi să verifice dacă ei înşişi au încălcat legea. Vasile Lincu, preşedintele Sindicatului Poliţiştilor şi Vameşilor Prolex, afirmă că un şef din Poliţie poate fi tras la răspundere într-un astfel de caz doar dacă un alt şef îi vrea capul. „Comisia de disciplină poate analiza şi face propuneri. Dacă sînt suspiciuni de încălcare a legii penale – de exemplu, abuz în serviciu, atunci Comisia de Disciplină trebuie să-şi decline competenţa în favoarea Parchetului. Din păcate, practica a arătat că nici un şef într-o astfel de situaţie nu este sancţionat decît dacă un alt şef îi vrea capul. Au fost fapte mult mai grave pentru care şefi din poliţie nu au fost traşi la răspundere. Dacă ar fi să anticipăm rezultatul anchetei, nu va fi nimeni tras la răspundere.

(va urma)

Sorin Ghica

COMENTARII DE LA CITITORI