Semnal de Paști: nimic național și creștin nu va mai fi promovat!

in Editorial

Motto: ,,Cinicul, oricît de spiri­tual ar fi, rămîne un sub-om”.

LUCIAN BLAGA

Veți spune că am luat-o razna… dar nu pot să nu scriu de un fapt pe care presa nu l-a remarcat: abaterea atenției de la marea și fundamentala Sărbă­toare a Creștinătății, Învierea Domnului, către promiscuitatea ,,petrecerilor” și a lu­mii ,,cluburilor”. De ani buni, Occidentul a transformat Lumina Adevărului în stroboscop și orgă de lumini, desfrîul luînd locul reculegerii. Sigur că e o involuție firească, în fond, de multe secole Occidentul nu mai e lumea lui Christos, ci a lui Mamona; e lumea banului-zeu, a vînzării și cumpărării, pe primul loc fiind marfa umană, în frunte cu ce are ea mai presus – sufletul și conștiința. Ce să ne mai mirăm că, în săptămînile sfinte, s-a distribuit un clip în care un actor spune ,,Sînt Isus și vă transmit «Muie PSD!»”.

Dacă ar fi fost după inima mea, i-aș fi arestat în 60 de minute pe toți cei care au contribuit la crearea sau distribuirea acestei… prea puțin zis blasfemii! Iar dacă ar fi după mintea mea, le-aș da pedepse care, pur și simplu, să înspăimînte! Și, rețineți, nu sînt un creștin habotnic! Dar cred că dacă nu oprim distrugerea spiritului acestui popor, vom dispărea. România va dispărea! Cine nu înțelege fundamentul creștin al României – creștinismul ca axă a spiritualității și, implicit, a națiunii, a țării, de fapt, ei bine, acela nu are voie să se numească român! Și, rețineți încă un aspect: sînt ceaușist declarat, de aceea vă atrag atenția că Nicolae Ceaușescu era un adept convins al materialismului dialectic și științific, dar și istoric; ori, fie și numai din această cauză, marele conducător nu s-a atins de Biserică, în ansamblul instituției, ci, dimpotrivă! Da, au fost demolate cîteva biserici – mai puține decît pe vremea regelui Carol I – dar numai din motive solide de dezvoltare urbană; în același timp, stilul de viață impus de ,,dictator” punea accentul pe respectul între oameni (unii l-au numit egalitarism!) și dezvoltarea intelectuală – așa că, firesc, cei formați astfel au respectat biserica, fie ei creștini devotați sau doar adepți ai unui anume tradiționalism. Patriotismul și naționalismul lui Ceaușescu impuneau respectul față de Biserică, elementul transcendent al istoriei noastre.

Ei bine, descreștinarea României se face pas cu pas, începînd cu 2004. De ce? Pentru că România ,,integrată”, România ,,spațiu NATO” nu trebuie să mai aibă vreo legătură cu acea țară independentă, puternică, promotoare a nealinierii, a păcii și dezarmării, a neamestecului în treburile interne ale altor state, a dezvoltării zonelor sărace ale lumii, o țară care se opune imperialismului – fie vestic, fie estic!… Da, țara aceea trebuie să dispară, să piară chiar și din memoria propriilor locuitori! Ori, pentru așa ceva, aceștia trebuie să-și piardă conștiința, să devină cinici, mercantili și cupizi, lipsiți de respect pentru adevăr, pentru om, ca și pentru tot ceea ce nu înseamnă bani și putere. Și cred că, în anul de grație 2019, sintagma ,,om fără Dumnezeu” este definitorie pentru majoritatea românilor, mai ales din noile generații. De fapt, nu sesizați că sintagma menționată, ,,om fără Dumnezeu”, nici nu se mai folosește? Nu, acum se folosesc altele – ,,looser” și ,,cool”, de exemplu; ,,looser” nu e cel care pierde, așa cum era folosită în argoul american al anilor ’70, ci desemnează pe cel care are preocupări ce nu aduc bani sau putere! Studioșii, idealiștii, intelectualii, ba chiar și oamenii morali care nu fac compromisuri pentru ,,succes” sînt ,,looseri”. Pe de altă parte, tipii ,,cool” sînt cei care adoptă și promovează tot ce e dincolo de firesc, care nu manifestă nici un fel de respect pentru tradiții, normalitate…

Acel biet personaj mort în zilele Paștilor e un exemplu: homo, toxicoman, creator și promotor al țăcănelii vestimentare de cel mai dubios gust, înconjurat de interlopi și pierde-vară pe banii părinților, da, era un personaj ,,cool”. Altfel, un tip inteligent, cult – dar nu aceste calități reale contau pentru cei care-l urmăreau în emisiuni sau îi căutau ,,prietenia”. În fine, ideea e că moartea acestui personaj necunoscut marelui public a eclipsat Sărbătoarea lui Christos din punct de vedere al interesului spectatorului TV sau al internautului român! De ce? Pentru că era un tip ,,cool”, și alți tipi ,,cool” susțin asta! De fapt, repet, acest sărman personaj era cunoscut într-un anturaj restrîns, iar în privința importanței naționale a morții lui, am rezerve nu mari – ci totale!

Ah, da, pentru mine, moartea lui e importantă pentru că demonstrează încă o dată că, în ,,România – spațiu NATO”, drogurile se vînd în locuri și unor persoane ultra-supravegheate, deci totul se face cu știința ,,organelor”. Și nu numai a ,,organelor” noastre, ci mai ales ale celor aparținînd SUA și NATO, care dețin controlul informativ în România. Am citat de cîteva ori raportul din 2017 al șefului DIICOT, Daniel Horodniceanu, care arată clar: traseul drogurilor Orient-Occident și retur se face prin țările membre NATO sau prin cele controlate de respectiva organizație – periculoasă pentru pacea și securitatea lumii. Da, moartea designerului este încă o probă pentru asta! Paranteză: păi se aruncă sume uriașe pentru a ,,combate războiul hibrid” (adică articole din presă care nu convin) – în schimb nu reușesc să oprească traficul de droguri în cele mai scumpe locații?! Cît de imbecili vor să ajungem, ca să credem așa ceva?! De fapt, probabil că sîntem deja imbecilizați ca națiune, dacă facem rating… la ceea ce facem, și să admitem ca Isus să fie batjocorit în asemenea hal!

Deci, eu cred că nebunia de după moartea designerului trebuie privită ca un semnal: de acum, orice sărbătoare cu importanță pentru națiune va fi obturată mediatic prin promovarea/dezbaterea exagerată a unor incidente – așa cum s-a procedat în cazul sărbătorilor pascale din acest an. Să nu uităm un alt indiciu: după ,,Colectiv”, împotriva cui s-a trimis furia mulțimii, bine alimentată de mass media? Împotriva unui guvern, care manifesta independență față de Vest și dorea reluarea relațiilor cu Estul, dar și împotriva Bisericii! Sigur, a fost numai un episod din retorica anti-Biserică, al cărei apogeu a fost atins chiar în anul Centenarului Marii Uniri și al sfințirii Catedralei Mîntuirii Neamului! 

Însă, avem ochi dar nu vedem!… De exemplu, nu vedem o coincidență bizară: aceeași grupare radicală ,,neo-marxistă” face declarații contra Bisericii Ortodoxe și împotriva… PCR! Da, aceiași tembeli ridicoli care cer mereu sistarea fondurilor pentru Catedrală, aceiași care-l denigrează pe Patriarh și clerul – cer pușcărie pentru cei care susțin ideile comuniste. Nimic de mirare; cei care promovează unele precepte creștine riscă pușcăria – de exemplu, cei care ,,discriminează” homosexualitatea, susținînd că e ceva contra firii și a lui Dumnezeu. Și urmează multe altele – după model american!

Așa cum spuneam, distrugerea României se face pas cu pas. A fost ucis marele conducător, iar faptele și amintirea (României) lui sînt terfelite și estompate fără contenire, chiar și după 30 de ani! Au fost desființate industria, agricultura, armata – acum se încearcă desființarea SRI, prin demilitarizare și împănarea cu agenți americani! Biserica este supusă oprobriului, credința e considerată ,,retrogradă”, iar românilor le sînt propuși șarlatani care îi învață tot felul de ,,căi” spre ,,dezvoltare personală”, ,,inițiere”, ,,iluminare”!

În fine, grupările naționaliste au fost atent ,,eradicate”, începînd cu uciderea lui Vadim. Da, Vadim a fost ucis, nu cu arsenicul lent al lui Napoleon, ci cu otrava izolării! Oare credeți că doar întîmplător România e singura țară fără o grupare naționalist-suveranistă în Parlament? Toate astea fac parte din procesul de desființare a României. ,,Pas cu pas”, așa cum și-a intitulat, cinic, Iohannis așa-zisa ,,carte” a (de)venirii sale în fruntea statului! Încă o dovadă a prăbușirii României: să moară izolat un patriot genial ca Vadim – și să ajungă președinte un ins ca Iohannis!

Închei cu un cuvînt despre 8 mai; oricît s-ar strădui unii să denigreze comunismul românesc, mai sîntem încă unii care să spunem adevărul: PCR a dezvoltat România și a ridicat nivelul de cultură, de conștiință națională și individuală al românilor. Conducătorii PCR, Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu, au fost pietre de hotar ale României independente – și de aceea, ele trebuie îndepărtate. Ca și marea istorie a României socialiste, țara condusă de PCR și respectată în întreaga lume! Acesta e adevărul faptelor, nu al show-urilor cu dezaxați!

DRAGOȘ DUMITRIU

Păreri și opinii