Sergiu Nicolaescu – filmul din viaţă şi viaţa din film

in Mîndri cã sîntem români

Unul dintre cele mai sonore nume ale filmului românesc, considerat de mulţi drept cel mai mare regizor român, cu un număr impresionant de proiecte cinematografice, Sergiu Nicolaescu şi-a dedicat toată viaţa profesiei sale, de care s-a declară îndrăgostit şi pentru care s-a bucură de recunoaştere internaţională. Regizor, scenarist, actor şi senator, Sergiu Nicolaescu a fost un exemplu viu de ambiţie şi profesionalism.

Cariera lui Sergiu Nicolaescu a început în Studioul cinematografic Alexandru Sahia, unde era, la vremea aceea, şeful serviciului tehnic. Prima sa contribuţie în arta cinematografică a fost filmarea documentarului „Scoicile nu au vorbit niciodată“ (1962), primul film subacvatic românesc şi al 6-lea din lume. Astfel, Sergiu Nicolaescu devenea primul operator subacvatic din România. În acelaşi an, au urmat două scurtmetraje, care s-au bucurat de mare succes la Cannes: „Primăvară obişnuită“ şi „Memoria trandafirului“, moment care a marcat cariera internaţională a acestuia şi a atras o colaborare franco-română pentru primul său lungmetraj: „Dacii“. Filmul care l-a consacrat a fost „Mihai Viteazul“ (1970), film istoric în două părţi: „Călugăreni“ şi „Unirea“, care l-a avut în rolul principal pe Amza Pellea, un actor foarte îndrăgit de Sergiu Nicolaescu. Cu toate acestea, regizorul a avut un regret legat de această producţie, care ar fi putut fi filmul cu cel mai mare buget din istorie (4 milioane de dolari). Acesta negociase cu celebra companie americană Columbia Pictures, bătuse palma pentru o distribuţie fabuloasă (cu Orson Welles, Charlton Heston, Richard Burton, Elisabeth Taylor), dar în timp ce era în avion, pregătit pentru semnarea contractului, Nicolae Ceauşescu a hotărît că vrea o producţie 100% românească şi a oprit avionul pe pistă. La cei 83 de ani, dintre care 50 dedicaţi carierei cinematografice, Sergiu Nicolaescu a realizat 54 de filme, a avut 35 de roluri principale, peste 130.000 de spectatori în România şi peste 1 milliard în lume. Marea sa pasiune pentru Istorie, temă des întîlnită în filmele sale, a fost insuflată de mama sa, o patrioată autentică. Sergiu Nicolaescu povestea că, în timp ce îl alăpta, îi cînta cîntece patriotice. Pe lîngă filme istorice precum: „Mihai Viteazul“, „Dacii“, „Lupta pentru Roma“, „Carol I“, „Mircea“, „Pentru patrie“, sau „Cucerirea Angliei“, Sergiu Nicolaescu a avut în vedere şi ecranizarea unor opere literare: „Ciuleandra“, „Ultima noapte de dragoste“, „Osînda“, „Ultimul Mohican“. Îndepărtîndu-ne de sfera culturală, trebuie amintită o comedie celebră, foarte îndrăgită de români, despre un ţăran oltean ajuns pe litoral: „Nea Mărin miliardar“. Prin filmele sale, Sergiu Nicolaescu a încercat să creeze capodopere de mare valoare, care să rămînă în memoria spectatorilor şi în istoria filmului românesc. De asemenea, a dorit nu numai să-şi încînte publicul, ci şi să-l educe, să-i pună în faţă teme care lasă întotdeauna loc de reflecţii. Astfel, nu s-a lăsat prins de curentul filmelor presărate cu vulgarităţi apărute după Revoluţie, după cum şi acesta declara: „Eu nu mă las după curente de moment. Rămîn ceea ce am fost întotdeauna: un bun profesionist, şi m-am chinuit întotdeauna să fac filme, dar foarte grele“. Sergiu Nicolaescu poate fi considerat desuet sau chiar inadaptat de către mulţi tineri care n-au crescut cu filmele sale, ci bombardaţi de filmele americane actuale. Poate într-o anumită măsură aşa şi este, întrucît acesta a dorit să-şi păstreze stilul caracteristic, care nu se mai potriveşte, la fel de bine, prezentului, dar contribuţia pe care a adus-o cinematografiei în urmă cu 50 de ani este incontestabilă. Poate nu toţi dintre voi ştiu că Sergiu Nicolaescu a fost şi membru al Comisiilor de Cultură din Senat, începînd cu 1990. Singura legislatură în care nu a fost parlamentar a fost cea din 2004-2008. Sergiu Nicolaescu şi-a luat rămas bun de la colegii săi din Senat, precizînd că nu a mai candidat pentru un nou mandat, deoarece ultimii ani ai vieţii şi-a dorit să-i dedice profesiei sale. A murit în anul 2013, fără a mai putea să ducă la bun sfîrşit un proiect început cu bunul său prieten, Corneliu Vadim Tudor, „Candele de zăpadă“. Acum, amîndoi sînt luminaţi de acele candele de zăpadă, în înaltul cerului. Dumnezeu să-i aibă în paza lui.

COMENTARII DE LA CITITORI