Sexul vinde bine! (3)

in Alte știri

Lecturi de vacanţă

 

Cu toate acestea, inocenţa ei copilăroasă o făcea să pară atît de vulnerabilă. A fost o provocare pentru directorul de casting al filmului să găsească o actriţă care să se potrivească rolului, în scenariu fiind descrisă ca asemănătoare Zeiţei Venus, pe care pictorul florentin Sandro Botticelli o crease în „Naşterea lui Venus”, în anul 1484. În momentul în care a apărut o fotografie a unui fotomodel din Elveţia, în vîrstă de 26 de ani, care a pozat într-un tricou ud, căutarea s-a întrerupt brusc. Scena cu ieşirea Ursulei Andress din ocean, pe o plajă din Jamaica, a reprezentat una dintre cele mai ingenioase intrări ale unei femei în Istoria cinematografiei. Unii au susţinut chiar că era „cel mai sexy moment” apărut vreodată într-un film. Acestea sînt exact genul de superlative pe care le cere o imagine pentru a fi un simbol al conţinutului sexual al filmelor cu James Bond, create în anii ’60.

Ursula Andress a apărut în „Doctorul No”, care a lansat seriile devenite, mai tîrziu, legende ale Hollywood-ului. Filmele nu erau numai profitabile şi extraordinar de populare, ele apăreau şi cu o anumită regularitate – „Doctor No”, în 1962, „Din Rusia cu dragoste”, în 1963, „Goldfinger”, în 1964, „Thunderball”, în 1965, „Nu trăieşti decît o singură dată”, în 1967, „În Serviciul Secret al Majestăţii Sale”, în 1969 -, lucru care le permitea să atingă un nivel înalt de influenţă în conştiinţa sexuală a naţiunii. Astfel, în timp ce ,,Playboy” alimenta Revoluţia Sexuală pe hîrtie, filmele cu Bond făceau acelaşi lucru pe peliculă. Într-adevăr, cele două produse mass-media se întrepătrundeau şi se consolidau reciproc în diferite împrejurări. Cînd Ursula Andress a dat totul jos, într-un pictorial de 12 pagini – cel mai lung din Istoria ,,Playboy” -, la mijlocul anului 1965, fotografiile au produs o imensă reacţie de aprobare, încît nu numai că aceasta a apărut şi în alte pictoriale, dar a deschis drumul în paginile revistei şi pentru celelalte ,,pisicuţe” ale lui James Bond. Ian Fleming, romancierul care a creat personajul James Bond, şi Sean Connery, actorul care l-a interpretat, de cele mai multe ori, pe agentul secret, au fost, şi ei, subiecţi ai unor interviuri lungi din ,,Playboy”, iar într-unul din filme, James Bond chiar a apărut răsfoind un număr din revistă, el admirînd pictorialele. Filmele trimiteau aceleaşi mesaje sexuale provocatoare. Revista ,,Life” descria aceste filme ca pe o „imoralitate fermecătoare”, la fel ca partenerele tipărite. În paginile din ,,Playboy”, lumea lui James Bond era compusă dintr-o mulţime de femei superbe, fiecare dintre ele fiind binecuvîntată cu trăsături ale feţei deosebite şi cu un trup mlădios. Rolul lui Hugh Hefner a fost preluat de către Sean Connery, în primele 5 filme apărute în anii ’60, iar în ultimul, de către George Lazenby, ambii actori fiind foarte chipeşi. Celebrarea sexului la întîmplare, unul dintre elementele majore ale revistei, era foarte uşor transpusă în film. De data aceasta, nu numai că se vorbea despre acest lucru, dar el era însoţit şi de imagini explicite. Noi subiecte au ieşit la iveală pe ecran, printre care şi acela că personajele feminine erau prezentate ca nişte femei fatale periculoase, iar voyeurism-ul reprezenta tehnica prin care erau încinse spiritele privitorilor de sex masculin.

Erotismul pe scenă (1)

Un spectacol tipic cu cei de la The Doors începea cu 3 muzicieni care mergeau încet pe scenă şi îşi ocupau poziţiile din spatele instrumentelor. Dar toată lumea ştia că spectacolul nu începea pînă cînd nu apărea umbra celui de-al patrulea membru – o fantomă îmbrăcată în haine de piele. În momentul în care mulţimea îl zărea pe Morrison, începea un ţipăt colectiv. Mergea, apoi, spre centrul scenei şi, de parcă n-ar fi observat prezenţa celorlalţi, legăna microfonul într-un mod foarte seducător. Într-o aparentă stare de transă, superstarul se uita în sus, pentru ca reflectoarele să-i lumineze faţa izbitor de frumoasă, apoi, după ce stătea aproape un minut, rostea primele cuvinte. Deşi un spectacol tipic de două ore începea cu Morrison cîntînd încet, nivelul decibelilor creştea, iar solistul era din ce în ce mai energic.

(va urma)

RODGER STREITMATTER

COMENTARII DE LA CITITORI