Sfaturi pentru sănătatea noastră (2)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

Cap. IV: Preluaţi controlul

asupra vieţii voastre

Dacă aţi reuşit să ţineţi stressul sub control, nu vă mulţumiţi cu atît. Nu uitaţi sfatul lui Pierre de Coubertin: „Ai reuşit, continuă. N-ai reuşit, continuă“. De aceea, medicii americani ne sfătuiesc să ne încropim un plan de durată, pentru o existenţă liniştită.

* Aranjaţi-vă un refugiu personal. Ai acasă un loc al tău, unde să te retragi o vreme, să-ţi notezi unele gînduri sau, dimpotrivă, să nu te gîndeşti la nimic, în timp ce în jurul tău e balamucul de pe lume? Dacă este aşa, atunci eşti de invidiat. (Eu de-abia dacă reuşesc să mă uit pe fereastră cînd plouă. Nici nu ştiţi ce liniştit mă simt atunci.)

* Puneţi capăt furiei care vă stăpîneşte respirînd profund şi făcînd mai mulţi paşi cu mîinile la spate, zicîndu-vă: „Sînt calm… Sînt calm…“.

* Aţi auzit de relaxarea progresivă? Dacă nu, ascultaţi aici: întindeţi-vă cu spatele pe duşumea şi

încordaţi-vă muşchii, de la tălpi pînă la cap. Apoi, relaxaţi-vă. Prin încordarea şi relaxarea muşchilor ne dăm seama ce tensiuni am acumulat în corp.

* Adoptaţi cît mai repede un căţel sau o pisică. Nici nu ştiţi cît vă pot ajuta prietenii patrupezi.

* Ieşiţi cît mai des în natură şi rămîneţi acolo mai mult timp.

* Ţineţi un jurnal. Dacă la început nu ştiţi ce să scrieţi în el, mulţumiţi-vă să consemnaţi fapte banale: ce aţi făcut la serviciu, cu cine v-aţi întîlnit, scrieţi despre plăcerile şi indispoziţiile dvs. Înţelegînd cît de utilă poate fi foaia de hîrtie, în scurt timp îi veţi încredinţa toate gîndurile şi aspiraţiile voastre. De aici şi pînă la constatarea că aveţi talent scriitoricesc nu-i decît un pas.

* Dacă n-aţi făcut-o pînă acum, obişnuiţi-vă să ascultaţi muzică la locul de muncă, acasă sau în maşină.

* Folosiţi „creierul colectiv“, adică ieşiţi cu prietenii sau cu colegii în oraş, măcar o zi pe săptămînă, la un meci sau la o bere. Această activitate mai are un beneficiu: s-ar putea să vă cimenteze prietenia.

* Scăpaţi caii! Nu e o glumă. Prima întrebare pe care ţi-o pune psihiatrul, cînd îl vizitezi, este cum staţi cu viaţa sexuală.

* În sfîrşit, nu vă jenaţi să vorbiţi singuri. Asta nu înseamnă nici însingurare, nici sminteală, ci pur şi simplu nu aveţi cu cine vorbi, fiindcă toţi e proşti, după cum se justificau Moromete şi Cocoşilă.

Cap. V. Cum putem fi buni ascultători

Să fim realişti şi să recunoaştem din ce cauză ne considerăm oameni deosebiţi. Este destul de greu să purtăm un dialog? Problema se complică atunci cînd interlocutorul este un palavragiu şi un idiot. Totuşi, dacă palavragiul este şeful, sau o doamnă de la care avem unele aşteptări, ori chiar tovarăşa(ul) de viaţă, situaţia se schimbă radical şi trebuie să recurgem la unele trucuri, prin care să lăsăm impresia că le sorbim vorbele. Acestea ar fi:

– Păstraţi contactul vizual cu persoana, zîmbiţi-i şi daţi-i impresia că spune numai lucruri inteligente.

– Respiraţi adînc, dar mai pe furiş, şi aşteptaţi un moment pînă să-i tăiaţi macaroana (eventual cînd el respiră), altfel veţi avea mari necazuri.

– Miraţi-vă, dacă e cazul, sau lăudaţi-l, simulînd surpriza. Nu uitaţi de mimică şi gestică (limbajul para şi nonverbal).

– În timpul monologului interlocutorului nu trageţi cu coada ochiului în jur şi nu le faceţi semne altora. Semnifică o lipsă elementară de consideraţie faţă de persoana respectivă.

– Nu-i daţi sfaturi interlocutorului. Mai degrabă cereţi-le, după care amintiţi de o casă, o avansare sau de ce vreţi voi.

– Dacă nu v-a crescut tensiunea, mergeţi şi aprindeţi o lumînare.

Cap. VI: Atacul de panică

Printre bolile de natură psihică, frecvente în zilele noastre, se numără şi atacul de panică, acesta vizîndu-i pe cei care n-au încredere în ei sau sînt firi catastrofale. (Ca românii, bunăoară. Tot ei, săracii, care pe vremea lui Nenea Iancu, în Postul Paştelui, se îmbolnăveau de Hurduharismos, adică de încurcătură de maţe, fiindcă mîncau ridichi cu fasole, în loc să mănînce fasole cu ridichi.) Sînt cunoscute simptomele acestei boli: sufocări, ameţeli, frisoane, tahicardie şi creşterea tensiunii arteriale. În opinia specialiştilor, avem de-a face cu mai vechea distonie neurovegetativă, care avea aceleaşi simptome. Dar, şi-ntr-o situaţie, şi-ntr-alta, cauza principală ar fi stressul cotidian şi nocturn. Atacul de panică ne loveşte atunci cînd ne este lumea mai dragă şi îmbracă diferite forme: agorafobia (frica de a ieşi în locurile publice); nosofobia (frica de boală); misofobia (frica de murdărie); acrofobia (frica de înălţimi); aerofobia (frica de avion); claustrofobia (frica de spaţii închise); fotofobia (frica de lumină) şi alte situaţii de frică nejustificată. Fireşte, un psihiatru ne recomandă, în primul rînd, medicamente antidepresive clasice, cum ar fi: anxiar, captopril, depakine sau coaxil. Însă, pentru aceleaşi emoţii extreme de îngrijorare nejustificată, specialistul ne îndeamnă să recurgem şi la metodele moderne: exerciţiile respiratorii (cu inspirare şi expirare lente); gimnastica picioarelor; rîsul cu poftă; mersul pe bicicletă; ceaiul de tei şi de roiniţă. Oricîte leacuri veţi folosi, veţi vedea că, în scurt timp, lucrurile vor intra în normal. Nu vă îngrijoraţi prea mult: atacul de panică dispare aşa cum a apărut, fără nici un motiv. Numai de voi depinde ca această stare să fie cît mai scurtă. Şi nu uitaţi: încă n-a murit nimeni de atac de panică.

Sfîrşit

PAUL SUDITU

COMENTARII DE LA CITITORI