Sfidătoarea bogăţie a şeicilor din Emiratele Arabe (10)

in Alte știri

 

 

Abu Dhabi, ca şi Dubai, s-a dezvoltat peste măsură în ultimii ani. Cu mult mai liniştit şi mai conservator decît Dubai, oraşul s-a schimbat, totuşi, radical, în ultimul deceniu. Se construieşte într-un ritm frenetic. Proiectul de vis al şeicului este Insula Saadiyat, nu departe de centrul Abu Dhabi – cel mai ambiţios proiect cultural, cunoscut de lumea modernă. Se cheltuiesc aproximativ 20 de miliarde de lire sterline pentru construirea a 5 muzee şi galerii de artă, care ar rivaliza cu oricare altele din Occident. ,,Louvre Abu Dhabi” va avea forma unei farfurii zburătoare şi va găzdui colecţia de artă, din ce în ce mai cuprinzătoare, a familiei din fruntea statului, precum şi lucrări împrumutate de la Luvru, Musée d’Orsay şi Centrul Pompidou, din Paris. Alături va fi un nou Guggenheim, de 12 ori mai mare decît originalul de la New York. Cei care au gîndit proiectul Saadiyat sînt convinşi că va atrage toate expoziţiile dorite.

Printre ,,vedetele arhitecturii” participante la proiect se numără Jean Nouvel (Luvru) şi Frank Gehry (Guggenheim), iar Performing Arts Centre şi Zayed National Museum se realizează graţie lui Zaha Hadid şi Norman Foster. Banii vorbesc, aşa cum s-a întîmplat şi cu atragerea în Golf a unor universităţi marcante. Gehry s-a apucat să atace proiectul – după ce îşi îndeplinise contractul – în obişnuitul lui limbaj colorat. ,,E un fel de partidă de sex în grup”, s-a plîns el – nu de fiecare clădire în parte, ci de felul în care au fost adunate într-un singur loc, dincolo de un pod rutier şi alături de omniprezentele hoteluri de lux şi terenuri de golf. ,,O clădire proiectată de mine, una de Norman Foster, una de Zaha, una de Jean Nouvel, una de Daniel Libeskind. O insulă a ororilor”.

Unii artişti au ameninţat că boicotează Abu Dhabi, în semn de protest faţă de îngrădirea libertăţii de expresie. Totuşi, criticile tind să fie retorice şi temporare. Situaţia grea a muncitorilor necalificaţi de pe şantierul Saadiyat a atras, tîrziu, atenţia presei internaţionale, la fel ca în Dubai şi Qatar (unde critica publică adusă condiţiilor în care se construiesc stadioanele pentru Cupa Mondială din 2022 a deranjat profund). Însă nici numeroşii occidentali care se bucură de bogăţia acestei regiuni nu simt impulsul să pună întrebări.

Cel de-al treilea membru al clubului de superbogaţi din Golf este cel căruia i s-a acordat cea mai puţină atenţie. Dar, recuperează rapid şi este posibil să-i fi depăşit pe ceilalţi doi în privinţa importanţei strategice. Qatar, condus, pînă la jumătatea anului 2013, de şeicul Hamad, îşi pavează cu bani drumul spre întîietatea globală. Datorită rezervelor uriaşe de gaze naturale, în 2010 a devenit cea mai bogată ţară din lume, din punct de vedere al venitului pe cap de locuitor (depăşind Luxemburgul). Cei 250.000 de locuitori ai săi cîştigă, în medie, cîte 100.000 de dolari pe an, 10% dintre aceştia fiind milionari în dolari. Dinastia Hamad posedă zeci de miliarde, dar lucrul cel mai remarcabil este acela că, practic, toţi cetăţenii emiratului Qatar pot fi consideraţi bogaţi, potrivit standardelor internaţionale. Pînă şi în Mali, în regimul lui Mansa Musa, mai existau săraci.

Ce poţi face cu atîţia bani? Lista de cumpărături a emiratului cuprinde, fără o ordine anume: găzduirea Cupei Mondiale; clubul de fotbal Paris Saint-Germain; sponsorizarea celei mai bune echipe din lume, Barcelona. Factura pentru sporturi este de 10 miliarde de lire şi e în creştere. În domeniul imobiliar şi în finanţe, achiziţiile includ, numai în Londra, celebrul zgîrie-nori Shard, complexul din Mayfair care a găzduit Ambasada Statelor Unite, o mare parte din satul olimpic, Chelsea Barracks, magazinul Harrods, plus participaţii la Banca Barclays, Credit Suisse, Santander, London Stock Exchange, Volkswagen şi Porsche. Printre universităţile atrase să înfiinţeze campusuri în statul din Golf se numără University College London şi Georgetown, din Washington.

(va urma)

JOHN KAMPFNER

COMENTARII DE LA CITITORI