Sfidătoarea bogăţie a şeicilor din Emiratele Arabe (2)

in Alte știri

 

 

Pipes evocă povestea lui Shakhbut ibn Sultan, conducător, în Abu Dhabi, vreme de 4 decenii, răsturnat de la putere în 1966 (cu ajutorul ofiţerilor englezi care l-au îmbarcat, politicos, într-un avion). Abu Dhabi a descoperit ,,aurul negru” în 1959 – cu aproximativ 20 de ani după Arabia Saudită şi Kuwait – dar, în loc ca acesta să-l stimuleze, banii l-au copleşit pe nefericitul sultan. În speranţa că va putea ţine veniturile din petrol departe de supuşii săi, evitînd astfel să le tulbure modul de viaţă, el a ascuns sub pat banii obţinuţi de la companiile petroliere. La propriu. Cînd şoarecii i-au ros o parte din bancnote, a depus restul în bancă. Dar tot a refuzat să-i cheltuie, spunînd: „Sînt un beduin. Toţi cei din familia mea sînt beduini. Sîntem obişnuiţi să trăim în deşert, avînd doar o cămilă sau o capră. Dacă ne punem să cheltuim banii, poporul meu va fi distrus, şi nu o să ne placă”. Pipes a avut dreptate în analiza sa asupra prezentului, dar nu şi a viitorului. Următoarea generaţie de lideri din Emiratele Arabe Unite a avut o gîndire mult mai strategică, folosind cu succes banii obţinuţi.

Şeicul Mohammed avea 42 de ani la moartea tatălui său, în 1990. După ce a îndeplinit funcţia de şef al Poliţiei din Dubai, la vîrsta de 28 de ani a fost numit ministru al Apărării, în Emiratele Arabe Unite. Totodată, el îşi dovedise de timpuriu talentul pentru afaceri. Fratele lui mai mare, şeicul Maktoum bin Rashid al-Maktoum, s-a suit pe tron, dar, după 5 ani de domnie, l-a desemnat prinţ moştenitor pe şeicul Mo, printr-un decret. În scurt timp, şeicul Mo a reuşit să îşi facă un adevărat renume (şi să îşi sporească averea personală), în Dubai şi în Emirate. Graţie succeselor lui uriaşe în lumea afacerilor, a victoriilor obţinute de caii săi de rasă în cursele internaţionale de anduranţă, precum şi a preocupării lui intense pentru promovarea poeziei arabe tradiţionale, familiile din elita emiratului au început să se bucure, şi ele, de averea lor uriaşă, avînd conştiinţa împăcată, mulţumită accentului pus de şeic pe valorile tradiţionale. Din biroul său de la ultimul etaj al celui mai înalt dintre cele două Emirates Towers, şeicul Mo a vegheat la dezvoltarea ţării sale, cu toată autoritatea personală de care dispunea. În realitate, el preluase puterea cu mult înainte de moartea lui Maktoum, în 2006, în urma unui atac de cord.

În ultimul deceniu al vieţii sale, s-a petrecut o transformare economică remarcabilă, pentru orice perioadă din istorie. Dintr-un oraş provincial cu 600.000 de locuitori, Dubai a devenit un centru global, cu peste 2 milioane de locuitori. În anii ‘80 şi la începutul deceniului următor, economia depindea de consumul internaţional de petrol şi de un grup restrîns de companii străine. Apoi, producţia a început să scadă constant, Dubai fiind depăşit de vecinul său: în 2008, Abu Dhabi asigura aproximativ 90% din exporturile de petrol ale Emiratelor Arabe Unite, iar rezervele de petrol de aici se ridicau la valoarea, colosală, de 17 milioane de dolari pe cetăţean – de 11 ori mai mari decît cele din Dubai. Şeicul Mo nu a permis ca rezerva mai mare de petrol din Abu Dhabi să lase în umbră Emiratul Dubai: „Vrem să fim numărul unu. Cînd eşti pe locul doi… nimeni nu te ştie”. Dubai – mai puţin înzestrat cu resurse naturale – a trebuit să-şi diversifice potenţialul, adică să-şi folosească mai creativ resursele.

Şeicul Mo a început procesul de construcţie a noului stat-model: un oraş-corporaţie global. Nimic nu va fi lăsat să stea în calea progresului. Dubai a fost transformat într-un gigantic şantier de construcţii. Insule artificiale, deşert transformat în teren fertil – cuvîntul de ordine a fost: aspiraţii măreţe şi construcţii măreţe. În 1994 a început construcţia la Burj Al Arab – cel mai înalt hotel din lume.

(va urma)

JOHN KAMPFNER

COMENTARII DE LA CITITORI