Sfintele Paşti

in Poeme

Motto: „Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”.
Evanghelia după Ioan (3:16)

E Paştele, prieteni, pe-o cruce de lumină
Mîntuitorul nostru la noapte o să vină
Va da deoparte piatra cu braţul Lui cel sfînt
Soldaţii or să cadă netrebnici la pămînt
Nu are chip de înger, nici voce de copil
E aburul psaltirii pe fluviul lui April
De veţi vedea în iarbă icoana unui miel
Împărăţind o lume – să ştiţi că este El
Cutreieră prin haos de două mii de ani
Azi îl trimite Tatăl din nou la Ghetsimani
E semn înalt că vine şi nu va mai pleca
Ticăloşită-i lumea şi epoca e grea
Ucide fiu pe tată şi maica pruncul său
E foamete, şi spaimă, şi-o ducem tot mai rău
E vremea de pe urmă, Sodoma stă să cadă
Catapeteasma lumii plezneşte ca o spadă
Azi nu mai e ruşine, nici frică de păcat
Devine tîlhăria politică de stat
În numele iubirii de oameni şi dreptate
Se minte şi se fură, se spulberă tratate
Parcă întreaga spumă de drojdie şi sînge
A veacului acesta pe frunte ni se strînge
Ce-i de făcut? Şi cine mai ştie calea bună?
Popoarele par turme pe vreme de furtună
Biserica, ea însăşi, şi-a pîngărit amvonul
În trîmbiţe tuna-va curînd Armaghedonul
Şi-n larma asta surdă de arme funerare
Într-un halou de flăcări stă îngerul călare
Aduce din înalturi o veste tuturora:
Nădejdea e în Domnul!
Nu disperaţi! E ora!
Cu cît mai grea-i zăbala la gura unui veac
Pe crucea răstignirii noi muguri se desfac
Azi înfloreşte lemnul pe care-a stat Isus
Cununi de laur verde pe frunte I s-au pus
Îngenuncheaţi a rugă, smeriţi-vă trufia
E Paştele! E noaptea cînd a-nviat Mesia!
Încondeiate ouă cu picurări de ceară
În roşu, mov, albastru şi coajă gălbioară
Ispite ne trimite rubinul stins în vin
Împărtăşit cu frunze sfinţite de pelin
Bat clopote de aur spre slava lui Christos
Azi nu mai moare nimeni, tot omu-i mai frumos
Îngenuncheaţi pe brazda izvorului creştin
Arsura să vi-o stingeţi la rîul cristalin
E vreme pentru toate: şi pentru milostenii
Şi pentru liturghia acestei nopţi de Denii
Jur împrejurul nostru-i un cîmp de lumînări
Dumnezeiască pace va fi în patru zări
Biruitor cu moartea pre moarte a călcat
Nu plîngeţi! Aleluia! Christos a înviat!

CORNELIU VADIM TUDOR
(noaptea de 14 spre 15 aprilie 1992)

COMENTARII DE LA CITITORI