Sfinţii Mihail şi Gavriil 2014 (1)

in Alte știri

Chiar în această zi, de Sfinţii Mihail şi Gavriil, am fost invitat la Jilava, Fortul 13. Nu mai fusesem de 1 an şi ceva, de cînd îl comemorasem pe monseniorul Vladimir Ghika, la data de 30 august 2013. Nu prea am vrut să mă duc, fiindcă am probleme grave de sănătate, însă mi s-a spus că prezenţa mea e binevenită, pentru că am stat închis atîţia ani la Jilava. Deplasarea a fost organizată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. A venit şi televiziunea centrală, pentru care am dat un amplu interviu, retrăind momente din vremurile apuse din era comunismului, dar vorbind şi despre prezent. După Gheorghiu Dej, care a stat în fruntea ţării 20 ani, Ceauşescu – 25 de ani, a venit Iliescu – 10 ani, pe care chiar l-a iubit poporul. S-au dat uitării evenimentele din 14-15 iunie 1990, cînd îi lovea pe studenţi. Stau prost românii cu ţinerea de minte. Scormonind prin gînduri, îmi amintesc că nevastă-mea stătea la coadă la carne de la orele 3 noaptea, iar carnea, dacă venea, ajungea a doua zi după-amiază. Însă, cîteodată nu venea deloc… Apoi, îmi vin în minte clişee de la alegerile din 2004 şi de la cele din 2009. În 2012, s-a dorit să se facă alegeri parlamentare şi prezidenţiale în aceeaşi zi, însă a avut loc un referendum, care a costat 22 de milioane de euro. Rezultatul a fost ca preşedintele Băsescu să plece de la cîrma Ţării. Martin Schultz, Angela Merkel, José Manuel Barroso şi Phil Gordon au intervenit în favoarea lui. Ne-au spus că e bun şi nu ştim noi că el a avansat 1.000 de generali, pe care i-a umplut de decoraţii în grad de

comandor…

De cîte ori am mers la Jilava, m-au salutat, cu simpatie, comisarii. Îmi spuseseră că celula în care am stat eu, 13, va fi de protocol, cerîndu-mi şi o fotografie pentru a fi expusă acolo. Pe uşa acesteia este o placă comemorativă. În 30 august 2013, l-am invitat şi pe preşedintele Constantinescu să viziteze celula, crezînd că îl interesează, de vreme ce fusese preşedintele PNŢ. Am imortalizat momentul cu o poză lîngă dînsul. Am cerut, şi eu, o fotografie, de altfel o amintire aparte. Am tot aşteptat fotografia, însă degeaba. La sfîrşitul vizitei, am spus: „Să staţi în comunism 100 de ani, cu copiii voştri şi cu nepoţii”. Aşa zic de fiecare dată cînd mă supără cineva.

(va urma)

Ion Baurceanu

P.S.: Această informaţie e tristă, dar adevărată. Acum, în 2014, după 70 de ani de la invazia bolşevică (1944) şi după abolirea comunismului, în decembrie 1989, să mai fie vreo 5 milioane de comunişti alături de tov. Iliescu.

COMENTARII DE LA CITITORI