• Fondată în 1990 de Corneliu Vadim Tudor și Eugen Barbu •

Sfîntul şi Marele Sinod Panortodox 2016 (2)

in Lecturi la lumina ceaiului

Nostalgia ortodocşilor nu este legată doar de gloria dictaturii de dezvoltare din vremea lui Stalin şi, apoi, a lui Ceauşescu, ci, mai ales, la noua generaţie, a lui Vladimir Putin şi Victor Ponta, de erodarea încrederii în sine, a demnităţii celor condamnaţi să fie pămînteni de mîna a doua, sortiţi corupţiei şi sărăciei. Nu se mai doreşte revenirea la asprimea dictaturii ortodoxo-comuniste, ci depăşirea eternului impas social şi material, al inegalităţii, nedreptăţii şi crizei economice – marile teme ale Sfîntului Sinod.

Problemele patriarhilor ortodocşi sînt cele ale întregii lumi, însă depăşirea resentimentelor acumulate de-a lungul ultimului mileniu solicită un efort substanţial din partea creştinilor din Vest şi din Est. Anatemizarea reciprocă, începînd de la Marea Schismă pînă la Conciliul Vatican II (1054-1965), a făcut ca, şi astăzi, ortodocşii să se simtă, duhovniceşte, superiori occidentalilor, iar Vestul să se uite cu condescendenţă la situaţia materială precară din Est. Ortodocşii sînt mereu în criză, fiind, totodată, şi cei mai săraci europeni.

Care sînt şi cum s-a ajuns la prejudecăţi? Cruciaţii ocupă Constantinopolul şi refac Unitatea Creştină. Începînd de atunci, grecii manifestă o aversiune continuă faţă de apuseni, pe care catolicii încearcă să o depăşească la Conciliul de la Florenţa. După căderea Constantinopolului, greco-ortodocşii devin antioccidentalii Sultanului, care ridică o Cortină de Fier între creştini. Inchiziţia interzice avorturile, pentru a reface pierderile din vremea ciumei.

Apoi, mai numeroşi, occidentalii răspîndesc Evanghelia pe toate continentele. Înfrînt la Viena, Sultanul se retrage, şi ardelenii se unesc cu Roma, redevenind occidentali. Această situaţie nu le convine maghiarilor şi greco-slavilor, care-i vor pe valahi înfrînţi. În conflictul legat de Unire, Imperiul îl trimite pe generalul Bukow, cu misiunea de a face pace şi de a desfiinţa mînăstirile contemplative, şcolile, spitalele ş.a.m.d., adică toate instituţiile care nu desfăşurau o activitate utilă Sfîntului Imperiu. Al. I. Cuza şi regii care vor urma vor, şi ei, unirea cu Roma, dar această dorinţă e, mereu, subminată. România Mare, opera ideii uniţilor şi faptei moldo-valahilor, era fără vlagă, pentru că nu se crease marea dioceză latină promisă. În timpul războiului rece, aceste prejudecăţi ajung, în Est, canon laic.

În 1965, la Constantinopol şi la Roma, se renunţă la anatemizarea reciprocă. Totuşi, Cruciadele, Inchiziţia, Unirea, Bukow, eşecul României Mari şi, mai nou, oroarea de islamizarea Occidentului sînt leitmotivele unei aversiuni greu de înţeles la moldo-valahi, mai ales după vizita Preafericitului Papă Ioan Paul II şi aderarea României la UE. Cînd va trece Carpaţii Biserica Unită cu Roma, a Preafericitului Cardinal Lucian Mureşan?! Va înfăptui Sinodul Panortodox unitatea de credinţă dintre ardeleni şi moldo-valahi?!

Schiţarea dihotomiei milenare dintre greci şi latini, dintre Constantinopol/Moscova şi Roma, dintre Est si Vest, cu consecinţe dramatice şi în vremea noastră, este necesară, atît pentru a percepe dimensiunea istorică a Sfîntului şi Marelui Sinod Panortodox (ultimul a avut loc în urmă cu 1.200 de ani, în 787), cît şi pentru a readuce în actualitate necesitatea şi perspectivele refacerii Unităţii Creştine, de la Vancouver la Vladivostok, model universal de civilizaţie în era globalizării.

Sfîrşit

Prof. dr. Viorel Roman,

Consilier academic la Universitatea din Bremen

COMENTARII DE LA CITITORI

Din aceeaşi categorie

Turnul de Fildeş (2)

Materialul de faţă descrie o şedinţă a Cenaclului literar ,,Liviu Rebreanu”, din
Du-te Sus